Editorial Florin Campeanu:
Am decit o idee about that
"Trebuie sa semnam asap! E pressure mare"! Asa se incheie un mesaj primit, prin e-mail, acum cateva minute. Recitesc continutul ca un profesor ratat ce sunt. Gasesc 4 greseli grave de limba romana. Dar, come on, what's the point? In civilizatia fumului, important este sa dai senzatia ca te pricepi. Daca te uiti cu atentie sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.
Sunt absolvent de liceu cu profil real. In clasa a X-a, profesorul meu de matematica a murit. A fost inlocuit de o profesoara care avea un singur merit: era fata unui inspector scolar. Total nevinovata. Daca nu ai chemare sa fii profesor, nu are sens sa devii unul. Te chinui pe tine si chinuiesti generatii intregi de elevi. De la matematica, m-am reorientat spre prima iubire: limba si literatura romana. Asadar, de fiecare data cand vad cum limba romana este masacrata, sufar organic. Nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce un mesaj de genul "Trebuie sa semnam asap! E pressure mare!" nu suna la fel de explicit asa: "Trebuie sa semnam cat mai repede. E presiune mare"! Obligati sa invete romgleza, din cauza numarului mare de expati, multi tineri romani, de regula corporatisti, uita sa delimiteze clar mesajele: cand scrii in engleza, scrii in engleza. Iar cand scrii in romana, surpriza, scrii in romana!
Traim intr-o civilizatie rapida. Ceea ce in urma cu 50 de ani se intampla in luni, acum se intampla in secunde. In consecinta, suntem tot mai superficiali. Vrem sa cunoastem totul, dar nimic in profunzime. Daca nu stim ce s-a intamplat in lume in ultima ora avem o senzatie de insecuritate. Muncim repede, mancam repede, iubim repede si murim repede. Timpul nu mai are rabdare. Pentru ca suntem evaluati de oameni repezi, suntem obligati sa aruncam mult fum. E mult mai dificil sa stam sa le aratam cat de competenti suntem. Cat de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, sa fim sinceri, nici competenti si nici profunzi. Pasam repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, muscam cu pofta din primul picior care vrea sa ne loveasca. Sau despre care avem senzatia ca vrea sa ne loveasca. Sedintele sunt veritabile scene de lupta. Al Treilea Razboi Mondial este o gluma pe langa ce se intampla, in fiecare zi, in marile companii. Dar societatea avanseaza. Se fac profituri iar "piendelul" arata bine. Ce e acela "piendel"? Come on, it's about profit and loss.
"Am decat o idee about that. Hai so let it go"! Cand primesc o astfel de... exprimare incep, instantaneu, sa plang. Caut emitatorul pe LinkedIn si aflu ca a terminat un Master in Comunicare si Relatii Publice. Lucrurile sunt clare: profesorul sau de romana din scoala generala trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on! Pana sa pun mana pe telefon si sa sun la Ministerul Educatiei (sa-l demita pe profesor), mai primesc un mesaj: "Tu nu vezi ca ai o problema de mindset? Whatever". Intru in panica. Ce naiba sa am la mindset, ca ultimele analize mi-au iesit bine. Ma intristez si un sfert de ora nu sunt bun de nimic. Am o mare problema de mindset. Cu sufletul zdrente caut pe Google. Aflu ca mindset inseamna mentalitate. Ma linistesc. Traiesc atatia oameni in lume cu probleme de mentalitate, incat unul in plus sau in minus nu mai conteaza.
Daca nu folosesti jargonul corporatist, nu esti profi. Punct. Nici cool nu esti. Inca o data, punct. Poti sa ai doctorat la Harvard, daca te incapatanezi sa gandesti si sa scrii in romana, esti un looser. Come on. Nu te va accepta nimeni daca refuzi sa strecori in comunicarile tale cateva "trendy", "catchy" si "well". Asadar, ai invatat degeaba. In civilizatia fumului, trebuie sa dai senzatia ca te pricepi. Let's face it, nimeni nu va avea timp sa te ia la bani marunti. Sa vada ca din tine, dupa ce esti scuturat bine, nu ramane nici macar o moneda de folosit la carucioarele din supermarket. In lumea rapida, reala sau ireala, cea mai tare exprimare este, de departe: "Vino la petrecere cu the significant other". Mi-a luat o ora sa aflu ca este vorba despre partenera. Adica sotia, prietena, iubita, logodnica, amanta. M-am incins si am uitat cel mai important lucru: in fiecare articol trebuie sa fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confusing. Asa cum sunt tot mai multi oameni. Oameni cu care interactionez zi de zi.
Tristetea cea mai mare este ca, asa cum bine observa un comentator pe un forum, am inlocuit limbajul de lemn din perioada comunista cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatista. Din zece tineri cu care interactionez, in special din marile companii, noua il folosesc. Din acesti zece tineri, nu as angaja mai mult de doi sa lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, in esenta, nu pot purta o discutie coerenta. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu inceput, cuprins si incheiere... Sunt produsul unui sistem educational falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboti, nu de oameni. Afacerea este atat de mare incat, de multe ori, merge de la sine. Iar daca da faliment, nu sunt de vina oamenii din interior, ci piata. Oamenii din exterior.
I-am spus unei domnisoare la un meeting ca as prefera sa vorbim in romana. M-am dat mare si i-am marturisit ca sunt profesor, asadar, ma deranjeaza barbarismele. Am rugat-o sa nu foloseasca termeni din engleza acolo unde exista un corespondent in limba romana. S-a uitat la mine, pentru cateva secunde, cu o privire de automat de cafea si mi-a spus: "Come on! I hate you". Nu mai stiu ce am discutat la intalnire. Cert e ca am plecat trist. Nici nu mai stiu daca am citit meeting reportul primit pe e-mail. Oricum n-as fi inteles nimic. Sunt un looser care se incapataneaza sa gandeasca romaneste. Sa asculte muzica romaneasca de calitate. Celelalte Cuvinte, de exemplu. Cand il aud pe regretatul Florian Pittis recitand versurile in "Fara cuvinte" imi dau lacrimile. Si realizez ca este un mesaj excelent pentru cei ce masacreaza limba romana.
"Ca un paienjenis, tacerea se intinde prin unghere,
Cateva raze mai clipesc stinghere, prin unghere,
Si iata, visul vine pe furis,
Si intra in odaia mea tiptil, ca un copil.
Pe la fereastra,
Ca un batran cantand din flaut,
Trece... vantul rece.
Cu-atatea vise-n traista lui albastra,
Tacere... ochii zilei s-au inchis.
In seara asta ce-mi mai spui tu, vis?
Te-ascult, vorbeste-mi, dar incet, incet si mult,
Si vorba ta sa semene tacerii..."
Am decit o idee about that
"Trebuie sa semnam asap! E pressure mare"! Asa se incheie un mesaj primit, prin e-mail, acum cateva minute. Recitesc continutul ca un profesor ratat ce sunt. Gasesc 4 greseli grave de limba romana. Dar, come on, what's the point? In civilizatia fumului, important este sa dai senzatia ca te pricepi. Daca te uiti cu atentie sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.
Sunt absolvent de liceu cu profil real. In clasa a X-a, profesorul meu de matematica a murit. A fost inlocuit de o profesoara care avea un singur merit: era fata unui inspector scolar. Total nevinovata. Daca nu ai chemare sa fii profesor, nu are sens sa devii unul. Te chinui pe tine si chinuiesti generatii intregi de elevi. De la matematica, m-am reorientat spre prima iubire: limba si literatura romana. Asadar, de fiecare data cand vad cum limba romana este masacrata, sufar organic. Nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce un mesaj de genul "Trebuie sa semnam asap! E pressure mare!" nu suna la fel de explicit asa: "Trebuie sa semnam cat mai repede. E presiune mare"! Obligati sa invete romgleza, din cauza numarului mare de expati, multi tineri romani, de regula corporatisti, uita sa delimiteze clar mesajele: cand scrii in engleza, scrii in engleza. Iar cand scrii in romana, surpriza, scrii in romana!
Traim intr-o civilizatie rapida. Ceea ce in urma cu 50 de ani se intampla in luni, acum se intampla in secunde. In consecinta, suntem tot mai superficiali. Vrem sa cunoastem totul, dar nimic in profunzime. Daca nu stim ce s-a intamplat in lume in ultima ora avem o senzatie de insecuritate. Muncim repede, mancam repede, iubim repede si murim repede. Timpul nu mai are rabdare. Pentru ca suntem evaluati de oameni repezi, suntem obligati sa aruncam mult fum. E mult mai dificil sa stam sa le aratam cat de competenti suntem. Cat de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, sa fim sinceri, nici competenti si nici profunzi. Pasam repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, muscam cu pofta din primul picior care vrea sa ne loveasca. Sau despre care avem senzatia ca vrea sa ne loveasca. Sedintele sunt veritabile scene de lupta. Al Treilea Razboi Mondial este o gluma pe langa ce se intampla, in fiecare zi, in marile companii. Dar societatea avanseaza. Se fac profituri iar "piendelul" arata bine. Ce e acela "piendel"? Come on, it's about profit and loss.
"Am decat o idee about that. Hai so let it go"! Cand primesc o astfel de... exprimare incep, instantaneu, sa plang. Caut emitatorul pe LinkedIn si aflu ca a terminat un Master in Comunicare si Relatii Publice. Lucrurile sunt clare: profesorul sau de romana din scoala generala trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on! Pana sa pun mana pe telefon si sa sun la Ministerul Educatiei (sa-l demita pe profesor), mai primesc un mesaj: "Tu nu vezi ca ai o problema de mindset? Whatever". Intru in panica. Ce naiba sa am la mindset, ca ultimele analize mi-au iesit bine. Ma intristez si un sfert de ora nu sunt bun de nimic. Am o mare problema de mindset. Cu sufletul zdrente caut pe Google. Aflu ca mindset inseamna mentalitate. Ma linistesc. Traiesc atatia oameni in lume cu probleme de mentalitate, incat unul in plus sau in minus nu mai conteaza.
Daca nu folosesti jargonul corporatist, nu esti profi. Punct. Nici cool nu esti. Inca o data, punct. Poti sa ai doctorat la Harvard, daca te incapatanezi sa gandesti si sa scrii in romana, esti un looser. Come on. Nu te va accepta nimeni daca refuzi sa strecori in comunicarile tale cateva "trendy", "catchy" si "well". Asadar, ai invatat degeaba. In civilizatia fumului, trebuie sa dai senzatia ca te pricepi. Let's face it, nimeni nu va avea timp sa te ia la bani marunti. Sa vada ca din tine, dupa ce esti scuturat bine, nu ramane nici macar o moneda de folosit la carucioarele din supermarket. In lumea rapida, reala sau ireala, cea mai tare exprimare este, de departe: "Vino la petrecere cu the significant other". Mi-a luat o ora sa aflu ca este vorba despre partenera. Adica sotia, prietena, iubita, logodnica, amanta. M-am incins si am uitat cel mai important lucru: in fiecare articol trebuie sa fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confusing. Asa cum sunt tot mai multi oameni. Oameni cu care interactionez zi de zi.
Tristetea cea mai mare este ca, asa cum bine observa un comentator pe un forum, am inlocuit limbajul de lemn din perioada comunista cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatista. Din zece tineri cu care interactionez, in special din marile companii, noua il folosesc. Din acesti zece tineri, nu as angaja mai mult de doi sa lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, in esenta, nu pot purta o discutie coerenta. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu inceput, cuprins si incheiere... Sunt produsul unui sistem educational falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboti, nu de oameni. Afacerea este atat de mare incat, de multe ori, merge de la sine. Iar daca da faliment, nu sunt de vina oamenii din interior, ci piata. Oamenii din exterior.
I-am spus unei domnisoare la un meeting ca as prefera sa vorbim in romana. M-am dat mare si i-am marturisit ca sunt profesor, asadar, ma deranjeaza barbarismele. Am rugat-o sa nu foloseasca termeni din engleza acolo unde exista un corespondent in limba romana. S-a uitat la mine, pentru cateva secunde, cu o privire de automat de cafea si mi-a spus: "Come on! I hate you". Nu mai stiu ce am discutat la intalnire. Cert e ca am plecat trist. Nici nu mai stiu daca am citit meeting reportul primit pe e-mail. Oricum n-as fi inteles nimic. Sunt un looser care se incapataneaza sa gandeasca romaneste. Sa asculte muzica romaneasca de calitate. Celelalte Cuvinte, de exemplu. Cand il aud pe regretatul Florian Pittis recitand versurile in "Fara cuvinte" imi dau lacrimile. Si realizez ca este un mesaj excelent pentru cei ce masacreaza limba romana.
"Ca un paienjenis, tacerea se intinde prin unghere,
Cateva raze mai clipesc stinghere, prin unghere,
Si iata, visul vine pe furis,
Si intra in odaia mea tiptil, ca un copil.
Pe la fereastra,
Ca un batran cantand din flaut,
Trece... vantul rece.
Cu-atatea vise-n traista lui albastra,
Tacere... ochii zilei s-au inchis.
In seara asta ce-mi mai spui tu, vis?
Te-ascult, vorbeste-mi, dar incet, incet si mult,
Si vorba ta sa semene tacerii..."
No comments:
Post a Comment