Tutuiala, de Andrei Plesu

Tutuiala e la modă. E semnul cordialităţii de gaşcă, al democraţiei victorioase, al sociabilităţii americane. De vreme ce you înseamnă și tu și dumneavoastră, e musai să profităm și să ne tutuim. Dovedim astfel că suntem branșați, actuali, globalizaţi. Nu avem prejudecăţi, nu umblăm cu discriminări și cu fasoane. Ne tutuim. Suntem de-o teapă. Prieteni. Ne-am născut ieri. E perfect normal ca un reporter de televiziune să meargă cu microfonul pe stradă și să-i tutuiască pe trecătorii cu care vrea să stea de vorbă, deşi îi vede pentru prima oară. E normal ca profesorul universitar să-și tutuiască studenţii. E normal ca un politician furios să-și ia adversarii la per tu. E normal ca pe plajă, la discotecă, la emisiunile de divertisment, toata lumea să tutuiască pe toată lumea. În aceste condiţii, a folosi brusc apelativul dumneavoastră devine injurios. Dumneavoastră se spune numai în băşcălie, numai când vrei să-ți exprimi antipatia, neîncrederea, dispreţul.

Normală e doar tutuială. Dar și ea are, de fapt, subterane complexe. E tutuiala macho, a masculului băţos față de fetițe fragede sau demimondene interlope. (Îmi amintesc de modul inadmisibil în care dl. Radu Moraru o tutuia pe invitata sa, Cicciolina, ca și cum ar fi agăţat-o după colț.) Există tutuiala "de platou", prin care moderatorul-satrap sau moderatorul-vedetă îşi etalează autoritatea, tutuiala poliţienească, a agentului de circulaţie care te trage de urechi, tutuiala prin care șeful îşi domină subalternii. Tutuiala rutieră cu care se încondeiază reciproc şoferii isterici, tutuiala uzurpatoare, prin care naturile subalterne vor să se insinueze în lumea bună (Emil Constantinescu spunându-i "Václav" lui Havel). Tutuiala războinică (boule), ironic-protectoare (drăguță...) sau tovărășească (măi, dragă). De la obrăznicie la nesimţire, de la proastă-creştere la dezinhibare primară, de la aroganță la egalitarism, tutuiala acoperă un larg spectru al patologiei sociale.

În mod paradoxal, tutuiala îşi subminează propria legitimitate: când te poți tutui cu oricine, când tutuiala devine o deprindere curentă, prestigiul și miracolul tandru sau camaraderesc al lui tu se degradează. În mod normal, la tu trebuie să ajungi printr-o delicată chimie a afectelor, printr-un răbdător spor de încredere și printr-o reciproc consimţită afinitate.

Tu este un mod de a reformula - în condiţii de intimitate - instituţia respectului. Dimpotrivă, inflaţia tutuielii instituie diferenţa, stereotipia, gri-ul. Spaţiul dintre oameni devine monoton, ierarhiile se şterg, nuanţele sufleteşti ale comunicării devin irelevante.

Tutuiala reduce totul la orizontală. În aparență, ea face dialogul mai direct, în realitate, îl sărăceşte.
Din când în când, mi se pare că o mulţime din relele cotidiene sunt rezultatul unei proaste administrări a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernanţii îi tutuiesc cu autoritară nonşalanță pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprinţar pe guvernanţi, miniştrii tutuiesc instituţiile, instituţiile îi tutuiesc pe cetăţeni, cetăţenii se tutuiesc între ei și toţi laolaltă ne tutuim cu Europa. Diferenţele, demnităţile, eticheta, protocolul - sunt demodate. Ne scufundăm în omogenitatea lui tu, iar tu evoluează semantic spre nimeni. Nu ne-ar strica un pic de ştaif. Ne-ar prinde bine din când în când o scurtă epidemie de politeţe!