PSIHOTERAPIA Și TEATRUL
Azi mulți cred că lumea e nebună, cu unele excepții, cele ale profitorilor. Lumea însă rămâne aceeași, cum credea și Shakespeare, un teatru. Pentru psiholog teatrul este o aplicație, o obiectivare, o dramatizare, o exhibiție a conflictelor omenești, ca metodă psihoterapico- catarhică, aparent să distreze dar și cu speranța să îmbunătățească omul.
Recent am văzut Trei Surori. De fapt am văzut regizorul care l-a modernizat pe Cehov și care pune problema libertății interpretării. Se poate face muzică clasică fără partitură? Există psihoterapie fără psihologie? Actualizarea accelerată, upgradarea, nu dizolvă teatrul? Interpretările amatoriste în psihoterapie nu au același efect? Recunosc că Afrim e tare, are imaginație, are găselnițe dar parcă sare provocator peste orice măsură. Cred că clasicii pot fi păstrați și prin renovare. Ei sunt ca icoanele din biserică, se înnegresc dar nu se deformează! Chiar și artiștii au măsură. Ori DALI este modelul? Sau Broadwayul? Oricum trebuie văzut și comentat, pentru că disputa "Les anciennes et les Modernes" continuă. Același fenomen este și în psihoterapie, cu pretenții și bani mulți!
Prof. dr. Aurel ROMILA
