A treia scoală vieneză de psihoterapie

LOGOTERAPIA

 

Mirela-Adriana Anghelache

mirelaadrianaa@yahoo.com

 

Neurologul si psihiatrul Viktor Frankl este întemeietorul logoterapiei, asa-zisei  „a treia scoală vieneză de psihoterapie”, după psihanaliza lui Freud şi psihologia individuală a lui Adler. Austriac, de origine evreu, el a supravietuit  conditiilor terifiante din patru lagăre de concentrare naziste (mama sa provenea dintr-o veche familie evreiască de viţă nobilă din Praga). În timpul celui de-al doilea război mondial, în 1942, Frankl este deportat în lagărele mortii împreună cu mama, tatăl si una din cele două surori ale sale.

Exeprienta sa din lagărele de concentrare este prezentată în cartea care l-a făcut celebru - Man's search for meaning¹.  În cartea sa  Frankl descrie cum teoriile lui, pe care deja le stabilise în timpul muncii sale ca neurolog, prin observatii clinice, studii si cercetări la cel mai mare spital policlinic din Viena (Rotschild), l-au ajutat să supravietuiască Holocastului, şi cum această experientă i-a întărit şi dezvoltat teoriile anterioare:

„Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă în baracă, îsi dăruiau altora ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puţini la număr, dar îndeajuns de mulţi pentru a dovedi că totul îi poate fi luat omului, mai puţin un lucru: ultima dintre libertăti - aceea de a-si alege atitudinea într-un anumit set de circumstante, de a-si alege propriul mod de a fi.”²

Logoterapia a fost elaborată încă din anii ´20 si comunicată pentru prima dată într-un articol în 1925, apoi din 1933 Frankl se referă la „analiza existentială” fundamentată teoretic într-un articol din 1938 si detaliată în alt articol din 1939, pentru ca din anii ´50 să părăsească notiunea de analiză existentială, folosind inclusiv notiunea de logoterapie³.

Logoterapia ajunge la o analiză existentială, asa cum de fapt orice analiză existentială „culminează” într-o logoterapie. Analiza existentială sondează posibilitătile concrete de implinire personală de sens si urmăreste factorul spiritual până în profunzimea lui inconstientă. Analiza existentială este o încercare a unei antropologii psihoterapeutice, a unei  antropologii care precede orice psihoterapie, fiindcă orice psihoterapie are un concept antropologic la bază care are se referă la „o imagine a omului si o concepţie despre lume”⁴. Si, astfel, logoterapia devine o psihoterapie fenomenologic personală (Längle, 1995) în care omul însotit empatic de către  terapeut descoperă că are teluri, sarcini si valori personale, că este animat de vointa de a căuta si găsi un sens vietii sale.

Logoterapia porneste de la premiza că motorul principal al  existenţei umane este vointa de sens. Omul zilelor noastre este frustrat existential şi suferă de un sentiment de lipsă de sens, de un „vacuum existential”⁵.

 Principiile de bază ale logoterapiei intenţionează să umple acest gol prin următoarele :

-          Viata are sens sub toate circumstanţele, chiar  si în cele mai disperate.

-          Motivatia noastră de-a trăi este motivaţia de-a da un sens vietii.

-          Avem libertatea de-a alege ceea ce are sens pentru noi, chiar şi atunci când suntem pusi într-o situatie de suferintă extremă.

Sensul vietii nu-l dă neapărat descoperirea lui Dumnezeu, nu invocă vreo divinitate, ci este dat de: înfăptuirea a ceva (o operă, o sarcină, o misiune etc) – descoperirea valorilor creatoare;  experimentarea a ceva (natura, opera de artă, relatia  cu o altă persoană, iubirea etc) – descoperirea valorilor experientiale; atitudinea pe care o putem lua în situaţii care nu mai pot fi schimbate, de ex., în cazul unei suferinte, făcând apel la libertatea noastră de voinţă putem transforma o încercare, sau o nenorocire, într-o realizare personală – descoperirea valorilor atitudinale. Frankl sublinia că nu este neapărat necesară descoperirea valorii suferintei, oamenii nu trebuie să sufere gratuit, suferinta capătă sens doar atunci când este inevitabilă, ca de exemplu: în cazul unei boli incurabile, în conditii de prizonierat etc, când omului nu-i mai rămâne altceva de ales.

Tratamentul nevrozelor

Frank consideră că mentalul, repectiv spiritualul, reprezintă dimensiunea propriu-zisă a omului, a existentei sale, iar constitutia fizică si psihică a omului depind de atitudinea mentală a acestuia. Omul poate avea o criză existentială, un conflict de constiinţă etc, care în sine nu au nimic bolnăvicios,  dar atitudinea pe care o are omul asupra lor, poate deveni patogenă şi declansa nevroza noogenă. Nevrozele noogene sunt boli „din spirit” nu boli „în spirit”. Nevroza noogenă inserează  afectiunea somatopsihică în frustrarea existentială, pentru că „persoana mentală nu se poate îmbolnăvi, omul, însă, da.”⁶

 Mentalul, respectiv spiritualul, este omenescul din om, iar „dacă lucrurile nu ar sta asa, atunci nu ar merita să fii psihiatru; căci nu pentru un „mecanism psihic” stricat, nu pentru  un „aparat” psihic ruinat si nu pentru o masină distrusă as dori să fiu medic psihiatru; ci numai pentru omenescul din bolnav, care se află îndărătul a tot si deasupra a tot.”⁷ Logoterapia este o terapie dinspre mental, dinspre spirit. În centrul logoterapiei stă ideea că omul este o fiintă spirituală, liberă şi responsabilă, capabilă să realizeze valori si să-si implinească existenta ca sens. Deoarece apelează la vointa de sens logoterapie poate fi considerată o psihoterapie apelativă.

Logoterapia  cunoaste cinci domenii de aplicaţie:

1.    în nevroze noogene ca terapie specifică, dinpre sens,  în care terapeutul nu impune propria sa ierarhie de valori şi conceptia sa despre lume ci sprijină pacientul în căutarea sa personală a sensului existentei.

2.    în nevroze psihogene ca terapie nespecifică, în care diveresele modele reactionale patogene nu au de-a face cu problematica sensului.

În cazul nevrozelor psihogene, Frankl exemplifică cu trei modele patogene (patogen = care provoacă boli) de reactii:

-          anxietatea anticipatorie (caz de nevroză de angoasă), frica de reaparitia unui simptom care face acel simptom posibil;

-          teama de sine însuşi care se concretizează în lupta pe care o persoană o duce pentru a înăbusi reprezentările obsedante ce năvălesc asupra ei  (caz de nevroză obsesională);

-          hiperintentia, o intenţie fortată spre ceva care face acel ceva de excesivă pe care o persoană si-o acordă siesi dar şi celuilalt) şi hiperintentia.

Pentru a îndepărta reacţiile enumerate mai sus şi pentru a trata nevrozele psihogene, logoterapia oferă ca metode:

·         intentia paradoxală, când se mobilizează capacitatea distantării de sine, pacientul fiind sfătuit să facă chiar ceea ce nu intentiona, sau să-si dorească chiar ceea ce îi provoca teamă. Modul în care pacientul îşi  formulează intentia paradoxală trebuie să fie făcut cu umor, fiindcă umorul este un atribut al omenescului si facilitează distanţarea de sine.

·         pentru hiperreflectie - dereflecţia care oferă transcendenţa de sine şi merge până la cultivarea încrederii în inconstient, văzut  nu numai ca un inconstient instinctual, dar ca un inconstient spiritual, în care rezidă „superioritatea cognitivă şi decizională a elementului sufletesc şi afectiv din om faţă de elementul raţional si rezonabil”⁸. Pacientul (de ex., cel obsesional) trebuie să învete să-si recapete încrederea în spiritualitatea nereflectată.

·         în cazul hiperintentiei se caută relaxarea intenţiei şi lipsa preocupării pentru aceasta pe termen lung sau scurt.

Logoterapia, ca psihoterapie reumanizată, „presupune deci să luăm în vedere transcedenţa de sine şi să luăm în stăpânire  distanţarea de sine.”⁹, omul fiind directionat într-o anumită măsură spre altceva, sau spre altcineva, spre un sens al existenţei luminat prin analiză existentială.

3.    asistentă medicală duhovnicească, care dă posibilitatea găsirii unui sens vietii prin suferintă - atunci când suferinta devine destin (bolnavii suferă de boli somatogene incurabile) - prin realizarea valorilor atitudinale fată de un destin implacabil. Vindecarea sufletească, de altfel lucru căutat de orice psihoterapie, este scopul asistenţei medicale duhovnicesti. Aceasta devine o tehnică a umanităţii medicului, iar atunci când omul suferind îl solicită, el este şi specialist şi uman: „Din medic numai stiinfic el se transformă în medic si uman.”¹⁰

4.    confruntarea cu fenomene sociogene cum ar fi sentimentul lipsei de sens, sentimentul de vid şi vacuum existenţial care duc în anumite cazuri la nevroze noogene.

5.    profilaxia nevrozelor psihiatrogene care sunt acele nevroze în care medicul sau psihiatrul intensifică frustrarea existentială prin metode psihoterapeutice reductioniste care pot coborî omul la dimensiunea subumană.

 

Cuvânt de încheiere

Cele trei scoli vieneze de psihoterapie, psihanaliza, psihologia individuală şi logoterapia, au văzut omul în toată complexitatea lui si au abordat diverse fatete ale umanitătii sale, într-un mod mai mult sau mai puţin reductionist.

Freud a arătat lumii că omul are instincte, dominat de vointa sa de plăcere omul caută tot ceea ce-i oferă plăcere în viată, încercând să evite pe deplin durerea.

 Adler a atenţionat că omul dezvoltă încă de la naştere complexe, care se manifestă în relaţiile cu ceilalti şi pe care, prin vointa sa de putere, caută să le depăsească.

 Ultimul, dar nu cel din urmă, Frankl, i-a reamintit omului de spiritualitatea sa, l-a instaurat cu puteri depline în uman, după ce predecesorii păreau că îl instauraseră fără prea multă putinţă de întoarcere în subuman. Frankl a reuşit să demonstreze si să sustină cu dovezi empirice că mai presus de orice determinare, ghidat de vointa de a găsi un sens vietii sale, omul se defineste în umanitatea sa atunci când atribuie lumii un logos (sens).

 

 

 

 

Note

Logoterapie - V.E. Frankl

[1] Viktor Frankl, 1959, Man's search for meaning, Boston, Massachusetts: Beacon Press, ISBN 0807014265.

[2] Viktor Frankl, 1959, Man's search for meaning, Boston, Massachusetts: Beacon Press, ISBN 0807014265.

[3] in Alfried Längle, 1995, Logotherapie und Existenzanalyse – eine begriffliche Standortbestimmung. In: Existenzanalyse Nr.1/1995.

[4], [5], [6], [7], [8], [9], [10] Viktor E. Frankl, Teoria şi terapia nevrozelor. Introducere în logoterapie şi terapia nevrozelor, Editura Trei, 2008, pg.: 278, 15, 218, 93, 258, 28, 272.

Bibliografie

Alfried Längle, Logotherapie und Existenzanalyse – eine begriffliche Standortbestimmung. In: Existenzanalyse Nr.1/1995. Traducere din limba germană: Cristian Furnică.

Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieţii, trad.: Silvian Guranda, Editura Meteor Press, 2009.

Viktor E. Frankl, Teoria şi terapia nevrozelor. Introducere în logoterapie si terapia nevrozelor – trad.: Daniel Stefănescu, Editura Trei, 2008.

Surse internet:

www.wikipedia.ro

www.wikipedia.org