*REVANŞA SENTIMENTELOR ASUPRA INTELIGENŢEI
sau
ADEVĂRATA MĂSURĂ A INTELIGENŢEI: E.Q. *
*Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se
tarăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante în drumul
lor către succes. Cum se explică faptul că unii ,care dovedeau în copilărie
o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au eşuat pană la urmă în
mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au
reuşit în viaţă ? De ce sunt cupluri care se ceartă şi apoi se despart, şi
perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni, nu se destramă şi chiar
sunt fericite ? Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că
noi "decidem şi gandim sub influenţa sentimentelor", după cum ne sugerează
Daniel Goleman, psiholog la Harvard.
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul
emoţional. "Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor
asupra inteligenţei", ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în
Statele Unite ale Americii, "Emotional Intelligence".
În prezent, cand ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri
:
- *intelectul (IQ) şi *
- *inteligenţa emoţională (EQ). *
*"În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cat lumea
devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan" (Daniel
Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii :
identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi
folosirea emoţiilor.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată
din cinci factori : cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor,
motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi relaţiile
interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ.
Intelectul - IQ (capul) : *
- *ne ajută să facem socoteli ; *
- *ne ajută să procesăm informaţii ; *
- *se bazează pe logică ; *
- *ne ajută să rezolvăm probleme ; *
- *ne ajută să reuşim la şcoală ; *
- *în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant ; *
*Inteligenţa emoţională - EQ (inima) : *
- *ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm ; *
- *ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o
decizie) ; *
- *ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să
construim relaţii puternice, care durează ; *
- *ne ajută să ne transformăm ; *
- *ne ajută să învăţăm din experienţă ; *
- *ne ajută să fim creativi ; *
- *ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă. *
*Dezavantajele intelectului : *
- *funcţionează bine doar cand suntem calmi ; *
- *funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decat inteligenţa
emoţională ; din această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cand ne aflăm
în situaţii critice sau cand trebuie să luam rapid decizii ; *
- *este un predictor slab al succesului nostru în viaţă ; (însă un bun
predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională) ; *
- *rămane relativ constant toata viaţa. *
*Avantajele inimii : *
- *funcţionează bine în orice situaţie ; *
- *functionează rapid, sau în orice caz mai repede decat IQ-ul ; din
această cauză ne putem baza pe EQ cand ne aflăm în situaţii critice sau cand
trebuie să luăm rapid decizii ; *
- *este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă ; *
- *poate creşte, chiar foarte mult. *
*Iată un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa dintre
intelect şi inteligenţa emoţională : Doi copii se plimbau printr-o pădure.
Unul din ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte apreciat de
adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură, dar foarte
descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din caracteristicile persoanelor
inteligente emoţional). Celor doi copii le iese un urs în faţă. Primul face
repede nişte calcule şi ajunge dezamăgit la concluzia că nu poate scăpa cu
fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi verifică
pantofii şi îşi strange mai bine şireturile. Primul, foarte trist, îi spune
că a facut calcule şi nu au nici o şansă să scape de urs dacă o iau la fugă.
Cel de-al doilea îi răspunde, cu acelaşi calm : "Te-nşeli ! Tot ce trebuie
să fac este să fiu cu un pas înaintea ta." (păstrarea calmului şi mintea
limpede în situaţii critice, sunt alte două caracteristici ale persoanelor
inteligente emoţional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T.,
gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa
angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi. Rezultatul : cei mai valoroşi
cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai
prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere
emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă
depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect. În cazul
liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta
nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie
important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este
făcut ca să iubească.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de
IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională
este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se dezvolte pe măsură ce
înaintăm în varstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le
utilizam pozitiv. Poate că nu întamplător se vorbeşte în popor de
maturizare, care, în fond, este potenţialul pe care-l dobandim de a învăţa
abilităţile practice bazate pe componentele EQ.
Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000 : supremaţia trăirilor sufletesti
care ia locul spiritului materialist, al gandirii reci, al gestiunii
şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de sus. Adevăratele
valori se dovedesc a fi : intuiţia, blandeţea, simpatia, puterea de
concentrare, înţelegerea, empatia. *
*Viitorul aparţine pe deplin E.Q.-ului.*
--
Dragos Predulea
Redactia: Profesor Dr. Aurel Romila (Presedinte APLR), Psih. Paula Anghelita; Adresa revistei este: http://www.aplr-doctorat.blogspot.com
No comments:
Post a Comment