Alexandru Macedonski

 

                                    (1854-1920)

 

      Valţul rozelor

 

 

Pe verdea margine de şanţ

Creştea măceşul singuratic,

Dar vântul serii nebunatic

Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.

Întâi pătrunse printre foi,

Şi le vorbi cu voce lină,

De dorul lui le spuse-apoi,

Şi suspină – cum se suspină...

 

 

Şi suspină – cum se suspină...

 

 

Albeaţa lor de trandafiri,

Zâmbind prin roua primăverei,

La mângâierile-adierei

A tresărit cu dulci simţiri.

 

 

Păreau năluci de carnaval

Cum se mişcau catifelate,

Gătite toate-n rochi de bal,

De vântul serii sărutate,

 

 

De vântul serii sărutate.

 

 

Scăldate-n razele de sus,

Muiate în argintul lunei,

S-au dat în braţele minciunei,

Şi rând pe rând în vânt s-au dus.

Iar vântul dulce le şoptea,

Luându-le pe fiecare,

Ş-un valţ nebun se învârtea,

Un valţ – din ce în ce mai tare,

 

 

Un valţ – din ce în ce mai tare.

 

 

 

Rondelul rozelor de august

 

 

Mai sunt încă roze – mai sunt,

Şi tot parfumate şi ele

Aşa cum au fost acele

Când ceru-l credeam pe pământ.

 

Pe-atunci eram falnic avânt...

Priveam, dintre oameni, spre stele; -

Mai sunt încă roze – mai sunt,

Şi tot parfumate şi ele.

 

Zadarnic al vieţei cuvânt

A stins bucuriile mele,

Mereu când zâmbesc uit, şi cânt,

În ciuda cercărilor grele,

Mai sunt încă roze, - mai sunt.

 

  --Material trimis de Roxana Sarbu