PARANOIDIE
Din primii ani de psihiatrie am retinut distinctia dintre sindromul depresiv, ca auto-acuzare si sindromul paranoid ca hetero-acuzare. Practic l-am inteles cind un subaltern m-a acuzat ca il persecut, cind, in realitate, nu-i facusem niciun rau. Am avut atunci intuitia esentei psihiatriei, persecutia imaginara, durerea PENTRU CEL CE O SIMTE SI PENIBILA suferinta PENTRU CEL ACUZAT CARE NU STIE CUM SA SE APERE SI SA DOVEDEASCA ADEVARUL.
Se creaza o ruptura intre persecutat si persecutor. Pot fi si urmari seioase.
In practica, auzim multe persecutii. Nu toate sunt delirante, patologice, imaginare. Experienta ne invata sa discernem persecutiile patologice de cele reale. In definitiv, orice om este in viata lui cel putin citeodata persecutat. Toate nedreptatile sunt persecutii. Cind la scoala pune pe unul mai prost inaintea ta, cind meritele le iau altii, cind contributiile sunt minimalizate sau ignorate, cind esti acuzat pe nedrept, sau faci puscarie pe nedrept, reabilitarile ulterioare sunt iluzorii. Persecutie este si stigmatizarea bolnavului mintal, desi nu toti sunt inferiori persecutorului. Toate superioritatile neintemeiate, toate incompetentele, toate monopolurile sunt distinctii persecutorii pentru umilirea nedreapta a oamenilor.
Asa ca, desi cel mai frecvent sindrom din psihiatrie este sindromul depresiv, cel mai periculos si mai greu de tratat este sindromul paranoid. Este greu de tratat. Nu poate fi negat direct,dar psihoterapia incearca toleranta iar terapia religioasa cere chiar iertarea.
Este important nu numai pentru psihiatru si psiholog ci si pentru oamenii dreptului, politie, autoritati sa cunoasca aceasta desosebire intre persecutia imaginara si cea reala.
Prof.Dr.Aurel ROMILA
No comments:
Post a Comment