ANUNT
Din SEMIINARUL H U S S E R L retinem:Fenomenologia spune ca
fenomenul este o esenta intuita(categoriala)daca il punem in paranteza(epoche)
fenomenul este o esenta intuita(categoriala)daca il punem in paranteza(epoche)
Anunt
Urmatorul SEMINAR de PSIHOTERAPIE va avea loc pe 23 februarie 2013,ora 10,cu tema :
FENOMENOLOGIA lui HUSSERL
Din seminarul trecut (BERGSON) retinem ca evolutia creatoare se face cu intuitie, elan vital si durata care uneste trecutul de prezent si deschide viitorul.
FENOMENOLOGIA lui HUSSERL
Din seminarul trecut (BERGSON) retinem ca evolutia creatoare se face cu intuitie, elan vital si durata care uneste trecutul de prezent si deschide viitorul.
Editorial Februarie 2013 - Prof.Dr. Aurel ROMILA
PSIHIATRIA, PSIHOPATOLOGIE si H E R M E N E U T I C A
Teoria psihiatriei este psihopatologia. Cea mai importanta si inca nedepasita este "Allgemeine Psychopatologie", publicata de Jaspers in 1913.Jaspers a continuat cu filosofia existentiala, cu Weltanschaung-ul. Filosofia contemporana se intituleaza analitica. La moda sunt si DECONSTRUCTIA lui Derrida si HERMENEUTICA. Aceasta isi propune descifrarea oricarui text simbolic. Acesta ar putea fi si personalitatea unui bolnav, privit ca intreg (gestalt sau holis). De fapt, si in medicina generala s-a trecut la exigenta personalizarii diagnosticului si tratamentului. Este o unire a generalului cu particularul.
Desi suna putin snob, avem nevoie de hermeneutica in psihoterapia filozofica.
Prof.Dr. Aurel ROMILA
The British Journal of Psychiatry Future Table of Contents for 1 March 2013; Vol. 202, No. 3
BJP -- Future Table of Contents Alert
- A new future TOC for The British Journal of Psychiatry is available online for the issue:
- March 2013; Vol. 202, No. 3
- This Future Table of Contents is available online at: http://bjp.rcpsych.org/future/202.3.shtml
Editorials
Recruitment into psychiatry: quantitative myths and qualitative challenges - T. Davies
- The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- D. Linden
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- S. Farooq
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- E. Vieta
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- R. M. Post and P. Kalivas
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- J. da Silva, M. Goncalves-Pereira, M. Xavier and E. B. Mukaetova Ladinska
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- S. N. Vigod, P. A. Kurdyak, C.-L. Dennis, T. Leszcz, V. H. Taylor, D. M. Blumberger and D. P. Seitz
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- D. Rai, P. Zitko, K. Jones, J. Lynch and R. Araya
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- L. Moradveisi, M. J. H. Hubers, F. Renner, M. Arasteh and A. Arntz
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- L. V. Kessing, H. V. Hansen, A. Hvenegaard, E. M. Christensen, H. Dam, C. Gluud, J. Wetterslev and The Early Intervention Affective Disorders (EIA) Trial Group
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- C. Mukuria, J. Brazier, M. Barkham, J. Connell, G. Hardy, R. Hutten, D. Saxon, K. Dent-brown and G. Parry
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
- M. J. Goldacre, S. Fazel, F. Smith and T. Lambert
The British Journal of Psychiatry 2013 202 (3)
Special article
Bipolar disorder and substance misuse: pathological and therapeutic implications of their comorbidity and cross-sensitisation
Review articles
Affective disorders and risk of developing dementia: systematic review
Papers
Country- and individual-level socioeconomic determinants of depression: multilevel cross-national comparison
MEDSCAPE articles
 | ||||||||||||
|
| | ||||||||||
| ||||||||||||
| ||||||||||||
| |
| ||||||||||||
|
| | ||||||||||
| ||||||||||||
| ||||||||||||
| |
| ||||||||||||
|
| | ||||||||||
| ||||||||||||
| ||||||||||||
| |
Entertainment links February
1. Staying alive - montaj muzical irezistibil
http://www.youtube.com/watch_popup?v=mz3CPzdCDws
http://www.youtube.com/watch_popup?v=mz3CPzdCDws
2. Concert de orga St. Eustache - Paris ( Fernanda Romila si Dan Racoveanu)
3. Cordoba (video)
4. Marile capodopere ale omenirii
5. Mormantul lui Iisus
Linkuri psihoterapie
1. Ce înseamnă să iubeşti cu adevarat ?
http://www.vindecator.com/ce-inseamna-sa-iubesti/
2. Tratament cu suflet bun
http://www.tonica.ro/cuplu/psihoterapie/10874-tratament-cu-suflet-bun.html
3. Vindeca-te singur cu Huna
http://www.youtube.com/watch?v=EN2OMC9Y9iY
Linkuri articole PSIHIATRIE
1. LIMITA PSIHICULUI”. CONFERINTA INTERNATIONALA MAGHIARO-ROMANA de PSIHIATRIE, GYŐR 2013
http://psihocrim.wordpress.com/2013/01/27/limita-psihicului-conferinta-internationala-maghiaro-romana-de-psihiatrie-gyor-2013/
2. Un articol despre noul manual al dereglarilor psihice (DSM-5)
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14094592-suntem-din-mai-nebuni-biblia-psihiatrilor-tot-mai-groasa-iar-stiinta-din-dosul-cam-subtire.htm
Lansare platforma PAXonline
|
Studiu - Efectul cathartic al plânsului.
De ce plâng oamenii?
Multe animale plâng atunci când simt durerea, dar dintre toate speciile, oamenii par a fi singurele vieţuitoare care varsă lacrimi din motive emoţionale. Dacă plânsul emoţional este cu adevărat un fenomen întâlnit doar la oameni, atunci acest comportament ar trebui să ne aducă un avantaj evolutiv. Dar oare care să fie acela? Poate plânsul să ne ajute să ne eliberăm de stres? Devenim mai sănătoşi dacă plângem? De ce plângem atât de mult în copilărie sau de ce o facem atât de rar la maturitate? Iată o parte dintre întrebările pe care toată lumea şi le pune şi la care cercetătorii încă se străduiesc să le găsească răspunsuri.
În cărţile lor, psihologul Robert R. Provine şi neurologul Michael Trimble trec în revistă unele dintre cele mai importante teorii legate de evoluţia plânsului şi de rolul lui. De-a lungul timpului au existat multe speculaţii cu privire la scopul pe care îl serveşte plânsul emoţional. Problema acestor teorii este că nu reuşesc să fie demonstrate în practică , tocmai din cauză că nu toţi oamenii plâng ca urmare a aceloraşi evenimente sau sentimente.
Chiar şi astăzi, unele dintre teoriile produse în Antichitate, precum acelea care susţin că plânsul ne ajută să ne eliberăm de stres, încă mai sunt considerate valabile. De exemplu, William H. Frey II, biochimist la Universitatea din Minnesota, considera că oamenii se simt mai bine după ce plâng deoarece prin acest proces ar fi eliminaţi hormonii asociaţi stresului.
Această teorie este oarecum asociată cu cea a efectului de catharsis, idee favorizată de Freud şi de amicul lui, Josef Breuer. Cei doi considerau că lacrimile duc la diminuarea excesului de energie emoţională, restabilind homeostazia.
În ciuda acestor teorii, există puţine dovezi care ar putea susţine efectul cathartic al plânsului. De fapt, cercetările au arătat că, mai curând plânsul creşte excitarea, tensiunea şi determină apariţia efectelor negative.
Şi atunci, dacă plânsul nu este benefic din punct de vedere fizic, care este scopul lui? Interpretările sociologice recurente subliniează valoarea comunicativă a plânsului. Vărsarea lacrimilor atrage atenţia celorlalţi că ceva nu este în regulă cu persoana în cauză. Lacrimile formează un răspuns emoţional în care observatorul nu numai că începe să simtă empatie, dar şi acţionează ca un instrument ce poate fi manipulat.
Mai multe studii au demonstrat că femeile plâng mai mult ca bărbaţii (femeile au tendinţa de a plânge, în medie, de 5,3 ori pe lună, comparativ cu 1,4, media întâlnită la bărbaţi), dar această diferenţă nu se înregistrează decât după pubertate.
La copii, plânsul a fost numit „cordonul ombilical acustic”, deoarece determină o imediată acţiune din partea mamei.
În acest sens, în teoriile psihanalitice ale lui John Bowlby regăsim că el considera plânsul ca parte a ataşamentului, lacrimile fiind semnalul care atenţionează despărţirea de părinţi şi mai ales de mamă.
Studiile în care s-au folosit tehnici de imagistică au demonstrat că plânsul copilului activează anumite zone din creierul mamei, arii pe care niciun alt sunet nu le poate activa. Tocmai de aceea, ţipătul bebeluşului o determină pe mamă să îl ridice din pătuţ şi să îl calmeze.
În anii 1950, Paul MacLean a pus această teorie într-o perspectivă evoluţionistă. Ca biolog, Mclean a văzut comportamentele animalelor drept adaptări evolutive ale creierului. Ideea esenţială a lui a fost aceea că „istoria evoluţiei sistemului limbic este istoria evoluţiei mamiferelor, în timp ce istoria evoluţiei mamiferelor este istoria evoluţiei familiei”. Cu alte cuvinte, dezvoltarea sistemului limbic (centrul emoţional al creierului) a fost necesară pentru dezvoltarea anumitor caracteristici ale comportamentului specific mamiferelor. Una dintre aceste caracteristici este nevoia puiului de a se afla lângă mama lui.
O reptilă care iese din ou nu poate plânge după mama sa fiindcă acest comportament l-ar expune prădătorilor. Prin contrast, un pui de mamifer plânge pentru a i primi siguranţă din partea mamei. Dacă puiul de mamifer nu plânge, atunci el nu va supravieţui.
O idee asemănătoare este susţinută şi de Kotter care vede plânsul ca un mijloc de creare a legăturilor dintre indivizi, nu doar între copii, ci şi între adulţi, fiind de asemenea un mod important prin care se poate cere ajutor.
Alte explicaţii legate de plâns pendulează între argumente sociologice şi biologice.
Darwin nota că cele mai expresive mişcări din timpul plânsului duc la creşterea presiunii în zona pieptului şi a abdomenului, lucru care face ca tensiune sangvină din zona ochilor să se ridice. Pentru a preveni deteriorarea ochilor, muşchii din jurul lor se contractă, iar ca răspuns la acest fenomen, glandele lacrimale sunt activate pentru a proteja ochiul. Darwin considera că aceste contracţii protectoare „sunt elemente fundamentale care participă la formarea unora dintre cele mai importante expresii”. Contracţia muşchilor din jurul ochilor cauzează modificări ale muşchilor faciali din jurul gurii, crescând expresia gestului. Darwin a observat că unii copii, cu vârste până la 4 luni, plâng violent dar îşi ţin ochii închişi, nelăsând lacrimile să curgă. Astfel, susţinând ideea că funcţia principală a plânsului este aceea de a lubrifia ochii, Darwin susţina că de-a lungul evoluţiei, orice act iritant a ajuns să ducă la vărsarea lacrimilor. În cazul oamenilor, în copilăria târzie, aceste reflexe devin o obişnuinţă asociată cu durerea şi eliberarea durerii. El a concluzionat că „cu cât plânsul este mai violent sau isteric, cu atât eliberarea este mai mare”.
Încercând să înţeleagă mai bine acest fenomen, antropologul Ashley Montague a ajuns la concluzia că plânsul a apărut la oameni din cauza perioadei postnatale prelungite. Potrivit lui, plânsul apără copilul graţie caracteristicilor antivirale şi antibacteriene ale lacrimilor. Astfel, cu cât copilul plânge mai mult, cu atât el este mai sănătos. Desigur, astăzi, există nenumărate cercetări care contrazic această afirmaţie, unele dintre ele sugerând chiar că bebeluşii plângăcioşi ar fi predispuşi la ADHD.
Plânsul ca răspuns emoţional este evocat în diverse scene. Unii oameni plâng şi la cea mai neînsemnată chestiune, în timp ce pentru alţii este nevoie de acumularea multor emoţii înainte ca vreo lacrimă să curgă.
Puterea empatiei este incomensurabilă şi este fundamentală pentru mai toate acţiunile pe care le întreprindem, de la realizarea relaţiilor apropiate, până la supravieţuirea în societăţi complexe.
Jesse Bering, director în cadrul Institute of Cognition and Culture de la Universitatea din Belfast susţine că oamenii s-au dezvoltat datorită empatiei care i-a ajutat să formeze comunităţi puternice ce le-au putut asigura susţinere şi protecţie. În aceste comunităţi, lacrimile puteau avea şi ele destul de multă putere. Ele nu semnalau doar vulnerabilitate, ci erau, cel mai probabil, un mod de a menţine legătura socială. Este posibil ca cei care plângeau cel mai mult să fi fost şi cei care supravieţuiau indiferent de situaţie.
„Plânsul evocă compasiune şi vinovaţie şi prin urmare el ar putea fi considerat un mecanism de salvare a relaţiilor aflate în pericol”, a explicat Bering.
O concluzie similară o are şi un studiu din 2009, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv care susţin că lacrimile pot fi utilizate ca mijloc prin care indivizii să demonstreze că „au lăsat garda jos” şi că nu au un comportament violent – o strategie care trezeşte emoţii la cei din jur. Autorii studiului spun că plânsul ar fi evoluat ca o metodă prin care ne putem cere iertare sau putem câştiga simpatia altora, apelând la empatie.
Oren Hasson, autorul studiului susţine că din cauza faptului că lacrimile înceţoşează vederea, ele pot fi considerate un semnal biologic care indică intenţii non-agresive.
De fapt, importanţa lacrimilor este esenţială în apariţia empatiei. Într-un studiu realizat de Robert R. Provine, de la University of Maryland Baltimore County, 80 de voluntari au fost rugaţi să privească imagini în care erau prezentaţi oameni ce expuneau diferite sentimente. Jumătate dintre participanţi au primit imagini cu oameni cărora le curgeau lacrimi, în timp ce cealaltă jumătate a primit aceleaşi imagini doar că lacrimile lor fuseseră şterse cu ajutorul unui program de editare. Indiferent de vârstă şi sex, participanţii au notat că imaginile în care se vedeau lacrimile exprimă mai multă tristeţe.
Chiar dacă acest fenomen a fost şi este îndelung studiat, domeniul se află abia în stare incipientă. Astăzi, mulţi dintre oamenii de ştiinţă cred că lacrimile sunt declanşate de nervii din sistemul limbic, care ajung din trunchiul cerebral în glandele lacrimale. Cu toate acestea, în ciuda tehnologiei disponibile, care permite monitorizarea creierelor, cercertătorii nu au reuşit, încă, să descopere cum funcţionează acest proces şi cum a apărut el.
România în chiloti - Andrei Plesu
Toată presa din lume e sensibilă la scandal, telenovelă, indiscreţie picantă, senzaţional şi vulgaritate. Numai că, în ţările cît de cît normale, tematica aceasta e preluată de publicaţii specializate, numite tabloide, „presă de super-market”, „junk-food news
Uneori, şi ziarele „serioase” lasă să se strecoare, în josul cîte unei pagini marginale de divertisment, sau de „diverse”, cîte o bîrfă în doi peri despre celebrităţi din sport, cinema, sau politică. La noi însă, procentul de tabloidizare a tuturor ziarelor şi a tuturor posturilor de televiziune a atins cote îngrijorătoare. Fenomenul este simptomul unei primejdioase degradări sociale, morale şi intelectuale. Bunul gust şi buna cuviinţă sunt în comă. De o bună bucată de vreme, pe toate canlele televizuale, se trăieşte din dejecţie. Ore şi zile întregi suntem antrenaţi într-o voluptoasă scormonire prin subteranele sordide ale „cotidianului”. Moartea, divorţul, adulterul, micile fiţe erotice ale unor fătuci decerebrate, violul, crima, accidentul sunt hrana zilnică a producătorilor TV şi, în consecinţă, ale telespectatorului român. Te uiţi şi te îndobitoceşti. Inventarul „culturii” autohtone a ajuns să semene a groapă de gunoi: huiduieli la sărbătorile naţionale şi la înmormîntări, hachiţele Oanei Zăvoranu, alcovul cuplurilor Bahmuţeanu-Prigoană, Irinel-Monica şi Andreea Marin-Ştefan Bănică, erotismul exacerbat al poliţiei olteneşti, răfuielile interlopilor etc.” Specificul” subiectelor atrage după sine alegerea corespunzătoare a invitaţilor la ”dezbateri”: Miron Cosma, C.V.Tudor, Condurăţeanu, Dan Diaconescu ş.a.m.d. Talk-show-ul politic a căzut şi el, de mult, în retorică ţăţească, în tacla de bodegă, în sentimentalism turmentat. Seară de seară, o echipă de cuconiţe nervoase, îşi dau poalele peste cap în diferite studiouri de televiziune, întrecîndu-se una pe alta în mediocritate şi ţîfnă. Oamenii politici, la rîndul lor, au, în majoritatea cazurilor, comportament de parlagii. Gigi Becali a ajuns voce a naţiunii. Bunul-simţ, buna-creştere, măsura, discernămîntul sunt în comă.
Împotriva exasperării mele se invocă, de regulă, trei tipuri de argumente: unul şmecher, unul idiot, unul „metafizic”.
Argumentul şmecher: rating-ul. Televiziunea înseamnă costuri. Care va să zică depindem de audienţă. Oferim, deci, publicului ceea ce ne cere el. Publicul nu vrea Shakespeare, balete ruseşti, Hegel şi Liviu Ciulei. Publicul vrea Capatos, Serghei Mizil şi Sînziana Buruiană. E fals. Publicul nu se uită la ce-i arăţi, decît dacă n-are de ales. În ultimii ani ai epocii Ceauşescu, cînd postul naţional de televiziune nu emitea decît două ore pe zi, dintre care una de propagandă, lumea se uita la ce i se dădea. Înjura şi se uita. Dar cînd avea parte de un film bun, de o piesă de teatru ”normală”, de o muzică decentă ştia să se bucure. Cei care ”prindeau bulgarii” n-o făceau ca să afle niscaiva intrigi amoroase din Balcani, ci tot pentru vreun serial, sau vreun film de calitate. Publicul nu e imbecil, decît dacă te ocupi asiduu, pe termen lung, de imbecilizarea lui. Dacă îl hrăneşti, ani întregi, cu deşeuri, începe să facă indigestie la cozonac.
Argumentul idiot: dacă nu-ti place de ce te uiţi? N-ai decît să-ţi foloseşti telecomanda! Ce tot dădăceşti poporul cu fasoanele dumitale? Un bun răspuns la acest argument a dat, acum ceva timp, dl. Cezar Paul Bădescu: cronicarul de televiziune nu se ocupă de idiosincrasiile proprii, ci de funcţionarea unei instituţii şi de posibilele ei efecte publice. Eu ştiu să mă apăr şi, în definitiv, puţin importă la ce mă uit eu personal într-o seară sau alta. Am însă dreptul, ba chiar obligaţia să fiu îngrijorat, ca publicist, de ”hrana” spirituală care se livrează, pînă la intoxicare, concetăţenilor mei, eventual nepreveniţi. Nu mi-e indiferent ce sunt puşi să ”consume” copiii mei, vecinii mei şi toţi cei care, cu un cuvînt vag dar decisiv, se cheamă ”electorat”. Ei votează şi hotărăsc, astfel, cine mă va conduce. Şi dacă minţile lor sunt năucite de maculatură, destructurate de manipulări grosolane şi de trivialităţi de gang, mă tem pentru opţiunile lor, de la care atîrnă şi viitorul meu. Pe scurt: dacă scap dintr-un incendiu, nu pot ascunde celor din jur că blocul din care am scăpat arde. Dacă se întîmplă să fiu invulnerabil la kitsch, nu mă pot preface că nu-l văd şi nu pot renunţa să-l semnalez celor încă educabili.
Argumentul ”metafizic”: ”Realul” nu se reduce la sublimităţile vieţii şi ale culturii. Promiscuitatea există şi are drept de cetate în perimetrul gazetăriei. E adevărat. Există şi mirosul de cadavru, există şi voma beţivului şi rîsul prostesc, şi înjurăturile şi exhibiţioniştii şi pedofilii, şi tîlharii şi sadicii. De mitocănime nu mai vorbim. Dar le avem din plin, pe toate, în jurul nostru. N-ar strica să căpătăm, din partea emisiunilor de informaţii şi divertisment, cîte o pauză vindecătoare, cîte o gură de aer restaurator. Altfel, ideea că realul e nemărginit şi că toate compartimentele sale sunt la fel de ”legitime” ne va îngădui, în curînd, să transformăm privatul în privată şi, de dragul comodităţii, să umblăm pe stradă în chiloţi. Şi asta ar fi doar începutul.
Umor englezesc
---------- Forwarded message ----------
From: Paul Finantu <paul_finantu@yahoo.com>
Date: 2013/1/25
Subject: Umor englezesc (daca puteti rade!)
To: Haiduc Alina <ahaiduc2003@yahoo.co.uk>, Strimpteanu anca <gstrimpteanu@yahoo.com>, Barso Ian <barsoian@yahoo.com>, Letitia Belivaca <ileanaletitia05@hotmail.com>, Ionut Ciobanoiu <ionut.ciobanoiu@gmail.com>, contan cristian <ccontan@yahoo.com>, Racoveanu Dan <danraco@gmail.com>, Emilia Finantu <efinan_16@yahoo.com>, dumitriu gabriela <gabriela.dumitriu@yahoo.com>, iolanda <ioliprodan@yahoo.com>, "ionela.ungureanu@bancpost.ro" <ionela.ungureanu@bancpost.ro>, Ionescu Maria <ionescumari@yahoo.com>, manuela micu <manuelaioana@yahoo.co.uk>, "nicolae_ulieriu@yahoo.com" <nicolae_ulieriu@yahoo.com>, Monica Popescu <vv_veve@yahoo.com>, aurel romila <draurelromila1@gmail.com>, anton sarbu <anton.sarbu@yahoo.com>, Smaranda <bedrosmart@yahoo.com>, Maria Vera Willinger <mariaverawillinger@gmx.net>
From: Paul Finantu <paul_finantu@yahoo.com>
Date: 2013/1/25
Subject: Umor englezesc (daca puteti rade!)
To: Haiduc Alina <ahaiduc2003@yahoo.co.uk>, Strimpteanu anca <gstrimpteanu@yahoo.com>, Barso Ian <barsoian@yahoo.com>, Letitia Belivaca <ileanaletitia05@hotmail.com>, Ionut Ciobanoiu <ionut.ciobanoiu@gmail.com>, contan cristian <ccontan@yahoo.com>, Racoveanu Dan <danraco@gmail.com>, Emilia Finantu <efinan_16@yahoo.com>, dumitriu gabriela <gabriela.dumitriu@yahoo.com>, iolanda <ioliprodan@yahoo.com>, "ionela.ungureanu@bancpost.ro" <ionela.ungureanu@bancpost.ro>, Ionescu Maria <ionescumari@yahoo.com>, manuela micu <manuelaioana@yahoo.co.uk>, "nicolae_ulieriu@yahoo.com" <nicolae_ulieriu@yahoo.com>, Monica Popescu <vv_veve@yahoo.com>, aurel romila <draurelromila1@gmail.com>, anton sarbu <anton.sarbu@yahoo.com>, Smaranda <bedrosmart@yahoo.com>, Maria Vera Willinger <mariaverawillinger@gmx.net>
-------Original Message-------
Subject: FW: Fw: <Umor englezesc!> Date: Sun, 20 Jan 2013 14:20:46 +0200
|
Fraza anului...spusa de castigatorul Premiului Nobel pentru medicina
|
CELE MAI SANATOASE "BAUTURI "
|
Revansa sentimentelor asupra inteligentei sau I.Q vs E.Q.
---------- Forwarded message ----------
From: Rita Pana <panarita040@gmail.com>
Date: 2013/1/22
Subject: Fwd: Fw: Fwd: : Revansa sentimentelor asupra inteligentei sau I.Q vs E.Q.
To:
From: Rita Pana <panarita040@gmail.com>
Date: 2013/1/22
Subject: Fwd: Fw: Fwd: : Revansa sentimentelor asupra inteligentei sau I.Q vs E.Q.
To:
-
REVANSA SENTIMENTELOR ASUPRA INTELIGENTEI
sau ADEVARATA MASURA A INTELIGENTEI: E.Q.
Este foarte interesant ca, desi au diplome echivalente ca valoare, unii se tarasc in slujbe umile, in timp ce altii fac salturi impresionante, in drumul lor catre succes. Cum se explica faptul ca unii, care dovedeau in copilarie o inteligenta vie si promiteau foarte mult, au esuat pana la urma in mediocritate, iar altii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reusit in viata? De ce sunt cupluri care se cearta si apoi se despart si perechi care, desi se mai confrunta cu tensiuni, nu se destrama si chiar sunt fericite? Raspunsul la toate aceste intrebari tine cont de faptul ca noi "decidem si gandim sub influenta sentimentelor", dupa cum ne sugereaza Daniel Goleman, psiholog la Harvard.
Adevarata masura a inteligentei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emotional. "Marea revolutie a anilor 2000 consta in revansa sentimentelor asupra inteligentei", ne asigura Daniel Goleman, in cartea sa celebra deja in Statele Unite ale Americii, "Inteligenta Emotionala". In prezent, cand ne referim la inteligenta, intelegem cel putin doua lucruri:
"In mod traditional, puterea creierului este data de IQ, insa cu cat lumea devine mai complexa, inteligenta emotionala trece pe primul plan" (Daniel Goleman).
O persoana inteligenta emotional este abilitata in patru domenii: identificarea emotiilor, intelegerea emotiilor, reglarea emotiilor si folosirea emotiilor. In viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenta emotionala este formata din cinci factori: cunoasterea propriilor emotii, managementul emotiilor, motivare, recunoasterea emotiilor la altii (empatie) si relatiile interpersonale. Iata o comparatie intre IQ si EQ. Intelectul - IQ (capul)
Inteligenta emotionala - EQ (inima)
Dezavantajele intelectului
Avantajele inimii
Iata un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustreaza diferenta dintre intelect si inteligenta emotionala: Doi copii se plimbau printr-o padure. Unul din ei era foarte bun la invatatura, premiant, foarte apreciat de adulti (IQ). Celalalt era un smecheras, slab la invatatura, dar foarte descurcaret in viata de zi cu zi (una dintre caracteristicile persoanelor inteligente emotional). Celor doi copii le iese un urs in fata. Primul face repede niste calcule si ajunge, dezamagit, la concluzia ca nu poate scapa cu fuga din fata ursului. Celalalt, foarte calm, se apleaca, isi verifica pantofii si isi stringe mai bine sireturile. Primul, foarte trist, ii spune ca a facut calcule si nu au nici o sansa sa scape de urs, daca o iau la fuga. Cel de-al doilea ii raspunde, cu acelasi calm: "Te-nseli! Tot ce trebuie sa fac este sa fiu cu un pas inaintea ta." (pastrarea calmului si mintea limpede in situatii critice, sunt alte doua caracteristici ale persoanelor inteligente emotional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru inalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicatiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajatii care se dovedisera foarte eficienti. Rezultatul: cei mai valorosi cercetatori nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau insa persoane foarte echilibrate din punct de vedere emotional, capabile sa faca fata cu succes, momentelor de criza.
Cercetarile au aratat ca succesul nostru la locul de munca sau in viata, depinde 80% de inteligenta emotionala si doar 20% de intelect. In cazul liderilor, inteligenta emotionala contribuie cu pana la 90%, la succes. Asta nu inseamna ca rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continua sa fie important – dar nu cel mai important. Creierul omului, inainte de toate, este facut ca sa iubeasca. De altfel, viata si experienta fiecarui individ arata ca, spre deosebire de IQ, care nu se schimba mai deloc dupa adolescenta, inteligenta emotionala este, in mare parte, invatata si continua sa se dezvolte, pe masura ce inaintam in varsta si invatam sa cunoastem emotiile si sentimentele si sa le utilizam pozitiv. Poate ca nu intamplator se vorbeste in popor de maturizare – care, in fond, este potentialul pe care-l dobandim, de a invata abilitatile practice, bazate pe componentele EQ. Aceasta este marea revolutie a anilor 2000: suprematia trairilor sufletesti, care ia locul spiritului materialist, al gandirii reci, al gestiunii sirurilor de cifre, al statisticilor si deciziilor luate de sus. Adevaratele valori se dovedesc a fi: intuitia, blandetea, simpatia, puterea de concentrare, intelegerea, empatia. Viitorul apartine, pe deplin, E.Q.-ului. |
Fwd: valoarea procentuală a fiecărei substanțe nutritive
|
Subscribe to:
Posts (Atom)