Memoriile unui martor nedorit: un sef
sovietic de spioni, de Pavel si Anatoli
Sudoplatov, a produs consternare la aparitia ei
la editura Little, Brown and Co. din New York.
Putine carti publicate în America au
provocat dezbateri atât de aprinse
între istorici ca aceasta autobiografie a
generalului-locotenent Pavel Anatolievici
Sudoplatov.
Printre dezvaluirile cartii se numara: modul
în care savantii atomisti Oppenheimer,
Fermi, Szilard, Fuchs si Pontecorvo au furnizat
sau au permis transferul de informatii
stiintifice esentiale catre URSS; cum a organizat
Sudoplatov asasinarea lui Lev Trotki la ordinul
direct al lui Stalin; rolul real jucat de sotii
Alfred si Ethel Rosenberg în spionajul
atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul
medicilor si conspiratia sionista din URSS, care
i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat
Stalin criza Berlinului pentru a preveni
folosirea de catre SUA a bombei atomice
împotriva iminentei victorii comuniste
în China; cum au organizat Hrusciov si
colegii lui arestarea si împuscarea lui
Beria pentru a sterge propria lor complicitate la
crimele lui Stalin.
Cine este Pavel Sudoplatov?
„SPECIAL TASKS. The Memoirs of an
unwanted witness: a Soviet Spymaster”
(MISIUNI SPECIALE. Memoriile unui martor nedorit:
un sef sovietic de spioni), de Pavel Sudoplatov,
Anatoli Sudoplatov, publicata de editura Little,
Brown and Co. din New York, 509 pagini
Cititorul se va întreba cine este acest
autor si cum a avut el acces la secrete
atât de mari, multe dintre ele ramase
neelucidate pâna acum? Pavel Sudoplatov a
fost director-adjunct al spionajului extern
sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie
1941, el a fost numit director general al
Administratiei Misiunilor Speciale din Ministerul
Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit
directorul general al Directiei a IV-a din NKVD,
însarcinata cu razboiul de partizani contra
Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie
1941.
În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost
seful Biroului de Informatii al Comitetului
Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a
reprezentat principala sursa de informatii pentru
dezvoltarea tehnico-stiintifica a armelor atomice
sovietice. Sfera de activitate în care era
angajat Sudoplatov a fost realmente
extraordinara: rapire si asasinare; sabotaj si
razboi de partizani în timpul celui de-Al
Doilea Razboi Mondial; înfiintarea de
retele ilegale de spioni sovietici în SUA
si Europa Occidentala. Însa domeniul
crucial de activitate în care a fost
angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe
teritoriile SUA, Angliei si Canadei.
Pavel Sudoplatov a fost arestat dupa caderea de
la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida
torturii si a izolarii complete în
închisoare, acesta a refuzat sa se
„confeseze”, insistând ca
acuzatiile aduse contra lui sunt deformari ale
activitatilor sale pentru care el a fost decorat
si promovat pâna la gradul de
general-locotenent. A fost eliberat din
închisoare dupa 15 ani de temnita grea, dar
abia în anul 1992 va resi sa-si obtina
reabilitarea. A ramas un adept al comunismului,
el atribuind caderea URSS-ului faptului ca oameni
inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea
statului sovietic (pag. XIII). În acest
sens el scrie ca: „cei care pretind a
scrie istoria noastra nu pot reabilita imperiul
tarist si pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe
Stalin drept un criminal, este prea facil,
având în vedere intelectul si
viziunea lui. Cârmuitorii victoriosi ai
Rusiei au avut întotdeauna trasaturi
combinate de criminali si de oameni de stat.
În aceasta privinta se trece cu vederea ca
Stalin si Beria, care au jucat roluri tragice si
criminale în istoria noastra, au jucat
în acelasi timp un rol constructiv,
transformând Uniunea Sovietica într-o
superputere nucleara. Or, tocmai aceasta
realizare este cea care a determinat evolutia
ulterioara a evenimentelor din lume”
(pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine
prezentat lumii de catre Winston Churchill prin
aceste cuvinte: „Când Stalin a
venit la putere, Rusia ara pamântul cu
plugul de lemn. Când Stalin a murit, tara
sa era cea mai mare superputere militara a lumii,
întrecuta doar de Statele Unite ale
Americii”.
Sudoplatov a refuzat sa-i ajute pe
istoricii rusi sa se descurce în labirintul
arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul
ca Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin
prisma standardelor de azi si ca el trebuie
evaluat în contextul timpurilor în
care a condus tara. De acelasi refuz ferm s-a
izbit si Jerrold Schecter, seful biroului din
Moscova al revistei americane „Time”,
când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul
unde se trata de insuficienta cardiaca, la
vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el
în mormânt tot ce a dezvaluit
în aceasta carte daca Jerrold Schecter nu
s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov,
academicianul rus Anatoli Sudoplatov, caruia i-a
cerut ajutorul direct si personal în a-l
convinge pe tatal sau sa spuna ce stie
înainte de moartea sa iminenta.
Robert Oppenheimer a fost directorul
proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat
prima bomba atomica
Cum au furat sovieticii secretul primei bombe
atomice
Editorii americani ai acestei carti semnaleaza de
la primele pagini ale introducerii ca aspectul
inedit, adus la cunostinta publicului de acest
autor militar, este modul concret în care
au procedat sovieticii pentru a fura secretele
atomice descoperite de savantii de la Los Alamos,
pentru construirea primei bombe atomice. Este
clar acum ca, fara participarea voluntara la
tradare a savantilor participanti la Proiectul
Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia asa
repede bomba atomica americana. Prima bomba
atomica detonata de sovietici în anul 1949
a fost o copie fidela a bombei americane. Le-au
trebuit savantilor sovietici zece ani pentru
detonarea cu succes a celei de-a doua bombe
atomice, care a fost în totalitate un
produs sovietic.
Prima bomba atomica a fost rezultatul unui efort
colectiv intens, coerent si insistent, care a
costat 2 miliarde de dolari si la care au
participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni,
fizicieni si alti specialisti americani. Munca
lor a ajuns de-a gata în mâinile
spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu
riscul vietii lor (sotii Alfred si Ethel
Rosenberg au fost curierii sovietici care au
sfârsit pe scaunul electric când s-a
aflat ce transportau în valizele lor). Mai
mult de 90% dintre agentii recrutati de sovietici
în strainatate erau de origine evreiasca, a
caror ura contra lui Hitler i-a facut sa-si riste
viata si avutul pentru a ajuta URSS-ul în
lupta contra Germaniei (pag. 4).
Cum a fost posibil ca savantii atomisti sa
transfere sovieticilor descoperirile lor
stiintifice? Sudoplatov povesteste ca s-a
actionat pe trei idei principale: 1) teama
viscerala a savantilor ca Hitler ar putea fi
primul care sa obtina bomba atomica; 2)
egalitatea statutului de puteri nucleare dintre
SUA si URSS va contribui la pacea mondiala,
altfel s-ar fi anihilat reciproc; 3) exploatarea
arogantei depistate de sovietici la discutiile
secrete cu savantii atomisti, care se considerau
o specie noua de oameni de stat, al caror mandat
depasea granitele tarilor din care proveneau ei
(pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte
valori pentru obtinerea colaborarii savantilor
atomisti de la Los Alamos. A fost o colaborare
voluntara si gratuita, desi Stalin era pregatit
sa plateasca eventual sumele necesare pentru
transferul tehnologiei nucleare. Chiar daca
directorul Proiectului Manhattan, prof. dr.
Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967,
familia acestuia l-a actionat în justitie
pe Sudoplatov la aparitia acestei carti, pentru a
salva reputatia savantului. Si n-a fost singurul
scandal provocat de aceasta carte. Statul
ucrainian s-a sesizat din oficiu si l-a dat
în judecata pe Sudoplatov pentru asasinarea
lui Evghen Konovaletz, eroul national al
Ucrainei, despre care nu se stia cine l-a ucis
în exil. Sudoplatov descrie în
detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam,
din ordinul direct si personal al lui Stalin,
pentru ca era liderul ucrainienilor din exil cu
acces direct la Hitler si Hermann Göring.
Misiune în Mexic: uciderea lui
Trotki
Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin,
l-a omorât pe Trotki în Mexic, unde
acesta din urma se afla în exil
Un capitol întreg al cartii este consacrat
de Sudoplatov modului cum a organizat si instruit
echipa trimisa în Mexic cu misiunea
uciderii celui mai mare dusman al lui Stalin si
unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon
Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub
numele conspirativ de Trotki. Se cunoaste faptul
ca si Lenin se temea de Trotki, care-l
întrecea ca orator si ca organizator de
geniu al Armatei Rosii. Întrebat de un
jurnalist cum explica el succesul constant al
cuvântarilor sale în fata unor sali
pline cu oameni atât de diferiti ca
pregatire, Trotki a dat urmatorul raspuns:
„Eu când ma urc la tribuna
îmi imaginez ca sunt în fata unei
sali pline cu idioti si ca trebuie sa vorbesc
în asa fel încât sa fiu
înteles de ultimul idiot din ultimul
rând al salii respective”. Cel
care l-a ucis pe Trotki, la 20 august 1940, a
fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan
cu numele de Ramon Mercader, care n-a reusit sa
fuga din locuinta lui Trotki dupa ce l-a ranit
mortal. A fost prins, judecat si condamnat de
mexicani, care l-au închis timp de 20 de
ani. A fost batut în fiecare zi în
închisoare pâna au reusit sa scoata
de la el informatia capitala: cine a fost
ordonatorul crimei comise de el. A petrecut
ultimii ani de viata la Moscova cu o pensie de
general KGB si a decedat în 1978 la 65 de
ani.
Eduard Benes si Imre Nagy, agenti ai
Moscovei
Sudoplatov mai dezvaluie ca printre agentii lui
platiti s-a numarat si presedintele
Cehoslovaciei, Eduard Benes, recrutat de NKVD
în anul 1938, si care a facilitat cedarea
catre URSS a unei parti din teritoriul tarii sale
(pag. 104). Când Cehoslovacia a fost
cotropita de nazisti, Benes a fost scos din tara
de oamenii NKVD-ului, pe cai cunoscute numai de
ei. Nimeni n-a stiut cum a ajuns el la Londra.
Sudoplatov scrie ca, la plecare, lui Benes i s-a
înmânat suma de 10.000 de dolari, o
avere pentru acele vremuri si i s-a cerut o
chitanta. Cu acei bani Benes a trait confortabil
la Londra pe toata durata razboiului. În
anul 1945 s-a dus la Moscova împreuna cu
Jan Masaryk cu convingerea ca va fi repus
în functia de presedinte, numai ca Stalin
îl pregatea pe comunistul ceh Klement
Gottwald pentru functia suprema a Cehoslovaciei.
Dupa încheierea razboiului, Sudoplatov este
trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l
determina pe Eduard Benes sa se retraga în
liniste din viata politica a Cehoslovaciei.
În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la
Praga, pe Piotr Zubov, ofiterul NKVD care-l
recrutase pe Benes, si, mai ales, n-a uitat sa ia
chitanta contra careia îi
înmînase acestuia cei 10.000 de
dolari. Pentru cazul ca Benes ar putea opune
rezistenta cererii lui Molotov, autorul cartii
scrie ca a luat cu el 400 de militari
îmbracati în civil, care ar fi
intevenit daca ar fi fost nevoie. Totul s-a
desfasurat în secret si fara incidente,
Eduard Benes anuntând public ca se
pensioneaza pe motive de sanatate. A murit
în anul 1948 (pag. 233-235).
Un alt lider european care este demascat de
Sudoplatov ca fiind agent platit al NKVD este
Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie
urmatoarele: „Beria avea de asemenea
planuri de schimbari în conducerea
Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy sa
fie candidat la postul de prim-ministru.
Înca din anii 1930, Nagy a fost un agent
NKVD cu norma întreaga, cu numele de cod
Volodea, ale carui servicii erau considerate de
mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin
Nagy pe omul sau într-o pozitie cheie
în conducerea Ungariei. Nagy va executa
supus instructiunile Moscovei” (pag.
367).
Tito catre Stalin: „eu voi trimite la
Moscova un singur om si nu va mai fi nevoie de
altul”
Caricatura înfatisându-l Tito,
vândut americanilor. Presedintele
Iugoslaviei era cunoscut pentru parerile contrare
lui Stalin
Pagini întregi sunt dedicate descrierii
planurilor lui Stalin de asasinare a maresalul
Iosip Broz Tito, presedintele Iugoslaviei. Dupa
trei încercari nereusite, efectuate de alte
cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide
sa apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui
Tito. Îl cheama la Kremlin si-i arata o
scrisoare olografa si nesemnata, care cuprindea o
propunere de atentat la viata lui Tito. Dupa
citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct
cu punct toate detaliile care probau ca autorul
scrisorii este fara experienta în domeniu.
Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de
aparare construit în jurul liderului
iugoslav, informatii pe care Sudoplatov le avea
de la un agent al sau aflat în garda
personala a lui Tito. Chestiunea ridicata de
Sudoplatov era ca în conditii de pace se
pune problema morala a trimiterii unui agent
sovietic la moarte sigura, întrucât
el nu avea nicio sansa de a scapa neprins.
În plus, se cunostea ca Tito nu va intra
în panica având experienta personala
de lupta în razboi (pag. 339). Doua zile
mai târziu, planurile contra lui Tito au
fost abandonate de îmbolnavirea lui Stalin
si decesul sau la 5 martie 1953. În biroul
lui Stalin de la vila Kuntevo s-a gasit, printre
alte documente personale, urmatoarea scrisoare de
la Tito: „Ati trimis aici trei oameni ca
sa ma ucida si toti trei au fost capturati. Daca
nu încetati, eu voi trimite la Moscova un
singur om si nu va mai fi nevoie de
altul”. Socheaza limbajul specific
corespondentei dintre doi gangsteri.
Finlanda a facilitat Pactul
Molotov-Ribbentrop
La 8 aprilie 1938 – povesteste Sudoplatov
– Boris Rîbkin, seful rezidentei NKVD
din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde
Stalin si alti membri ai Biroului Politic
îi încredinteaza oficial misiunea de
a oferi verbal guvernului finlandez un pact
secret, fara participarea ambasadorului sovietic
la Helsinki. În schimbul semnarii de catre
Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistenta Mutuala
Militara si Economica în caz de atac din
partea unei terte puteri, sovieticii ofereau
finlandezilor siguranta eterna contra unui razboi
din partea puterilor europene si privilegii
economice reciproce pe o baza permanenta.
În aceasta oferta s-a inclus
împartirea sferelor de influenta militara
si economica din zona tarilor baltice care se
aflau între Finlanda si URSS. Guvernul
Finlandei a respins oferta, preferând o
colaborare cu Germania.
Maresalul Carl Gustav Mannerheim, presedintele
Consiliului de Aparare al Finlandei, l-a informat
pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fara sa
evalueze consecintele indiscretiei sale. Hitler a
tras concluzia ca Stalin este apt pentru o
asemenea abordare cu Germania, din moment ce un
pact similar fusese oferit Finlandei. Asa a ajuns
Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov
pactul care le poarta numele. Desi refuzata de
Mannerheim, oferta sovietica a produs o sciziune
profunda în conducerea Finlandei, fapt care
va fi speculat de sovietici la încheierea
unei paci separate cu Finlanda în anul
1944. Ca urmare a înfrângerii
în razboi, Finlanda a pierdut 22.000 de
mile patrate din teritoriu în favoarea
URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele doua
tari a fost mutata cu mult mai spre nord de
orasul Leningrad (azi Sankt-Petersburg)
decât prevedea pactul propus de Stalin
în anul 1938.
Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în
1939. Molotov, ministul de externe rus, se afla
pe scaun, în spatele sau este Ribbentrop
(în centrul imaginii, cu cravata),
ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin
se afla în stânga lui
Sudoplatov aduce si detalii inedite privind
negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler
în lunile premergatoare invaziei URSS de
catre Germania. Astfel, la 10 ianuarie 1941,
Molotov semneaza cu ambasadorul german la
Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg,
un protocol secret prin care Germania cedeaza
URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane
dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care
apartineau Germaniei, precum si dezvoltarea
cooperarii economice pe toata durata anului 1941.
Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este
acela ca în consultarile secrete dintre
Hitler, Ribbentrop si Molotov privind o alianta
strategica între Germania, Japonia si URSS,
au fost manifestari care l-au condus pe Stalin la
iluzia ca va putea cadea la o învoiala cu
Hitler. Din rapoartele spionilor sovietici la
Londra (Philby si Cairncross), Stalin stia ca
Hitler cauta insistent o formula pasnica de
solutionare a litigiilor Germaniei cu Imperiul
Britanic înaintea atacarii URSS-ului pentru
evitarea unui razboi pe doua fronturi. Asta l-a
facut pe Stalin sa calculeze gresit ca mai are
cel putin un an pâna la agresiunea nazista
contra URSS. În sprijinul acestei teorii,
ca Stalin se baza pe contactele sale personale cu
Hitler în a-l convinge sa nu atace URSS,
Sudoplatov aduce si urmatorul detaliu
semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se
autonumeste prim-ministru al guvernului URSS, iar
în declaratia agentiei TASS privind aceasta
schimbare în conducerea guvernului sovietic
se comunica publicului larg ca Stalin este gata
de negocieri internationale si ca el va conduce
personal tratativele cu Germania. Toate aceste
detalii arunca o lumina noua asupra
circumstantelor care l-au facut pe Stalin sa
ignore toate avertismentele privind iminenta
invazie a URSS-ului de catre Germania nazista.
Otravurile fara urma, o specialitate
sovietica
Sudoplatov scrie ca absolut toti
cârmuitorii sovietici de la Lenin la
Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru
otravuri si administrarea lor secreta oamenilor
deveniti indezirabili. În acest subiect
autorul se pronunta cu competenta si autoritate
ca specialist militar însarcinat pe linie
de serviciu sa foloseasca otravuri puternice ca
instrumente de asasinare rapida, secreta si
eficienta a celor condamnati politic sa dispara.
La ordinul direct al lui Lenin, în
secretariatul lui de la Kremlin s-a
înfiintat un laborator în subordinea
primului-ministru, numit „Spetialnîi
Kabinet”, care avea ca obiect de activitate
cercetarea, proiectarea si fabricarea de otravuri
puternice. De la acest laborator a cerut Lenin sa
i se aduca otrava la vila sa de la Nijni-Novgorod
(azi orasul Gorki), unde zacea paralizat si
informat de medici ca sifilisul de care suferea
duce în final la dementa. Stalin a supus
spre examinare aceasta cerere Biroului Politic,
care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest
laborator a fost transferat la NKVD, în
subordinea directa a ministrului securitatii
statului. Între anii 1960-1970, acest
laborator special de otravuri purta numele
strict-secret de „Laboratorul Toxicologic
nr. 12”, aflat în structurile KGB.
Notorietatea acestui laborator continua sa
fascineze presedintii URSS-ului, Gorbaciov fiind
interesat despre acesta când aflase ca
Brejnev afirmase public ca Hrusciov era mai usor
de îndepartat de la putere prin Laboratorul
12 decât printr-o Plenara a C.C. al
PCUS.
Otravurile acestea nu lasau urme, iar la autopsie
se constatau indiciile unui infarct miocardic sau
o comotie cerebrala. Asa a fost ucis diplomatul
suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov,
care se temea ca va povesti în Suedia
despre procedeele prin care NKVD a încercat
sa-l recruteze ca agent de influenta. La fel a
fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind
angajat al televiziunii britanice, îl
critica constant pe presedintele Bulgariei,
Teodor Jivkov. Otrava a fost administrata prin
vârful unei umbrele cu care Markov a fost
împuns „din greseala” pe un pod
din Londra. La autopsie n-au aparut urme
toxicologice. Cazul a ajuns celebru gratie
generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat
în SUA si a povestit acolo ca el a furnizat
otrava colegilor sai din Bulgaria.
Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otraviti
de autor sunt agenti-dubli si opozanti politici
de-ai lui Stalin, Molotov si Hrusciov. Cadavrele
lor au fost incinerate si îngropate la o
groapa comuna. „Autoritatile au admis
sovaielnic ca figuri proeminente ca Iakir,
Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold si altii au fost
trimisi pe lumea cealalta în aceasta
maniera. Întrucât pâna în
anul 1965 «Donskoi» era singurul
crematoriu din Moscova, este probabil ca cenusa
lui Wallenberg, Iejov si Beria este
îngropata în aceeasi groapa
comuna” (pag. 271).
Reciclarea spionilor la începutul celui
de-Al Doilea Razboi Mondial
La invazia URSS-ului de catre germani era o lipsa
mare de specialisti în domeniul
spionajului. Sudoplatov cere – si Beria
aproba – scoaterea din închisori a
140 de fosti ofiteri NKVD arestati în anii
1930. „Dosarele aratau ca ei au fost
arestati la initiativa si din ordinul direct al
lui Stalin si Molotov. Din nefericire,
Shpigelglas, Karin si Maly, preotul maghiar,
fusesera deja împuscati” (pag.
127). Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat
si dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean
si Philby din reteaua Universitatii Cambridge.
MacLean a lovit sever interesele economice ale
României pe vremea când ea era pe
lista tarilor beneficiare ale Planului Marshall.
Ca sef al cancelariei ambasadei britanice la
Washington, MacLean avea acces la corespondenta
secreta a ambasadei cu sefii de la Londra.
Astfel, dintr-o telegrama cifrata primita de la
ministrul britanic Bevin, MacLean afla ca URSS nu
va mai primi din Germania reparatiile de razboi
convenite la Ialta ca sa fie platite de nemti
timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS
si a Europei de Est se va face prin Planul
Marshall.
Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui
Stalin o copie a telegramei de la Bevin.
Sudoplatov descrie consecintele dramatice ale
acestei telegrame: „Asta era total
inacceptabil deoarece va împiedeca
consolidarea controlului nostru în Europa
rasariteana. Însemna ca partidele comuniste
deja instalate în România, Bulgaria,
Polonia, Cehoslovacia si Ungaria vor fi
deposedate de pârghiile economice ale
puterii. Sase luni dupa ce Planul Marshall a fost
refuzat de Uniunea Sovietica, regimul
pluripartidelor din Europa de Est lua
sfârsit. La instructiunile lui Stalin,
Vîsinski a trimis un mesaj cifrat lui
Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în
sumar raportul lui MacLean. Pe baza informatiei
lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov sa
obstructioneze implementarea Planului Marshall
în Europa rasariteana. Vîsinski
personal a condus tratativele cu Regele Mihai al
României pentru abdicarea lui,
garantându-i o parte din pensia
sa” (pag. 232). Asa a pierdut
România miliardele de dolari nerambursabili
ale Planului Marshall.
„Sora” NKVD-ului era serviciul de
spionaj al Armatei Rosii, cunoscut dupa
initialele sale în rusa: GRU. Sudoplatov
scrie ca si GRU se ocupa de asasinate, cu
precadere ale dezertorilor si ale agentilor
dubli, inclusiv în perioada postbelica,
atunci când însarcinat cu aceste
misini de suprimare era generalul-maior Markelov
(pag. 425). Ilustrativ pentru orizontul global al
lui Stalin este urmatorul dialog citat de
Sudoplatov: „Mi s-a redat de catre
Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior
ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin
lui Molotov: «Hai sa ne dam acordul pentru
înfiintarea Statului Israel. Asta va fi o
durere în cur pentru statele arabe si le va
face sa întoarca spatele catre britanici.
Pe termen lung asta va submina total influenta
britanica în Egipt, Siria, Turcia,
Irak.»” (pag. 296). Au trecut 63
de ani de atunci si influenta britanica în
tarile mentionate mai sus a ramas o amintire.
Gorbaciov, un lider urât de rusi
Sudoplatov ofera detalii negative pentru
reputatia lui Gorbaciov ca sef de stat. De
exemplu, Gorbaciov a refuzat sa le spuna
polonezilor ceva despre actele privind genocidul
comis de sovietici la Katyn, unde au fost ucisi
21.857 de ofiteri polonezi, la care trebuie
adaugat numarul civililor polonezi
împuscati acolo, preoti, magistrati,
profesori, elita Poloniei, un total
înfricosator de 35.000 de victime
nevinovate (pag. 277). Abia Eltîn a facut
asta, dupa caderea URSS, dând Poloniei
copiile actelor din arhivele KGB.
„Gorbaciov si Iakovlev s-au comportat ca
sefi de partid obisnuiti, exploatând numele
democratiei pentru a-si întari propria lor
baza de putere. Au fost naivi ca oameni de stat
si au trait sub iluzia ca pot sa-si depaseasca
rivalii si sa se mentina la putere... El si
Sevardnadze au fost incapabili de a negocia
concesii economice din partea Occidentului,
în schimbul retragerii Uniunii Sovietice
din Europa de Est” (pag. 428).
Când Gorbaciov a vazut, în toamna lui
1990, ca scapa din mâna controlul tarii a
ordonat KGB-ului si fortelor armate sa
pregateasca legea martiala. Ca sa-si asigure
sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor
care aveau un grad militar (pag. 425). A scos
dosarul lui Beria de la Procuratura Suprema si
l-a dus la cabinetul sau de la Kremlin, de unde a
disparut. Gorbaciov nu are un bun renume printre
concetatenii sai si sondajele de opinie din Rusia
confirma constant acest lucru.
No comments:
Post a Comment