Sclavagismul ºi robia ni se par, nouã, celor de azi, a fi noþiuni care þin de domeniul istoriei sau geografiei; au existat
cândva sau existã altundeva, dar sunt incompatibile cu democraþia ºi modernismul care ne caracterizeazã.Totuºi,
sã ne uitãm puþin în jur.
Bãtrâneþea – vârsta înþelepciunii, se spune. Vedem însã multe bunici preocupate mai mult de
intrigile stupide ale telenovelelor sau mizeria umanã jucatã teatral în reality-show-uri, decât de
înþelepciune. Nici bunicii nu par mai înþelepþi. Interminabilele talk-show-uri politice i-au transformat în
aprigi comentatori care nici mãcar nu mai realizeazã faptul cã totul este o diversiune menitã sã îi
distragã de la lucrurile cu adevãrat importante.
Adulþii – floarea vârstei, se spune. O floare cam ofilitã, pentru cã sistemul i-a implantat, cu acordul ei (mai mult sau
mai puþin conºtient) o branulã prin care îi suge sistematic viaþa – credite pentru o viaþã mai
confortabilã, un televizor mai mare, o maºinã mai bunã. Pentru ca nu cumva sã se plictiseascã, trebuie
sã se facã luntre ºi punte, sã munceascã zi luminã pentru a câºtiga banii care trebuie returnaþi
bãncii. Timp pentru familie, pentru copii? –„Dar le-am luat de toate, pentru asta muncesc atâta, pentru ei mã
sacrific!". Uitã însã cã fãrã dragoste totul se usucã, iar
dragostea înseamnã timp petrecut împreunã.
Tinereþea – vârsta entuziasmului, se spune. Însã hrãnirea sistematicã cu
manele, alcool ºi pornografie imbecilizeazã. Asta ºi doresc de fapt cei care vor sã conducã: o generaþie
supusã, redusã la instincte animalice, mulþumitã doar cu satisfacerea lor. Cei care sunt prea inteligenþi
pentru a fi imbecilizaþi pe aceastã cale, sunt racolaþi ca slujbaºi direcþi ai sistemului, hrãniþi cu iluzii:
împlinire profesionalã, succes, realizare personalã, faimã. Ce vedem adesea în spatele acestor noþiuni?
Robie, însingurare, re- ºi de-fulare, divorþuri, copii-problemã…
Copilãria – vârsta inocenþei, se spune. Vedem însã copii tot mai violenþi,
care aplicã în comportamentul lor ceea ce vãd în desenele animate sau jocurile pe calculator, nemaifãcând
diferenþa între virtual ºi realitate. Bãieþii lovesc cu putere, în închipuirea cã
celãlalt trebuie sã se scoale ºi sã nu aibã nimic, ca „în desene".Fetiþele primesc cadou truse de
machiaj, au ca principalã preocupare moda ºi „a fi ca celelalte" (nici mãcar pãrinþii lor nu îºi dau seama
cã sunt simpli pioni manipulaþi pentru a susþine o industrie a consumului ºi a degradãrii morale). Vedem copii care
plâng isteric pentru a primi nu ºtiu ce produs care le este subtil introdus în minte între douã desene cu monºtri
ºi roboþi sau Hannah Montana ºi suple fete zburãtoare, cu pãrul verde.
Sigur, existã ºi excepþii. Dar acesta este valul care mãturã majoritatea. De ce? Pentru cã nu avem curajul de a
ne ridica deasupra lui, de a ne agãþa de Dumnezeu pentru a putea pluti frumos, în libertate autenticã ºi viaþã
curatã. Ne e fricã sã ieºim din mocirla cãlduþã ºi plãcutã a micilor pãcate
zilnice, pentru a respira aerul tare ºi curat al înãlþimii duhovniceºti. Pentru cã
preferãm mai degrabã robia pe care o învãþãm zilnic de la lume, decât libertatea pe care o
învaþã doar Dumnezeu.
Ce sã facem ca sã ieºim din aceastã sclavie în care jucãm cum ne cântã cei care vor sã profite
de noi? Sã ne hotãrâm sã prindem mâna pe care ne-o þine Dumnezeu întinsã ºi sã-i
rãspundem la chemare:„Da, Doamne! Vreau sã fiu liber, vreau sã fiu al Tãu! Învaþã-mã Tu ce
sã fac!".
Atomizarea societãþilor prospere reprezintã o stare de fapt. Statisticile ultimelor decenii
indicã, în mod cert, faptul cã tot mai mulþi oameni preferã sã trãiascã în
singurãtate. Dincolo de confortul autonomiei, traiul solitar poate însã sã afecteze, de o manierã
fãrã precedent, structura ºi activitãþile comunitare, deteriorând în acelaºi timp viaþa ºi
sãnãtatea persoanei.
Într-o lecturã teologicã, aceste efecte majore sugereazã cã preferinþa pentru singurãtate reprezintã
un eºec al libertãþii omeneºti, simptomul sociologic al unei suferinþe ontologice a umanitãþii, în care tot
mai mulþi oameni pierd dimensiunea edificatoare a vieþii în comuniune.
În Statele Unite ale Americii, de exemplu, cinci milioane de oameni cu vârste cuprinse între 18 ºi 34 de ani preferã
traiul de unul singur, de 10 ori mai mult decât în 1950. Numãrul celor cu vârste cuprinse între 35 ºi 64 de ani
care au fãcut aceeaºi alegere este ºi mai mare: 15 milioane 1!
O situaþie asemãnãtoare se înregistreazã ºi în societãþile dezvoltate din Europa. Oficiul
Naþional de Statisticã din Marea Britanie, de exemplu, aratã cã ponderea persoanelor care locuiesc singure s-a dublat
în comparaþie cu anii 1970. La începutul anilor '70, 6% din gospodãriile din Marea Britanie erau ocupate de o singurã
persoanã cu vârsta mai micã decât limita de pensionare. În prezent, cifra aceasta este de 15%.
Pe de altã parte, cuplurile de tineri refuzã sã aibã copii pânã în jurul vârstei de 30 de ani,
preferând în acelaºi timp sã locuiascã singuri. În acelaºi timp, în rândul cuplurilor care
locuiesc totuºi împreunã, scade tot mai mult tendinþa de a întemeia o familie. Existã un declin evident, pe termen
lung, în rândul cuplurilor care au copii, ºi corelat, o tendinþã de creºtere pe termen lung a cuplurilor
fãrã copii. Un sfert din populaþie este acum parte a unui cuplu fãrã copii, faþã de mai puþin de o
cincime cât se înregistra în 1971. În fine, dacã la începutul anilor â70 4% din populaþie trãia
în familii monoparentale, în 2007 procentul a ajuns la 11.
Dincolo de aceste tendinþe, vârsta persoanelor care trãiesc în singurãtate este tot mai mare. Fãrã
copii, fãrã familie ºi graþie serviciilor medicale de bunã calitate existente în þãrile dezvoltate,
persoanele în vârstã trãiesc mai mult. În prezent, de exemplu, spun aceleaºi statistici din Marea Britanie,
existã de patru ori mai multe persoane cu vârsta de peste 90 de ani decât numãrul celor care trãiau la începutul
anilor â70. În 1971 erau 96.000 de femei ºi 29.000 de bãrbaþi, în 2007 erau mai mult de 400.000 de persoane cu
vârste de peste 90 de ani: 311.000 de femei ºi 106.000 de bãrbaþi. În urmãtorii 20 de ani, spun tendinþele
actuale, în Marea Britanie numãrul vârstnicilor singuri va depãºi un milion 2.
Situaþii asemãnãtoare sunt în toate statele dezvoltate. Aproximativ 27% din totalul gospodãriilor din Canada sunt locuite
de persoane singure. În SUA proporþia este 28%, în Italia 29%, în Africa de Sud 24%, în Suedia 47%, în Japonia 31% 3.
Maladia socialã a solitudinii ºi efectele ei
În faþa acestor tendinþe fãrã precedent, unii autori nu se sfiesc sã afirme
cã avem de-a face cu cea mai mare schimbare în structura comportamentului social, schimbare care se petrece deja sub ochii
noºtri. Ei au încercat sã ofere ºi unele explicaþii de ordin sociologic ºi cultural.
Atomizarea
societãþii postmoderne, preferinþa pentru viaþa solitarã este întreþinutã, spun ei, de faptul cã
singurãtatea oferã privilegiile unei autonomii confortabile, în care fiecare face, în bunã mãsurã, ceea ce
vrea, atunci când vrea. Traiul solitar pare sã fie soluþia eliberatoare de constrângeri, care oferã un confort degajat
de toate solicitãrile unui partener de viaþã.
Unele abordãri sugereazã cã tendinþele de însingurare ar avea efecte sociale pozitive: o prezenþã
sporitã în planul comunitar, în activitãþile societãþii civile, în reþelele virtuale, o
strãdanie de a compensa singurãtatea, cultivând relaþii cu prieteni, cunoscuþi sau vecini 4. Existã
însã ºi evaluãri ce avertizeazã asupra efectelor nebãnuite ascunse în aceastã transformare. Pentru
Robert D. Putnam de exemplu, însingurarea socialã are cauze profunde, destructurarea comunitarã
ºi dizolvarea instituþiei familiei, iar efectele ei viitoare asupra mecanismelor economice ºi sociale vor fi majore 5.
În orice caz, statisticile sugereazã fãrã dubii cã traiul în
singurãtate este tot mai frecvent ºi cã aceastã tendinþã se va accentua în viitor. Situaþia
aceasta este îngrijorãtoare pentru cã numeroase rezultate aratã cã singurãtatea antreneazã, foarte
probabil, diferite forme de suferinþã. Psihiatrii americani Jacqueline Olds ºi Richard Schwartz S. avertizeazã,
într-o lucrare amplã, faptul cã opþiunea pentru singurãtate ºi izolare socialã deterioreazã
sãnãtatea ºi fericirea persoanei 6. Un studiu dat publicitãþii în noiembrie 2011 aratã de asemenea
cã singurãtatea afecteazã semnificativ calitatea sãnãtãþii. Dupã un studiu care a avut în
vedere 95 de adulþi, echipa de la Universitatea din Chicago a evidenþiat cã singurãtatea diminueazã calitatea somnului.
Deºi nu afecteazã durata totalã a odihnei zilnice, îi face pe cei singuri sã se trezeascã de mai multe ori în
timpul nopþii. Calitatea somnului – cu rol-cheie în pãstrarea sãnãtãþii – scade semnificativ la
persoanele singure, afectând indirect ºi calitatea vieþii 7.
Viaþã lungã ºi sãnãtoasã pentru slujirea semenilor
Existã însã ºi preocupãri care contrabalanseazã aceste tendinþe centrifuge, de fragmentare a coeziunii
sociale. Dãruirea de sine pentru altul, efortul gratuit de slujire a unei idei sau comunitãþi sunt cele care pot reechilibra, cel
puþin în parte, viaþa persoanei ºi a comunitãþii. Voluntariatul, de exemplu, însoþeºte cele mai
importante activitãþi comunitare ºi e prezent astãzi în oricare dintre societãþile dezvoltate. Implicarea
gratuitã în viaþa semenilor reprezintã o trãsãturã esenþialã care, vom vedea imediat, are
efecte nebãnuite.
Progresele neuroimagisticii au oferit posibilitatea investigãrii minuþioase a voluntariatului, în aria neuroºtiinþelor,
permiþând descoperiri surprinzãtoare.Un studiu publicat în 12 septembrie anul trecut aratã cã voluntariatul
determinã îmbunãtãþirea stãrii de sãnãtate! Se ºtie cã vârstnicii pierd, de
regulã, în greutate odatã cu trecerea timpului ºi manifestã un consum tot mai mic de energie, fiind dispuºi sã
desfãºoare mai puþine activitãþi fizice. Cercetãtorii Universitãþii din California (Los Angeles) au
urmãrit 1.072 adulþi sãnãtoºi cu vârste cuprinse între 70 ºi 79 de ani, având în atenþie
activitãþile de voluntariat, munca plãtitã ºi cele de îngrijire a copilului, în care aceºtia erau
implicaþi. La începutul studiului, 28% dintre participanþi au participat la muncã de voluntariat, 25% au exercitat
atribuþiile de îngrijire a copilului ºi 19% au lucrat munci retribuite. Dupã trei ani, evaluarea stãrii de
sãnãtate a scos în evidenþã cã cei care au depus eforturi în câmpul voluntariatului au
înregistrat cele mai bune rezultate 8.
Un studiu efectuat la Universitatea din Michigan a arãtat cã oamenii implicaþi în
activitãþi de întrajutorare pentru semenii lor trãiesc mai mult decât persoanele lipsite de astfel de
experienþe! Datele acestui studiu identificã ºi o deosebire remarcabilã între cei care
desfãºoarã activitãþi de voluntariat în interes comunitar ºi cei care fac voluntariat în interes propriu.
Cercetãrile aratã cã cei ce dãruiesc din timpul ºi energia lor urmãrind în activitatea de voluntariat un
beneficiu personal nu se bucurã de aceleaºi efecte benefice ale muncii voluntare la fel ca ºi cei ce desfãºoarã
activitatea dezinteresat! 9
Un alt studiu a plecat de la o cercetare mai veche, efectuatã în 1957, ºi care a avut în atenþie elevii unui liceu din
Wisconsin. Datele utilizate în analiza fãcutã recent au fost colectate în anul 2004 ºi au inclus 3.376 de
bãrbaþi ºi femei care au luat parte la un studiu în 1957 ºi care în 2004 aveau aproximativ 65 de ani. Dintre cei
intervievaþi, 57% au desfãºurat ample activitãþi de voluntariat în ultimii 10 ani. Participanþii la
investigaþia din 2004 au fost contactaþi din nou patru ani mai târziu, în 2008. Cercetãtorii au descoperit cã un
procent de douã ori mai mic (doar 2,3%) dintre aceºti voluntari au decedat, comparativ cu 4,3% dintre cei care au declarat cã nu
desfãºoarã activitãþi de voluntariat. În fine, rezultatele au arãtat, ceea ce poate constitui într-o
lecturã ºtiinþificã un fapt mai puþin explicabil la prima vedere, cã riscul de mortalitate a fost din ce în ce
mai redus, pentru fiecare orã dintr-o lunã în care persoanele mai în vârstã au fãcut voluntariat! 10
Neurochimia solidaritãþii
Psihologii oferã ºi câteva explicaþii ce privesc sfera lor de investigaþie.Ei spun
cã întrajutorarea semenilor reprezintã o experienþã asociatã unui complex emoþional ºi cognitiv
deosebit. Persoana care se implicã în astfel de activitãþi întâlneºte des prilejuri de comunicare,
trãieºte experienþe empatice ºi situaþii care solicitã compasiunea, dorinþa de a se dãrui, de a face ceva
util, ceva necesar pentru cei dragi. Spre deosebire de cei care au desfãºurat activitãþi de voluntariat urmãrind un
beneficiu personal, cei care au fãcut aceste activitãþi fãrã o agendã ascunsã au avut ºansa sã
trãiascã din plin, în mod sincer, relaþiile cu ceilalþi 11.
Angajamentul în relaþia interpersonalã cu beneficiarii, bucuria contactelor sociale noi, apartenenþa la o reþea de suport
ºi slujirea unui deziderat comunitar, care include ºi pe alþii, îi ajutã indirect pe voluntari sã uite de propriile lor
probleme, sã se bucure de mai mult suport social ºi de mai multã încredere. Ei îºi exploreazã propriile puteri
ºi, peste toate acestea, prin munca dezinteresatã, ei trãiesc sentimentul unei vieþuiri cu rost, împlinitã prin
ajutorul acordat altora.
Angajamentul voluntar, spun alte studii, în care nu urmãrim beneficii proprii activeazã mai intens circuite
neuronale responsabile de emoþii, circuite care permit în plan neurologic ºi psihofiziologic dezactivarea rãspunsurilor intense la
stres. Subsecvent acestor mecanisme, o anumitã chimie a voluntariatului sincer antreneazã o amprentã hormonalã
specificã. În general, conectivitatea socialã are ecouri semnificative în substratul neurofiziologic, fiind caracterizatã
de intensificarea prezenþei oxitocinei (neurotransmiþãtorul relaþiilor sociale), cu importante roluri în restaurarea
funcþiilor cognitive. Practic, spun cercetãrile, munca de voluntariat este o excelentã formã de protecþie împotriva
stresului ºi de revigorare cognitivã, prin faptul cã îngrijirea sincerã, angajatã a semenilor noºtri ne
fortificã organismul, ne îndepãrteazã benefic, pentru un anumit timp, de propriile probleme.
Viaþa spiritualã ºi voluntariatul social
Din perspectivã teologicã, toate aceste rezultate sunt deosebit de semnificative. În
legãtura dintre voluntariat ºi sãnãtatea fiziologicã a omului, spiritualitatea creºtinã vede
întrajutorarea aproapelui ca starea duhovniceascã sãnãtoasã. Omul este afirmat, în Revelaþia
creºtinã ºi în întreaga reflecþie patristicã, drept fãpturã creatã dupã chipul lui
Dumnezeu, în vederea asemãnãrii cu El. El poartã, aºadar, în sine, fiinþial, chipul iubirii veºnice, al
slujirii ºi comuniunii desãvârºite ce caracterizeazã însãºi Viaþa Sfintei Treimi, ºi are
vocaþia asemãnãrii cu Dumnezeu. Este destinat, cu alte cuvinte, sã slujeascã semenilor ºi sã îºi
întregeascã viaþa sa interioarã, prin deschiderea sa, în iubire, cãtre alþii, luminat ºi
întãrit de iubirea lui Dumnezeu.
În înþelegerea teologiei, oamenii – purtãtori ai chipului lui Dumnezeu, sunt cei împreunã cu care fiecare
dintre noi suntem chemaþi sã refacem comuniunea de iubire, restaurând, prin aceasta, unitatea firii omeneºti. Dezvoltarea chipului,
în asemãnare, este posibilã prin comuniune 12. Dacã egoismul a intrat în lume prin Adam, separând pe oameni de
Dumnezeu ºi între ei, restaurarea a venit în lume prin Hristos. El a vindecat firea omeneascã de egoism ºi de moarte, prin
jertfa Sa. Prin Hristos, ºi în Duhul Sfânt Care ne deschide cãtre Hristos, iubirea omului arãtatã semenilor
sporeºte ºi devine slujire spiritualã ºi rãdãcinã a solidaritãþii ºi voluntariatului social.
Cei ce au ales sã slujeascã lui Dumnezeu sunt ajutaþi de El în slujirea lor pentru semeni, fiind întãriþi de
slujirea Lui desãvârºitã, arãtatã nouã în Fiul, Care s-a dãruit pe Sine lumii pentru
mântuirea noastrã. De aceea, ºi din perspectiva spiritualitãþii creºtine, conectivitatea socialã este rodul
comuniunii spirituale a omului cu Dumnezeu. Slujirea lui Dumnezeu constituie, în ultimã instanþã, rãdãcina
slujirii spirituale ºi sociale a semenilor. Încât sãnãtatea relaþiilor comunitare ºi starea de
sãnãtate fiziologicã sunt date, în ultimã instanþã, de sãnãtatea spiritualã a
omului.
Chiar ºi reflecþia filocalicã, produsã în spaþiul monahismului rãsãritean, preocupat de ostenealã
ºi ascezã, lucrãri ce constrâng la singurãtate ºi tãcere, cuprinde rânduri admirabile despre
convieþuirea oamenilor împreunã.(…)
3 Eric Klinenberg, "Living alone is the new norm", în rev. Time, 0040781X, 3/12/2012, vol. 179, nr. 10
4 Eric Klinenberg, Going Solo: The Extraordinary Rise and Surprising Appeal of Living Alone, Penguin Press HC, 2012.
5 Este vorba despre celebra lucrare Bowling Alone. The Collapse and Revival of American Community, New York: Simon & Schuster, 2000.
6 Jacqueline Olds and Richard Schwartz, The Lonely American: Drifting Apart in the Twenty-first Century, Hardcover: Beacon Press, 2009.
7 Kurina LM º.a., "Loneliness is associated with sleep fragmentation in a communal society", în rev. Sleep, 2011, 34(11), pp. 1519-1526.
No comments:
Post a Comment