Editorial Martie 2018 - Prof.Dr. Aurel ROMILA



Câteva observații despre SEX


Peste câteva zile va avea loc o conferință despre perversiuni sexuale, la care sunt invitat și eu.
Ce se poate spune nou în acest subiect, care se practică și mai puțin se teoretizeaza.
Ingaduiti-mi citeva observatii.
Pentru acest subiect se vine rar la consultație în comparație cu pacientii nevrotici. Pe parcursul carierei niciodată n-am întâlnit pe cineva sa-mi spuna ca e sadic, fetishist, exibiționist, zoofil, pedofil, necrofil, satir, frigid, etc. (cuprinse într-o colecție germană din sec 19, de 12 volume). Capitolul e cuprins în orice psihiatrie și e (simptomatic) citit și știut la examen.
Vreau sa dau o nouă abordare.
Actul sexual normal nu se poate reduce numai la act. El nu este egal nici ca durată, nici ca efect, nici egal ca orgasm la ambii parteneri. Atunci, rezultă că, rar e normal și complet și e aproxinativ și la repetiții ,cele nocturne nu sunt, cum spune muzica ușoară, ci sunt mecanice quasi indiferente.
Ce e de facut? Actul sexual complet trebuie să fie expresia iubirii, contopirii a două suflete. Altfel e incomplet, fals, unilateral sau nul, pervers sau chiar patologic (vezi Maxwell Jones: 3 zile de experiment terapeutic la motel).
Deci este o prejudecată discutabil - freudiană ca asta - lipsește nevroticului sau ca asta justifică adulterul, poligamia etc. Lumea trebuie să se insuflețească, să iubească și pe urmă să umble după orgasm!
De aceea invit pe cei interesați să vină la APLR lunar, să se înscrie pe waiting list la … transplantul de suflet!( vezi și LECTII de PSIHIATRIE (sub tipar).


Prof. dr. Aurel ROMILA



No comments:

Post a Comment