Rãzvan Exarhu
"Mã bucur cã tuturor li se pare firesc sã se plângã de încãlzirea globalã când ninge".
Pentru cã e limpede cã nu existã suficiente resurse medicale care sã rezolve the big buba la cap. Simt cã lupta pentru pace o sã ne omoare, nu rãzboiul. si în
fond, decât sã dea în cap la oameni pe stradã mai bine sã sustinã salvatorii planetei cã ninsorile si viscolul ar trebui sã ne punã
pe gânduri când se petrec iarna. Nici cãldurile astea de varã nu ar trebui sã ne lase cu mâinile încrucisate.
Nu mi-e clar deocamdatã ce atitudine ar trebui sã avem faþã de primãvarã si toamnã, dar simt cã pregãteste Bono un
cântecel. În aceastã atmosferã de completã dereglare, am aflat o veste
bunã, care mi-a confirmat cã George Orwell e cu noi si cã nu ne va pãrãsi niciodatã.
La capãtul unor lungi procese, Berlin a devenit primul oras din Germania în care
copiii au dreptul sã facã gãlãgie când se joacã, în locurile special amenajate pentru astfel de activitãti
enervante.
M-a trecut un fior citind formularea oficialã: hãrmãlaia din grãdinite, scoli si
parcuri e fundamentally and sociably tolerable. Poftiiim!? Iar domnul Axel Strohbusch, de l Department of Noise Protection, admite
cã, totusi, copiii au dreptul sã facã deranj sonor în timp ce cresc. Adevãrul cel mai incomod
este acela cã ne confruntãm în primul rând cu imbecilizarea globalã în numele civilizatiei. si abia mai la urmã cu dereglãri climatice la Vancouver si Dãbuleni.
Topirea ghetarilor este nimic fatã de disparitia subitã si voluntarã a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Sunã
aberant o lume în care chinezii îsi închid fabricile d poluare, iar aurul este lãsat sã zacã linistit în pãmânt, pentru a nu mai distruge
natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc sã citim cã în România s-ar putea amenaja niste depozite de deseuri nucleare si sã aflãm de la un
ministru cã nu trebuie sã ne facem griji, pentru cã sunt niste constructii foarte sigure. Excelent, asta înseamnã oportunitate. Dacã tot avem atâtea zone frumos defrisate, nu ar merge de la sine niste magazii
radioactive acolo?
si am aflat de la un alt demnitar cã un pic de mercur (pe care îl contine nu mai stiu ce vaccin) face bine la organism.
Pãi, cine a fost în Vietnam stie cã un pãhãrel de napalm luat dimineata, pe scheletul gol, face minuni. Iar un glont-n ceafã vindecã orice durere de
cap (fãrã sã ne mai otrãvim cu medicamente de la conspirationistii farmaceutici. )
Uneori mã gândesc cã ziua în care o sã le vinã ideea sã încerce si cu cianurã, vãzând cã nu se
descurcã altfel cu noi, poate nu e chiar asa de rea cum pare. Deja facem prea mult deranj, copiii
încã mai þipã când se joacã, existã mult prea multi oameni care nu au aderat la corectitudinea politicã si încã si mai mulþi care cred cã progresul speciei se mãsoarã în funcþie de etajul la care locuiesti,
fãrã sã poþi deschide fereastra. si pe lângã aceastã atmosferã construitã de minti înguste si obsedate sã dea cu spirt pe
tot ce e viu, mai e si un alt fenomen cataclismic. L-as numi înrãutãtirea globalã.
El se manifestã foarte vizibil la periferiile oraselor, acolo unde urâþenia absolutã este admirabil desfãsuratã cu a big help from the people.
Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molimã. Încã îmi place sã cred cã detaliile pot salva tabloul general.
Dupã fiecare plimbare în afara orasului, revin cu o mare îndoialã si cu hectar de oribil în memoria vizualã. Dupã ce cã se trãieste
prost, multã lume se gândeste sã mai fie si urât.
Sunt frumoase momentele în care realizezi cã totul e de schimbat. Pãcat cã e nevoie de dinamitã, multã dinamitã. Mã uit cu
multã compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheaþã, încãlzire globalã, fonduri europene, traditii, pensii, plante etnobotanice si
faunã animalã. Ce bine cã suntem asa de ocupati, pentru cã dacã am realiza ce lume
monstruoasã si hidoasã am construit, am cãdea secerati pe loc.
În fond nu a mai rãmas mult de distrus, mai sunt niste case de dãrâmat, niste copaci de tãiat, ape de poluat, nici n stii cum te iei cu treaba si
trece timpul. De-asta ne face bine încãlzirea globalã - cum are nevoie câinele de o jucãrie de cauciuc cu care sã umple de bale toatã casa.
Drãgutul de el, uite ce frumos se joacã.
Culmea, speranþa vine tot de la clasici. Iatã cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar si
fãrã sã-l cunoascã pe Al Gore: Vremurile sunt rele. Copiii nu-si mai ascultã pãrintii si toatã lumea scrie
cãrti.
-- Material trimis de Dna Simona Vaida
No comments:
Post a Comment