A G R E S I U N E
Cea mai cunoscută agresiune este când o persoană este lovită și urmele (vânătaia) este constatată de un certificat medico legal. Cel mai frecvent ne referim la o agresiune externă și nu la o autoagresiune sau la o agresiune internă. În psihiatrie vorbim de o dispoziție de frică față de o amenințare reală sau imaginară.
Paranoizii traiesc cu groază amenințarea unui pericol. Sunt cel puțin anxioși și pot lua măsuri de apărare (sporesc încuietorile, se baricadează). Este o reacție de stres, la un agent stresant, real sau imaginar.
Psihopatul este un agent agresiv, pe față sau ascuns. Nevroticul se autoagresează prin propria anxietate crescută si maginația răului posibil. Statul controlează forțele sale agresive.
În fiecare om stă forța de viață (libidoul) și forța inversă de agresine (moarte), cum a arătat Freud.
Sinele le conține pe amândouă. Educația familială și școlară dar și cetățenească, justiția le pune limite ca să rezulte un cetățean pașnic, civilizat, ce suportă coeexistența prin diplomația supraviețuirii.
Psihoterapia este antiagresiune!
Prof. dr. Aurel ROMILA