Editorial Noiembrie - Profesor Dr. Aurel ROMILA

                                  

                                                                  Psihiatria si Moda



Liderii psihiatriei actuale (sub influenta nefasta a unui inchipuit din provincie) au hotarat sa discute despre
moda in psihiatrie intr-un hotel restaurant de lux de pe Calea Victoriei. Scandalul este evident.
Lumea se agita in strada pentru ca sa evite mizeria, psihiatria desigur suporta acest nivel.
Mai mult ca oricand se simte incapacitatea acestor lideri de a avea o conceptie si crima pe care au comis-o desfiintand Resocializarea. Este limpede de ce acestia se tem de APLR.
Au cerut la un moment dat sa fie scos APLR din Organizatia Mondiala a Psihiatrie (WPA).
APLR a fost aparat (si de aceea exista si astazi) de catre reprezentantul Elvetiei care a spus ca, daca
Romania are o schimbare catre democratie trebuie sa admita ca are mai multe organizatii de psihiatrie.
A mentionat ca Franta are 6, dar si Rusia are 4.
Prin urmare, domnilor lideri, va place nu va place obisnuiti-va sa coexistati cu o opozitie care sa exprime
simtul critic la aberatiile pe care le faceti.
Progresul este posibil si in psihiatrie daca se respecta realitatea si se vine in intampinarea nevoilor
bolnavilor psihici. Sunt multe deficienta crase care trebuiesc corectate :



1. Medicatia pentru psihoze si demente trebuie asigurata la domiciliul pacientilor in mod gratuit.

2. Organizarea unor centre cu ateliere moderne, productive care sa asigure ocupatia celor care au o

capacitate de munca redusa si pot adauga cate ceva la ajutorul social sau pensie.

3. Organizarea familiilor bolnavilor cronici pentri intrajutorare si apararea statutului bolnavului mintal.

4.Imbunatatirea teoriei si didacticii psihiatrice la rezidenti prin supravegherea practicii in clinica, prin

incurajarea efectaurii foilor de observatie, cercetarii stiintifice, efectuarea doctoratelor si participarea

la activitatile practice de resocializare. Toate aceste puncte trebuie sa conditioneze nota de la examenul

de specialitate.

Asa ca, a ne focusa pe moda arata sincronizarea liderilor de psihiatrie cu non-valorile vedetelor televizate.


                                                                                        Profesor Dr. Aurel ROMILA

Interviu : Profesor Dr. Aurel ROMILA, Cotidianul 27 Octombrie 2010

Interviu

Prof. dr. Aurel Romila: “Nu suntem nebuni, suntem semi-iresponsabili”

http://www.cotidianul.ro/127231-Prof-dr-Aurel-Romila-_Nu-suntem-nebun

Prof. dr. Aurel Romila

Doctor în medicină, cu teza "Arta psihopatologică la pacienţii schizofreni", medic primar, membru al comisiei de expertiză medico-legală-psihiatrică, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Sunt numai câteva dintre recomandările psihiatrului Aurel Romila. De-a lungul activităţii a participat la numeroase întâlniri ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi a comunicat peste 200 de lucrări. În 1982 a fost printre intelectualii care au suportat represiunea meditaţiei transcendentale. A iniţiat Centrul de Resocializare din incinta Spitalului "Alexandru Obregia", inaugurat în 1994, proiect întâmpinat la început cu o foarte mare rezistenţă. Este autorul volumului "Psihiatria", considerat de specialiştii în domeniu "cea mai importantă sinteză de psihiatrie făcută vreodată la noi în ţară". Cu o vastă cultură ştiinţifică şi filosofică, cunoscător a şapte limbi străine, profesorul Aurel Romila "extrage esenţialul necesar înţelegerii psihicului normal şi a structurilor sale extreme de complicate, precum şi a celui anormal şi a celui tulburat de toate bolile cunoscute".

- Domnule profesor, ce v-a îndemnat spre psihiatrie?

- Am trecut prin multe proiecte. Mi-a plăcut în primul rând endocrinologia. Am fost în primul cerc de endocrine al profesorului Ştefan Milcu, am făcut şi ceva cercetări experimentale, dar ei n-au mai continuat şi... asta a fost. Îmi plăcea domeniul pentru că se ocupa de întreg. Eu n-am fost niciodată pasionat de amănunt. Era chiar să cad la un examen, când un profesor chichiţos de parazitologie a insistat pe detalii. Aveam ca subiect ţânţarul. În treacăt fie zis, eu veneam dintr-o zonă de ţânţari, avusesem malarie... Văzând probabil că nu sunt sigur pe materie, a insistat să-i descriu piciorul posterior... M-a salvat asistenta, care i-a spus: „Studentul acesta ştie. Uitaţi-vă ce note are la alte materii". Tendinţa medicinii este totuşi către detaliu. Apoi am vrut să fac cardiologie. Mi se părea că asta e cheia medicinii. N-am putut, dar, desigur, nimeni nu mă opreşte nici acum să mă uit la cord. Cei cărora le place întregul nu sunt foarte realişti. Nu sunt oamenii viitorului. Acum, în medicină, trebuie să ştii fizică, aparatură, chimie... Eu, care am fost toată viaţa un iubitor de simboluri, era firesc să ajung la psihiatrie. Asta am şi făcut, spre surpriza colegilor mei, care spuneau: „La medicina pe care o ştii tu, e o pierdere". Eu n-am socotit aşa şi nu regret. Din potrivă, tot timpul am adăugat alte şi alte straturi, încât acum am mai puţin ce discuta cu psihiatrii despre psihiatrie, cât aş putea să discut cu un filosof.

„Este nevoie de modele de echilibru"

- Sunteţi renumit pentru noutăţile pe care le-aţi introdus în psihiatria românească.

- La un congres, la Salonic, oraşul de origine al lui Aristotel, am vrut să vorbesc despre importanţa concepţiei pe care trebuie s-o ai în toate interpretările. Spre surpriza mea, grecii (ori nu m-au înţeles, ori engleza mea a fost imperfectă) n-au fost interesaţi. Eu m-am dus la Salonic tocmai pentru că „Logica" a dat-o Aristotel. Dacă toată problema individului se reduce la creier, neuroştiinţe şi ştiinţe cognitive, nu mai recunoşti omul. Această psihiatrie destul de pragmatică, de limitată, nu se potrivea cu spiritul meu. După vreo 15 ani de salon de agitaţi s-a produs în mine o oarecare revoltă. M-am întrebat dacă o să rămân toată viaţa la acest aspect, în timp de psihiatria este cu mult mai complexă. De salonul vecin se ocupa doctorul Ion Vianu, care, şi datorită frumoasei sale formţii, m-a stimulat, într-o oarecare măsură. Toate acestea m-au dus (fără să mi-o ceară nimeni şi mă tem că nu are mare viitor din cauza vremurilor) la necesitatea unei noţiuni rezultate din sinteza a tot ceea ce ştiam până atunci - ştiinţe social-umane, ştiinţe biologice - cea de Resocializare. În decursul anilor ea a fost degradată. Acum a fost preluată şi pentru handicapaţi, şi în închisori, dar şi de firmele de medicamente. Nu ştiu dacă ei au păstrat concepţia mea, dar, în orice caz, au început să vorbească despre ea. Acum are şi o aură mai internaţională.

Împreună cu echipa de colaboratori

- Care este esenţa acestui concept?

- Eu nu sunt de acord cu modalitatea de a trata, cum se spune acum, punctual. Ea nu ajută niciodată un psihiatru să mai conceapă o maşină. El nu face decât să umble la şuruburi, să repare, să vopsească... Cam asta este deosebirea între psihiatria care se practică (şi pe care o practic şi eu) şi Resocializare, care m-a pus pe mine în ideea, destul de la modă şi în atmosfera românească, de simulator. M-am gândit întotdeauna că aceşti oameni, chiar să vrea să se ridice, nu au cum pentru că societatea nu se gândeşte la ei şi nu le acordă ce trebuie. Atunci am pus condiţia existenţialului. Pentru mine, existenţialul era oarecum al timpului. Trăind în socialism, am fost mai impregnat de aspectele economice, materiale. Dacă un om nu are casă, bani, este inutil să-i vorbeşti despre sfârşitul lumii. Trebuie făcut ceva să fie ajutat. „Da, dar bolnavii nu ştiu nimic!", mi s-a replicat. E drept, dar noi, normalii, ştim şi trebuie să facem ceva. Aşa s-a născut reţeaua de ateliere, de pictură, de ţesut..., producţia, banii. Este o idee la care ţin, de altfel, foarte mult şi acum. Ori de câte ori e vreun congres şi aflu cum pun ei problema, în termeni vag-umanişti, mi se pare insuficient. Se ajunge şi în acest domeniu la demagogie, dacă nu te gândeşti că trebuie să ai o bază materială. Bineînţeles că nu se rămâne la asta, este nevoie apoi de o bază de grup, de comunicare, de societate... Prin urmare, boala mintală este ceva foarte scump, foarte greu de rezolvat şi, la cvasi-dezastrul care există, nu cred că mai interesează prea mult pe cineva. Cum judecăm astăzi: „Ce, noi plângem că aruncăm la gunoi ceva? Nu. Spunem că degajăm casa. În acest caz, degajăm societatea". De fapt, lucrurile nu stau chiar aşa, pentru că aceşti oameni au şcoală, rămân cu aspiraţii... Nu mor aşa uşor cum credem noi. Se chinuie foarte mult ca să trăiască. Ajutoarele pe care le poate da religia, de exemplu, nu sunt de neglijat, dar nu sunt suficiente. Criza, ca să fiu şi eu la modă, nu este numai economică. Este o criză de concepţie. Dacă noi gândim omul numai în limitele actuale, adică să-i asigurăm liceul, să-i dăm salariul minim, transport, infrastructură... nu-i suficient. Este nevoie de modele de echilibru.

- Există astfel modele?

- Da. Deocamdată, însă, ele sunt formale. Dacă eu spun Bach, toată lumea zice "A, Bach...". Nu se înţelege că Bach e mai mult decât muzică. Toate trebuie duse până la echilibrul omului. Lucrurile se completează: să fii vesel ca Mozart, să fii voluntar ca Beethoven, nostalgic ca Chopin... Poţi să fii ca toţi, dar echilibrat. În afara echilibrului, începi să te joci cu toate funcţiunile tale. Am văzut un film îngrozitor, „În mintea lui Malcovich". Îngrozitor pentru că am văzut ce tip de imaginaţie pot avea americanii şi ce cred ei că se poate face în materie de psihologie. Total absurd. Îmi pare rău să spun asta pentru că îl apreciez pe actorul John Cusack. Criza, dezechilibrul intră, după părerea mea, în această noţiune de americanizare, cu tot ce decurge din ea: îngenuncherea Europei, pierderea spiritualităţii, secularizarea religiei... Toate sunt într-o integrală simplă, de profund dezechilibru. Dacă ai echilibru, eşti mulţumit, chiar dacă asta pare, din afară, cam auster. Trăim o epocă în care toată lumea foloseşte sintagma europeană „să comunicăm". Aşa cum este înţeles, îndemnul poate duce la dezechilibre. Nu ne mai săturăm de distracţie, gen discotecă, de plăceri (hai s-o facem lată, ieşeală...), lucruri care nu ne vor satisface niciodată. Echilibru înseamnă relaţia dintre doi oameni, realizarea unui echilbru între ei, efortul ambilor de a crea echilibrul copiilor... Noţiunea se aplică progresiv. Alt aspect al vremii noastre este aşa-numitul progres sexual, care a devenit un strat despre care care nimeni nu mai ştie până unde se întinde şi ce înseamnă. Un psihiatru din Elveţia îmi spunea că a scris în sala de aşteptare: „Toţi cei care vor să-şi prelungească orgasmul să nu vină la mine!". E o prostie să crezi că fericirea este într-un lucru sau în altul, să le schimbi, să le întorci, să le pui cu capul în jos... Trebuie, desigur, să ne uităm la toate ca să fim informaţi, dar trebuie să aspirăm la echilibru, mai ales în educaţie, unde sunt grave carenţe. Copiii încep dezechilibrul încă de mici. E foarte greu azi să mai predai franceză, să spunem, pentru că ei au în cap, chipurile, engleza. Dar au o engleză din jocurile şi luptele din filmele care circulă. Fenomenul este foarte grav. Prin acest concept de Resocializare, eu cred că mai pot salva ceva din valorile clasice şi aduce totul către o psihologie de bun-simţ. Toată lumea spune: şi ce-i cu asta? Toţi ştim că trebuie să rămânem raţionali. Nu este adevărat. Şi din raţiune poţi face o nebunie. Ea trebuie să existe într-o proporţie bine echilibrată cu afectivul.

Dr. Aurel Romila, în centru, în timpul unei discuţii de specialitate

- Când vorbiţi despre această proporţie, vă referiţi numai la individ?

- Excesul aparent (după părerea mea lumea este foarte rece) de afectivitate - peste tot auzi, pe stradă, la telefon, „te iubesc", „vă iubesc" - este un factor de dezechilibru. Toată lumea te iubeşte şi tu mori pentru că eşti singur, pentru că nu are cine să te ajute în situaţiile dificile... şi atunci ce rost are acest „vă iubesc"? Apoi, raţionalul nu poate fi redus la politizare. „Vreau putere", „vreau să vă arăt eu..." „Daţi-mi mie Câmpulungul că v-arăt eu ce fac..." Lucrurile trebuie să meargă natural. Oamenii îşi vor alege pe cel mai gospodar. Aşa a fost de milenii şi ar trebui să mai fie. Dacă ieşim din psihiatrie, constatăm, deci, că şi în domeniul social s-a produs un dezechilibru.

- Credeţi că aceste, să le zicem disfuncţii, sunt conştientizate, la nivelul societăţii?

- Acum spun o banalitate: la televizor, toată ziua, se spune în sute de moduri: „E o nebunie". Desigur lumea foloseşte termenul mai literar. Numai că nu este aşa. Nu suntem toţi nebuni. Cazurile nu sunt la fel pentru că nici cardurile nu sunt la fel. Sunt oameni care stau pe tăcerea lor şi urcă în viaţă, iar prostănacii trag cu vorbăria: „totul e pierdut", „ce-o să ne facem"... Nu suntem nebuni, dar suntem semi-iresponsabili. Ideea pare a fi: „Lasă, după noi, cine-o veni o plăti şi datoriile". De fapt, îi condamnăm pe copiii noştri prin patternul pe care li-l dăm.

„În materie de adaptare avem foarte multe lipsuri"

- Personal resimţiţi această atmosferă?

- După ce am ieşit la pensie am început să predau la Facultatea de Psihologie a Universităţii Ecologice. Şi, drept să spun, îmi plac mai mult actualii studenţii decât cei de la Medicină. Pe aceia îi interesau anumite tablouri: paranoia... Pe aceştia îi interesează structura sufletului şi înţeleg foarte bine ce vreau eu să spun. Deşi am o vârstă, anumite lucruri le-am neglijat. Dacă mă gândesc la profesorul Arsene şi la alte nume sonore ale medicinii româneşti, toţi au fost academicieni, au ţinut aibă operă. Profesorul Arsene spunea: „Am o operă de un metru şi jumătate". Eu am trăit, pe undeva, cu modestie interioară. Pe de altă parte, te gândeşti că trăieşti în România. Aici gloriile nu ţin prea mult. Iorga a scris 1.300 de cărţi şi cine-l mai ştie şi cui îi pasă? În casa lui s-a mutat Dolănescu. Nişte capacităţi pe care le-am avut au făcut, cum se zice, „ciocu' mic", pentru că aşa era situaţia. Am publicat o psihiatrie pe care nu mai am forţa s-o depăşesc. Alţii publică ediţii după ediţii, adaugă. Eu am spus-o o dată şi cu asta am terminat. Am absorbit atâta din nimicnicia asta românească încât nu-mi vine nici să mă duc la congrese. Dar cred că acest gest de echilibru trebuie mereu ilustrat, argumentat, documentat. Ar trebui să scriu o suprapsihiatrie, care să arate ce se întâmplă dacă se dezechilibrează domeniile de deasupra: religia, filosofia, cultura, literatura... Toate sunt acum în criză. Orice ziar e plin de lamentaţii, iar exemplele ultramoderne care se dau te îngrozesc. La Paris este Târgul Internaţional de Artă Contemporană. Am vorbit cu cineva şi i-am spus: du-te te rog şi spune-mi şi mie ce e acolo. Sunt curios unde au mai ajuns artiştii. „Fii serios, nu dau eu 10 euro pe tâmpeniile ăstora." Iată unde s-a ajuns.

Bolnav, în atelierul de pictură

- Un echilibru, odată rupt, poate fi refăcut?

- Da. La selectarea soldaţilor români pentru Afganistan, americanii au trimis trei criterii, care s-au tradus la noi prin: mentenanţă, anduranţă şi rezilienţă. Trecând în registrul psihiatric, înseamnă că echilibrul pe care trebuie să-l dau eu, la ora actuală, constă în rezistenţă de durată şi elasticitate. Americanii numesc rezilienţă capacitatea de a pierde serviciul de şase ori. La noi e tragedie şi dacă-l pierzi o dată. Nu ştim, nu putem trece uşor de la una la alta. În materie de adaptare avem foarte multe lipsuri.

- Este această carenţă unul dintre motivele pentru care, pe de o parte, a crescut violenţa, pe de alta, statistic vorbind, s-a mărit numărul depresiilor şi sinuciderilor?

- Acestea sunt, cum se zice în psihiatrie, efecte. Consecinţe. Ele vin din cauze mai vechi, din modul nostru de viaţă. Găseşti des astăzi formula „a avea un ideal". Dar nu se discută ce înseamnă un ideal. Este o ţintă îndepărtată, pe care s-o ai în vedere tot timpul, ca pe o stea polară care să-ţi orienteze mersul, drumul. Aşa ceva nu prea mai există. Ne lăsăm în voia soartei. Idealul este o problemă pe termen lung şi cere rezistenţă. Eu predau acum, de vreo două cursuri, poezia „If" a lui Rudyard Kipling, ca să le explic studenţilor că normalitatea nu este o ştampilă. Trebuie să lupţi pentru fiecare condiţie ca să exişti. Apoi nu se înţelege ideea de normalitate. La noi asta înseamnă să fii puţin dispus, sociabil, afectuos... Nu este vorba despre asta. Kipling a văzut mult mai profund decât Drăghicescu, să zicem, ce înseamnă structura pe care trebuie s-o aibă nu numai individul, dar şi naţiunea. Structura înseamnă să-ţi păstrezi capul sus când ceilalţi şi l-au pierdut. Acesta este testul. A fi tare, cum vor toţi acum. Capacitatea de rezistenţă. Poţi obţine funcţii cât de importate, în academie, în parlament... acestea sunt lucruri pe care ţi le poate oferi societatea. Dar ce pot oferi ştiinţele spirituale te ajută să supravieţuieşti. Pentru că la impasurile gândirii, nici Kant n-a putut să răspundă, aşa cum vedem şi din textul de pe mormântul lui: "Cerul înstelat deasupra mea, legea morală în mine". Cerul de deasupra noastră nu ni-l ia nimeni, iar pentru rest este nevoie de ordine în gândire. Pentru ea, trebuie să-ţi refulezi, într-o oarecare măsură, afectivitatea. Dacă toată ziua spui „te iubesc", „nu mai pot după tine", „mă omor"... ordinea dispare.

„Fericirea nu stă în faptul că mi-am schimbat nasul"

- Credeţi că deteriorarea nivelului cultural are vreo importanţă în lipsa structurii despre care vorbeaţi?

- Da. Pentru că totul se face plat: Nicolae Manolescu face literatură şi atât, altul face muzică şi atât etc. Or, este nevoie de capete care să sintetizeze toate domeniile culturii.

- Mai putem avea, oare, în secolul XXI, minţi de tip renascentist?

- Nu la oamenii renascentişti mă gândeam, care pe mine m-au cam speriat. Caravaggio şi alţii se băteau toată ziua, erau nişte violenţi. Eu mă gândesc la armonizare şi tot Bach mi se pare că ar putea să ilustreze foarte bine această mulţumire a omului cu armonia. Omul de azi se plicteseşte, vrea mereu ceva nou. Din această dorinţă de nou cu orice preţ iese tot zbuciumul.

- Graba este o caracteristică a vremii noastre. Toată lumea aleargă către ceva. Nu se mai poate merge la pas.

- Ritmul. De pildă, în sport, se spune că fotbaliştii români sunt slabi pentru că n-au ritm. Ilie Năstase afirma că acum n-ar fi nici al 1.000-lea pentru că e altă viteză în tenis. Nu m-a preocupat până acum viteza. În noţiunea mea despre om, despre armonie, nu am rămas la o super-noţiune cum este cea de spirit pe care o au toţi religioşii, filosofii, oamenii de cultură. Eu consider că este foarte important şi factorul secundar, pe care-l putem numi convenţional psiho-somatic. Nu dispreţuiesc nici aspectele psihice, nici pe cele corporale. Dar ultimele sunt secundare. Fericirea mea nu stă în faptul că mi-am schimbat sau nu nasul. La cabinetul meu de psihiatrie nu e aproape nimeni, dar la clinicile de chirurgie estetică este plin. Vor să le scadă burta, să le mărească sânii... Dacă există o armonie spirituală cu cineva, poţi să-l accepţi şi dacă are cu 20 de ani mai mult, şi dacă are peste 100 de kilograme, şi dacă are diabet tip II etc. Aspectul psiho-somatic este important, este domeniul medical, dar este secundar. Nu trebuie să faci din el cheia lumii. Contează cu ce te alegi tu, care ai fost la o sută de congrese, dacă se vede echilibrul pe care poţi să-l dai. Dacă eşti o fiară, toate cunoştinţele şi cultura sunt inutile.

Atelierul de ţesătorie din Centrul de Resocializare

- La câte congrese aţi fost?

- La câteva mondiale, la vreo 10-15 în ţară, dar de mai mulţi ani am renunţat. Sunt, în general, superficiale, nu se poate ajunge la cine ştie ce comunicare, la idei mari. Psihiatria avut un specialist genial, care va rămâne şi peste o sută de ani: Henry Ey (1900-1977), de care, culmea, nici măcar francezilor nu prea le mai pasă acum. Pe mine m-a influenţat oarecum. E aproape un idol. Opera lui e de negândit pentru noi.

„Elixirul nu înseamnă muzica uşoară"

- Aveţi o activitate remarcabilă, teoretică şi clinică, sunteţi un profesor preţuit, sunteţi autorul unui număr impresionant de studii. Există vreun sentiment de neîmplinire?

- Nu pot spune că nu regret nimic. Am suferit destul din cauza oamenilor care mi s-au opus, am ajuns profesor la 60 de ani. În America, un medic bun la 30 de ani a urcat toate treptele. Dar, în adâncul meu, nu sunt un nemulţumit. Elixirul nu înseamnă muzică uşoară, fericire, te iubesc... ci o cantitate enormă de conexiuni, de efort... Există o matematică a echilibrului, pe care trebuie s-o urmăreşti cu perseverenţă. Nu am terminat. Îmi formulez tezele, le voi reformula, şi pe ele, şi relaţiile, şi ţesătura pe care o am.

- V-aţi pensionat din viaţa universitară?

- Da. Sunt consultant acum. Mă ocup de doctorate şi o fac cu plăcere. Din păcate, lucrurile merg greu, pentru că la noi lumea se întreabă întâi: la ce-mi foloseşte? Dar un doctorat te formează fără să-ţi dai seama. Şi compensez cu psihologia, unde am trei sute de studenţi. La medicină aveam 50, într-o serie. Am găsit un inginer IT, cu care fac art terapie, meloterapie, studenţii au cumpărat o istalaţie de sonorizare... De exemplu, la „If" a trebuit să găsim un fond muzical şi am pus „Variaţiunile Enigma" de Edward Elgar. Sună extraordinar şi este interesantă experienţa de a asculta împreună cu lumea. Nu fac un transplant de muzică clasică în capul psihologilor, dar din trei sute, poate unul va continua aceste modalităţi de terapie.

- Ce s-a întâmplat cu impresionanta colecţie de picturi ale bolnavilor pe care aţi adunat-o de-a lungul anilor?

- A fost decimată. Mai am o parte. N-am reuşit să fac o carte. Au venit nişte olandezi, au făcut fotografii, m-au dus cu vorba, dar nu s-a finalizat nimic. Nu ştiu ce au făcut cu imaginile, pentru că nu aveau hermeneutica. Nu este simplu cum crede lumea, că dacă te uiţi la un tablou ai văzut ce reprezintă şi gata.

- Ce părere aveţi despre statutul medicului în zilele noastre?

- Personal nu sunt foarte preocupat de cât câştig. Mă mulţumesc cu pensia şi cu ce mai primesc din celelalte activităţi. Pentru cursul pe care-l ţin psihologilor, de exemplu, primesc 500 de lei, ca să vă daţi seama cât mă preocupă problema. Îmi spun că dacă majoritatea oamenilor trăiesc cu 600 de lei, pot trăi şi eu cu 1.500. Policlina creşte preţurile, ca toată lumea. Asta face ca pacienţii să nu mai vină.

- A fost în ultimul timp un adevărat exod de medici.

- Au plecat foarte mulţi psihiatri şi eu cred că e bine. Cel puţin o parte se vor întoarce. Dacă noi am fost o generaţie de război şi handicapaţi de toate visurile, nu trebuie să fie şi ei la fel. E bine că se duc, să vadă, să se mai civilizeze, să descopere standardele. Acum dacă le spui să scrie foaia de observaţie se simt jigniţi. În Franţa vor scrie de la 6 dimineaţa la 6 seara.

- Oamenii mai în vârstă, mai ales intelectualii, au trăit în perioada comunistă un imens nivel al stresului. Vi se pare că el a crescut acum?

- Stresul este tradus acum mai mult în termeni cantitativi: cât zgomot, câtă poluare... Pe mine mă interesează tăria persoanei, capacitatea de a rezista. Nu poţi cere să ţi se creeze un mediu în care ceilalţi sunt senini şi nu-ţi fac rău. Problema în România este cea a persoanei care nu se poate realiza. Există un coeficient foarte mare de ratare. Şi nu din vina proprie, sau a familiei, ci din cauza celor care te înconjoară. Un psihiatru aude toată viaţa lumea plângându-se de persecuţie. Sunt întrebat de studenţi ce cred despre asta. Cred că a existat şi există o persecuţie delirantă pentru care, din păcate, nu avem niciun arbitru. Cine câştigă şi cine pierde? Românul, obsedat de Cioran, o să spună că nu pierde nimeni. Avem această aneantizare, suntem o lume care pare pesimistă. Persecuţie nu înseamnă numai intrarea la închisoare, ci şi împiedicarea cuiva care are potenţial să ajungă ceea ce ar fi putut fi, iar în societatea românească, ea îmbracă forme subtile, perverse... Mii de inşi studiază pianul şi nu apare niciun pianist, în afară, spre exemplu, de Valentin Gheorghiu. De la el încoace trebuiau să apară o sută de mari pianişti. În toate domeniile este la fel.

- Ce pasiuni aveţi?

- Muzica, psihologia pe care o preţuiesc mai mult decât neuro-ştiinţele, câte puţin din toate. Mă interesează şi religia, filosofia. Mari pasiuni de genul pescuit, timbre... n-am avut. Doar cea pentru artă. E drept că nu mai sunt chiar la curent cu pictura din ultima vreme. În muzica clasică, însă, mă socot chiar un expert.

Accesari: 4035
Publicat Miercuri, 27 octombrie 2010	Victoria Anghelescu

Dr. Vissarion Marian Carmen

Modernizarea cercetarii Clinico-Farmaceutice Este O Necesitate Imperioasa,

un proiect Stiintific Romanesc

Dr. Vissarion Marian Carmen

 

 

Download :

Click : http://www.box.net/shared/bbz1kgm9uh

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se impune o treapta noua in

cercetarea clinico-farmaceutica

 

 

1. Rezumat

9.  Premisele actuale in cercetarea clinico-farmaceutica:

 

1.             Omul este un fel de “masina chimica” ce are capacitatea de autoreparare (vindecare).

2.             Substantele ce patrund in aceasta ‘masina’ pot fi : utile, inutile-areactive, nocive minor, nocive major (distructive), bivalente (utile in unele locuri, nocive in alte locuri- cazul multor medicamente).

3.             Substantele introduse in organism reactioneaza ‘inertial’ (in virtutea legilor fizicii atomo-moleculare).

4.             Normalitatea, sanatatea si boala sunt aprecieri statistice ale variabilelor structura-functie.

5.             Pentru diferentierea de normalitate si boala se ia in considerare ca sanatatea are un anumit nivel minim energetic-metabolic la care poate functiona plenar-optim (o stare biologica bazala existenta ideal doar in anestezia generala).

6.             Fiecare individ are o structura biochimica unicat.

7.             Tehnica actuala nu poate decela perfect structura biochimica a fiecarei personae si, pentru a afla daca o substanta de cercetat este utila sau nu, se apeleaza la ‘instrumentul statistic’.

8.             In starile biologice ‘nebazale’ (ex. veghe, somn, la omul sanatos sau bolnav) intervine un ‘discret factor modificator al reactivitatii chimice-metabolice’ neatribuit unei substante. El pare a sfida ‘reactivitatea chimica inertiala’. Teoria matematica a probabilitatii claseaza acest factor la rubrica ‘intamplare, nesemnificativ, util doar pentru a demonstra, prin comparatie (tot statistica) valoarea reactiva a substantei noi cercetate’.  Pentru evidentierea acestui factor se administreaza la un lot de pacienti substanta de cercetat, si la alt lot o substanta areactiva (lotul pentru a surprinde valoarea statistica a ‘factorului intamplare fericita sanogena ‘).  Evolutia buna a celor administrati cu substanta areactiva a fost etichetata ca ‘efect placebo’.

 

II.    Deficientele metodologiei actuale a cercetarilor clinico-farmaceutice:

 

1.      Nu ia in considerare faptul ca nimic nu e intamplator, si ca totul se supune legii cauza-efect (inclusiv efectul placebo).

2.      Se crede doar in efectul chimic→psihic.

3.      Se minimalizeaza importanta ‘fortei psihice’ in producerea efectului placebo desi aceste efecte sunt uneori uimitoare (ex. in fibroza palmara tip Dupuytren).

4.      Nu ia in considerare, decat vag, existenta efectulu nocebo si nu i se confera nicio valoare in cercetare. Dar acesta e mai frecvent decat placebo pentru simplul motiv ca instinctul de conservare e mai puternic decat ‘pulsiunea spre placere’.

5.      Apreciaza si abordeaza oamenii ca pe obiecte oarecum pasive (se actioneaza asupra lor directiv).

6.      Are in vedere excesiv grupul si nu individul (apreciaza ca sunt boli si nu bolnavi).

 

III.       Treapta noua in cercetarea clinico-farmaceutica include:

 

1.      Luarea in considerare a faptului ca omul este subiect, unicat chimic si psihic (dictonul terapeutilor: sunt bolnavi si nu boli).

2.      Colaborarea simultana si nu succesiva dintre cercetatori (apreciind boli si nu bolnavi), si terapeuti (apreciind dominant bolnavi si nu boli).

3.      Dupa etapa ‘experiment pe animale’ se va trece la etapa ‘experiment pe oameni sanatosi’ (selectati conform criteriilor de personalitate) apoi la etapa ‘experiment pe pacienti’.

4.      Luarea in considerare ca psihicul este un fel de computer ‘construit’ din materie cuantica si nu atomica. El este in interactiune continua cu structura atomo-celulara. El are o actiune psiho→chimica obiectivata prin declansarea de reactii chimice, sau franarea lor (in functie de semnificatia gandului, sentimente, intentii, etc.). In creier structura cuantica a psihicului initiaza selectiv excitatia corpilor celulari neuronali, sau o opreste (in majoritatea situatiilor neuronul intra ‘automat’ in repaos). Structura cuantica a psihicului are abilitatea de a dirija selectiv influxul nervos prin una sau alta din dendritele unui axon (macaze axonice).

5.      Premisa dovedita clinic si instrumental ca psihicul actioneaza ‘la vedere’ sau / si ‘prin inconstient’ (in esenta efectele lui sunt functie de istoria personala si tipul de personalitate).

6.      Pentru a afla reactivitatea chimica inertiala a substantei cercetate (adevarata ei valoare ‘receptorala-metabolica’), este necesara diminuarea ‘la maxim’ a fenomenelor placebo si nocebo. Pentru aceasta este necesara constituirea, in cercetarea unei substante noi, a unui al treilea lot cu pacienti, abordati ‘non directiv’ (interactivi cu cercetatorii), si carora sa li se administreze substanta de cercetat.

7.      Integrarea in grupul de cercetatori, a psihologilor si psihiatrilor este necesara din doua motive : a) selectarea grupului de pacienti si dupa tipul de personalitate, nu numai dupa diagnostic ;

                     b) protejarea pacientilor atat de fenomenul placebo cat si de fenomenul nocebo.

 

IV.       Perspectivele acestei trepte                    

 

1. Reticenta in a fi adoptata din cauza complexitatii extinse (necesita foarte mult efort intelectual  si timp ; nu se poate aplica ‘stilul industrial’).
2. Developarea unor actiuni psiho→chimice la nivel de ARN, care sa reactiveze ‘linii tehnologice de autovindecare adormite’.
3. Corelarea minutioasa dintre fenotip si psihotip va usura selectarea medicamentului ‘cel mai eficace si cu cele mai mici efecte adverse’ pentru fiecare pacient in parte.
4. Protocoalele terapeutice vor stabili ca administrarea medicatiei va fi precedata, si acompaniata, de psihoterapie cognitiv comportamentala (‘psihoterapie cu adevaruri verificabile prin experiment’).
5. Asocierea sistematica a actiunilor de psiho(bio-cuantic)→neuroplasticitate cu cele de cuantic-nebio (magnetic, electric)→neuroplasticitate si cele de chimio→neuroplasticitate pentru randament superior in ameliorarea fenomenelor deteriorative cerebrale.
6. Nu vor mai fi medicamente ‘la moda pentru grupuri de pacienti’ ci medicamente adecvate fiecarui pacient (medicamentele noi si vechi vor avea fiecare ‘favoritii’ sai ).
7. Vor fi mai multumiti pacientii, cercetatorii, fabricantii de medicamente, medicii terapeuti.

 

 

 

 

2. Argumentatie

 

   Metodologia actuala a cercetarii clinico-farmaceutice, este focalizata aproape numai pe fenomenologia atomo-celulara ; porneste de la premiza ca fiinta om este un fel de ‘masina chimica’ a carei defectare (imbolnavire), si reparare (vindecare), se realizeaza prin interventii ce produc modificari aproape exclusiv chimice. Da, putem privi omul viu si ca pe o masina chimica ce are capacitatea de adaptare la mediu, si de autoreparare (prin complexe mecanisme chimice-cibernetice cunoscute azi in buna parte). Prin medicamente se vrea, si se reuseste adesea, a fi ajutate mecanismele de autovindecare (varianta superioara a dictonului ‘medicus curat, natura sanat’).

    Ca orice masina functionand ‘cu ardere’ (folosind energie rezultata din reactii chimice), ‘masina chimica’ are un pol structurat pentru alimentare cu substante, alt pol pentru folosirea lor (in scopul autointretinerii functionarii), si un alt pol pentru eliminarea deseurilor. Sinteza elementara dar necesara discursului : in ‘masina chimica’ intra substante utile, altele inutile- areactive, altele nocive minor, altele nocive major-distructive, altele bivalente (utile in unele locuri si nocive in alte locuri - cazul multor medicamente).

    O substanta de studiat, odata patrunsa in organism, in ‘torentul circulator’, reactioneaza cu alte substante, produce efecte specifice functie de ceea ce intalneste ; si intalneste nenumarate variante de a reactiona pentru ca fiecare individ are o constructie biochimica unicat (chiar si cei univitelini). Si unicitatea se modifica cu varsta, si se multiplica in conditiile diverselor imbolnaviri.  Substanta cercetata poate produce modificari ale parametrilor umorali, modificari metabolice celulare, de electrogeneza si electrotransmisie in locuri precise (‘receptori’). Si se spera ca modificarile constatate la animale sa fie asemanatoare cu cele ce se vor produce la om.  Modificarile respective sunt analizate, selectate si raportate la trei stari existentiale biologice : normalitate, sanatate sau boala (definite ca aprecieri bazate pe asemanari cuprinse in intervale statistice ale variabilelor structura-functie). Sistematizarea si clasificarea feluritelor suferinte si a mecanismelor defectarii ‘masinii chimice’ are scopul firesc de a deduce care ar fi cele mai bune actiuni de remediere (desigur preponderent chimice ; argument suprem :functia decurge din structura ; reparam structura si functia revine). Acesta este modelul teoretic perfect logic al obiectului cercetarii clinico-farmaceutice de azi. El este corect pentru conditii standard, stabile existential : indivizi dormind fara vise, netulburati de nimic, protejati termic si alimentati prin gavaj. Aceste conditii se obtin numai prin anestezie generala.  Omul supus anesteziei generale se afla intr-o stare biologica de referinta, bazala ca nivel energetic-metabolic, fata de omul sanatos sau fata de omul bolnav. Dar cercetarea clinico-farmaceutica nu recurge la asa ceva din motive usor de inteles

    Diferenta dintre starea biologica bazala (de referinta) si celelalte doua, este (alaturi de ‘constelatia biochimica’ diferita ca structura-functie) reactivitatea psihica (constienta, subconstienta, si ‘automat-inconstienta’), absenta in prima stare (bazala), prezenta si foarte complicata in celelalte doua. Intr-un fel actioneaza substanta administrata in conditiile starii bazale, si altfel, modificat, in celelalte stari. De ce ? Pentru ca in starea biologica bazala substantele actioneaza prin reactii chimice care decurg ‘inertial’ in locuri precise (receptori), pe cand in celelalte stari reactiile chimice nu mai decurg total inertial deoarece psihicul intervine,  actioneaza declansand reactii chimice, sau atenuandu-le, in structuri biochimice din orice zona ( !, vom reveni), indeosebi din sistemul nervos. Este efectul psiho→chimic (ne obisnuisem, nu-i asa ?, sa vorbim doar de efectul chimic→psihic). Se impune intrebarea : in ce consta forta prin care psihicul actioneaza declansand sau inhiband reactii chimice ? Cum, de ex., voind sa fac un gest cu mana dreapta, neuronii piramidali din cortexul motor corespunzator din hemisfera cerebrala stanga fabrica imediat influx nervos ce se propaga la muschi determinandu-le contractia, transformand astfel intentia in actiune ?  Raspunsul e simplu, bazat pe cercetari paraclinice : electronografia, EEG analitica, magnetoencefalografia, rezonanta magnetica functionala, tomografia cu emisie de pozitroni, etc.  Deci, raspunsul : forta psihicului e de natura cuantica (energii subatomice, de genul fotoni, raze x, magnetism, etc.).  Psihicul dispune (schema simplificata ceruta de tema acestei lucrari) de forte de actiune, de un hard cu capacitate de stocare mnestica impresionanta (‘aparent nelimitata’- spun unii cercetatori, poate prea entuziasti), si de capacitatea analitica. In esenta, psihicul este un fel de computer construit nu din materie atomica ci din materie cuantica. Astfel se explica de ce nu putem spera ca s-ar putea vreodata realiza ‘pilula de invatat matematica’, ‘pilula de invatat limba chineza’, ‘pilula de a deveni morali ca la carte peste noapte, etc. Psihicul este in interrelatie dinamica cu structura atomo-celulara (neuronii indeosebi). Receptivitatea psihicului este modificabila chimic doar ca aptitudine cantitativa, nu ca disponibilitate calitativa.

   Neobiectivarea chimica a psihicului (de ex. pentru ca efectul chimic→psihic este nespecific pentru calitatea gandirii), imprevizibilitatea si fluctuatiile de actiune ale psihicului, au condus la minimalizarea importantei lui in cercetarea clinico-farmaceutica. Psihicul a fost privit ca o consecinta a chimiei cerebrale. Efectele sale sanogene demonstrate prin vindecari (uneori uimitoare) numite ‘efect placebo’, au fost etichetate simplu ca : intamplari fericite, vindecari inexplicabile, misterioase ; efect incredibil dar adevarat al unei probabile autosugestii pozitive spontane, conjuncturale, adesea ‘minciuni frumoase’ ;fenomen de stiut ca exista pentru a argumenta in plus, prin comparatie statistica (pentru negarea intamplarii) valoarea substantei de cercetat ; un pic de’incurca lume’. Si s-au emis ipoteze explicative, si atat : ‘praful poate sa se depuna pe ele pentru ca cercetarea fenomenului placebo nu poate aduce nici un folos’. Azi nu mai putem accepta aceasta atitudine fatalista pentru ca prin tehnica ultramoderna amintita mai sus s-a obiectivat  efectul psiho→cerebral inclusiv in ce priveste ‘fenomenul placebo’. Astfel s-a constatat ca orice gand produce modificari metabolice in zone speciale cerebrale (diferite in functie de semnificatia gandului). Orice manifestare a psihicului implica activitate metabolica crescuta fata de starea biologica bazala. In anestezie generala, coma, sau moarte clinica, psihicul nu se manifesta (nu declanseaza metabolisme cerebrale suplimentare) dar suportul sau informational exista, persista. In somn psihicul se manifesta prin vise. In starea de veghe, psihicul se manifesta prin ganduri, imaginatie, sentimente, actiuni (voite, sau partial voite, sau spontane-deloc voite ; ultimele doua explicabile prin actiunea componentei ‘automat-inconstiente’ a psihicului).

   Gandirea ‘negativa’, fie ea autosugestie voita- constienta (autocontrolata sau conjuncturala) sau ne-voita constienta (ca intoleranta la adevaruri neplacute), sau inconstienta (ca autosugestie spontana precum in cazul ‘anxietatii de asteptare’) ,produce (initiaza) excitarea neuronilor din ‘zona de alarma si protectie a persoanei’. Consecinta : pe langa neplacutul sentiment al fricii, influxul nervos creeat accelereaza, in primul rand, functionarea aparatului cardio-circulator (creste ritmul cardiac si tensiunea arteriala), musculo-scheletic si respirator. Rezultatul? Cresterea fortei fizice, utilizabila pentru a fugi de un pericol sau pentru a lupta cu un agresor.

   Stimularea prin gandire negativa excesiva a ‘zonelor de alarma’ produce efecte patogene locale (in primul rand epuizare energetica), si la distanta (ex. HTA). Este efectul ‘nocebo’. Aceasta teorema, demonstrata clinico-paraclinic, vine sa completeze teoria stresului elaborata de Selye.

   Metodologia actuala a cercetarii clinico-farmaceutice nu dispune de instrumente prin care sa diferentieze ‘care si cat’ din efectele observate in urma administrarii unei substante se datoresc acesteia, si ‘care si cat’ din respectivele efecte se datoresc fenomenului de placebo sau de nocebo. Din nefericire fenomenul nocebo este exclus din stas-ul  cercetarilor actuale ;este doar mentionat sub eticheta de ‘simptome neplacute noi in lotul administrat cu placebo’. Dar fenomenul nocebo exista mai frecvent, se pare, decat fenomenul placebo pentru ca instinctul de conservare este mai puternic decat ‘pulsiunea spre placere’. Ar trebui sa se ia in calcul faptul ca efectul placebo se produce nu numai in lotul martor ci si in lotul supus substantei de cercetat ; la o parte din persoanele acestui lot efectele bune se datoresc efectului placebo si nu substantei. Numarul celor cu efect placebo de aici este egal cu numarul celor cu efect nocebo din lotul martor ? Nu putem sti (folosind metodologia actuala). Numarul celor cu efect nocebo din lotul ‘principal’ este egal cu numarul placebo din acelasi lot? Nu putem, sti. Idem pentru lotul martor.

   Compararea statistica a efectelor bune ale substantei cercetate, cu efectele bune ale substantei areactive (‘medicamentul minciuna’, eronat numit placebo; placebo este efectul si nu substanta), este un lucru bun dar nu suficient. Nu ne poate multumi explicatia ‘intamplare fericita’ pentru vindecarile prin efect placebo din trei motive:

    1. Nimic nu este intamplator, nimic nu e noroc sau ghinion, totul se supune legii cauza-efect ; 

    2. In practica toti clinicienii au observat, si folosesc, efectele benefice ale sugestiei pozitive asociate oricarei prescriptii de medicamente (se obtine un plus de eficacitate a medicatiei) ;

    3. Efectul placebo se obiectiveaza in aproape toata patologia, inclusiv in boli ‘pur organice’. Iata doua exemple impresionante :

a) Primul exemplu, relatat in ‘New England Journal of Medicine’ (din 3 septembrie 2009): injectarea de substanta areactiva la 104 pacienti, in zona afectata de fibroza retractila palmara (contractura de tip Dupuytren), a dus la remisiune pentru 7 dintre ei (6.8%). Dintre cei injectati cu colagenaza extrasa din Clostridium histolyticum, 64% au obtinut remisia (204 cazuri tratate).

   Cercetarea a demonstrat  ca fibroza retractila palmara are acum si o terapie medicamentoasa, de preferat celei chirurgicale. Aceasta este esenta articolului din revista citata. Imi permit sa comentez asupra mecanismelor probabile implicate in vindecarea celor 7 tratati cu substanta areactiva : se pare ca ‘aparatul cuantic psihic’ al lor a reusit aceasta performanta extraordinara printr-o actiune dubla energetica si informationala cerebrala, dar si direct la locul afectat ; a reactivat ‘linii tehnologice de autovindecare adormite’. Pare hazardata afirmatia ‘…si direct la locul afectat’. Este o ipoteza sustinuta prin urmatoarele argumente : ‘Asteptarea pozitiva’ activeaza metabolic ‘zona sperantei’ si astfel se opreste reflexul negativ psiho-somatic, autointretinut, creier-palma (prin concurenta de stimuli). Psiho-somatic se obtine plus sau minus de circulatie sanguina si metabolism dar vindecarea nu se face, in acest caz, numai prin plus sau minus metabolic (actiuni cantitative), ci si prin modificari chimice-metabolice (actiuni calitative). Ori aceste ‘linii tehnologice-metabolice’ de autovindecare sun coordonate genetic local. Forta cuantica a psihicului actioneaza si direct palmo-celular-informational probabil restabilind functia unui anume ARN.

b) Al doilea exemplu ce obiectiveaza forta sanogena a structurii cuantice a psihicului : au fost comparate doua loturi cu boala Alzeimer utilizand aceleasi medicamente, dar unul din loturi fiind ‘supus’ timp de 6 luni la stimulari cognitive. Rezultat : masa cerebrala a crescut la pacientii stimulati cognitiv. Explicatie : structura cuantica a psihicului a stimulat neuroplasticitatea prin multiplicarea dendritelor si realizarea de noi sinapse. Cum ? Structura cuantica a psihicului a actionat informational-metabolic precum un ghid, un ‘inainte-mergator’ si facilitator al unor ‘muguri dendritici-sinaptici’ (comparatie prozaica : zidarul aseaza caramizile conform unui plan dinainte stabilit). Ipoteza este confirmata si de experientele pe sobolani : lot stimulat cognitiv si lot stimulat muscular. Rezultat : afluxul sanguin si metabolismul cerebral au crescut la ambele loturi, dar la lotul stimulat cognitiv s-au observat in plus multiplicarea dendritelor si sinapselor.

   Efectele psiho-somatice sanogene (placebo), ca si cele psiho-somatice patogene (nocebo), depind de structura atomo-celulara (‘constelatia biologica’), dar si de structura cuantica a psihicului (memoria inregistrata in hardul psihic, vectorii personalitatii, educatia si experienta personala).

    Efectele psiho-somatice sunt influentate in primul rand de trecutul apropiat, de prezent si de ipotezele personale privind viitorul. Detalierea particularitatilor biologice si psihologice ale celor vindecati prin efect placebo ar putea ajuta la o modelare cognitiva-comportamentala sanogena a celor care nu s-au vindecat cu ‘medicamentul minciuna’ dar, mai ales, a celor care nu s-au vindecat cu substanta activa. Nu cumva ei nu s-au vindecat din cauza actiunii nocebo ?? Ar fi de asteptat ca modelarea psihologica a celor  36% nevindecati cu injectie de colagenaza, sa conduca la vindecarea majoritatii lor (repetand si injectarea ).

    Dar modelarea psihologica este dificila, laborioasa, si cu rezultate adesea prea mici fata de nivelul necesar pentru sanogeneza. Acesta este unul din motivele foarte importante pentru care medicamentele vor fi necesare pentru aproape orice imbolnavire. Alegerea lor va fi cu atat mai adecvata cu cat in cercetare fenomenele de placebo si nocebo vor fi mai bine gestionate. Acest lucru va fi posibil adaugand la cercetare un al treilea grup de pacienti, si carora sa li se administreze substanta de cercetat. Acest grup va fi  abordat interactiv : pacientul este subiect ce colaboreaza activ la cercetare, (spre deosebire de cercetarea actuala in care pacientul este ‘obiect’, este pasiv, abordat directiv). Acest al treilea grup va fi realizat neapeland la hazard (nerandomizat) ci selectand pe criterii de apropiere ca fenotip si psihotip (nu numai ca diagnostic). Psihotipul (tipul de personalitate) este foarte important in cercetarea clinico-farmaceutica pentru ca sintetizeaza o conduita particulara precum “stilul de a sofa”; de “stilul de conduita” depinde locul, timpul si comutarea activarilor sau inhibarilor metabolice. De aceea in echipa de cercetatori vor fi inclusi psihologi si psihiatri. Pe parcursul cercetarii, ei vor realiza pacientilor un grad mare de detasare psiho-emotionala fata de experimentul la care participa (vor fi protejati atat de fenomenul placebo cat si de cel de nocebo).  Cercetarile realizate astfel vor reusi stabilirea de criterii mai clare de prescriere a medicamentelor in functie nu numai de diagnostic si de comorbiditati, ci si de personalitate, habitat, istoria personala si expectatiile pacientilor. Un singur si elementar exemplu despre utilitatea acestei abordari : tulburarea depresiva recurenta la o personalitate introvertita ‘raspunde’ mai bine la venlafaxina, pe cand aceeasi tulburare dar la o personalitate extrovertita ‘raspunde’ mai bine la quetiapina. Dar medicii integreaza mult mai multe aspecte psihologice atunci cand aleg un medicament pentru un anume pacient. Ghidurile terapeutice ar trebui sa cuprinda aceste amanunte. Ele vor fi foarte eficace daca la realizarea lor vor colabora cercetatorii (pentru care exista boli si nu bolnavi) cu terapeutii (pentru care exista bolnavi si nu boli) ; primii folosind dominant statistica, ceilalti folosind dominant semiologia si experienta terapeutica proprie. Se va reusi astfel ca ‘prima alegere’ a unui medicament pentru pacientul x sa fie ‘cea mai buna alegere’, si sa nu fie necesara o ‘a doua alegere’. Si, la fel de important, alegerea va scadea foarte mult riscul reactiilor adverse (in prezent acestea sunt in majoritate imprevizibile mai ales in cazul efectelor ‘contrar-bivalente’ : medicamentul x poate produce la unii pacienti constipatie, dar la altii poate produce diaree ; la unii somnolenta, la altii insomnie etc).

    Opinie finala : cred ca noua treapta in cercetarea clinico-farmaceutica este inevitabila desi greu de acceptat pentru ca presupune mult mai mult efort intelectual si timp fata de metodologia actuala. Dar rezultatele ei vor multumi, mult mai mult ca acum : pacientii (vindecari mai usoare), cercetatorii (vor spune cu mai multa bucurie ‘evrika’), fabricantii de medicamente (vor produce o gama extinsa de medicamente pentru ca fiecare om este unicat), medicii terapeuti (‘esti multumit cand reusesti sa multumesti’).

 

 

                                                                                             05-12-09

                                                                                              Dr. Vissarion Marian-Carmen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

(Structura cuantica a psihicului

si modernizarea cercetarii clinico-farmaceutice)

 

 

 

    1.Sesiunile stiintifice lunare ale Asociatiei Psihiatrilor Liberi din Romania (APLR), din anul 1990 pana in present.

 

   2.I. Fl. Dumitrescu: “Electronografia- metode electrografice in biologie”.  Ed. Stiintifica si enciclopedica Bucuresti 1979

 

   3.Dr Angel Escudero: “Vindecarea prin gandire; Noesiterapie”. Ed. For you

 

   4.Gen. Prof. universitar Dr. Dumitru Constantin Dulcan: “Creierul si noua spiritualitate” Ed. Eikon, Cluj Napoca 2008

 

   5.William Aratz, Betsy Chasse, Mark Vincente:” What the bleep do we know?”

 

   6.Fred Wolf : “Taking the quantum leap”

 

   7.Prof. Stuart Hameroff, Univ. Arizona- lucrari stiintifice

 

   8.Infarctele cerebrale silentioase- marker de risc vascular si cognitive: R. Tanasescu, Maria Ticmeanu ; Univ. De Medicina si Farmacie "Carol Davila " Bucuresti, Clinica Neurologica Colentina

 

   9.The rehabilitation role of anosognosia and neglect in post stroke hemiplegia, following ischemic lesions of the right hemisphere :Diana Matcau; Neurological Clinic of  Timisoara

 

  10.Cercetari experimentale referitoare la teritoriul arterelor coroidiene, variantele lor individuale si daca participa la vascularizatia talamusului : B. Kory-Mercea, Stefania Kory Calomfirescu, Marilena Kory- Mercea ; U.M.F. ‘Iuliu Hatieganu’, Cluj-Napoca, Facultatea de Educatie Fizica si Sport, U.B.B., Cluj-Napoca

 

  11.Trecere sistematica in revista a datelor asupra posibilei asocieri dintre localizarea leziunii si depresia post-stroke : A. Dumbrava, Cristina Balut; Univ. ‘Al. I. Cuza’, Iasi; Spitalul Clinic de Urgente ‘N. Oblu’, Iasi

 

  12.Studiul impactului depresiei post- stroke asupra performantelor motorii si cognitive ale bolnavilor :Valerica Tudorica, Cornelia Zaharia, Oana Alexandru, Denisa Parscoveanu, Diana Stanca, Disciplina Neurologie, Univ. De Medicina si Farmacie, Craiova : Clinica de Neurologie, Spitalul mClinic de Neuropsihiatrie, Craiova

 

  13.Evaluarea clinico-functionala si recuperarea neuro-motorie a unui pacient diagnosticat cu hemoragie subarahnoidiana si stroke ischemic – prezentare de caz : Elvira Paun, Oana Alexandru, Carmen Albu, Ligia Rusu, Cornelia Zaharia : Univ. din Craiova, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova : Disciplina Neurologie, Univ. De Medicina si Farmacie Craiova, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova : Universitatea din Craiova

 

  14.Sindromul ischemic cerebro-cardiac persistent scurt istoric : A. Berheci, Arad

 

  15.Studiu asupra functiei cognitive la pacientii cu hemoragie subarahnoidiana; Carmen Albu, Diana Stanca, Cornelia Zaharia, Valerica Tudorica, Denisa Parscoveanu: Univ. de Medicina si Farmacie Craiova, Clinica de Neurologie

 

  16.Studiu asupra tulburarilor cognitive din accidentul vascular cerebral in teritoriul carotidian drept: Denisa Parscoveanu, Cornelia Zaharia, Valerica Tudorica, L. Matcau, Diana Stanca: Univ. de Medicina si Farmacie Craiova, Univ. de Medicina si Farmacie Timisoara

 

  17.Importanta evaluarii tulburarii cognitive post-stroke cu ajutorul scorului MMSE: Andreea Stoica, Nicoleta tohanean, Lacramioara Perju-Dumbrava; Clinica Neurologie I, Cluj Napoca

 

  18.Sindrom Sneddon asociat sindromului antifosfolipidic cu semen neurologice non-ischemice intermitente : Marieta Macovei, C.Popa. Andreea Ilinca ; Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare, Bucuresti, Clinica de Neurologie

 

 

  19.Sindromul Klippel-Trenaunay. Prezentare de caz : Maria Rotaru, Oana Neagu, B.V. Rotaru ; Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare, Bucuresti, Clinica de Neurologie

 

  20.Depresia in epilepsie : Gabriela Marian, Elena Alina Nica, Brindusa Ecaterina Ionescu, Diana Ghinea; Spitalul Clinic “Prof. Dr. Al. Obregia” Bucuresti

 

  21.Sperante pentru neurostrokologul secolului XXI: G. Lugoji, Andreea Ioana Lugoji, J. Ciurea, Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare, Clinica de Neurologie ; Studenta U.M.F. "Carol Davila " Bucuresti, Facultatea de Medicina ; Spitalul Clinic de Urgenta ‘Bagdasar-Arseni’, Bucuresti, Clinica de Neurochirurgie

 

  22.Oboseala postaccident vascular cerebral : G. Lugoji, Andreea Ioana Lugoji, Gh. Popa, V. Moldoveanu, Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare, Clinica de Neurologie ; Studenta U.M.F. "Carol Davila " , Facultatea de Medicina 

 

  23.Neuroprotectie si neuroplasticitate- un scurt consens asupra conceptelor. Utilitatea clinica a terapiei cu factori neurotrofici (Cerebrolysin) in dementa vasculara- date dintr-un nou studiu pilot : Prof. Dr. D.F. Muresanu, Univ. De Medicina si Farmacie Cluj-Napoca, Romania, Clinica de Neurologie

 

  24.Modificarile hartii motorii cerebrale sub influenta miscarilor pasive, active si a stimularii electrice functionale la pacientii cu accident vascular cerebral si la voluntari sanatosi : un studiu folosind stimularea magnetica transcraniana : Prof. Dr. C.D. Popescu,      Dr.C. Ardeleanu, Dr.B. Ignat, Dr.O. Bolbocean, Dr.C. Bohotin, Dr.V. Bohotin, Clinica de Neurologie ,Spitalul Clinic de Recuperare, U.M.F. ‘Gr. T. Popa ‘ Iasi

 

  25.Alterarile barierei hemato-encefalice in declinul cognitiv si dementa : Dr.B.O. Popescu, Clinica de Neurologie ,Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Romania ; Laboratorul de Medicina Moleculara, Institutul National de Patologie ‘Victor Babes’, Bucuresti

 

  26.Tomografia computerizata cerebrala de perfuzie- metoda de evaluare diagnostica si prognostica in stroke : T. Lupescu, Teodora Matura, Maria Alexandrescu, D. Constantin : Sectia de Neurologie, Spitalul Agrippa Ionescu, Bucuresti ; Departamentul de Imagistica, Spitalul Agrippa Ionescu, Bucuresti 

 

  27.Evolutie si raspuns terapeutic diferite la pacienti cu infarcte cerebrale in teritoriul posterior avand factori de risc si mecanisme patogenice similare : B. Dumitriu, F. Scarlatescu, Ana Maria Sersea, Anca Toma, alina Tugui, Andreea ilinca, institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare, Bucuresti, Clinica de Neurologie

 

  28.Corelatii imagistice si anatomo-patologice in AVC : Anca Hancu, M. Bosoteanu, M. Deacu, D. zguma, M. Kaivanifard, M.M. Butuman, Univ. Ovidius Constanta, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta

 

  29.Hemoragia strio-capsulara. Cercetari clinice, de tomografie computerizata si rezonanta magnetica : B. Kory-Mercea, Stefania Kory Calomfirescu, U.M.F. ‘Iuliu Hatieganu’, Cluj-Napoca

 

  30.Transcranial magnetic stimulation in stroke rehabilitation : Diana Matcau, Elena Sarbu, L. Matcau, Neurological Clinic Timisoara and Vest University of Timisoara

 

  31.Probleme de diagnostic si recuperare neuro-motorie la un pacient cu accidente vasculare cerebrale multiple- prezentare de caz: Oana Alexandru, Elvira Paun, Valerica Tudorica, Mirela Zaharie, C.Militaru, Cornelia Zaharia; Disciplina Neurologie, UMF Craiova, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova ; Univ. Din Craiova, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova ; Centrul de Cardiologie Craiova

 

  32.Neconcordanta clinico-imagistica la un caz de AVC in teritoriul vertebro-bazilar : Raluca-Elena vintilescu, L.Ene, Dana Albulescu, Mihaela Abagiu, cornelia Zaharia, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova Clinica de Neurologie

 

  33.Asocierea modificarilor EKG cu lateralizarea emisferica dupa AVC ischemic acut : Dimela Luca, Mariana Ticmeanu, Alexandra Oprisan, R.Tanasescu, Univ. De Medicina si Farmacie "Carol Davila " Bucuresti, Clinica Neurologica Colentina

 

  34.Mobilizarea precoce dupa accidentul vascular cerebral ischemic (stroke)- controverse si studiu clinic : Sanda-Maria deme, D.C. Jianu, P.D. Nanu, stefania Kory Calomfirescu ; Univ. de Vest ‘Vasile Goldis’ Arad, Facultatea de Medicina Generala , Disciplina Neurologie; U.M.F. ‘Victor Babes’,  Disciplina Neurologie; U.M.F. ‘Iuliu Hatieganu’, Disciplina Neurologie

 

  35.Resurse farmacoterapeutice in abordarea depresiei post-stroke: A. Dumbrava, Cristina Balut; Univ. ‘Al. I. Cuza’, Iasi; Spitalul Clinic de Urgente ‘N. Obiu’, Iasi

 

  36.Resurse psihoterapeutice in abordarea depresiei post-stroke : A. Dumbrava, Cristina Balut, Univ. ‘Al. I. Cuza’, Iasi; Spitalul Clinic de Urgente ‘N. Obiu’, Iasi

 

  37.Metoda sofrologica in recuperarea bolnavilor afazici cu infarct cerebral (metoda prioritara in tara) : , Stefania Kory Calomfirescu, C.Jianu, Marilena Kory-Mercea, Sanda Maria Deme, E. Vargha; U.M.F. ‘Iuliu Hatieganu’, Cluj-Napoca; U.M.F ‘Victor Babes’, Timisoara; Facultatea de Educatie Fizica si Sport, U.B.B., Cluj-Napoca; Facultatea de Medicina de Vest ‘Vasile Goldis’, Arad;  Facultatea de Psihologie, U.B.B., Cluj-Napoca

 

  38.Scopurile kinetoterapiei in faza acuta a accidentului vascular cerebral: Stefania Kory Calomfirescu, Marilena Kory-Mercea, C.Jianu, Sanda Maria Deme, Adela Maria Mos; U.M.F. ‘Iuliu Hatieganu’, Cluj-Napoca ; Facultatea de Educatie Fizica si Sport, U.B.B., Cluj-Napoca ; U.M.F ‘Victor Babes’, Timisoara ; Univ. de Vest ‘Vasile Goldis’, Arad ; Facultatea ‘Emanuel ‘, Oradea

 

  39.Obiectivele kinetoterapiei in scleroza laterala amiotrofica : Stefania Kory Calomfirescu, Daniela Miculaiciuc, Eva Puscas, Marilena Kory-Mercea, Sanda Maria Deme; Catedra de Neurologie, U.M.F. “Iuliu Hatieganu’, Cluj-Napoca; Facultatea de Educatie Fizica si Sport, sectia Kinetoterapie, U.B.B., Cluj-Napoca ; Facultatea de Educatie Fizica si Sport, U.B.B., Cluj-Napoca ; Facultatea de Medicina de Vest ‘Vasile Goldis’, Arad 

 

  40.A romanian experience about the limits and peculiarities in the rehabilitation of the old spastic patient after different brain injuries : Elena-Luminita Sidenco, Raluca Tugui ; University Spiru Haret Bucharest, Chair of Kinetics Ambulatory Dacia Medical center and BioTerra Med, Bucharesty ; clinic of Rehabilitation Military Hospital ‘Prof. Agrippa Ionescu’, Bucharest, Romania

 

  41.Monitorizarea programelor de reabilitare functionala a bolnavului hemiplegic cu AVC hemoragic, pe baza unei evaluari complexe: Elvira Paun, Ligia Rusu, Oana Alexandru, Cornelia Zaharia; Univ. Din Craiova, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova ; Univ. Din Craiova ; Disciplina Neurologie, UMF Craiova, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova 

 

  42.Recuperarea post-AVC ischemic depinde de selectarea corecta a pacientilor, studiu clinic : Sanda-Maria Deme, D.C.Jianu, P.D.Nanu, Stefania Kory Calomfirescu ; Univ. de Vest ‘Vasile Goldis’, Arad, Facultatea de Medicina Generala , Disciplina Neurologie ; U.M.F ‘Victor Babes’, Disciplina Neurologie ; U.M.F. “Iuliu Hatieganu’, Disciplina Neurologie 

 

  43.standing and gait recovery in hemiplegic patients: outcome comparative analysis between postural reflexes/ reactions stimulation vs. classical proprioceptive procontractile facilitation method: G.Onose, A.Anghelescu, Carmen Chiparus, Cezara Mihailescu, Magda Lapadat, cristina Chendreanu, Andrada Mirea, C. Popescu, Adelina Bojan, anca Sanda Mihaescu, D.C. Mardare, B. Ungur, F. Marinescu, A. Dumitrescu, I. Colibaseanu, M. Ghergut, Monica Haras, Ioana Androne, Aura Spanu, Cristina Popescu, A.V. Ciurea; Physical & Rehabilitation Medicine Clinic Division, ‘Bagdasar-Arseni’ Emergency Hospital, Bucharest, Romania; National Institute of Gerontology & Geriatrics ‘Ana Aslan’, Bucharest, Romania; I-st Neurosurgical Clinic Division, ‘Bagdasar-Arseni’ Emergency Hospital, Bucharest, Romania

 

  44.Imagistica in bolile cerebrovasculare: M. Medrea, B.V. rotaru; centrul de diagnostic romano-german MEDINST Bucuresti; institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare, Bucuresti, Clinica de Neurologie

 

 45. G Ionescu; "Psihosomatica", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975