Carti de profil - noutati



 Investigaţii revelatoare asupra câmpului conştiinţei

    Citind această carte vom descoperi misterele tot mai adânci ale spaţiului, timpului, energiei, conştiinţei. Vom explora subiecte fascinante cum ar fi antigravitaţia, dematerializarea, teleportarea, realitatea paralelă în care timpul este tridimensional, punctele naturale de vortex ale Pământului unde dispar navele şi avioanele, exemple din lumea reală ale călătoriei în timp, calendarul Maya ca instrument de calcul al momentului când aceste porţi se vor deschide şi o analiză a modului cum galaxia noastră conduce toate ciclurile diferite prin care trecem în evoluţia noastră fizică, biologică şi spirituală.

 2012 - anul marii păcăleli sau paralela existenţială

    De la începutul anului 2012, am observat alături de mulţi colaboratori că unele canale de televiziune, considerate de mediul academic drept „surse serioase şi ştiinţifice" de informare, mă refer aici la National Geographic Channel, Discovery, Science, prezentau în mod repetat filme documentare ce tratează toate o singură temă - INVAZIA EXTRATERESTRĂ A TERREI!
    Toate aceste filme erau prezentate în mod obsesiv, intercalate cu o serie de filme ce prezintă aşa-zisa „teorie a catastrofelor" vizavi şi de halucinantul scenariu legat de data de 21.12.2012.

 De ce se îmbolnăvesc oamenii?

    Te-ai întrebat vreodată ce semnificaţie poate avea momentul în care cineva se îmbolnăveşte sau organul care este afectat? Este oare posibil ca sentimentele şi gândurile noastre să agraveze o afecţiune sau chiar să producă boli, precum cele de inimă, cancerul sau astmul?
    Preocupaţi de psihosomatică şi de istoria medicinei, David Corfield şi Darian Leader critică cu argumente ştiinţifice şi cu studii de caz actuala abordare din medicina convenţională, care ignoră legăturile dintre minte şi corp, dintre afecte şi sistemul imunitar, dintre dorinţele şi temerile inconştiente şi exprimarea lor somatică. Autorii britanici descifrează limbajul bolilor psihosomatice, cartea lor fiind utilă oricui se îngrijeşte de propria sănătate sau de starea de bine a altora.

 Psihologia femeii

    Pentru Freud psihologia femeii reprezenta un „continent întunecat”. Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Homey. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminităţii, ignorate de predecesorii săi care încercaseră să formuleze o teorie a psihologiei femeii urmând modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina şi maternitatea redobândesc un rol important în tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney în lucrările cuprinse în acest volum.

 Ştiinţa şi experienţele în pragul morţii

    Cu mult mai veche decât orice formă organizată de religie, credinţa în viaţa dincolo de moarte este fundamentală pentru experienţa umană şi merge departe în trecutul omenirii, cel puţin până la omul de Neanderthal. Totuşi, la jumătatea secolului al XIX-lea, în efervescenţa generată de progresul ştiinţei, mulţi au început să pună la îndoială existenţa vieţii dincolo de moarte, atraşi de doctrina materialistă. Acum, înarmat cu suficiente dovezi ştiinţifice, Chris Carter pune sub semnul întrebării argumentele materialiste care contestă supravieţuirea conştiinţei dincolo de moartea fizică şi ne demonstrează cum experienţele în pragul morţii (EPM) pot, într-adevăr, să ne ofere o primă modalitate de înţelegere a vieţii ce ne aşteaptă dincolo de lumea noastră.

 7 păcate ale vieţii de familie

    Cum se face că. dintr-odată. copilul silitor începe să ia numai note proaste la şcoală? De ce bebeluşul refuză brusc să mai mănânce? În ce fel agresivitatea explozivă devine raţiunea de a fi pentru unele cupluri? De ce partenerii se despart surprinzător după ce copilul lor pleacă la facultate? Refuzând să identifice sursa problemelor strict la nivel individual psihiatrul francez Antoine Alaméda ne îndeamnă să privim cu mai multă atenţie către relaţiile problematice stabilite în interiorul unui cămin.

 7 pentru o viaţă

    7 PENTRU O VIAŢĂ este o carte care abordează relaţia părinte-copil din perspectiva impactului pe care îl au acţiunile părintelui asupra copilului mai ales pe termen lung.
    Părinţii sunt ajutaţi să-şi construiască o relaţie armonioasă cu propriul copil, punând accentul pe lucrurile care vor conta cu adevărat în viaţă.
    În acestă călătorie părintele evoluează o dată cu copilul său: “Pentru ca un copil să fie un rod frumos şi împlinit, e nevoie ca rădacinile din care a pornit acest rod să fie ele însele frumoase şi împlinite.”

libraria Eu Sunt

.

__,_._,___

No comments:

Post a Comment