|
 |
Seminar APLR 29.10.2016 - partea 1
Prezinta prof.dr. Aurel ROMILA
| |
|
|
|
| |
Seminar APLR 29.10.2016 - partea a 2-a
Prezinta prof.dr. Aurel ROMILA
| |
|
|
|
| |
Seminar APLR 29.10.2016 - partea a 3-a
Prezinta prof.dr. Aurel ROMILA
| |
|
|
Sambata 29 OCTOMBRIE 2016, ora 12:17, la Spitalul OBREGIA, va avea loc
Intalnirea lunara A P L R
Tema intalnirii: NEVROZA DE CARACTER
Va asteptam cu drag!
Prof.Dr. Aurel ROMILA
|  | |
|
| |
| |
Enjoy articles from Human Relations free for a limited time*
|
| |
Human Relations is included on the new FT50 list effective from January 2017. The journal publishes the highest quality original research to advance our understanding of social relationships at and around work through theoretical development and empirical investigation.
Recent articles from Human Relations – Read, cite and share today:
*Free access until November 10th. You may already have access to these articles through a library or other subscription.
|
| Impact Factor: 2.619* |
Ranking: Social Sciences, Interdisciplinary 4 out of 93 | Management 37 out of 192 | 5-Year Impact Factor: 3.544 | 5-Year Ranking: Social Sciences, Interdisciplinary 2 out of 93 | Management 40 out of 192
Source: 2016 Release of Journal Citation Reports, Source: 2015 Web of Science Data |
|
| Official journal of |
The Tavistock Institute
|
|
| Editor-in-chief |
Outgoing: Paul Edwards (University of Birmingham, UK)
Incoming: Nick Turner (University of Calgary, Canada)
|
|
|
Wiley
| 1 in 4 people suffer from mental health issues during their lifetime.* |
Each year a theme is picked for World Mental Health Day, October 10th, and efforts are spent in promoting the initiative globally.
For 2016, the theme is Psychological First Aid with a focus on basic pragmatic psychological support from health care workers, teachers, fireman, police officers, or other community members.
Wiley Psychology is proud to support World Mental Health Day with a special collection of articles on Psychological First Aid.
|
|
|
|
- October 2016; Vol. 209, No. 4
- The complete Table of Contents for the current issue is available online at: http://bjp.rcpsych.org/content/vol209/issue4/ The following content is available online at: http://bjp.rcpsych.org/cgi/content/full/209/4/A15
Highlights of this issue
Kimberlie Dean Suicide – prediction, environmental context, trends and the role of personality
Several papers in the BJPsych this month are focused on suicide, taking perspectives ranging from a broad societal to a specific individual level. Chan et al (pp. 277–283) undertook a review of cohort studies that examined risk of suicide following an episode of self-harm. Their meta-analysis of risk factor studies identified four key factors – a history of previous episodes of self-harm, suicidal intent, physical health problems and male gender – while the review of risk scales uncovered a lack of evidence to support the use of any individual scale. The authors comment on the limited clinical utility of considering four factors that are likely to be common in clinical populations and they call on clinicians to instead undertake comprehensive assessments focused on the risks and needs specific to the individual who has self-harmed. In a linked editorial, Mulder et al (pp. 271–272) echo this call for a move away from risk categorisation to individual engagement with patients, considering their specific needs and circumstances. The authors also highlight the impossibility of predicting rare events such as suicide and note the widespread use of suicide risk scales in the absence of supportive evidence.
Two papers in the BJPsych this month consider the impact of societal factors on suicide rates – timing of suicide in relation to provision of mental health services and national economic conditions. Kapur et al (pp. 334–339) explored the possibility of a 'weekend effect' on suicide rates such as has been reported in relation to deaths among those admitted to hospital at different times of the week. The authors found that the incidence of suicide was actually lower at the weekends for in-patients, those within 3 months of discharge and patients under the care of crisis resolution home treatment teams. The authors further found no increase in suicide rates in August, when junior doctors change rotations, compared with other months. In an editorial by Fountoulakis (pp. 273–274) the assumed need to intervene at the general population level when economic c onditions are unfavourable rather than targeting vulnerable subgroups such as those with mental illness is questioned. Arguments are made that this approach is not only ineffective but may have a negative impact on vulnerable mental health patients who should have received the benefit of a targeted approach.
Redmore et al (pp. 327–333) examined trends in suicides and accidental deaths in adolescents in England and Wales, taking a long-term perspective. Over the period 1972 to 2011, adolescent suicide rates were stable for those aged 10–14 years while accidental deaths declined. For those aged 15–19 years, there was a peak in suicide rates in 2001 followed by a decline; associations were found between higher suicide rates and both male gender and level of deprivation. The last paper addressing suicide in the BJPsych this month looks at the role of axis II personality disorders on risk of both suicide and attempted suicide in a Chinese sample. Tong et al (pp. 319–326) found that personality disorders conferred an increased risk of suicidal behaviour but their prevalence in both the community and among those with suicidal behaviour was low.
Observational and experimental approaches to understanding PTSD
Post-traumatic stress disorder (PTSD) is the focus of a number of papers in the BJPsych this month with a wide range of methodologies applied. In a cross-national comparison of PTSD prevalence, Dückers et al (pp. 300–305) found that while the expected association between trauma exposure and PTSD prevalence was confirmed at the country level, greater country vulnerability was associated with a decreased occurrence of PTSD. The authors explore the possible explanations for this 'vulnerability paradox', including the possibility that deprived high-vulnerability countries might foster conditions that increase resilience to trauma. Moving from country level to the individual level, Heir et al (pp. 306–310) analysed data from a survey conducted 10 months after the 2011 Oslo bombing to explore the role of perceived life threat on PTSD in two groups – those directly and those indirectly exposed to terror. The expected association between perceived threat and PTSD among those directly exposed to the trauma was confirmed and was also identified among those indirectly exposed. The authors discuss the implications of their findings for treatment approaches, including the potential benefits of attempting to moderate perceptions of threat among the latter group.
Two papers in the BJPsych this month evaluate treatments for PTSD. ter Heide et al (pp. 311–318) tested eye movement desensitisation and reprocessing (EMDR) in an adult sample of refugees and asylum seekers with chronic PTSD and found no differences in safety or efficacy when compared with stabilisation as usual. The authors comment on the possibility that the efficacy of EMDR might have been improved by increasing the number of sessions, by targeting refugees referred to general rather than specialist mental healthcare or by combining treatments. They highlight the accumulating evidence refuting the notion that directly targeting traumatic memories in refugee populations may cause harm. In a study of trauma-focused treatment, either prolonged exposure or EMDR therapy, in PTSD patients with psychosis, van Minnen et al (pp. 347–348) found that treatment benefit was not reduced in those with the newly introduced dissociative subtype of PTSD. The authors also highlight their finding that those with the dissociative subtype were not more likely to drop out of treatment either. Also addressing the diagnostic evolution of PTSD and the current DSM-5 conceptualisation, Rosen (pp. 275–276) examines the impact of Robert Spitzer's proposals to improve the validity of PTSD in DSM-5. Rosen concludes that Spitzer's recommendations were largely ignored and that his goal of 'saving PTSD from itself' may need to be revisited post-DSM-5.
Scrisoarea Reginei Maria către fiul său, cel care avea să devină Regele Carol al II-lea al României.
Sinaia, 25 decembrie 1925
- Ce aș putea să-ți spun, Carol, fiul meu?
- Ce poate să-i spună o mamă fiului său atunci când îi străpunge inima pentru a doua oară? Aveai totul: o țară care avea nevoie de tine, o muncă măreață înaintea ta, un viitor mare, un cămin fermecător, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți care te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mâna dreaptă. Părinți care merg spre bătrânețe, care și-au dat viața pentru o misiune pe care tu trebuia să o completezi.
- Renunți la toate acestea, le fărâmi în bucăți, le zvârli deoparte ca pe niște lucruri de aruncat. Și pentru ce? Încerci să te înşeli singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. Le faci imputarea că n-au încredere în tine, că n-au înțelegere pentru nevoile tale omenești și nu-ți recunosc străduințele. Știi că ai avut mai mult decât ți se cuvenea din lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decât partea ta de dragoste, de îngăduință, bani, prestigiu, încredere și, dacă n-ai avut încă destul, este fiindcă nu ai voit-o, fiindcă ai preferat pe lăudătorii goi și lipitori în locul celor care, dorindu-ți binele, s-au ridicat în fața primejdiei ca să strige: "Ia seamă!", pentru că te iubeau mult, pentru că aveau încredere în viitorul tău, fiindcă voiau să facă din tine un om.Care dintre noi nu a fost silit uneori în viață să asculte rațiunea, să urmeze un sfat aspru, să renunțe la ceva, să sacrifice o parte din cele mai scumpe dorințe? A iubi adânc nu înseamnă a merge orbește după ceea ce omul poate să dorească într-un moment de înnebunire. A iubi înseamnă să încerci să țintuiești pe cel pe care-l iubești în drumul drept, să încerci să-l ajuți să trăiască așa cum trebuie, să se facă un om de onoare și folositor, să încerci să-l încurajezi să accepte partea sa de durere, ca și partea de muncă și de plăcere. Cum ți-am spus-o în ultima noastră întâlnire tristă de la Sinaia, ceea ce nu pot înţelege la tine este concepția ta de viață. Care este concepția ta asupra datoriei? Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o îngăduință către tine însuți, numai lăsarea în voia năvălirilor de instincte împinse până la disprețul satisfacerii și uitării imediate. Nu este în codul tău nici o credință, nici o stăpânire, nici un sentiment al datoriei, nici o cinstire a cuvântului dat, nici o mărginire a moralei, nici un drum drept pe care să vrei să-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici un ideal, nici un vis al viitorului?
- Numai să te lași pradă pasiunilor care plutesc în jurul tău? Atunci, fiul meu, ai dreptate să pleci; atunci nu ne putem înțelege. Vorbim o limbă deosebită. Atunci, în realitate, nu ești demn să fii așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui popor care are nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care să-l iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste pentru popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici o obligație, atunci, într-adevăr ești nedemn să porți făclia.Erai aici folositor la toate și tuturor: erai născut pentru o moștenire glorioasă. Și acestea toate le arunci oamenilor în față. Și pentru ce pentru cine? Erai odată un drag copilaș cu părul de aur, băiatul nostru, băiețelul țării "cel dintâi născut român", primul lor copil.
- Erai nădejdea noastră, comoara noastră și bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu bucle de aur. Și l-ai părăsit pe Mihai. Către soția ta, către mama ta, nu spui nici un cuvânt. Pentru el nu trimeti o îmbrățișare. Îl părăsești, îl azvârli din viața ta și, odată cu el, pe dulcea ta tovarășă pe care juraseși să o iubești, să o cinstești și să o protejezi. Nici un cuvânt ca să ne ceri să ne ocupăm de el. Nici un cuvânt ca să-l apropii de inima țării. A țării pe care ai trădat-o. Nici un cuvânt de iubire sau recunoștință pentru tatăl tău care a fost așa de aproape de moarte în primăvară, nimic ca să micșorezi loviturile groaznice pe care i le-ai dat laș, în aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un cuvânt de amintire, de iubire, de recunoștință, de fidelitate.
- Numai imputări: că n-ai fost înțeles și că n-ai fost ținut în seamă. Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei tale: ca să nu îți poți da seama niciodată cât de hidos este faptul pe care l-ai săvârșit și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceea ce ai făcut. Lumea este mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți nelegiuiți, fii rătăcitori. Te duci printre ei. Întoarce-ți privirea, spre cine și cu cine?! Nici eu, mama ta, nu o știu. Crezi că poate să fie pentru tine o fericire adevărată, chiar dacă pe noi ne părăsești, chipul păcatului încoronat în șuvițe roșii? Am încercat odată să te opresc. Am crezut odată că ceva din băiatul cu păr de aur trăia încă în tine, primul meu născut, ceva care era ca Mihai de astăzi și care ar fi rămas în tine, ceva care ar fi putut să slujească această țară pe care noi o construim, ceva adevărat, ceva care să fi fost încă fiul meu.
- Atunci m-am ridicat ca o tigroaică, apărându-și puiul îndârjită și luptând cu o lume plină de ură, din dragoste pentru tine, Carol, pentru că mai credeam în tine. Astăzi deschid mâinile amândouă și le găsesc goale, goale de orice credință.
- Dacă socotești că viață îți datorează totul și că tu nu-i datorezi nimic în schimb, atunci, Carol, băiatul meu, să faci mai bine să pleci. Desigur, nu ești demn de misiunea pe care ți-o încredințase Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni. Nu ești demn să fii soț, părinte și fiu. Și acum, la despărțire, nu-ți spun decât atât: Carol, oricât de nesfârșită ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare și, chiar sfâșiată în bucăți, zdrențuită într-atât că nu mai este decât o rană sângerândă, o vei găsi, încă bătând pentru tine, până în ultimul ceas. Când vei avea nevoie de ea, adu-ți aminte de aceasta, Carol, și, pentru băiatul cu șuvițele de aur, care a fost altădată al meu, te îmbrățișez pentru ultima oară și pe frunte îti dau, Carol, ultimul sărut de mamă.
- Drumurile vieții sunt lungi și numeroase, Carol, și dacă eu, Regina, trebuie să te zvârl din mine, inima mea te va aștepta totuși la capătul fiecăruia dintre aceste drumuri, fiindcă, fiul meu, Carol, cred că va veni într-o zi ceasul negru când ai să plângi singur, părăsit de toți, așa cum tu i-ai părăsit pe toți.
PS.
Ruperea în cele 9 paragrafe cât şi sublinierile, îmi aparţine. Am încercat să fac această delimitare în text pentru a explora mai bine ideile unei Regine devotate Ţării şi ale unei mame în suferinţă de suflet. A învins Regina, a învins Datoria unei Suverane demne. Redau acestă scrisoare-monument pentru recompunerea unei lecţii de Istorie a demnităţii Naţionale. Poate vor înţelege ceva din ea, vremelnicii de azi, prădători de Ţară şi distrugători de Neam!
Citeşte şi dă mai departe!
CHE.MIR
HOME
(*Revenire-Pagina la Zi)
MENU
EDITORIAL
-
I. DIAGNOSIS
- II. T H E R A P Y
- B.PSYCHOTHERAPY
- _B.a.CULTURE
- III. ADMINISTRATIVE
- IV. LEGISLATION
Scrisoarea Reginei Maria către fiul său, cel care avea să devină Regele Carol al II-lea al României.