* Ai daca dai !

* Ai daca dai !

They who give have all things; they who withhold have nothing.

                                                          -Hindu Proverb


Chance is the psydeudonym God uses when he does not want to sign his name.

                                                              - Anatole France



Interesting Article from MDLinx

The new approach: psychosocial functioning as a necessary outcome criterion for therapeutic success in schizophrenia.
Clinical therapeutics
Current Opinion in Psychiatry. 21(6):630-639, November 2008.
Juckel, Georg a; Morosini, Pier Luigi b

Purpose of review: Although in the past most attention was paid to psychopathology, these days outcome parameters such as cognitive and occupational performance, emotional stability, quality of life and psychosocial functioning are being recognized as important determinants of treatment success. Instead of only reducing the symptoms, therapy with antipsychotics must attain higher goals such as remission and recovery today.

Recent findings: The Psychosocial Performance Scale offers a validated, reliable and operational tool to assess the psychosocial functioning of patients during the course of treatment as well as in the acute state. The Mini-ICF-P might be a similar instrument for measuring psychosocial functioning.

Summary: In the future, medication and non-medication treatment strategies will also be judged by the ability to improve the psychosocial functioning of patients with schizophrenia, as measured by the Personal and Social Performance scale and the Mini-ICF-P.




Transcranial magnetic stimulation.

Clinical therapeutics

Current Opinion in Psychiatry. 21(6):640-644, November 2008.
Lopez-Ibor, Juan J a,b; Lopez-Ibor, Maria-Ines a; Pastrana, Jose I c

Purpose of review: To present state-of-the-art transcranial magnetic stimulation (TMS) therapy, especially when it is used in psychiatric disorders, on the basis of an exhaustive literature search from 2006 to date (June 2008) on TMS papers published in Medline and Embase. Other references and comments from our own experience started 8 years ago have also been taken into account.

Recent findings: The mechanism of action of TMS is now better understood. There is strong evidence of the safety and tolerability of TMS when standard protocols are used. The efficacy of the stimulation of the dorsolateral prefrontal cortex in depression is well documented, and there is evidence of the utility of TMS in posttraumatic stress disorder, in persistent auditory hallucinations in schizophrenia and in attention-deficit disorder with hyperactivity.

Summary: There is enough evidence of the efficacy and safety of TMS in depression to include this technique in the therapeutic protocols of major depression. However, more research is needed on the use of this technique in other psychiatric




Psychotropic prescription practices in east Asia: looking back and peering ahead.

Clinical therapeutics

Current Opinion in Psychiatry. 21(6):645-650, November 2008.
Tan, Chay-Hoon a; Shinfuku, Naotaka b; Sim, Kang c

Purpose of review: The present review focuses on the pharmacoepidemiological issues of psychotropic drug use in countries within east Asia, with special emphasis on antipsychotic, antidepressant and benzodiazepine prescriptions. Pharmacogenetic studies in different ethnic groups are also reviewed.

Recent findings: Recent studies have revealed the prevalence of antipsychotic polytherapy (defined as the use of more than one antipsychotic; up to 45.7%), less conservative antipsychotic use (defined as the use of more than 1000 mg/day chlorpromazine equivalents; up to 17.9%) and depot antipsychotic use (up to 15.3%) in different populations in east Asia. Clozapine is commonly prescribed (up to 60%) in China. There is a trend of increasing second-generation antipsychotic use in east Asian countries. Up to 67.5% of patients received newer antidepressants such as selective serotonin reuptake inhibitors. Benzodiazepine medications are used in up to 29.9% of study populations. Socioeconomic factors appear to be one of the major common factors that affect the prescription of antipsychotics and newer antidepressants. Pharmacogenetic factors associated with antipsychotic response, weight gain and extrapyramidal side effects have been examined. Treatment adherence and pharmacoeconomic factors are relatively understudied.

Summary: Future studies on prescribing trends of antipsychotics and antidepressants need to focus on children, adolescent and elderly patient populations, the impact of changing prescription trends and the long-term effects on patients and their caregivers, as well as pharmacogenetic factors, which can potentially pave the way for better and more individualized prescription of psychotropic drugs in east Asia.





Martea doctorala

Martea ,de multi ani, am program la spiatal. Are loc o prezentare de caz.E bine sa participe,studenti,masteranzi,rezidenti dar si doctoranzi si doctori si membreii aplr-doctorat, psihologi, familii.
De ce? Ca sa ne punem la punct un limbaj de specialitate. Gasim un loc. Amfiteatrul, la sinapse, cabinetul meu, etc. dupa cum vrea stapinirea, dar cu contributia fiecaruia invingem! Faceti-va timp, pentru ca timpul fuge. Nu poti de la sine sau din carti sa inveti o meserie sau sa scrii o teza. Va astept. Desigur, ultima simbata din luna ramine valabila. Are alt profil. Prof.Romila

Colocviul international de psihanaliza

Va avea loc la Platul cotroceni, joi 30 Octobmrie, vineri 31 Octombrie si Simbata 1 Noembrie.

MASTERAT curs semestrul 1

LECTIA 1: notiunile de psihic, constiinta si personalitate
LECTIA 2: structura psihicului, structura constiintei, structura personalitatii
LECTIA 3: cunoastere, afectivitate, activitate
LECTIA 4 : atentie, senzatie-perceptie, reprezentare-memorie, gindire, imaginatie
LECTIA 5 : emotie, pasiune, sentiment, dispozitie;continut afectiv;insticte, interese, intuitie
LECTIA 6: baza reflex neurologica, stereotipul, gestul, mersul, limbajul verbal, comportamentul
LECTIA7: egoul, constiinta de sine, constiinta realitatii, sex - spirit, inteligenta-vointa
LECTIA 8: sinele, inconstientul, apararile, supraeul, valorile
LECTIA 9: aptitudinile, temperamentul, caracterul
LECTIA 10: vocatie, meserie, talent, performanta, geniu
LECTIA 11: conceptie{Weltanschaung, Weltbild], existenta, succes-ratare
LECTIA 12: normalitate, reactii, dezvoltari, procese
LECTIA 13: semiologie:halucinatie, delir, amnezie
LECTIA 14: sindromologie: confuzie, demneta, disociere, deteriorare

Editorial Octombrie

Fiti bineveniti!

Lunar veti avea o sinteza a informatiilor primite pe net, de la revistele principale din lume ca si de la corespondentii nostri din tara si din strainatate.
Scopul nostru este sa comunicam, sa ne dezvoltam, sa rezistam imposturii si arogantei unor mafioti care au corupt psihiatria, aducind-o la nivel comercial.
Scopul psihiatriei  nu poate fi decit resocializarea,  nu studierea in sine si nici profitul. Selectia e misterioasa si e dominata de relatii si de hiperadptare la profit. Pe acesti dusmani ii recunoasteti simplu: ei nu pronunta resocializare, ci orice alt cuvint. Acum ei au devenit comunitari, ca sa puna mina pe fondurile europene. Cuvintele cheie pentru ei sunt: grant, medicament, lot, congres, stiintific, academician, sponsor. Dar psihiatria e ceva pe care ei nu o stiu, pentru ca cere ani multi de munca pentru bolnavi si multa modestie. Putem spune ca Enescu: serviti muzica, nu va serviti de ea !
Revista foloseste romana, engleza si franceza.
Va astept la corespondenta.

Psychotropic Medications for Patients With Bipolar Disorder


Psychotropic Medications for Patients With Bipolar Disorder in the United States: Polytherapy and Adherence

Ross Baldessarini, M.D., Henry Henk, Ph.D., Ami Sklar, M.P.H., Jane Chang, M.P.H. and Leslie Leahy, Ph.D.

Dr. Baldessarini is affiliated with the Department of Psychiatry, Harvard Medical School, Boston. Dr. Henk and Ms. Sklar are with the Department of Health Economics and Outcomes Research, i3 Innovus, Eden Prairie, Minnesota. At the time this study was conducted, Ms. Chang and Dr. Leahy were with the Department of Research, Novartis Corporation, East Hanover, New Jersey. Send correspondence to Dr. Baldessarini at the McLean Division of Massachusetts General Hospital, 115 Mill St., Belmont, MA 02478-9106 (e-mail: rjb@mclean.org ). Preliminary findings were presented at the annual meeting of the American Psychiatric Association, May 19–24, 2007, San Diego, California.

OBJECTIVE: Because treatments for bipolar disorder include a growing number of psychotropic agents, the authors evaluated psychotropic polytherapy and adherence to treatment among U.S. patients with bipolar disorder. METHODS: National health plan claims data (2000–2004) were used to identify patients diagnosed as having bipolar disorder who had continuous benefits and had not been prescribed medication for bipolar disorder for six months or more. The study compared drugs dispensed to these patients initially and at one year and characterized patients who were adherent to mood-stabilizers. RESULTS: A total of 7,406 patients had a bipolar disorder: bipolar I (55%), bipolar II (15%), or bipolar disorder not otherwise specified (30%). Women represented 57% of the sample; mean±SD age was 35.4±12.4 years. Initial prescription fills involved one psychotropic agent in 67% of patients, and two or more psychotropics (polytherapy) in 33%. Initial prescription drug selections involved: antidepressants > anticonvulsants > antipsychotics > sedatives > lithium; initial mood stabilizer use ranked: valproate > lithium > carbamazepine or oxcarbazepine > lamotrigine; antipsychotics ranked: olanzapine > quetiapine> risperidone > ziprasidone > aripiprazole > clozapine. Rankings were similar at one year, when only 31% of patients received monotherapy (a 2.2-fold decline), 32% received polytherapy, and 37% received no psychotropics. Initially patients received 1.42 psychotropic drugs per person; at one year, patients received 175, and at both times polytherapy was less likely with lithium than with anticonvulsants. In multivariate modeling, one-year mood stabilizer use was greater with the following: older age, type of mood stabilizer (lamotrigine > valproate > carbamazepine or oxcarbazepine > lithium) and was associated with more psychiatric office and emergency visits, clinician type (more common with psychiatrists than with primary care physicians), and nonuse of off-label anticonvulsants. CONCLUSIONS: Polytherapy was used by one-third of patients initially and at one year, antidepressant use was highly prevalent initially and later, but lack of treatment was prevalent at one year. Plausible clinical and treatment factors were associated with sustained mood stabilizer adherence.

Related Articles:

October 2008: This Month's Highlights
Psychiatr Serv 2008 59: 1089. [Full Text] [PDF]

Meta-analysis of Major Depressive Disorder Relapse and Recurrence With Second-Generation Antidepressants
Richard Hansen, Bradley Gaynes, Patricia Thieda, Gerald Gartlehner, Angela Deveaugh-Geiss, Erin Krebs, and Kathleen Lohr
Psychiatr Serv 2008 59: 1121-1130. [Abstract] [Full Text] [PDF]
Antidepressant Use in Black and White Populations in the United States
Hector M. González, Thomas Croghan, Brady West, David Williams, Randolph Nesse, Wassim Tarraf, Robert Taylor, Ladson Hinton, Harold Neighbors, and James Jackson
Psychiatr Serv 2008 59: 1131-1138. [Abstract] [Full Text] [PDF]
Guideline-Consistent Antidepressant Treatment Patterns Among Veterans With Diabetes and Major Depressive Disorder
Anjali Tiwari, Mangala Rajan, Donald Miller, Leonard Pogach, Mark Olfson, and Usha Sambamoorthi
Psychiatr Serv 2008 59: 1139-1147. [Abstract] [Full Text] [PDF]
Changing Trends in Pediatric Antipsychotic Use in Florida's Medicaid Program
Robert Constantine and Rajiv Tandon
Psychiatr Serv 2008 59: 1162-1168. [Abstract] [Full Text] [PDF]
Trends in Use of Antipsychotics and Mood Stabilizers Among Medicaid Beneficiaries With Bipolar Disorder, 2001–2004
Colin Depp, Victoria D. Ojeda, William Mastin, Jürgen Unützer, and Todd P. Gilmer
Psychiatr Serv 2008 59: 1169-1174. [Abstract] [Full Text] [PDF]
Pharmacologic Treatment of Posttraumatic Stress Disorder Among Privately Insured Americans
Ilan Harpaz-Rotem, Robert A. Rosenheck, Somaia Mohamed, and Rani A. Desai
Psychiatr Serv 2008 59: 1184-1190. [Abstract] [Full Text] [PDF]
Dosing Frequency and Adherence to Antipsychotic Medications
Paul N. Pfeiffer, Dara Ganoczy, and Marcia Valenstein
Psychiatr Serv 2008 59: 1207-1210. [Abstract] [Full Text] [PDF]

Yoga ataseaza-te de Dumnezeu!

I am easily attained by the person who always remembers me and is attached to nothing else. Such a person is a true yogi, Arjuna. Great souls make their lives perfect and discover me; they are freed from mortality and the suffering of this separate existence. Every creature in the universe is subject to rebirth, Arjuna, except the one who is united with me.

-Bhagavad Gita 8:14-16


Manliness consists in making circumstances subserve to ourselves.
Those who will not heed themselves perish. To understand this
principle is not to be impatient, not to reproach fate, not to blame
others. He who understands the doctrine of self-help blames himself
for failure.
                -Mahatma Gandhi, 1936


  Prayer is not asking. It is a longing of the soul. It is daily admission of one's weakness. It is better in prayer to have a heart without words than words without a heart.           -Mahatma Gandhi, 1930



Purusa si prakriti 

As the sun lights up the world, the Self dwelling in the field is the source of all light in the field. Those who, with the eye of wisdom, distinguish the field from its Knower and the way to freedom from the bondage of prakriti, attain the supreme goal.         -Bhagavad Gita 13:33-34


Cine suntem?
  God made all things. There is only God. When you know this, Desire melts away. Clinging to nothing, You become still.                -Ashtavakra Gita 11:2


  Prietene nu te supara! 

Friendship takes many years to establish; so do not fall out with a friend over a single disagreement.  -Sadi, "Gulistan


  All those who walk with God reach their destination.       -Sai Baba



Exploring the Soul*
*Living a Spiritual Life*

Throughout the journey from birth to death, many people choose to question
life, strive for improvement, seek out knowledge, and search for the divine.
Simply put, this is the essence of spirituality. One's spiritual practice
can take on many forms, because embracing the spiritual is a very personal
pursuit. While many people do relate their spirituality to a God or Goddess,
this quest for the divine, or oneness with the universe, always springs from
within. It doesn't matter where you find your spiritual path. We are all
fundamentally spiritual beings and the essence of that lies in knowing one's
true self and finding a peace that comes from within rather than the outside
world. It is in remembering this that we awaken to our personal path.

The spiritual path springs forth from a daily routine that reaffirms our
personal connection with a purpose or a way of life. Practicing compassion,
gratitude, appreciation, forgiveness, generosity, meditation, and taking
care of one's wellbeing can all be a part of one's spiritual life. If you
are new to exploring your personal spirituality, remember that this is a
process. You may want to spend a few moments each day giving yourself a
spiritual gift. Try a new form of meditation, visit a sanctuary, or explore
a specific deity.

Accepting the importance of spirituality can be a healthy decision, because
a spiritual practice tends to include habits that promote healthy living.
Take the time to carefully determine the action, thought, and ritual that
most speaks to your soul. Remember that your most profound spiritual
experiences may also come from the simple intricacies that make up your
life. See the interconnectedness of all things. As you explore your "inner
work," you will be walking your spiritual path and feeling your oneness with
the universe.



"The fact is that to do anything in the world worth doing, we must not stand
back shivering and thinking of the cold and danger, but jump in and scramble
through as well as we can." -- Richard Cushing

"The truth of the matter is that you always know the right thing to do. The
hard part is doing it." -- Norman Schwarzkopf

"Each of us must do massive right thinking, take massive right action and
get massive right results, right here, right now." -- Mark Victor Hansen

"A great deal of talent is lost in the world for want of a little
courage…The fact is that to do anything in the world worth doing, we must
not stand back shivering and thinking of the cold and danger, but jump in
and scramble through as well as we can." -- Sydney Smith




"He has the right to criticize who has the heart to help." -- Abraham

"A voice is a human gift; it should be cherished and used, to utter fully
human speech as possible. Powerlessness and silence go together." -- Margaret

"We must dare and dare again, and go on daring." -- Georges Jacques Danton

"How simple it is to see that all the worry in the world cannot control the
future. How simple it is to see that we can only be happy. And that there
will never be a time when it is not now." -- Gerald Jampolsky


Iubirea- principiu de normalitate

"At the center of non-violence stands the principle of love."
*--Martin Luther King, Jr*


Un vis in vis

All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
*-Edgar Allan Poe*



Complicatii inutile

Additional problems are the offspring of
poor solutions.
                     -- Mark Twain



Creativitatea risca

"Creativity requires the courage to let go of certainties."
                                    --Erich Fromm



Valoarea credintei

Real faith is having complete trust in God. It is the belief in the
wisdom which comes from the Unseen. Such certainty can only be
attained through the knowledge that emerges with divine help




O pierdere are si avantaje

Emptiness Becomes Openness
Sometimes a Loss Can Be a Gain

When we lose anything that we cherish, the sense of emptiness we are
left behind with can be overwhelming. A space that was filled, whether
in our lives or our hearts, is now a void, and the feelings of pain,
loss, and separation can sometimes be difficult to bear. While it is
always important to honor what we've lost, sometimes a loss can also
represent a chance for a new beginning. When we are ready, the void
left by a relationship, a job, or a dream can then be viewed as open
space that can be filled with something new: new experiences, new
knowledge, new job opportunities, new dreams, new people, and new ways
to grow.

There are many ways to weave the threads of loss into a blessing. If
you've lost a job or ended a relationship, your first thoughts may
revolve around filling the void with a similar job or the same kind of
relationship. Try not to rush into anything just to fill up the
emptiness. The loss of a job can free you up to explore new
opportunities, especially if you've outgrown the old one. Likewise,
the loss of a relationship can give you a chance to rediscover your
own interests, explore new passions, and meet different people.

If seeking the good in what seems like a bad situation makes you feel
uncomfortable, then try to remember that you are not devaluing what
you've lost or replacing it cold-heartedly. You are surrendering to
the fact that, in life, we sometimes have to let go and allow for what
is new to enter into the open spaces created by our losses. In doing
so, you are honoring what has left you and welcoming the new into your
life with open space, an open mind, and an open heart




Factorul cheie in comert

"Your marketing efforts have to be ongoing, consistent and relentless.
Hi-Tech, Low-Tech, No Tech and sometimes totally shameless." --
Patricia Fripp

"Ninety percent of the success of any product or service is its
promotion and marketing." -- Mark Victor Hansen

"Your competitive advantage must be perceivable, promotable, and
something the market will pay for." -- Brian Tracy

"Because its purpose is to create a customer, the business has two
basic functions: marketing and innovation. Marketing and innovation
produce results; all the rest are costs." -- Peter Drucker



Comparatia spiritului cu forta invisibila a magnetului

Where is this quantum, mechanical (spiritual) body? One can answer
that that it lies in a gap that unfortunately is rather difficult to
picture, since it is silent, has no thickness, and exists everywhere.

Finding the silent gap that flashes in between our thoughts seems
relatively easy, but because it flashes by, a tiny gap is not a
doorway. The quantum body is not separate from us–it is us–yet we are
not experiencing it right now. Sitting here, we are thinking, reading,
talking breathing, digesting, and so on, all of which happens above
the line.

Here is an analogy that brings the quantum mechanical body into focus:
Take a bar magnet and place a piece of paper over it. Next, sprinkle
iron filings on the paper and jostle it slightly. What will emerge is
a pattern of curving lines, one inside the other, that arch from the
magnet's north to south pole and back again. The overall design you
have made represents a map of the magnetic lines of force that
otherwise would be invisible, except that the iron particles
automatically align themselves to bring out the image.

We see all mind-body activity above the paper and the hidden field of
intelligence below. The iron filings moving around are mind-body
activity, automatically aligning with the magnetic field, which is
intelligence. The field is completely invisible and unknowable until
it shows its hand by moving some bits of matter around. The piece of
paper is the quantum mechanical body, a thin screen that shows exactly
what patterns of intelligence are being manifested at the moment.

There you have a picture of how the body-mind actually relates to the
field of intelligence. The two remain separated, but the division is
invisible and has no thickness whatever. It is just a gap. The only
way one knows that the quantum level even exists is that images and
patterns keep cropping up everywhere in the body.

To dive into the field of intelligence appears easy now: It requires
only a trip across a gap. But even though the gap has no thickness, it
forms a barrier no steel door could possibly match. To solve the
mystery of the gap, we need to consult the ones who have been there



Unde e spiritul?

The great traditions of wisdom have largely been founded by one or a
few individuals who realized the universe through themselves.



Unicitate si dualitate

Wholeness is safe; duality isn't. Wholeness brings a seamless, unified
world, but you will not know what that world feels like until you give
your allegiance to a new operating system. Shifting from the old
system to the new one is a process, one that each of us must commit
ourselves to every day.

Our shared addiction to duality is total; it leaves nothing out. The
good news is that no aspect of life is immune to transformation. Every
change you make, however small, will be communicated throughout
existence–quite literally the whole universe will be eavesdropping on
you and lending you its support. From its point of view, the formation
of a galaxy is no more momentous than the evolution of a single

A skeptic will protest that this new operating system is only a matter
of perception, and that just seeing yourself as the creator of your
reality doesn't mean you are. But it does.

Reality shifts as you do, and when you change your perception of being
separate, the one reality responds by shifting with you. The reason
everyone doesn't notice this is that the ego-based world with all its
demands, pressures, drama, and excesses is highly addictive, and like
any addiction it needs a daily fix as well as denial that there is any
way out. By giving your allegiance to the one reality instead, you
won't end the addiction immediately, but you will begin to starve it.
Your ego and personality, which give you limited awareness of who you
are, will be put on notice that clinging and grasping must come to an
end. Your conditioning from the past that told you how to win out over
the outside world will no longer help you survive. The support you
counted on from external sources such as family, friends status,
possessions, and money will no longer make you feel secure.

Rest assured that perception is flexible enough to let go of the
addiction to duality. Any event can be seen as coming from the
creative center in oneself. At this very moment I can look at any part
of my life and say "I made that." Then it is only one step away to ask
"Why did I make that?" and "What do I want to make instead?"



Avoiding Negative Vibrations
Taking on the Energy of Others

There are times when you may find that being around certain
individuals or groups of people leaves you with feelings of
discomfort. It may be that spending time with a particular friend
feels draining or that dealing with a specific coworker exhausts you.
Being around toxic or angry people is also draining. And you may even
find that being surrounded by a crowd of people lowers your energy
levels rather than perks you up. This is not that unusual. Each of us
radiates energy and is capable of being influenced by the energy of
other people. It is important to learn how to shield yourself, so you
don't unknowingly take on someone else's energy. While some people
know how to instinctively protect themselves from being adversely
affected by energy, most of us need to discover and practice the
technique that works best.

There are a number of ways to avoid being affected by people's energy.
Shielding is one preventative technique you can use. Center yourself
and envision being enveloped in a cocoon of loving and protective
light. This protective layer should allow you to consciously regulate
the energy around you. The intent to shield oneself is all you need
for this technique to work. You can even create a trigger word to
assist you in quickly creating a shield. Say this word each time you
create a new shield, until the word and the shield become
automatically associated in your mind. If you run into a person whose
energy you find draining, you may want to cleanse your own energy
field after your encounter. Sage, cold showers, singing, mineral water
baths, spending time in nature, and a simple break to recharge are all
ways to accomplish this.

While it is important to know how to shield yourself from energy,
there are those energies that you may not want to shut out. The energy
of laughter from a newborn baby, the feeling of joy radiating from
someone in love, and the frequency of calm emanating from an
enlightened teacher are just some of the energies coming from others
that you may want to have around you.




When your attention is in the present moment, you are in the presence
of God and God is present in you.




In All Kinds Of Weather
Being Happy For Friends

When we are close friends with someone, we intuitively know when they
need a hug, a helping hand, or a sympathetic ear. Likewise, when we
are going through bleak periods in our lives, we count on friends to
support us through loss, illness, and other setbacks, both big and
small. And while part of being a good friend means being there when
the other person needs us, it is just as important to be there for our
friends so we can share in their joyous celebrations and triumphs.

After all, who else would our friends want to celebrate their
promotions, graduations, marriages, and good news with than their
loved ones and good friends. Yet depending on what is happening in our
lives, it can sometimes be difficult to be there for our friends
during the good times. We can become so busy with our own lives that
we forget to make time. Or, we may be so focused on our own problems
that we may not feel like celebrating with our friends. We may even
take their joyful moments for granted, assuming that as long as we're
there for our friends during the bad times that we are doing our jobs.
Yet part of being a true friend means also being there during the good
times. Success and happiness can feel empty without someone to share
them with, and who better to join in our victory dances than our good

Taking the time from our busy lives to honor our friends' happy
moments is a wonderful way to show them that they matter. And in many
ways, by wanting you around during their happy occasions, your friends
are also honoring you. After all, it is the people we cherish that we
want around us to sing at our birthdays, visit our newborn babies, and
pop open that bottle of champagne with when we reach a milestone
moment. The next time a friend wants you to be there to celebrate with
them, remember to feel honored that they thought of asking you.
Together, you can celebrate their happiness and your rich friendship




In our era, the road to holiness necessarily passes through the world of action.
                                          -Dag Hammarskjold


Fara Dumnezeu poti fi mare, dar nu ai cui sa-i multumesti

Were there no God, we would be in this glorious world with grateful
hearts, and no one to thank.
                                         -Christina Rossetti


Ce si mai ales cum

The truth of the matter is that you always know the right thing to do.
The hard part is doing it.
                                   -Gen. Norman Schwarzkoff


Prieteni si dusmani

"Count your joys instead of your woes; Count your friends instead of your foes."
                                                                --Irish Saying




"To love and win is the best thing. To love and lose the next best."
-- William M. Thackeray

"If you would be loved, love, and be lovable." -- Ben Franklin

"Love of our neighbor consists of three things: to desire the greater
good of everyone, to do what good we can when we can, and to bear,
excuse and hide others' faults." -- St. John Vianney

"If you judge people, you have no time to love them." -- Mother Teresa



Lucrurile mici conteaza

Treasure Hunting
Discovering the Little Things that Make Us Happy

Life is full of little wonders that can make us happy. The sound of a
baby's laughter, a good book, the comforting smell of a favorite old
sweatshirt, and the warmth from a cup of hot tea are simple pleasures
that can easily put smiles on our faces. These "little things" are
easily accessible to us and can be sources for finding happiness. A
key to doing so is taking the time to put those rose colored glasses
from childhood back on so you can easily find the joy in all the
"little things" that life has to offer.

Finding a puppy rummaging through the laundry basket, trying on that
perfect shade of lipstick, or discovering the extra change you left in
your back pocket can turn into moments of delight. Like kids digging
in the sandbox for buried trinkets, we may even begin to experience
happiness when we engage in the seemingly mundane. Figuring out a
software program can feel like deciphering a treasure map, and that
first sip of tea in the morning can taste like a forbidden delicacy.
Swaying to music playing on the radio can turn into an interpretive
jig, riding a bike can seem like flying to the moon, and getting a
phone call from that special someone can feel like winning the
lottery. A pickup game of basketball becomes an exciting match among
champions, and observing an elderly couple walking hand in hand can
turn into a meditation on peace and contentment.

When we begin rediscovering that the little things in life can make us
happy, we naturally want to share this joy with others. We may gush
over a friend when we run into them unexpectedly, praise a street
musician for their talents, or blow bubbles for the neighborhood kids
to chase. We may even start to think of the little things we can do to
make other people happy, which in turn makes us happy all over again.
There is an endless supply of little things and little moments that
can make us happy. All we have to do is look for them, and they'll
magically start to appear.



Sa castige si altul

What really matters is not just our own winning but helping other
people to win, too. 
                               -- Fred Rogers



A asculta, baza comunicarii


"Most of us tend to suffer from 'agenda anxiety' the feeling that what
we want to say to others is more important than what we think they
might want to say to us." -- Nido Qubein

"Seek first to understand, then to be understood." -- Stephen Covey

"The human body has two ears and one mouth. To be good at persuading
or selling, you must learn to use those natural devices in proportion.
Listen twice as much as nearly every time." -- Tom Hopkins

"I think the one lesson I have learned is that there is no substitute
for paying attention." -- Diane Sawyer



Lupta interioara

Unhindered Movement
Get Out of Your Own Way

When you find yourself facing obstacles that appear to be blocking you
from your goals, it is important to try not to get discouraged. It can
be easy to feel "stuck" or that "life" is creating circumstances
preventing you from getting what you want. And while it is easy to
look at everyone and everything outside of ourselves for the problem,
perhaps even wanting to "get rid" of the person, object, or
circumstance we may feel is blocking us, sometimes the best course of
action to take may be to look inside ourselves first.

It is amazing how often we can get in our own way without even being
aware that we are doing so. Even though we truly want to succeed,
there are many reasons why we may sometimes block our own efforts. It
may be that we are afraid to succeed, so we subconsciously create
circumstances to keep ourselves stuck. Or it may even be that we are
afraid that we will succeed, so we block ourselves by making the
achievement of our goals more difficult than they really are. We may
even approach our goals in a way that keeps creating the same
unsuccessful results.

If you believe that you've been standing in your own way, you may want
to take a piece of paper and record how you've done so. Write down the
choices you've made that have hindered your efforts and the fears that
may have prompted you to make these decisions. Take note of any
thoughts and feelings that arise. It is important to be gentle and
compassionate during this process. Try not to blame yourself for
getting in your own way. Remember the choices we make always are there
to serve us, until it is time to let them go. When you are finished,
throw the paper away while setting an intention that you are getting
rid of any obstacles you've created to block yourself. You can then
let yourself start again with a clean slate. Doubts and fears are
going to be natural, but with this new awareness, you should be able
to prevent yourself from subconsciously thwarting yourself. Besides,
now that you've decided to get out of your own way, the part of you
that has always wanted to succ! eed can now do so




Life is not a problem to be solved, but a mystery to be lived.
                                               -Joseph Campbell


Specialist national

If you will spend an extra hour each day of study in your chosen
field, you will be a national expert in that field in five years or
        -- Earl Nightingale



Old age is like everything else. To make a success of it, you've got
to start young.
                     -Fred Astaire


Persista cu Prudenta

The Light at the End of the Tunnel
Nothing Is Insurmountable

When our next best course of action seems unclear, any dilemmas we
face can appear insurmountable. Yet there is nothing we cannot
overcome with time, persistence, focused thought, help, and faith.
Whatever the situation or problem, there is always a solution. And if
you remember to look within, even as you search around you for the
"right" course of action, you will be able to center yourself, clear
your mind, and see that nothing has to be impossible.

The first step in overcoming any obstacle is to believe that it can be
overcome. Doing so will give you the strength and courage to move
through any crisis. The second step is to make a resolution that you
can prevail over any chaos. Enlist your support network of family and
friends if necessary. The more minds there are to consider a problem,
the more solutions can be found. Don't discount ideas just because
they seem impractical or "unrealistic," and don't keep searching for
the "best" alternative. Often there is no "best" choice, there is only
a choice to make so we can begin moving beyond whatever is obstructing
our path. At the very least, making a choice, even if isn't the ideal
one, can give you a sense of peace before you have to figure out what
your next course of action will be.

If you feel overwhelmed by the scope of your troubles, you may want to
think of other people who have turned adversity into triumph. We often
gain a fresh perspective when we remember others who have overcome
larger obstacles. It can be inspiring to hear of their victories,
helping us remember that there is always light at the end of every
tunnel. It is during our darkest hours that we sometimes need to
remind ourselves that we don't have to feel helpless. You have within
and around you the resources to find a solution to any problem. And
remember that if a solution or choice you make doesn't work, you are
always free to try another. Believe that you can get through anything,
and you will always prevail



Nu ceda de prima data

Character consists of what you do on the third and fourth tries."
--James Albert Michener


E greu

Everything has its wonders, even darkness and silence, and I learn,
whatever state I may be in, therein to be content.
-Helen Keller



Dansul Vietii

*Becoming Whole Again*
*The Process of Grieving*

When we experience any kind of devastating loss, whether it is the loss of a
loved one, a dream, or a relationship, feelings may arise within us that are
overwhelming or difficult to cope with. This sense of grief can also come up
when we are separated from anyone or anything we have welcomed into our
lives. And while it may feel like we are caught up in a never-ending spiral
of sadness and emptiness, it is important to remember that the grief we are
feeling is not a permanent state of being. Rather, grief is part of the
process of letting go that in many ways can be a gift, allowing us to go
deeper within ourselves to rediscover the light amidst the seeming darkness.

The emotions that accompany any kind of loss can be intense and varied. A
sense of shock or denial is often the first reaction, to be replaced by
anger. Sometimes this anger can be directed at your loved one for
"abandoning" you; at other times you may feel outrage toward the universe
for what you are enduring. And while there are stages of grief that people
go through – moving from denial to anger to bargaining to depression to
acceptance – the cycles of grief often move in spirals, sometimes circling
forward and then back again. You may even experience moments of strength,
faith, and laughter in between. While these emotions seem to come and go
sporadically, it is important to feel them, accept them, and allow them to
flow. With time, patience, and compassion, you will eventually find your
center again.

As we move through our grief, we may find ourselves reluctant to release our
pain, fearing we are letting go of who or what we have lost. We may even
regard our movement toward healing as an act of disloyalty or giving up.
Know that while the hurt may fade, the essence of what you had and who you
loved will have already transformed you and forever stay with you. If
anything, once you are ready for the pain of your loss to subside, their
memories can then live more fully within you. Remember, that healing is a
part of the spiraling cycles of grief, and that in letting yourself feel
restored again, you are surrendering to a natural movement that is part of
the dance of life




"We live in a wonderful world that is full of beauty, charm and adventure.
There is no end to the adventures that we can have if only we seek them with
our eyes open." -- Jawaharlal Nehru

"The more you praise and celebrate your life, the more there is in life to
celebrate. -- Oprah Winfrey

"No person was ever honored for what they received. Honor has been the
reward for what they gave." -- Calvin Coolidge

"I've learned that you shouldn't go through life with a catcher's mitt on
both hands; you need to be able to throw some things back." -- Maya Angelou




There is a kind of suffering that remains mute and unspoken. It grows from
the belief that you are unloved



"Calmness of mind is one of the beautiful jewels of wisdom."
*--James Allen*



And when they hear vain talk, they turn away therefrom and say: "To us our
deeds, and to you yours; peace be to you: we seek not the ignorant."




Well, every man…has something in heaven or earth which he will give up
everything else for – something which absorbs him—which may be regarded by
others as being useless—yet it is his dream, it is his lodestar, it is his
master. That, whatever it is, seized upon me, made me its servant,
slave—induced me to set aside the other ambitions—a trail of glory in the
heavens, which I followed, followed with a full heart.
*-Walt Whitman*


Nu singur

"Call it a clan, call it a network, call it a tribe, call it a family.
Whatever you call it, whoever you are, you need one."
*--Jane Howard


Elegant Blessings*
*Living A Life Of Grace*

Grace exists inside of all of us and around us. It is our inner beauty that
radiates outward, touching everyone we meet. It is that unseen hand that
comes from the divine, raising us up when we most need it. To be able to
live in a state of grace is not based on worthiness, nor is it earned
through good deeds, ritual, or sacrifice. Rather it is an unearned favor,
freely bestowed and available to all, that is inherent to our birthright.
All we must do is open our eyes to its presence and we will find and
experience grace everywhere.

Grace is in the rain bringing relief to drought-ridden farms, and the
unexpected lead for the perfect job opportunity that comes from a stranger.
Grace is what happens to someone when they miraculously escape injury; it is
even the simple events that happen to us that we call "good luck," like when
we don't get a parking ticket after are meter has expired. Grace resides in
the love between two people, the gift or check that comes unexpectedly in
the mail, the cozy comforts that make up a home, and in the acts of
forgiveness we bestow upon others. It is grace that moves us to go out of
our way to help a stranger. In music, a grace note is the pause between
notes that is so important to the pacing of a song. Grace is the state we
are in when we are doing nothing but just being who we are.

When we accept that we always exist in a state of grace, we are able to live
our lives more graciously. Knowing we are graced gives us hope, makes us
more generous, and allows us to trust that we are taken care of even when we
are going through difficult times. Grace is our benevolence of heart, and
our generosity of spirit. Grace is unconditional love and the beauty that is
our humanity. When we know that we are blessed with grace, we can't help but
want to live our lives in harmony



Inversul lui go

"Stay" is a charming word in a friend's vocabulary.

*-Louisa May Alcott*



I have one major rule: everybody is right. More specifically,
everybody—including me—has some important pieces of the truth, and all of
those pieces need to be honored, cherished, and included in a more gracious,
spacious, and compassionate embrace.
*-Ken Wilber



To become a courageous leader, you must realize that accepting
responsibility is not optional – it's mandatory.
-- David Cottrel



"Success is a process that continues not a status that you reach. If you are
alive, there are lessons to be learned." -- Denis Waitley

"The reading of all good books is indeed like a conversation with the
noblest men of past centuries who were the authors of them, nay a carefully
studied conversation, in which they reveal to us none but the best of their
thoughts." -- Rene Descartes

"It is a good thing for an uneducated man to read books of
quotations." -- Winston

"[A]ll real education is the architecture of the soul." -- William J.


A trai pasional

If you treat every situation as a life-and-death matter, you'll die a lot of

*-Dean Smith



We're given a code to live our lives by. We don't always follow it, but it's
still there.
-- Gary Oldman



*Accepting and Releasing Emotions*
*Denying Your Feelings*

Dealing with powerful emotions can be challenging, especially when we are
going through chaotic, sad, or cruel experiences in our lives. Often, it can
seem like we have only two options for dealing with our feelings so they
don't become too overwhelming. We may let our feelings out in an immediate
and visceral way, or we may bottle them up by suppressing our emotions
inside our bodies. Most people make the second choice, repressing their
feelings in an attempt to deny them. The truth is that there are many
positive ways to deal with emotions, and experiencing your negative feelings
doesn't have to constitute a negative experience. Denying your feelings is
not only unhealthy for the mind and the body, but it may also rob you of
valuable information you could be learning about yourself and your life.
Suppressing your emotions can even impede your short-term memory.
Acknowledging your feelings can help you better understand them and help you
recover naturally from change, stres! s, and grief.

If you find that facing your feelings head on is proving too difficult
during times of emotional distress, you may want to explore alternative ways
of expressing them. Otherwise, the emotions you deny could morph into
unconscious anger or self-hatred. Expressing your thoughts to friends or
family can be helpful. If you don't feel ready to share them, try giving
them words by writing down what you are feeling. Give whatever you are
feeling simple words like "livid" or "angry" or "excited" You can also
funnel your feelings into a creative outlet, physical exercise, or chores.
Even just accepting and speaking your feelings out loud to yourself can be a
healing release. In releasing intense emotions, it is most beneficial to
acknowledge the feelings, allow yourself to feel them, and let the feelings
go. Those who are willing to experience and release their feelings without
judgment also find that their lives become less stressful. Breathing deeply,
going for a long walk, or doi! ng a constructive task can help you respond
to your feelings in a healthy way.

While burying negative or uncomfortable feelings can numb the pain, it also
may inevitably dull your ability to experience your more positive and
pleasurable feelings. You may find yourself afraid to open up in the future
for fear of getting hurt. The feelings we deny aren't limited to anger and
sadness. Suppressing our happiness or excitement can be just as unhealthy.
In learning how to express your intense emotions in a healthy way, you are
giving yourself the freedom to fully experience the more joyful emotions
that come with being alive.





Feedback is the breakfast of champions.
-- Ken Blanchard



Asta e normalul?

It has been my experience that folks who have no vices have very few

*-Abraham Lincoln



Hidden Treasure*
*Finding Another Vantage Point*

The ocean can look very different, depending on whether you are standing at
the shore, soaring above in a plane, or swimming beneath its waves.
Likewise, a mountain can look very different relative to where you are
standing. Each living thing sees the world from its unique vantage point.
While from your window you may be seeing what looks like a huge shrub, a
bird in its nest is getting an intimate view of that tree's leafy interior.
Meanwhile, a beetle sees only a massive and never-ending tree trunk. Yet all
three of you are looking at the same tree.

Just as a shadow that is concealed from one point of view is easily seen
from another, it is possible to miss a fantastic view. That is, unless you
are willing to see what's in front of you through different eyes. Seeing the
world from another perspective, whether spatially or mentally, can introduce
you to all sorts of hidden treasures. The root of the discovery process
often lies in finding another way of looking at the world. The common human
reaction to insects is one example. Spinning its web in a dark corner, a
spider may seem drab, frightening, and mysterious. But seen up close weaving
silver snowflakes between the branches of a tree, they can look like colored

Sometimes, there are experiences in life that from your vantage point may
seem confusing, alarming, or worrisome. Or there may be events that look
insignificant from where you are standing right now. Try seeing them from
another point of view. Bury your face in the grass and look at the world
from a bug's vantage point. Explore your home as if you were a small child.
Take a ride in a small aircraft and experience the world from a bird's eye
view. Just as kneeling down sometimes helps you see more closely when you
are looking for lost treasure, so can standing back help you appreciate the
broader picture of what you are looking at. In doing so, you'll experience
very different worlds.




"I believe in the perfect outcome in every area of my life! Expect to be
successful! Expect to win!" -- Brian Tracy

"It is funny about life; if you refuse to accept anything but the very best
you will very often get it." -- W. Somerset Maugham

"Life... It tends to respond to our outlook, to shape itself to meet our
expectations." -- Richard M. DeVos

"Today I live in the quiet, joyous expectation of good." -- Ernest Holmen





If we could be as little children are, we would probably see angels all the
time too.
*-Teresa Kroger Johnson,*



Atentie la ce face

As I grow older, I pay less attention to what men say. I just watch what
they do.
-- Andrew Carnegie



Fiecare conteaza

The world is not moved only by the mighty shoves of the heroes, but also by
the aggregate of the tiny pushes of each honest worker.

*-Helen Keller*


Vestile proaste

Bad news isn't wine. It doesn't improve with age."
*--Colin Powell*



*Recognizing Our Own Abundance*
*Planting The Seeds Of Generosity*

The most difficult time to be generous is when we ourselves are feeling
poor. While some of us have experienced actually being in the red
financially, there are those of us who would feel broke even if we had a
million dollars in the bank. Either way, as the old adage goes, it is always
in giving that we receive. Meaning that when we are living in a state of
lack, the very gesture we may least want to give is the very act that could
help us create the abundance that we seek. One way to practice generosity is
to give energy where it is needed. Giving money to a cause or person in need
is one way to give energy. Giving attention, love, or a smile to another
person are other acts of giving that we can offer. After all, there are
people all over the world that are hungry for love.

Sometimes when we practice generosity, we practice it conditionally. We
might be expecting to "receive back" from the person to whom we gave. We
might even become angry or resentful if that person doesn't reciprocate.
However, trust in the natural flow of energy, and you will find yourself
practicing generosity with no strings attached. This is the purest form of
giving. Remember that what you send out will always come back you.
Selflessly help a friend in need without expecting them to return the same
favor in the same way, and know that you, too, will receive that support
from the universe when you need it. Besides, while giving conditionally
creates stress (because we are waiting with an invisible balance sheet to
receive our due), giving unconditionally creates and generates abundance. We
give freely, because we trust that there is always an unlimited supply.

Being aware of how much we are always supported by the universe is one of
the keys to abundance and generosity. Consciously remember the times you've
received support from expected and unexpected sources. Remember anyone who
has helped you when you've needed it most, and bless all situations that
come into your life for the lessons and gifts they bring you. Remember that
all things given and received emanate from generosity. Giving is an act of
gratitude. Plant the seeds of generosity through your acts of giving, and
you will grow the fruits of abundance for yourself and those around you




"In helping others, we shall help ourselves, for whatever good we give out
completes the circle and comes back to us." -- Flora Edwards

"There is no exercise better for the heart than reaching down and lifting
people up." -- John Andrew Holmes

"Three things in human life are important. The first is to be kind. The
second is to be kind. And the third is to be kind." -- Henry James

"Goodness is a special kind of truth and beauty. It is truth and beauty in
human behavior." -- H. A. Overstreet



Sunetul primordial

Once a person learns to transcend, his mind is opened to itself in a fresh
way. That is very beneficial, as we have seen, but it is not the whole
story. You can also learn to manipulate the subtle layers of the mind. For
that, special techniques exist, the first of which is called primordial
sound. It takes its name from the faint vibrations that can be detected when
the mind is almost totally quiet.

According to Ayurveda, these fainter-than-faint sounds are not incidental:
all of nature is made up of them. In the complete stillness of the quantum
mechanical universe, primordial sounds are born, form patterns, and in time
blossom into matter, energy, and all the infinite variety of things made of
matter and energy–Mars, trees, rocks, and human beings.

The theory behind primordial sound treatment is that the mind can return to
the quantum level, introduce certain sounds that may have become distorted
somewhere along the line, and thus have a profound healing influence in the

             --Deepak Chopra

Si inversul e necesar 
  It is not good for all our wishes to be filled; through sickness we recognize the value of health; through evil, the value of good; through hunger, the value of food; through exertion, the value of rest. *-Dorothy Canfield Fisher*



  FASCINATION/CURIOSITY "I dip my pen in the blackest ink, because I'm not afraid of falling into my inkpot." -- Ralph Waldo Emerson "The mark of a truly civilized man is confidence in the strength and security derived from the inquiring mind." -- Felix Frankfurter "Learn how to turn frustration into fascination. You will learn more being...



Tine-ti capul 
  In the midst of movement and chaos, keep stillness inside of you. *-Deepak Chopra



  When the material, psychological, and spiritual dimensions are brought into balance, life becomes whole, bringing comfort and security



Toate drumurile duc la.... 
  Religions are different roads converging on the same point. What does it matter that we take different roads so long as we reach the same goal? I believe that all religions of the world are true more or less. I say "more or less" because I believe that everything the human hand touches, by reason of the very fact that human beings are imperfect, becomes imperfect....



  Nothing is hopeless, we must hope for everything. *-Madeleine L'Engle*



  FAITH "Work as if you were to live a hundred years. Pray as if you were to die tomorrow." -- Benjamin Franklin "I do not believe in a fate that falls on men and women however they act; but I do believe in a fate that falls on them unless they act." -- G.K. Chesterton "The only limit to our realization of tomorrow will be our doubts of today....



  *Today's Quote* We all move on the fringes of eternity and are sometimes granted vistas through the fabric of illusion. *-Ansel Adams*



Oarecare zoofilie 
  *Sometimes the best teachers in our lives have four legs and a tail.* By Martha Williamson


Valoarea vietii 
  Remember the golden eternity is yourself. *-Jack Kerouac


  Unitate in diversitate 
  Unity, not uniformity, must be our aim. We attain unity only through variety. Differences must be integrated, not annihilated, not absorbed. -- Mary Parker Follett



Iluzia necesara 
  Love has the innate ability to look past the human and see the godly. *-Colette Burnham (submitted by L8DeBugg



  How you think, staring on at the door, where the face of your angel flashed in, that it's brightness, familiar before, burns off from you ever the more for the dark of your sorrow and sin. *-Elizabeth Barrett Browning, "Only a Curl"*



Duhul Sfant 
  Our human weakness is protected by the assistance of the angels and...in all our perils, provided faith remain with us, we are defended by the aid of spiritual powers. *-Gregory of Nyssa* From "Angels Around Us." Compiled by Karen Maguire. Reprinted by arrangement with Andrews McMeel Publishing



Forta invinge slabiciunea 
  Out of your vulnerabilities will come your strength. *-Sigmund Freud*



Nu frica ci intelegere 
  Nothing in life is to be feared. It is only to be understood. *-Marie Curie



 Cine arunca piatra 
  The most upright among you are those who carry themselves with the finest conduct



  *Fly me to the moon * Fly me to the moon Let me sing among those stars Let me see what spring is like On jupiter and mars In other words, hold my hand In other words, baby kiss me Fill my heart with song Let me sing for ever more You are all I long for All I worship and adore In other words, please be true



Meditatia are efect psiho-somatic 
  Before the early 1970s, the benefits of meditation were not even suspected. Meditation held little appeal for Western medicine until a young UCLA physiologist named R. Keith Wallace proved that besides its spiritual implications, meditation had profound effects on the body. The mantra meditation very quickly produced profound relaxation and significant changes



   Vorba dulce mult aduce 
  Kind words can be short and easy to speak, but their echoes are truly endless. *-Mother Teresa



Ajuta-te singur 
  Help yourself and heaven will help you. *-Jean de la Fontaine* *A Sweet Taste of Heaven* *My daughter's love for the fresh fruit of summer helped buoy her when she was diagnosed with cancer.* By Susan Foshee Denise loved watermelon.<



Romanul manager 
  The more proactive you are, the less reactive you'll need to be! -- Eric Harvey and Paul Sims



  Nu te salvezi singur 
  Who seeks for heaven alone to save his soul, May keep the path, but will not reach the goal; While he who walks in love may wander far, Yet God will bring him where the blessed are. *-Henry Van Dyke



Tot raul spre bine 
  There is in the worst of fortune the best of chances for a happy change. *-Euripides*



Imaginatie cam interesanta 
  Indeed the whole world is imagination. Only He is the real in Reality. Whoever understands this knows the secrets of the spiritual path. -Ibn 'Arabi, "Masters of the Path




  EXPECTATION "There never was a winner who didn't expect to win in advance." -- Denis Waitley "An attitude of positive expectation is the mark of the superior personality." -- Brian Tracy "A master can tell you what he expects of you. A teacher, though, awakens your own expectations." -- Patricia Neal



Intai schimba-te tu 
  *Changing The Way We Relate* *Making Over Our Partners* A relationship, in the truest sense of the word, means relating to another. Usually when we say that we relate to someone, it is because we've found common ground. But part of relating is finding ways to make ideas that seem different come together. So often when we choose relationships, we try to...



Succesorii cam meaga inaintasii 
  The signs of outstanding leadership are found among the followers. -- Max DePree



Depaseste mediocritatea 
  EXCELLENCE "The noblest search is the search for excellence." -- Lyndon B. Johnson "Excellence is an art won by training and habituation. We do not act rightly because we have virtue or excellence, but rather we have those because we have acted rightly. We are what we repeatedly do. Excellence, then, is



Gratia e cu noi
  Grace is always with us. It flows like a river through our lives, artfully reminding us that there is magic and power beyond what our eyes can see. At times we catch its subtle beauty, like during chance meetings, near misses, and insights that seem to come from nowhere. Other times we experience grace



Valoarea zambetului
  Better than a gift given with a joyous heart Are sweet words spoken with a cheerful smile



  Truly, it is in darkness that one finds the light, so when we are in sorrow, then this light is nearest of all to us. *-Meister Eckhart



  When you dig another out of their troubles, you find a place to bury your own. *-Anonymous



Inteligenta face diferenta
  I've come to realize that the difference in success or failure is not how you look, how you dress, or how you're educated. It's how you think! -- Mac Anderson



Binele dar mai ales raul
  Look for a long time at what pleases you, and longer still at what pains you. *-Colette*



  What separates winners from losers is the courage to persist long enough to win. -- David Cottrell



  Angels fly because they take themselves lightly. *-Jean Cocteau*



  Tell me, what is it you plan to do with your one wild and precious life? *-Mary Oliver*


Simbata 25 oct.ora10-12 ne vedem la spital.Dupa, mergem(cine vrea) la facultatea de Medicina-cancelaria profesorilo,sala de consiliu- unde are loc o dezbatere , cu alti specialisti ,despre NORMAL.Avem si noi ceva de spus ,15 minute.Conduce prof.Iamandescu.Tema n-a fost dezbatuta in ultimii 50 de ani la medicina.Dela spital la facultate se poate ajunge si cu metroul.Prof.Romila

Credinta Ortodoxa



ierom. Benedict Aghioritul

                          Gandurile si infruntarea lor



 Printre problemele cu care se confrunta omul care se roaga este si problema

Si deoarece sunt multi cei care se lupta cu gandurile necurate si mai multi
aceia care nu arareori "se pierd" in valmasagul razboiului cu ele, s-a facut
o incercare prin care crestinul ce se nevoieste sa inteleaga ce sunt
gandurile, de unde provin ele, care sunt urmarile lor si cum pot fi ele

*1. Nevointa aspra.*

S-a spus de multe ori ca pentru cel ce se roaga rugaciunea este o fapta
dinamica, folositoare si placuta lui Dumnezeu.

Acest fapt adevarat il irita pe diavol si-l face sa lupte impotriva celui ce
se roaga. De aceea credinciosul care doreste unirea sa cu Dumnezeu,
intalneste piedici diavolesti organizate in sisteme capabile si de o
ofensiva infricosator de bine programata.

Din pricina acestei ofensive programate rugaciunea devine uneori o fapta
obositoare, care pricinuieste o osteneala mai mare decat oricare alta
lucrare. De aceea, unul dintre parintii pustiei subliniaza: "Nu exista
osteneala mai mare decat a se ruga cineva lui Dumnezeu. A se ruga cineva
pana la ultima sa suflare, cere nevointa". Si nu numai rugaciunea este aceea
care oboseste, ci mai ales razboiul indarjit al diavolilor este ceea ce face
rugaciunea mai obositoare.

Mania diavolilor impotriva celor ce se roaga este vadita. Razboiul
viclenilor diavoli impotriva celor ce se roaga este de doua feluri: la
vedere si nevazut, pentru incepatori si pentru cei desavarsiti.

La incepatori foloseste de multe ori si razboiul vazut. Foloseste sunete,
obiecte, pricinuieste zgomote ca sa-i poata distrage de la rugaciune.

Totusi si pe incepatori si pe cei desavarsiti ii lupta mai ales prin

Asadar, cel ce a inceput lupta impotriva gandurilor, si-a luat asupra sa o
nevointa aspra deoarece gandurile constituie piedica cea mai mare pe care o
intampina omul in curatirea si desavarsirea sa duhovniceasca. Si la aceasta
desavarsire nu se ajunge altfel, decat numai prin chemarea neincetata a
numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Iar chemarea trebuie sa fie atat de
deasa, incat, asa cum subliniaza Sfantul Grigorie Teologul "e mai de
preferat sa pomeneasca cineva pe Dumnezeu, decat sa respire".

Dar mai exista si razboiul launtric, nici un razboi nu este atat de
salbatic, precum acela al unui gand viclean ce se cuibareste in sufletul
nostru si ne razboieste de acolo. Toate cele ce provin dinlauntrul nostru
sunt mai grele decat cele ce ne ataca din afara. Cariul ce se naste in lemn,
roade mai mult miezul lemnului. Bolile ce se nasc dinlauntrul nostru sunt
viclene si pricinuiesc o catastrofa mai mare decat cea pricinuita de cauze

Statele de asemeni nu au fost distruse atat de mult de dusmanii exteriori,
precum au fost distruse de cei dinlauntru.

Asadar, sufletul nu poate fi distrus atata de masinatiile ce vin din afara,
precum de bolile ce se sadesc inlauntrul nostru, adica de gandurile necurate
si hulitoare.

*2. Gandurile si provenienta lor.*

Ce sunt gandurile si de unde provin?

Cand spunem ganduri, nu intelegem prin aceasta in mod simplu cugetele, ci
chipurile si reprezentarile sub care se infatiseaza ele de fiecare data
insotind cugetarile corespunzatoare. Deci chipurile impreuna cu cugetarile
se numesc ganduri.

Prima si cele mai de temelie pricina a gandurilor in om este pacatul
stramosesc. Pana atunci mintea omului era neimpartita la alte lucruri, fiind
atintita numai la Dumnezeu, insa din clipa savarsirii pacatului stramosesc a
inceput sa lucreze gandul tagaduirii si in continuare toate celelalte

A doua cauza care pricinuieste gandurile in om sunt organele simturilor,
atunci cand acestea nu sunt conduse de mintea cea stapanitoare. Dar mai ales
auzul si vederea. Astazi, indeosebi, datorita tehnologiei simturile primesc
mult mai multe iritatii decat mai demult. De aceea si lupta cu gandurile
este mai puternica.

Al treilea motiv sunt patimile care exista in om. De la acestea diavolii iau
pricina sa miste impotriva noastra gandurile cele rele.

Al patrulea motiv si cel mai insemnat sunt diavolii. Sfantul Grigorie
Sinaitul subliniaza in mod explicit si pregnant: "Gandurile sunt cuvintele
diavolilor si inainte-mergatoarele patimilor".

Inca si Sfantul Isaac Sirul spune ca gandurile starnesc si "vointa naturala"
ce exista in noi insine, precum si inclinatiile ce le are sufletul nostru.

In mod deosebit razboiul acesta este mai puternic la monahi, care de multe
ori ajung la lupta corp la corp cu diavolul in timpul atacului gandurilor
viclene. De aceea Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca razboiul acesta este
mult mai greu decat razboiul cel simtit.

Gandurile viclene pot aparea de asemenea si din temperamentul trupului, dar
si din dieta zilnica, precum si din miscarile trupului insusi.

Gandurile necurate provin din motivele de mai sus.

*3. Calatoria spre tara pacatului.*

Pacatul se poate vedea la exterior ca un simplu fapt, ca un accident sau ca
o oarecare alta intamplare. Dar pentru punerea in practica a acestui fapt au
premers actiuni repetate. Ca sa se savarseasca o ucidere, de pilda, in
mintea omeneasca au premers mii de cugetari si planuri. Pana sa ajunga la
savarsirea uciderii mintea omeneasca a devenit un intreg cartier militar.

Asa se intampla si cu savarsirea oricarui alt pacat. In atelierul ce se
numeste minte omeneasca, a premers un intreg studiu si nenumarate actiuni,
desigur fara ca cineva sa priceapa ceva.

Si inceputul a pornit de la un gand simplu. Dar sa mergem mai departe pe
drumul catre tara pacatului dupa atacul acelui gand simplu.

De faptul ca prin mintea noastra trece in mod simplu o cugetare simpla sau
un chip nu suntem noi raspunzatori si nici nu este greu sa le stam
impotriva. Dar din clipa in care vom deschide usa acestei cugetari si vom
incepe sa discutam cu ea, sa luam aminte la gandul acesta, atunci el se
poate inradacina intru noi si atunci poate deveni un gand care tinde sa ne

Gandul care este lasat sa se dezvolte si sa se instapaneasca astfel devine
calauza spre pacat.

Sa urmarim putin aceasta calatorie care pe plan spiritual este foarte
asemanatoare cu ceea ce este mersul si evolutia bolii in trupul omenesc. Si
precum pentru a ajunge cineva la spital, dupa cum am spus mai sus, au
premers diferite alte schimbari in organismul uman, asa si pentru a ajunge
cineva la savarsirea pacatului a premers un razboi mare, o multime de
schimbari in acest atelier, care este mintea omeneasca. Si precum pentru
nasterea unui copil a premers o intreaga lucrare, de la zamislire pana la
purtarea in pantece timp de noua luni, tot asa si pentru pacat premerge un
mecanism complicat: zamislirea gandurilor, purtarea in pantece a pacatului
si nasterea lui.

Sfantul Micodim Aghioritul considera ca gandul este inceputul, centrul,
radacina din care rasare tulpina, ramurile si intregul copac al pacatului.

Raul incepe de la primul gand si se mareste continuu. Atunci cand cineva
arunca o piatra intr-o fantana, unduirea pricinuita de caderea ei
pricinuieste la inceput un cerc mic, cercul cel mic in continuare
pricinuieste altul mai mare, acesta, altul si mai mare, pana cand valul
ajunge la pereti. Asa se intampla si cu pacatul. Inainte de savarsirea lui
premerg mecanisme si actiuni succesive.

*4. Treptele pacatului.*

Astfel putem distinge trei stadii in cadrul calatoriei spre tara pacatului:
    * **a. atacul
     **b. consimtirea

     c. robia.*

Cum functioneaza acest mecanism?

Functioneza astfel: Un oarecare gand viclean - al slavei desarte, al iubirii
de argint, al clevetirii etc. - vine in mintea omului. Diavolul lucreaza
prin imaginatie si prezinta chestiunea cat se poate mai atractiva. In felul
acesta atacul devine mai atragator si mai puternic.

Pana in acest punct omul nu este raspunzator. Asadar un atac, un asalt al
vrajmasului sau, mai simplu, o bataie in usa constituie primul stadiu. Iar
starea aceasta este normala. Caci este cu neputinta sa existe om care sa nu
primeasca atacul. Sfantul Efrem Sirul spunea ca precum in gradina, in chip
firesc, impreuna cu plantele bune rasar si buruienile, sau precum insulele
sunt lovite de jur imprejur de valuri, asa si omul neaparat va veni in
contact cu atacurile gandurilor.

Stadiul luptei cu pacatul incepe de aici incolo. Inceputul luptei este
atacul. Daca omul il indeparteaza din mintea sa fara sa conlucreze deloc cu
el, atunci se izbaveste si scapa de urmarile nenorocite ce urmeaza. Dar daca
primeste convorbirea cu gandul cel viclean care mai inainte in mod simplu
i-a batut in usa, pricinuieste prietenia si atunci ajunge la consimtirea
pacatului, care este stadiul al doilea in savarsirea pacatului.

De acum omul, avandu-se pe sine ca actor principal, savarseste pacatul in
adancurile nepatrunse ale sufletului sau. Judeca, huleste, desfraneaza,
preadesfraneaza, savarseste ucidere si alte nenumarate fapte rele, si face
tot ceea ce isi poate inchipui mintea omeneasca.

Dupa aceasta nu ramane nimic altceva fara numai stadiul al treilea al
pacatului, care este savarsirea activa a lui de catre om, a carui minte mai
inainte a devenit roaba gandului pe care iata de acum nu-l mai poate
stapani, ci ea este stapanita de el.

Astfel gandul care a inceput cu o simpla bataie in usa, cu un atac, a
inaintat, prin deschiderea usii, la consimtire si in cele din urma neputand
fi biruit, a sfarsit prin savarsirea pacatului.

Aceasta este calatoria spre pacat, care incepe printr-un simplu gand.

*5. Patimile - izvorul gandurilor viclene.*

Pana la moarte, in tot acest timp in care sufletul se afla in trup, nu este
cu putinta ca omul sa nu aiba ganduri si razboi.

Pricina de baza a gandurilor este razboiul diavolului. Cele mai multe dintre
ganduri sunt diavolesti. Scopul diavolului este sa-l arunce pe om in pacat,
fie cu cugetarea, fie cu fapta. Sfantul Macarie Egipteanul numeste
consimtirea cu gandurile viclene, preacurvie duhovniceasca. De aceea si
spune: "Pazeste-ti sufletul tau curat, deoarece este mireasa lui Hristos".

De cele mai multe ori gandurile seamana cu un "curent de apa" inaintea
caruia omul de multe ori intra in panica. De aceea diavolii mai intai ne
lupta cu gandurile si dupa aceea cu lucrurile. Daca cedam in ele atunci
incet-incet ne inbrancesc in pacatul cu fapta.

Sfantul Ioan Damaschin ne spune ca gandurile principale ale rautatii sunt
opt. Sa le enumeram:
     a. al lacomiei pantecelui
     b. al desfranarii
     c. al iubirii de argint
     d. al maniei
     e. al mahnirii
     f. al plictiselii
     g. al slavei desarte
     h. al mandriei.

Altcineva ne va spune ca patima cea mai de seama a omului din care provin
toate celelalte patimi este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este
dragostea si grija nerationala fata de noi insine. Aceasta este patima
omului contemporan. Din iubirea de sine izvorasc trei ganduri principale: al
lacomiei pantecelui, al slavei desarte si al mandriei. Din aceste trei
ganduri provin toate celelalte.

*6. Categoriile de ganduri.*

Cele citate mai sus se refera la gandurile viclene. Insa, in afara de
acestea exista si ganduri bune si desarte sau ganduri omenesti. Gandurile
bune vin de la Dumnezeu.

Dar cum le vom deosebi de gandurile viclene?

Un oarecare frate a intrebat pe Avva Varsanufie despre subiectul acesta si a
primit raspunsul urmator: "Atunci cand gandul te indeamna sa faci ceva dupa
voia lui Dumnezeu si ai bucurie in a face aceea si o intristare care i se
impotriveste, afla ca e de la Dumnezeu. Iar gandurile de la diavoli sunt
tulburate si pline de intristare".

Deci gandurile ce vin de la Dumnezeu, pricinuiesc in om o pace si bucurie
launtrica. Si dimpotriva, gandurile ce vin de la diavolul sunt pline de
tulburare si mahnire.

*7. Gandurile - inceputul razboiului.*

In general, asa cum am spus si mai sus, gandurile sunt inceputul razboiului
diavolului impotriva noastra. Si razboiul incepe prin atacul gandului,
inainteaza la consimtire si sfarseste prin savarsirea pacatului.

Aceasta este calatoria si evolutia gandurilor care vin mai ales de la diavol
si de la om.

*8. Viclenia diavoleasca.*

Sa vedem asadar, cum este atacat omul de ganduri, sau ce mod folosesc
diavolii ca sa ne atace prin ganduri.

Viclenia diavolilor care vor sa semene inauntrul nostru o mie si unul de
ganduri necurate, este de nedescris. Diavolul exploateaza si cel mai
neinsemnat fapt al vietii noastre, sau cazul cel mai neprobabil, sau
iscodeste modul cel mai ciudat pentru ca sa ne intineze.

Mai intai de toate, inainte de a ne arunca in pacat, ne aduc ganduri ca
Dumnezeu este iubitor de oameni.

Iar dupa pacat ne bombardeaza cu gandurile ca Dumnezeu este aspru si
neindurator, ca sa ne arunce in deznadejde.

*9. Gandurile de hula.*

Dupa aceea diavolii incearca sa ne intineze clipele sfinte, precum sunt
rugaciunea, Sfanta Euharistie, sau ne arunca ganduri de hula impotriva lui

Deci acest preanecurat de multe ori ne arunca ganduri hulitoare in vremea
slujbelor sfinte si mai ales in aceea a Sfintei Liturghii, silindu-ne sa
hulim pe Domnul si cele sfinte. Adica satana vine in ceasul in care se
savarseste taina Sfintei Liturghii si ne baga diferite ganduri de hula: cum
ca cele sfintite nu sunt Trupul si Sangele lui Hristos, ca ceea ce primim nu
este nimic. Sau ne aduce ganduri si mai necuviincioase si necurate, pe care
ne rusinam sa le spunem.

Sfantul Ioan Scararul ne spune ca un monah era luptat de aceste ganduri de
14 ani intregi. Nici un gand nu este atat de greu de spovedit ca gandurile
hulei care il poate duce pe om si la deznadejde.

Acest razboi il avea si avva Pamvo si "rugand pe Dumnezeu pentru aceasta a
auzit de sus o voce dumnezeiasca spunandu-i: "Pamvo, Pamvo, nu te mahni
pentru pacate straine, ci ingrijeste-te de faptele tale".

Aceste ganduri de hula si necurate au luptat si pe alti barbati mari si
drepti, precum pe Sfantul Meletie Marturisitorul. Si lucrul acesta il
adeveresc Sfintii Petru al Alexandriei si Pafnutie Marturisitorul. Sfantul
Petru al Alexandriei povesteste ca "in vreme ce marturiseam credinta in
Hristos si-mi munceau trupul cu diferite chipuri si-l ardeau cu foc,
diavolul dinlauntrul meu il hulea pe Dumnezeu".

Sfantul Nicodim Aghioritul subliniaza ca gandurile acestea provin mai ales
din judecata aproapelui, din mandrie si din pizma diavolilor. De aceea arma
cea mai buna impotriva lor este smerenia si prihanirea de sine.

*10. Siragul gandurilor.*

In Scara Sfantului Ioan Sinaitul se spune urmatoarele: "Sa bagam de seama si
vom afla ca atunci cand suna trambita duhovniceasca (clopotul de rugaciune)
se aduna fratii in chip vazut si vrajmasii in chip nevazut. De aceea stand
langa pat, unii dintre acestia, dupa ce ne-am desteptat ne indeamna sa ne
intindem iarasi in pat zicand: "Mai stai pana ce se vor ispravi cantarile
incepatoare si vei merge la biserica dupa aceea. Unii apoi, stand noi la
rugaciune ne scufunda in somn; altii ne impung in stomac mai mult ca de
obicei, altii ne atrag mintea la ganduri urate; altii ne indeamna sa ne
rezemam de perete, socotindu-ne slabiti; ba uneori fac sa vina peste noi
multe cascaturi". Altii ne aduc aminte de conturi si contracte si de dobanzi
bancare. Si astfel, in loc sa plecam de la biserica folositi sufleteste,
plecam pagubiti, fara sa fi auzit nici macar lucrurile cele mai elementare.
Si in timp ce de multe ori in vremea rugaciunii mintea noastra este plina de
ganduri necuviincioase, indata ce se termina rugaciunea, toate dispar.

Stie diavolul folosul ce vine din rugaciune si de aceea incearca s-o

Iar daca vom birui pe diavol prin multe nevointe, atunci ne aduce ganduri de
mandrie schimband tactica si spunandu-ne ca, am sporit - chipurile - in
virtute, deoarece, de pilda, au disparut toate gandurile de desfranare.

Gandul acesta, ca am biruit pe diavolul seamana cu un sarpe care este ascuns
in murdaria mandriei. In adancul inimii noastre exista gand viclean.

Exista diavoli care intineaza sufletul nostru imediat cum ne culcam. Exista
si altii care ne intineaza prima noastra cugetare, adica atunci cand abia ne
sculam din somn. Diavolul nu pierde niciodata ocazia sa ne lupte.

Uneori ne aduce ganduri impotriva parintelui nostru duhovnicesc, alteori ne
spovedim, si, dupa spovedanie, ne intineaza cu amintirea pacatelor ce le-am
spovedit ca sa ne duca la deznadejde. Alteori iarasi ne arunca in pacat si
dupa aceea ne aduce ganduri sa invatam si pe altii a pacatui.

In linii generale, acestea sunt gandurile pe care le pricinuieste diavolul.

*Gandurile pricinuite de om insusi*

Mintea omului este ca un caine care pururea da tarcoale macelariei. Caci
precum cainele se duce la macelarie sa rapeasca vreo bucata de carne sau
precum unui prieten al mancarurilor ii place sa vorbeasca mereu despre ele,
asa este si mintea omului. De multe ori se hraneste cu intelegeri
necuviincioase si necurate.

Un monah care nu are nimic si nici nu doreste nimic (si prin extensie un
crestin), nu este deranjat in rugaciunea sa de cele ce le are. In vremea
rugaciunii nu-i vin in mintea sa problemele legate de lucrurile ce le are.
In timp ce unul iubitor de agoniseala va avea inchipuiri si ganduri ale
lucrurilor materiale atunci cand se roaga.

Omul necumpatat, adica rob pantecelui are cugetari si ganduri pline de idoli
necurati. Sfantul Ioan Scararul aduce si un exemplu. Asa cum multimea
balegarului da nastere la viermi, asa si multimea mancarurilor naste caderi,
ganduri necurate si vise necurate. Lacomia pantecelui este pentru gandurile
desfranarii ceea ce este untdelemnul pentru foc.

De aceea Sfantul Ioan Sinaitul, scriind Scara, dupa cuvantul despre lacomia
pantecelui, in chip intelept a asezat cuvantul despre desfranare "deoarece -
spune el - cred ca aceasta este maica aceleia".

Adica, de unde provin gandurile viclene? Daca un om traieste bine, are toate
conforturile si nu se osteneste, nici nu se nevoieste deloc, atunci un om ca
acesta e foarte firesc sa aiba ganduri de desfranare, care vor sfarsi in
fapte. Si iarasi, cand omul isi are simturile nestapanite si vede oarecare
persoana, sau atinge cu mana pe cineva, sau aude ceva necuviincios, atunci
este ca si cum ar deschide el insusi usa gandurilor necurate. Desigur in
cazul acesta ajuta si firea omului care inclina spre aceste ganduri.

Inca si neascultarea fata de fagaduintele date lui Dumnezeu naste "depozit
de ganduri", adica mintea omului devine depozitul gandurilor rele. Aceleasi
ganduri le creeaza si neascultarea de parintele nostru duhovnicesc.

De multe ori curiozitatea omului de a cerceta tainele lui Dumnezeu creeaza
ganduri de hula, ba chiar si pe acela ca Dumnezeu este nedrept si
partinitor. Caci unora le da vedenii si minuni, iar altora nu le-au dat

*11. Legatura gandurilor.*

Exista insa si ganduri care provin si de la om si de la diavol. Acestea sunt
ganduri unite - legate, combinate.

Am vazut - spune Sfantul Ioan al Scarii - pe unii mancand cu lacomie si
nefiind luptati indata. Si pe altii intalnindu-se si avand legaturi cu
femeile si in vremea aceea sa nu aiba nici un gand viclean. Dar in vremea in
care se credeau in pace si siguranta in chilia lor au suferit vatamare
neprevazuta. Firea i-a imbrancit sa manance si sa bea cu indestulare si sa
priveasca cu patima. Satana a exploatat asta si i-a aruncat in pacat.

In linii generale acestea sunt gandurile ce vin de la om si de la diavol.

In tot acest razboi exista o scara: atac, unire, consimtire si robie.
Vrajmasul il ataca pe om cu un gand simplu sau cu un chip. Cand il primeste,
atunci se face consimtirea. Incepe impreuna-vorbirea cu gandul. Din momentul
acesta incepe responsabilitatea omului. Dupa aceea omul consimte cu placere
sa infaptuiasca ceea ce-i spune gandul si la sfarsit se robeste de patima.

*12. Urmarile gandurilor.*

Cand gandul petrece mai mult timp in noi, ne facem robi in straduinta
noastra si toata stradania ni se indreapta spre alipirea de lucrurile zidite
si spre dorinta de a le dobandi numai pe acestea. Astfel mintea omului se
dezleaga de hrana cea vesnica. Si cand mintea omului se va departa cu
desavarsire de Dumnezeu, atunci devine "sau fiara, sau diavol", lucru pe
care il vedem petrecandu-se in societatea de astazi. Gandul omului s-a lipit
numai de pamant si nu se gandeste deloc la cer, avand ca rezultat
indobitocirea omului si indumnezeirea tehnicii in orice forma ar fi ea. Cand
omul nu se lupta impotriva gandului sau, atunci se face rob pacatului.

Gandurile ne macina si ne zdrobesc creandu-ne probleme si in relatiile
noastre personale.

Gandurile intra si ne intineaza sufletul, il intoxica si il otravesc.
Aceasta este lupta celui viclean. Si dupa aceste sageti otraveste tot
sufletul - spune Isihie prezviterul.

Prin primirea gandurilor diavolul dobandeste stapanirea si il poate duce pe
om chiar si la sinucidere, doarece omul nu mai poate rezista puterii

Gandul spurcat arunca la pamant sufletul omului.

Cel ce simte supararea continua a gandurilor si se arde de poftele carnii,
dovedeste ca se afla departe de mireasma Duhului.

Se pierde indrazneala catre Dumnezeu. Cand mintea intra in discutie cu
gandurile necurate, atunci indrazneala catre Dumnezeu se pierde. Dumnezeu nu
poate avea comuniunea cu omul a carui minte se intineaza mereu cu ganduri
necurate si viclene, exact asa cum ticalos este acela care fiind inaintea
unui stapanitor pamantesc isi intoarce fata de la el si vorbeste cu
vrajmasii aceluia.

Gandurile necurate despart pe Dumnezeu de om. Dumnezeu nu isi descopera
tainele Sale omului ce este stapanit de ganduri necurate.

Fiindca gandurile despart pe om de Dumnezeu, de aceea, ca urmare creeaza si
alte felurite anomalii trupesti: nelinistea, nesiguranta, precum si alte
boli trupesti isi au cauza din ganduri. Lucrul acesta l-au constientizat
chiar si medicii, fapt pentru care dau porunca sa nu ne gandim la diferite
lucruri si sa nu ne suparam.

Un gand il poate face pe om sa nu doarma toata noaptea. De aceea spunem ca
gandurile il tulbura pe om si chiar ii distrug nervii. Avva Teodor spunea:
"Vine gandul si ma tulbura".

Acestea, pe scurt, sunt consecintele gandurilor viclene. Trebuie insa sa
vedem si modalitatile de infruntare a acestor ganduri, care vin mai ales de
la diavolul.

*13. Infruntarea gandurilor.*

Cum se poate elibera cineva de ganduri? Sfintii Parinti ai Bisericii noastre
ne-au aratat diferite moduri de infruntare a gandurilor.

Sfantul loan Gura de Aur ne sfatuieste sa nu le exprimam, ci sa le inecam in
tacere. Deoarece si fiarele si taratoarele atunci cand cad in vreo groapa,
daca afla vreo iesire inspre sus, urca si, de obicei, devin mai salbatice.
Dar daca raman mereu inchise inlauntru, usor se pierd si dispar.

La fel se intampla si cu gandurile spurcate. Daca afla vreo iesire cu
ajutorul gurii prin mijlocirea cuvintelor, aprind flacara launtrica. Iar
daca sunt inchise cu tacerea, slabesc, se topesc ca de foame si dispar

a. Primul mod de infruntare este cugetarea: *"Cum sa fac acest mare rau si
sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu?"* (Fac. 39, 9). Atunci cand ne tulbura
vreun oarecare gand necuviincios, sa ne gandim ca nu se pot ascunde de
Dumnezeu nici cugetele cele mai mici si mai lipsite de importanta.

Cercetarea legii lui Dumnezeu si cugetarea la cele pe care le-a facut
Dumnezeu pentru noi precum si la bunurile viitoare, micsoreaza gandurile
viclene si le face sa nu afle loc inlauntrul nostru.

b. *Spovedirea lor*. Precum sarpele, atunci cand iese din culcusul lui,
alearga sa se ascunda, asa si gandurile viclene, prin spovedanie, pleaca de
la om. Trebuie sa stim ca nimic nu pricinuieste atata bucurie diavolilor, ca
tainuirea gandurilor.

c. *Smerirea sufletului si osteneala trupeasca* in tot timpul, locul si
lucrul, ajuta pe om ca sa nu aiba ganduri necurate.

d. "*Ingrijeste-te sa te eliberezi de patimi si indata vei alunga gandurile
de la mintea ta*", subliniaza Sfantul Maxim Marturisitorul. Adica, pentru a
se elibera cineva de desfranare, trebuie sa se osteneasca trupeste si sa
posteasca; ca sa elibereze de manie si mahnire, trebuie sa dispretuiasca
slava si necinstea; ca sa se elibereze de tinerea de minte a raului, trebuie
sa se roage pentru cel ce l-a mahnit.

Nu putem impiedica gandurile sa nu vina, insa putem sa nu le primim. Daca nu
putem impiedica ciorile sa zboare pe deasupra noastra, putem insa sa le
impiedicam sa nu-si faca cuiburi pe capetele noastre.

Dar sa ascultam putin pe Sfantul Vasile cel Mare ce spune referitor la
razboiul acesta: "Trebuie ca atacurile acestea sa le infruntam cu grija si
veghe sporita, precum face atletul care evita loviturile luptatorilor prin
precautie atenta si incovoierea trupului si sa incredintam sfarsitul
razboiului si evitarea loviturilor rugaciunii si ajutorului de sus.

Si chiar daca vrajmasul cel viclean ne aduce imaginatiile lui cele viclene
in timpul rugaciunii, sufletul nostru sa nu-si intrerupa rugaciunea si sa nu
creada ca este responsabil de atacurile viclene ale vrajmasului, precum si
de imaginatiile ciudatului facator de minuni. Dimpotriva, sa se gandeasca la
faptul ca gandurile acestea se datoreaza obrazniciei descoperitorului
rautatii, sa-si mareasca durata de ingenunchieri si sa-L roage pe Dumnezeu
sa distruga zidul gandurilor necuviincioase, pentru ca astfel, fara de
impiedicare sa se apropie de Dumnezeu.

Iar daca influenta vatamatoare a gandului devine mai puternica din pricina
obrazniciei vrajmasului, nu trebuie sa ne infricosam, nici sa ne lasam de
nevointa la mijlocul ei, ci sa rabdam pana atunci cand Dumnezeu, vazand
insistenta noastra, ne va lumina cu harul Sfantului Duh care pe vrajmas il
pune pe fuga iar mintea noastra o umple de lumina, asa incat gandul nostru
sa slaveasca pe Dumnezeu cu pace si bucurie netulburata".

In general Sfintii Parinti au trei moduri de infruntare a gandurilor
     a. Rugaciunea
     b. impotrivirea
     c. Dispretuirea (defaimarea)

*a. Rugaciunea*

Este cu neputinta ca incepatorul sa alunge singur gandurile. Lucrul acesta
este un semn al celor desavarsiti.

Rugaciunea mintii "Doamne lisuse Hristoase. Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma
pe mine, pacatosul" este arma cea mai puternica, necesara celui ce vrea sa
biruiasca gandurile. "Cu numele lui Iisus biciuieste pe vrajmasi, caci nu
este arma mai puternica in cer si pe pamant" - ne spune Sfantul Ioan

"Cugetarea in adancul inimii, continua si cu intelegere, cu sete si cu
credinta a numelui Cel preadulce al lui Iisus adoarme toate gandurile cele
rele si desteapta pe toate cele bune si duhovnicesti. Si de acolo, din
inima, de unde mai inainte ieseau ganduri viclene, ucideri, desfranari (Mt.
15, 19), precum a spus Domnul, acum ies ganduri bune si cuvinte de
intelepciune si de har".

*b. Impotrivirea*

Rugaciunea este pentru incepatori si neputinciosi. Iar cei care se pot lupta
sa foloseasca impotrivirea, care obisnuieste sa astupe gura diavolilor. In
felul acesta Domnul nostru a biruit cele trei mari razboaie ce i le-a pus
inainte diavolul sus, pe munte. Senzualitatea prin "nu numai cu paine va
trai omul", slava desarta prin "sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau", si
iubirea de arginti prin "numai Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si
numai Lui Unuia sa-I slujesti" (Mt. 4, 10).

Sfintitul mucenic Petru Damaschin ne spune referitor la acestea: "Cand
diavolii iti aduc vreun gand de mandrie, atunci sa-ti aduci aminte de
gandurile necuviincioase pe care ti le spuneau si smereste-te. Iar cand iti
vor aduce ganduri necuviincioase sa-ti aduci aminte de acele ganduri de
mandrie si sa le biruiesti in felul acesta, incat nici sa nu deznadajduiesti
din pricina gandurilor necuviincioase, nici sa te mandresti din pricina
celor bune".

Astfel cand un oarecare cuvios batran era luptat de ganduri de mandrie, isi
spunea gandului sau: "Batrane, vezi-ti desfranarile tale", si razboiul

Exista cazuri cand cineva isi mobilizeaza toate puterile duhovnicesti, toate
gandurile bune si totusi nu poate alunga un gand rau. Care este pricina?
"Deoarece mai intai am primit sa judecam pe aproapele". Am judecat pe
fratele nostru si gandul nostru a pierdut puterea ce-o avea mai inainte.

Uneori suntem fara minte, de aceea ne stapanesc gandurile.

Insa de cele mai multe ori nu avem puterea sa ne luptam impotriva
gandurilor, deoarece cedam atacurilor lor, primim astfel de rani
duhovnicesti care nu se vindeca nici chiar cu trecerea unui mare interval de

De aceea e mai bine sa scape cineva prin puterea rugaciunii si a lacrimilor,

- sufletul nu are intotdeauna aceeasi putere, in al doilea rand

- diavolul are experienta multor mii de ani, in timp ce a noastra este
foarte limitata si, incercand sa ne impotrivim, vom fugi biruiti si raniti,
caci mintea noastra iarasi se intineaza cu imaginatia necuviincioasa

- alunga mandria si arata smerenie cel ce scapa la Dumnezeu in ceasul
razboiului gandurilor si se marturiseste pe sine nevrednic, smerit si
neputincios in a se lupta, si numai pe fisus Hristos tare si puternic in
razboi, deoarece El ne-a spus: "indrazniti, Eu am biruit lumea" (In. 16,
33), adica patimile, gandurile si pe diavolul.

*c. Dispretuirea (defaimarea)*

Daca ne ocupam cu gandurile ce ni le aduce vrajmasul, niciodata nu vom putea
face vreun bine, caci va fi razboit de acela.

Dispretuirea, si faptul de a nu se ocupa cineva cu gandurile vrajmasului
este arma cea mai puternica si ea constituie lovitura cea mai tare data
diavolului. Trebuie sa consideram gandurile lui ca ganganiile, ca
latraturile cateilor, ca niste tantari si in cel mai rau caz, ca vuietul
avionului, sau ca nimic, deoarece:

- credem in puterea marelui nostru Conducator Iisus Hristos

- credem ca dupa Crucea si moartea Domnului nostru, diavolul nu mai are nici
o putere impotriva noastra, ci este slab si neputincios dupa cele scrise:
"Vrajmasului i-au lipsit sabiile pana in sfarsit" (Ps. 9, 6).

Mai mare biruinta impotriva diavolilor si rusinare a lor nu exista ca
dispretuirea, deoarece cel ce a ajuns la punctul acesta este inarmat cu
harul lui Dumnezeu si ramane neatins de ganduri si diavoli.

Acestea sunt cele trei moduri de infruntare a gandurilor ce vin mai ales de
la diavolul.

In completare am putea spune ca pomenirea mortii este un mijloc foarte
puternic pentru biruirea gandurilor. Ea nepricinuieste dureri de inima
pentru pacatele noastre si ne pazeste mintea de ganduri. Cel ce socoteste
ziua ce-o parcurge ca ultima zi a vietii sale, va limita intr-un grad foarte
mare gandurile necuviincioase.

Stai la masa si mananci? Sa ai pomenirea mortii, ca sa nu te ispiteasca
lacomia pantecelui.

Noi insine sa zugravim in mintea noastra imaginea mormintelor ca sa stergem
de la noi nesimtirea ce ne stapaneste.

Staretul Siluan, ultimul sfant oficial al Sfantului Munte, spunea: "Tine-ti
mintea in iad si nu deznadajdui". In modul acesta nici un gand nu se va
incuiba inlauntrul nostru.

Ce mod trebuie sa folosim noi ca sa scapam "de mucenicia cea indelungata si
mult chinuitoare", asa cum caracterizeaza Sfantul Teodor Studitul lupta cu

Sa urmam tactica Sfantului Ioan Colov, care a incercat toate modalitatile.

Acest mare nevoitor al duhului ne sfatuieste urmatoarele: "Asemenea sunt
unui om care sade sub un copac mare si vede multe fiare si taratoare venind
spre dansul. Si cand nu va putea sa stea impotriva lor, alearga sus in copac
si scapa. Asa si eu stau in chilia mea si vad cugetele cele viclene venind
impotriva mea. Atunci ma urc in copacul vietii, la Dumnezeul meu, prin
rugaciune, si ma izbavesc de vrajmasul".


Acest articol nu constituie un studiu amanuntit privitor la subiectul cel
atat de important al gandurilor, ci este o predica ce s-a tinut cu catva
timp mai inainte. Daca din aceasta lucrare mica se va folosi cineva, sa se
roage si pentru cei care s-au ostenit intru alcatuirea ei.

Georgios Mantzaridis

                     Paradoxul durerii

 Oamenii abordeaza durerea psihologic si social in diferite moduri. Unii o
vad ca destin inevitabil (pesimistii), altii ca fata intunecata a unei vieti
de altfel placute (optimistii), iar altii, in fine, ca mister inexplicabil.
Pesimistii nu gasesc nici un sens durerii. Dar astfel pierd si sensul
vietii. Optimistii omit problema durerii si cultiva falsa senzatie a
fericirii intr-atatea stari neplacute si negative care inconjoara lumea. Dar
aceasta abordare este, in ultima analiza, rupta de realitate.

Durerea constituie o incercare cumplita pentru om. Aproape totdeauna
insoteste stricaciunea si descompunerea lui biologica sau psihica. Cu toate
acestea durerea ramane inexplicabila si paradoxala nu doar ca fenomen
psihologic, dar si biologic. Prezenta ei nu corespunde de regula vreunui
scop natural. Iar intensitatea ei nu este analoaga distrugerilor provocate
sau iminente. Prevesteste, insa, durerea mortii. Iar aceasta durere are
consecinte transcendente. Contribuie la curatirea launtrica a omului. De
aceea constituie si cel mai bun mijloc de innoire spirituala a lui.

Pozitia aceasta, care apare atat de fireasca traditiei si teologiei
ortodoxe, devine enigmatica si chiar paradoxala societatii contemporane
secularizate. Cand totul se reduce la nivelul simturilor si cand drept unica
abordare pozitiva a durerii este considerata stergerea ei, orice gand de
valorificare spirituala a ei isi pierde sensul. Totusi, discursul teologic
continua sa aiba contact cu omul societatii contemporane si mesajele lui nu
inceteaza sa influenteze intr-o anumita masura procesul prin care viata
acestuia dobandeste sens. De aceea, evidentierea pozitiei Bisericii Ortodoxe
nu este de prisos.

Durerea este consecinta raului. Este legata de reaua intrebuintare a
libertatii. Apare indeosebi din cautarea placerii simturilor. Cautarea
aceasta, ca miscare impotriva firii, il duce pe om la durere si sfarseste in
moarte. Dar nici binele nu se izbuteste fara durere. Ca omul sa se
tamaduiasca de starea de pacat cea impotriva firii si ca sa sporeasca in
viata duhovniceasca, trebuie sa sufere. Durerea, insa, il duce in acest caz
la placerea duhovniceasca. Incercarea de evitare sau inlaturare a durerii
prin placerea simturilor sfarseste intr-un impas tragic. Biserica accepta
durerea in toata profunzimea si intensitatea ei, pentru ca respecta
libertatea umana. Totodata, insa, ofera omului puterea de a o infrunta si de
a o folosi pentru desavarsirea lui, incadrandu-l pe calea lui Hristos.

Calea lui Hristos este opusa caii primului Adam. In vreme ce aceasta din
urma incepe cu placerea nedreapta si sfarseste in durerea cea dreapta, calea
lui Hristos incepe cu durerea nedreapta si duce la placerea duhovniceasca
cea dreapta. Crestinul merge in viata pe urmele lui Hristos. Se bucura
pururea, vazand ca prin feluritele dureri este distrusa legea pacatului in
trupul sau si este pusa in lucrare viata duhovniceasca. Deja botezul crestin
arata participarea de bunavoie la moartea lui Hristos, care urmareste
izbavirea lui de moartea ce a mostenit-o de la Adam. Iar tinerea poruncii
iubirii, care constituie chintesenta vietii crestine, se intretese cu
durerea. Functia pozitiva sau negativa a durerii depinde de atitudinea
personala pe care omul o adopta fata de aceasta. Cand omul nu poate vedea in
durere nici un sens sau scop, este firesc sa cedeze si sa fie cuprins de
deznadejde. O vede ca pe o mergere dureroasa catre nefiinta, catre nimic.
Cand, insa, o considera mijloc pedagogic al purtarii de grija a lui
Dumnezeu, o poate valorifica pozitiv si incadra in perspectiva desavarsirii
lui duhovnicesti. Legand durerea de pocainta si de zdrobirea sufleteasca
pentru pacate, face mai lesnicioasa si mai grabnica destramarea sinelui sau
celui vechi, ceea ce constituie premisa innoirii lui spirituale. Vede
durerea ca pret pe care il plateste pentru intoarcerea lui de la mergerea
catre nefiinta la mergerea catre fiinta.

Sfanta Scriptura invata ca Dumnezeu il cearta pe cel care il iubeste si
"biciuieste pe tot fiul pe care il primeste". In forma negativa propozitia
aceasta poate fi formulata si astfel: Dumnezeu nu il cearta pe cel pe care
nu il iubeste, nici nu il biciuie pe cel pe care nu il recunoaste.

In mod paradoxal, Dumnezeu Cel iubitor-de-oameni este infatisat crud si
neinduplecat in fata durerii omenesti. Acest fapt poate provoca omului manie
si razvratire impotriva lui Dumnezeu. La o asemenea atitudine a fost
indemnat Iov de femeia lui dupa indelungatul sau chin, dar el a refuzat-o ca
pe o expresie a nebuniei. Dar nici Hristos, Care a trait durerea in cel mai
inalt grad, nu a fost izbavit in cele din urma de paharul amaraciunii, ci a
fost lasat sa il bea pana la capat. Exemplul lui Hristos este pus inainte ca
model si sprijin pentru credincios. Este exemplul care exprima absoluta
incredere in Tatal. Este exemplul ascultarii, care nu este abatuta spre
gustarea din pomul cunostintei, ci asteapta gustarea din pomul vietii.

Cercetarea (vizita) pe care ne-o face durerea este cercetare pe care ne-o
face certarea (pedagogia) lui Dumnezeu. Toti Sfintii trec prin durere, care
adesea este muceniceasca. Aceasta este crucea lor. Este provocarea pe care o
primesc de la Dumnezeu, spre a-si dovedi iubirea dezinteresata si increderea
lor fata de El. Cruce este de altminteri si virtutea, pentru ca si ea se
izbandeste tot prin osteneli si incercari. Desigur, durerea nu constituie
prin firea ei putere izbavitoare. Iar crestinul nu o urmareste si nici n-o
primeste cu o dispozitie masochista. O rabda insa, recunoscand contributia
ei in viata duhovniceasca. Dupa Sfantul Ioan Gura-de-Aur durerea, ca si
moartea, constituie binefacere a lui Dumnezeu catre omul cazut.

Prin durere omul este educat si indrumat la faptul de a priveghea. Fara
imboldirea din partea acesteia, cade lesne in lancezeala si nepasare fata de
cele duhovnicesti. Prin durere se sparge cochilia egoismului si apare
adevarul persoanei; este presata egocentrica suficienta de sine si este
usurata comuniunea cu Dumnezeu. De aceea credinciosul vede durerea ca dar al
lui Dumnezeu si ii multumeste. O vede ca mijloc de exercitare intru smerenie
si iubire. Astfel functioneaza inlauntrul lui un "transformator" care
converteste provocarile durerii in prilejuri de pregatire pentru vesnicie.

Exista, in afara de acestea, si abordarea entuziasta a durerii, care devine
posibila in stari harismatice de iubire covarsitoare. Exemplul caracteristic
in acest caz il reprezinta Sfantul Ignatie Teoforul, care se bucura de
mucenicia ce ii statea inainte, din dorinta de a-L intalni pe Hristos. Dar
si Sinaxarele pomenesc mucenici care cereau chinuitorilor sa inteteasca
chinurile, spre a-si arata astfel mai profund iubirea lor pentru Hristos.

Cand crestinul are iubirea aceasta, vede durerea ca pe o provocare de a trai
mai intens zdrobirea launtrica a pocaintei si de a gusta bucuria milei
dumnezeiesti. Si deoarece provocarea mortii constituie pentru om cea mai de
pe urma provocare dureroasa, cel ce il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, se
poate bucura chiar si in agonia lui dinaintea mortii. Dar cand nu exista
iubirea aceasta sau cand exista, dar este slaba, atunci durerea poate duce
la deznadejde. Se poate chiar preface in ura si il poate intoarce pe om
impotriva lui Dumnezeu, a aproapelui si a lui insusi.

In traditia Bisericii sunt pomenite multe exemple de Sfinti care nu au vrut
sa recurga la medici sau medicamente pentru a se tamadui, ci s-au
incredintat pe de-a-ntregul purtarii de grija a lui Dumnezeu in ceea ce
priveste evolutia ulterioara a sanatatii si vietii lor. Au vazut durerea ca
pe un mijloc de curatire duhovniceasca si de dobandire a desavarsirii.
Atitudinea lor nu doar ca nu a fost reprobata de Biserica, dar a fost chiar
laudata de ea. Exista si cazuri de pustnici care au recurs la uzul
medicamentelor sau al altor mijloace medicale si care au considerat fapta
aceasta a lor abatere de la calea desavarsirii, pe care ar fi trebuit sa
mearga. Totusi Biserica nu a condamnat niciodata recurgerea la aceste
mijloace. Dumnezeu este Cel ce a dat oamenilor pe medici si stiinta
medicinei. Iar medicamentele ce exista in natura au fost create de Dumnezeu
pentru folosul oamenilor.

Aceasta pozitie pluralista fata de durere si moarte nu se datoreaza unei
atitudini enigmatice sau echivoce a Bisericii, ci absolutei respectari a
libertatii omului si deplinei acceptari a specificitatii starii lui

Cuviosul Isaac Sirul spune ca bolile "le aduce Dumnezeu pentru sanatatea
sufletului". Crestinul trebuie sa nutreasca interes pentru sanatatea sa
duhovniceasca si pentru desavarsire. Aceasta nu inseamna sa fie indiferent
fata de sanatatea si dezvoltarea lui trupeasca sau sa evite ajutorul pe care
i-l pot da medicamentele sau stiinta medicala. Dar, impreuna cu acestea si
dincolo de acestea exista si perspectiva ascezei si a desavarsirii
duhovnicesti a omului. Iar desavarsirea aceasta se infaptuieste prin
rabdarea in incercari.
Crestinul se exercita pe sine insusi prin nevointe si infranari de buna
voie, incat sa poata rabda si durerile cele fara de voie ce pot veni asupra
lui. Precum plantele, observa Sfantul Grigorie Palama, trebuie sa sufere
toate incercarile aduse de schimbarea anotimpurilor, pentru a creste si a
rodi, asa si credinciosul trebuie sa rabde chinurile de voie si pe cele fara
de voie, spre a ajunge la desavarsire. Noteaza si ca fara rabdarea durerilor
celor fara de voie nu rodesc cele de voie. Durerile de voie constituie
laboratorul care il pregateste pe om sa abordeze corect durerile cele fara
de voie si, in final, moartea insasi. De altfel acesta si este scopul vietii
ascetice sau nevointei. Posturile, privegherile, incercarile si necazurile
de tot felul nu constituie un scop in sine, ci mijloace pentru adaptarea
omului la calea cea stramta si cu chinuri a lui Hristos, care duce la
inviere si la viata cea adevarata.

Doar omul poate rabda voluntar durerea. Dar, iarasi, doar omul o poate alege
de voie. Abordarea pozitiva a durerii este o manifestarea a libertatii. Iar
rabdarea manifestata in durere este sporire intru adevarata libertate.
Crestinul abordeaza pozitiv durerea fiindca are mereu in fata ochilor viata
care biruieste moartea. Si poate pasi catre patima cea de buna voie, precum
Hristos, cand va cunoaste adevarata viata si libertate. Refuzul in fata
durerii este supunere fata de necesitatea biologica si acceptare a puterii
mortii. Cel ce nu se poate deschide perspectivei vesniciei, fara de care nu
se poate intelege nici viata adevarata si nici libertatea adevarata, este
usor sa fie biruit de durerile prezentului si sa renunte la viata. Este,
desigur, de la sine inteles ca aceasta deschidere nu este simpla, nici
usoara, dar devine posibila prin credinta, rabdare si rugaciune.

Nimic nu se intampla omului fara voia si ingaduinta lui Dumnezeu. Iar ceea
ce Dumnezeu voieste si ingaduie este spre sprijinirea binelui, nu a raului.
De aceea si toate cate se intampla pot fi folosite de om pentru sporirea lui
duhovniceasca. Dar, pentru a reusi acest lucru, trebuie sa nadajduiasca in
Dumnezeu si in purtarea Lui de grija. Prin aceasta nadejde este mentinuta
totdeauna deschisa perspectiva viitorului si devine cu putinta prefacerea
durerii in lucrare duhovniceasca. Fara nadejdea aceasta omul nu poate sta
drept in fata realitatii crude pe care adesea i-o rezerva viata. Este biruit
de durere, isi pierde curajul si isi vede pieirea ca pe ceva cu neputinta de
Societatea contemporana promoveaza confortul si incearca prin orice metode
sa elimine durerea, sub orice forma a acesteia. Abordeaza durerea ca pe un
dusman de moarte, cu un continut absolut negativ. Se straduieste sa o
neutralizeze si sa il izoleze pe om fata de aceasta. Si fiindca lucrul
acesta nu se reuseste in mod eficace, durerea este inabusita temporar, ca
mai apoi sa revina la niveluri mai profunde, cu neplacute consecinte psihice
si spirituale. Aceasta pozitie fata de durere il priveaza pe om de prilejuri
pretioase de maturizare spirituala si abordare integrala a vietii. Totodata
creeaza falsa senzatie a sigurantei si ii intareste omului raportarea de tip
individualist la Dumnezeu si la aproapele sau. Astfel ajunge sa se restranga
si iubirea in viata cotidiana.

Durerea il scoate pe om din siguranta si certitudinea lui conventionala. Il
smereste, il intelepteste, il duce la simtirea neputintei lui si il aduce
mai aproape de aproapele sau si de Dumnezeu. Indeosebi durerea sufleteasca
vine ca un pret al iubirii. Si aceasta este firesc sa fie asa, de vreme ce,
ca depasire a individualismului si ca jertfa a ego-ului, nu poate fi
nedureroasa. Exista de altfel si un raport constant intre durere si iubire.
Cu cat mai mare este iubirea, cu atat mai mare ajunge si durerea
sufleteasca. Insa iubirea este mai puternica decat durerea. Iubirea poate
indura durerea si o poate transfigura prin nadejdea in Dumnezeu.

Aici tinteste asceza sau nevointa. Aceasta, prin ocolirea placerii si a
slavei, dar si prin acceptarea de buna voie si rabdarea durerii, fie ca
osteneala trupeasca sau boala, fie ca durere sufleteasca sau necazuri, il
pregateste pe om pentru biruirea si transfigurarea durerii. Fara durerea
crucii nu vine bucuria invierii. Iar asceza se sprijina pe nadejdea
invierii, care il muta pe credincios de la trairea biologica a durerii la
valorificarea ontologica a ei. Il duce de la faptul de a urma patimii lui
Hristos, la invierea si viata in Hristos.

John si Lyn Breck 


Aspecte etice ale dependentelor


De ce apare un astfel de capitol intr-o carte de bioetica ortodoxa? Pentru
simplul motiv ca dependentele afecteaza trupul, mintea si sufletul. Chemarea
noastra de crestini este sa oglindim chipul dumnezeiesc dupa care am fost
creati. Dependentele insa schimonosesc acest chip si ii diminueaza treptat
gradul de compatibilitate cu sfintenia.

Problemele grave de sanatate, insotite de simptome fizice semnificative, fac
aproape imposibila implinirea indemnului Sfantului Apostol Pavel de a "slavi
pe Dumnezeu in si prin trupurile noastre" (I Cor. 6).

Dimensiunea umana neuropsihologica este un dar de la Dumnezeu, care necesita
o ingrijire pe masura pentru a functiona bine. Chimia creierului este
afectata de ceea ce introducem in trupul nostru si de comportamentele pe
care le adoptam.

Trebuie sa fim carmaci buni ai vietii noastre, ai trupului nostru, ai
emotiilor si ai alegerilor noastre. Toate aceste alegeri sunt, in definitiv,
legate de starea sufletului nostru. Sunt, de fapt, alegeri etice.

In starea de dependenta abilitatile cognitive se atenueaza pe masura ce
persoana dependenta devine din ce in ce mai obsedata de substanta adictiva,
facandu-se roaba unei judecati strambe. In loc sa caute mintea lui Hristos,
dependentii inclina sa-si compromita valorile morale si sa imbratiseze o
viata secreta de deceptii. Pe masura ce persoana se pierde tot mai mult in
dependenta, sufletul ei devine sclavul unei forme de idolatrie. Pe scurt,
substantele sau comportamentele care provoaca dependenta devin mai
importante decat Dumnezeu, decat familia, munca si chiar decat viata insasi.

Comuniunea reprezinta insasi esenta existentei noastre, dar in conditiile
dependentei adevarata viata de comunitate devine complet imposibila.
Concentrarea maxima asupra obiectului dependentei il impiedica pe dependent
sa devina un membru adevarat al trupului hristic. Dependentul isi va
inchina, in schimb, timpul si atentia actiunii de dobandire a substantei
adictive sau angajarii intr-o activitate care creeaza dependenta (cum ar fi
jocurile de noroc, sexul, jocurile pe computer, sporturile foarte
periculoase), ori procurarii unei cantitati potrivite de stimuli si
revenirii din efectele provocate de utilizarea lor. Chemarea la sfintenie
este abandonata in cautarea disperata dupa o noua doza.

Intr-un anume sens, dependentele sunt o manifestare voalata si distorsionata
a dorului firesc dupa Dumnezeu, o incercare de a umple un gol care nu poate
fi umplut in ultima instanta decat de Hristos, care este adevaratul doctor
al trupurilor si al sufletelor noastre.

Cu mult timp in urma, inainte de venirea lui Hristos, profetii Vechiului
Testament au dat marturie despre si au facut cunoscuta "etica divina", o
moralitate care se afla in acelasi duh cu voia lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a
vestit lui Iezechiel: "Va voi da inima noua si duh nou va voi da; voi lua
din trupul vostru inima cea de piatra si va voi da inima de carne" (Iez. 36,
26). Acest pasaj spune mai departe ca, prin salasluirea launtrica a Duhului
lui Dumnezeu, fiecare persoana va trai in conformitate cu voia lui Dumnezeu.

In timpul Saptamanii Patimilor cantam: "Nu-Ti intoarce fata Ta de la robul
tau, caci mahnit e duhul in mine; degrab auzi-ma, cerceteaza-ma si ma
izbaveste!" Intr-un anume punct al procesului de dependenta, intoarcerea la
Dumnezeu (metanoia, pocainta) este posibila. Cand se intampla aceasta,
persoana dependenta incepe sa conlucreze cu Dumnezeu, avansand spre
vindecarea ei. Apoi acea persoana isi poate reface valorile etice pierdute
odata cu dependenta, cautand sa-si repare greseala si imbratisand o viata de
crestere spirituala prin procesul recuperarii.

In practica crestin-ortodoxa, rugaciunile de pregatire pentru Sfanta
impartasanie ajuta la intarirea ravnei pentru sfintenie: "O, Mantuitorule,
sfinteste-mi mintea, sufletul, inima si trupul si invredniceste-ma, Stapane,
sa ma apropii de infricosatoarele tale Taine (Impartasania)". Cand
credinciosii se apropie de potir pentru a primi painea si vinul, preotul i
se adreseaza fiecarei persoane astfel: "Se impartaseste robul (sau roaba)
lui Dumnezeu (numele) cu sfantul trup si preacuratul sange al Domnului si
Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor
si spre viata de veci". Ei primesc sfintele daruri "pentru sanatatea
trupului si a sufletului".

Fara indoiala, dependentele se incadreaza perfect in domeniul
consideratiilor bioetice, deoarece consecintele lor sunt vatamatoare pentru
viata, chiar fatale. Pun in pericol bunastarea spirituala si fizica a
indivizilor, a familiilor si a comunitatilor. Si totusi, in ciuda faptului
ca dependentele au consecinte devastatoare, ele pot deveni totodata mijloace
ale harului.

Definirea si identificarea dependentelor

Termenul dependenta se refera la o relatie daunatoare cu substante si
comportamente care pervertesc mintea si care au repercusiuni negative asupra
vietii. Aceasta definitie, propusa de John Bradshaw in numeroase din
atelierele sale de lucru, se aplica tuturor dependentelor, nu numai

In linii mari, putem vorbi despre dependenta in termenii modelului propus de
asociatia Alcoolicii Anonimi (AA). Primul pas al AA si al altor programe in
12 pasi recunoaste ca o persoana este "neputincioasa" in fata oricarei
substante sau comportament dependent si ca acel om "nu mai este stapan pe
viata lui".

Dependentele se manifesta, cel mai adesea, in cazul acelor persoane care
sunt predispuse la respectiva boala printr-o combinatie a structurii lor
genetice si a stilului de viata pentru care opteaza. Asa cum cei care au o
istorie familiala de boli cardiace trebuie sa diminueze riscul de
imbolnavire prin exercitii fizice si o dieta sanatoasa, tot astfel cei care
au avut inaintasi dependenti sunt expusi riscului si trebuie sa-si aleaga un
stil de viata care le va asigura sanatatea. Acestea fiind spuse, trebuie sa
mai atragem atentia si asupra faptului ca nici persoanele lipsite de o
asemenea istorie familiala nu sunt imune la dezvoltarea dependentelor.

In ultimele decenii, dependentele au fost recunoscute drept boli cronice,
progresive si mortale, atunci cand sunt netratate. De obicei, aceste procese
se dezvolta in trei stadii: de inceput, de mijloc si final. Una dintre
caracteristicile fundamentale ale dependentei este negarea; dependentii
refuza, in general, sa recunoasca ca sunt bolnavi. Cand nivelul de negare il
atinge pe acela al dezamagirii de sine, ei nu sunt nici macar constienti ca
au o problema. Negarea ii caracterizeaza si pe membrii familiei, ca si pe
alte persoane care locuiesc in preajma dependentului. Negarea nu este totuna
cu minciuna. Ea reprezinta abilitatea de a inabusi sau de a transforma
faptele pentru a minimaliza durerea provocata de realitate.

Cum ne dam seama ca un comportament este dependent?

In esenta trebuie sa stim ce cautam, sa avem incredere in observatiile
noastre si sa luam aminte la agravarea progresiva a simptomelor atat in
persoana dependentului, cat si in familia implicata.

Gasirea unei cai adecvate in directia recuperarii depinde de identificarea
corecta a problemei, iar diagnosticul nu este intotdeauna precis. Oamenii
care se confrunta cu un comportament obsesiv-compulsiv sau dependent, dar
ale caror probleme sunt minore, nu se vor incadra in profilul unui
dependent. Pe de alta parte, nu toate persoanele care manifesta un
comportament total disfunctional sunt dependente; de pilda, cei afectati de
schizofrenie sau de dereglari sociopate. Trebuie sa ne intrebam daca
chestiunea in discutie este intr-adevar o dependenta. Adesea o singura
intalnire intre un prieten ingrijorat sau un membru al familiei cu un
specialist in dependente va da un raspuns acestei intrebari.


Milioane de oameni din Statele Unite sunt afectate direct de dependente si
de comportamente care ereeaza dependente. Toti cei care traiesc, lucreaza
sau frecventeaza scoli sau biserici alaturi de oameni dependenti sunt ei
insisi afectati.

In Statele Unite se estimeaza ca accidentele rutiere provocate de consumul
de alcool ucid 20.000 de vieti anual. Treizeci si sase la suta dintre
vinovatii condamnati in institutii de corectie se aflau in stare de
ebrietate in momentul accidentului. in 2001 aproape un milion si jumatate de
soferi au fost arestati pentru conducere sub influenta alcoolului sau a
narcoticelor. Aceasta inseamna o arestare la fiecare 137 de soferi cu

Sase din zece copii proveniti din parinti alcoolici devin ei insisi
alcoolici. Cand ambii parinti sunt dipsomani, probabilitatea ca vlastarele
lor sa devina dependente creste pana la 80 la suta. Nu este nici un secret
ca drogurile si bauturile alcoolice abunda in campusurile universitare.
Intoxicarea conduce la o degradare a valorilor si a moralitatii, pentru ca
inhibitiile slabesc. La un colegiu s-a demonstrat ca 60 la suta dintre
studentii care intretineau raporturi sexuale se aflau sub influenta
alcoolului sau a drogurilor. Rezultatul este ca in ultimele decenii bolile
transmise sexual, atacurile sexuale si avorturile au crescut dramatic.

Se estimeaza ca 90 la suta din atacurile sexuale au loc atunci cand
agresorul a consumat alcool sau droguri in cantitati mari. Unul din sase
baieti va fi abuzat sexual inainte de varsta de optsprezece ani, asa cum
este si cazul fiecarei fete din patru.

Pedofilia, unul dintre aspectele dependentei sexuale, este un dezastru
foarte raspandit, care afecteaza vietile unui numar enorm de copii. Ultimul
raport national arata ca s-au inregistrat 374.270.000 de delicte sexuale
numai in Statele Unite ale Americii. Efectul global al unei asemenea
dependente poate fi vazut in cazul milioanelor de femei si de copii din
sud-estul Asiei si din Africa, victime ale traficului sexual. Rapoarte
recente remarca incidenta crescuta a abuzului sexual in taberele de
refugiati raspandite de-a lungul Asiei de Sud, in urma cutremurului si a
valurilor tsunami din 2004.

In America, opt din zece persoane joaca jocuri de noroc, desi, bineinteles,
nu toti cei care joaca sunt dependenti de aceasta activitate. Comportamentul
jucatorului de noroc este intruchipat in numeroase forme si circumstante, de
la simpla cautare a unui bilet de loterie intr-un magazin pana la cazinouri,
evenimente sportive si poker pe internet, unde mizele sunt foarte mari.
Oricare dintre aceste forme poate deveni inrobitoare, scapandu-ne de sub
control. Cei mai numerosi jucatori de noroc dependenti sunt barbati; numai
trei la suta din cei in cauza sunt femei. Un studiu efectuat intr-o tara
despre jucatorii compulsivi (gamblers) a scos la iveala faptul ca suma medie
de bani pe care o datora o persoana in momentul in care cauta sa se vindece
era in jur de 45.000 de dolari. Aproximativ 75% dintre cei inclusi in acest
studiu au recunoscut ca s-au gandit la sinucidere la un moment dat, iar 17%
au incercat chiar sa se sinucida. Rata tentativelor de sinucidere printre
acesti jucatori este de sase ori mai mare decat media nationala si se afla
pe primul loc in randul persoanelor bolnave mintal.

Jucatorii inraiti mai creeaza si alte probleme in societate: 78% au comis un
furt legat de jocurile de noroc, 22% au incasat cecuri false, iar 18% au
delapidat fonduri.

Nu dispunem de statistici cu privire la dependenta de munca, denumita
popular "mania muncii" (worka-holism). Este suficient sa mentionam ca
aceasta forma de dependenta este raspandita in toate sectoarele societatii
noastre, avand ramificatii sociale semnificative si daunatoare.

Dependenta religioasa si abuzul in cadrul mediilor religioase este, de
asemenea, larg raspandita. in cadrul fiecarei confesiuni, inclusiv in cea
ortodoxa, Dumnezeu devine pentru unii, atat cler, cat si laicat,
alegerea-drog si mijlocul de a deveni stapanul altor oameni.

Astfel de situatii indica gama larga de dependente din sanul societatii
noastre, ca si gradul lor de universalitate si dezastrul pe care il
provoaca. Dependentele si consecintele acestora se rasfrang asupra tuturor
etapelor vietii. Sunt responsabile pentru numeroase sarcini nedorite,
cauzate de raporturi sexuale neprotejate, ca si pentru raspandirea bolilor
transmise pe cale sexuala. in perioada gestatiei, fetusul este vulnerabil cu
precadere la consumul de droguri si de alcool al mamei, ceea ce conduce la
dificultati de dezvoltare, precum sindromul alcoolic fetal.

Copiii cu o stare de sanatate precara vin pe lume cu simptome de
detoxifiere, care sunt primejdioase pentru viata (diaree, crampe
intestinale, scurgeri cronice de secretii nazale si lacrimale). Familiile
implicate in asemenea situatii incearca sa mimeze ca totul e in regula, in
timp ce se destrama sub influenta dependentului din mijlocul lor.
Casatoriile se desfac din pricina dependentei, iar copiii se afla printre
victimele principale.

De-a lungul etapelor vietii intalnim un numar aparent nesfarsit de crize
care pot fi generate de dependenta: dizabilitati provocate de accidentele
survenite in urma dependentei, deteriorarea sanatatii fizice, boli mentale,
incarcerarea si, in ultima instanta, moartea prematura.

  Autoritatea Scripturii si a Traditiei in Biserica primara

In incercarea noastra de a elucida relatia dintre autoritatea Scripturii si
a Traditiei in Biserica Rasariteana ne indreptam acum atentia catre Parintii
Bisericii Primare. In scrierile Parintilor gasim izvorul adevarat al
pozitiei ortodoxe referitoare la autoritatea Scripturii si a Traditiei in
Biserica. Asa cum a remarcat Jaroslav Pelikan, citandu-l pe Sfantul Maxim
Marturisitorul (+ 662), cu referire la teologia bizantina din secolul al
saptelea, "in orice argument teologic, prin urmare, era necesar sa se aduca
"vocea Parintilor ca marturie pentru credinta Bisericii". Acelasi apel, un
apel la consensus Patrum, este temelia teologiei ortodoxe pana in zilele
noastre. El este izvorul rezolvarii problemei legate de autoritatea
Scripturii si a Traditiei.

*Asa se face ca, pentru a intelege perspectiva ortodoxa asupra acestei
probeme, ne indreptam atentia asupra Traditiei insasi: asupra consensului
Sfintilor Parinti.

Se cuvine sa facem un apel la Biserica Primara pentru a intelege relatia
dintre Scriptura si Traditie ca autoritate in Biserica Rasariteana.
Parintele Florovski a sustinut ca problema scripturii si a Traditiei pentru
Biserica Primara a fost in esenta hermeneutica; adica Biserica Primara a
invocat Traditia drept criteriul autentic al interpretarii scripturii. Si
acest apel la Traditie, ca si apelul ortodox contemporan la Parinti, vadeste
o perspectiva comuna, adaugand un element istoric pentru a completa
perspectiva ortodoxa generala pe care o vom prezenta in studiul nostru
comparativ. In aceasta cercetare sumara a Parintilor Bisericii Primare, nu
avem pretentia unei acoperiri exhaustive. Consideratiile nu pot fi decat
selective si sunt menite sa demonstreze originea si mostenirea patristica a
vederilor ortodoxe contemporane asupra scripturii si Traditiei.

Sfantul Irineu din Lyon

Sfantul Irineu a fost episcop de Lyon in Galia. El a fost martirizat in
timpul persecutiilor imparatului Septimius Severus (146-211). Opera majora a
Sfantului Irineu este Impotriva ereziilor (Contra Hćreses) si este o
prezentare amanuntita a sectelor gnostice eretice care au proliferat in a
doua jumatate a veacului al II-lea. O parte a lucrarii expune diferitele
argumente gnostice si le combate pe larg prin contra-argumente logice si
filosofice. O a doua parte a lucrarii clasifica principiile si invatatura de
baza a credintei ortodoxe crestine si este menita, in aparenta, sa fie un
fel de contrast fata de ereziile enumerate si descrise anterior. Pe
parcursul acestei sectiuni, Sfantul Irineu ofera comentarii valoroase asupra
doctrinelor, practicilor si indreptarului de credinta din secolul al II-lea.
Tocmai aceasta discutie despre regula de credinta, despre Scriptura si
Traditie, ii recomanda opera spre cercetare in analiza pe care o facem noi
relatiei dintre Scriptura si Traditie in scrierile patristice.

Pentru sfantul Irineu, problema Scripturii si a Traditiei este, inainte de
toate, una hermeneutica. El vede in manipularea gnostica a Traditiei un caz
paradigmatic al inadecventei scripturii fara Traditie. Sfantul foloseste
doua imagini destul de surprinzatoare pentru a-si ilustra punctul de vedere.
Mai intai compara intrebuintarea gresita a Scripturii de catre gnostici cu
distorsionarea intentionata a operei unui artist: Modul lor de a lucra
[acela al ereticilor valentinieni] este ca si cum, cand chipul frumos al
unui rege a fost construit de un artist priceput dintr-un odor pretios,
cineva ar sfarama in bucati aceasta asemanare cu omul, ar pune la loc
nestematele si le-ar potrivi in asa fel incat sa faca din ele forma unui
caine sau a unei vulpi...; iar apoi ar sustine si ar declara ca acesta a
fost chipul frumos al regelui pe care l-a construit artistul priceput,
aratand nestematele care fusesera admirabil potrivite de primul artist...,
si expunand astfel pietrele pretioase, i-ar insela pe necunoscatori... si
i-ar convinge ca acea nefericita asemanare a unei vulpi este, de fapt,
frumosul chip al regelui. "Dezmembrand adevarul", rupand "ordinea si
legatura" Scripturii, gnosticii, argumenteaza Sfantul Irineu, inteleg in mod
gresit adevarul Scripturii. Intr-un al doilea exemplu, Sfantul Irineu
compara intrebuintarea gnostica a Scripturii cu plagierea.

In vremea sa circulau mai multe poeme pseudo-homerice care, folosind versuri
homerice reale, pareau autentice. Totusi, din moment ce versurile erau
scoase din context si reconstruite arbitrar, erau cu totul artificiale.
Despre aceste poeme el pune intrebarea: "Acum, care om simplu la minte,
intreb, nu ar fi pacalit de asemenea versuri, ca sa creada ca asa le-a
intocmit Homer referindu-se la subiectul respectiv?" Tratand Scriptura in
acelasi mod in care pseudo-homericii au tratat poemele lui Homer, gnosticii
schimba adevarul crestin de la un sens firesc la unul nefiresc.

Aceste doua exemple graitoare nu lasa nici o urma de indoiala ca, pentru
sfantul Irineu, adevarul crestin fara Traditia Bisericii este imposibil. In
plus, Traditia este pentru el mai mult decat un simplu transfer de datini si
obiceiuri. Traditia este constituita de "indreptarul [canonul] de credinta
[adevar]" ("regula veritatis"), care este primit la botez, un fel de
perspectiva corecta pastrata "in inima" (literal, in greaca, "in sine"). Nu
este o "credinta" (un "adevar") care este despartita de Botez (o traditie a
Bisericii), si nici nu este un indreptar despartit de taina Bisericii:
...Biserica, primind aceasta invatatura [adevarul crestin de la Apostoli] si
aceasta credinta ..., o pastreaza cu grija... Caci, macar ca limbile lumii
nu se aseamana, totusi continutul ... [aceastei] traditii este unul si
acelasi. ... Precum soarele, aceasta "creatie" a lui Dumnezeu, este unul si
acelasi in toata lumea, tot astfel invatatura adevarului straluceste
pretudindeni, si ii lumineaza pe toti cei care doresc sa vina la cunostinta

Intr-adevar, pentru Sfantul Irineu, Traditia si Scriptura ne vin ca
mostenire "in veritate [in adevar]" si cu aceeasi "credinta datatoare de
viata", intr-o unitate absolut perfecta.

Sfantul Atanasie cel Mare

Sfantul Atanasie, Patriarhul Alexandriei, a murit in 373. In timpul vietii a
combatut cu multa energie ereziile ariene. Arienii adunasera ceea ce
parintele Florovski numeste "o colectie impresionanta de texte
scripturistice" pentru a-si sustine pozitia si tindeau sa isi sprijine
argumentele doar pe terenul exegezei biblice. Sfantul Atanasie a inceput
combaterea pretentiilor ariene intr-o zona de atac dinainte stabilita:
interpretarea corecta a Scripturii. Sarcina lui a fost sa arate ca acele
citate biblice folosite in sprijinul afirmatiei ariene ca Hristos nu este
nici Dumnezeu deplin si nici om deplin erau exemple de interpretare
incorecta. Traditia a fost inca o data invocata de Sfantul Atanasie ca
mijloc de a cuprinde intelesul corect al Scripturii in esenta, "avand modul
corect de a gandi"".

Totusi, Sfantul Atanasie nu face apel la Traditie in calitate de colectie de
dicta si afirmatii stravechi despre intelesul corect al Scripturii. Pentru
el, Traditia ofera o perspectiva, o intelegere a modului in care Scriptura
se incadreaza intr-o schema mai larga a lucrurilor. Cardinalul Yves Congar
(1904-1995), un cercetator heterodox, face o portretizare captivanta a
acelei scheme si arata ce fel de inteles transmite ea: Apostolul Filip a
intalnit un eunuc, un paj al Candachiei, regina Etiopiei, pe drumul de la
Ierusalim la Gaza; citea din profetul Isaia si se intreba la cine se
refereau aceste cuvinte ale profetului: "ca un miel spre junghiere s-a
adus...". Cand Filip l-a intrebat daca intelege ce citea, eunucul a raspuns:
Cum as putea sa inteleg daca nu ma va calauzi cineva? (Fapte, 8, 31). Atunci
Filip i-a explicat. Dar ... nu i-a dat o lectie de ebraica si nici nu i-a
tradus pasajul... . A da intelesul Scripturii inseamna a o explica in lumina
planului lui Dumnezeu, al carui punct central este Iisus Hristos.

Pentru Sfantul Atanasie, "lumina planului lui Dumnezeu" era "orizontul
credintei", marturia Traditiei Bisericii, izvorul "perspectivei totale a
credintei". Mai mult, Biserica insasi este pentru sfantul Atanasie
"traditia", "invatatura" si "credinta" pe care "Domnul a dat-o, Apostolii au
propovaduit-o si Parintii au pastrat-o]". Biserica Insasi este suma tuturor
traditiilor: Traditia cu litera mare si chiar "Scriptura insasi pare a fi
subsumata si inclusa in aceasta "Traditie..." [sublinierea noastra]".
Astfel, pentru Sfantul Atanasie, scriptura si Traditia nu sunt decat
componente ale Bisericii, Traditia mai ampla, "cuprinsul credintei", izvorul
mistic al "modului corect de a gandi". Scriptura si Traditia nu-si disputa
autoritatea in Biserica, ar sustine Sfantul Atanasie, intrucat ele impreuna
constituie Traditia Bisericii, care este intruchiparea autoritatii.

Sfantul Vasile cel Mare

Sfantul Vasile (+ 379) este unul dintre cei mai mari luminatori cinstiti de
Biserica Rasaritului. Fratele sau, sfantul Grigorie (+ aprox. 395), a ajuns
episcop de Nyssa. sora sa, stareta Macrina (+ 379), este praznuita ca
sfanta. Si el insusi a fost episcop in Cezareea Capadociei. In tinerete a
fost prieten apropiat al Sfantului Grigorie Teologul (+ 390), cu care a fost
coleg de scoala in Atena. Renuntand la partea sa din averea familiei,
sfantul Vasile a devenit calugar si a inceput o viata strict ascetica. A
murit la varsta de cincizeci de ani. Dintre multele scrieri care ne-au ramas
de la el ne intereseaza in mod deosebit un eseu, Despre Duhul [sfant]. Aici
se ocupa sfantul de problema Traditiei, a scripturii si a autoritatii in

In eseul sau, sfantul Vasile afirma ca exista doua moduri in care adevarul
crestin este transmis mai departe: prin dogma si cherigma. ""Dogma" si
"kerygma" [sic] sunt doua lucruri distincte; prima este urmata in tacere,
cealalta este vestita intregii lumi". Profesorul George S. Bebis sustine ca
dogma si cherigma (pe scurt, "marturie" sau "invatatura") sunt "doi termeni
care nu ar trebui explicati in semantica vocabularului teologic
contemporan", ci ele reprezinta notiuni foarte specifice din scrierile
Sfantului Vasile. Prin "dogmata", sustine Bebis, se intelegea in acea vreme
"obiceiurile nescrise"", sau, asa cum e de parere parintele Florovski,
"intreaga structura a vietii liturgice si sacramentale". Prin "kerigma",
Sfantul Vasile intelege acele lucruri proclamate "intregii lumi", exprimand
"exact invatatura si marturisirea credintei crestine... in mod liber si

Asadar avem acum o formulare destul de precisa a problemei Traditiei si
Scripturii ca autoritate in Biserica. Pe de o parte, sfantul Vasile prezinta
"dogmata", sau obiceiurile liturgice ale Bisericii. Printre acestea el
include marturiile de credinta de la Botez, doxologia Sfintei Treimi,
rugatul inspre rasarit, lepadarea de satana si de ingerii lui inainte de
Botez, si alte practici care "vin din acea invatatura tainica si netiparita
pe care parintii nostri au pastrat-o in [sic] tacere". Pe de alta parte, el
opune acestei "traditii de precepte si practici nescrise" invatatura
Apostolilor transmisa in scris. De fapt, Sfantul Vasile arata existenta unei
autoritati (dogmata) transmisa " din traditia tacuta si mistica", sau "in
taina", si a autoritatii Scripturii (kerigma).

Nu ar trebui sa presupunem ca Sfantul Vasile a vazut vreo diferenta intre
izvoarele scrise si cele nescrise ale autoritatii in Biserica. El sustine ca
Traditia intr-adevar are "aceeasi forta (putere)]" ca si Scriptura. El spune
ca Traditia Apostolilor, insumand Traditia nescrisa si Scriptura, "nu a fost
toata transmisa in forma scrisa". Despre cei care "striga in gura mare dupa
o proba scrisa, si resping traditiile nescrise ale parintilor ca fiind fara
valoare", el scrie ca scopul lor este sa faca "traditia apostolica una cu
pamantul" si sa "scuture" stalpii "adevarului" crestin. Pentru sfantul
Vasile, Traditia si Scriptura, "dogmata" si "kerigma", tainele liturgice ale
Bisericii si invatatura ei formeaza o singura autoritate ecleziala si
adevarul crestin de fide.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfantul Ioan Gura de Aur (Hrisostom), Arhiepiscopul Constantinopolului, unul
dintre cei mai mari Parinti ai Bisericii Rasaritene si autor al celei mai
des savarsite Liturghii ortodoxe, a murit in anul 407. A lasat un numar
monumental de cuvinte de invatatura despre fiecare subiect crestin, de la
natura preotiei pana la lucrari exegetice ample asupra scrierilor sfintelor
scripturi. stralucirea sa ca predicator si orator este cinstita atat in
Biserica Rasariteana cat si in cea Apuseana. Poate nici un alt parinte
rasaritean nu a fost atat de exhaustiv studiat si analizat de catre
heterodocsi datorita popularitatii lui de-a lungul istoriei Bisericii
Ortodoxe. Astfel, operele sale pot fi gasite in multe traduceri si editii de
calitate, ceea ce face din ele o sursa disponibila de lectura atat pentru
cercetatorii care nu cunosc greaca cat si pentru cei care stapanesc la
perfectie limba originala a scrierilor Sfantului Ioan Hrisostom.

Nu putem cita decat foarte putin din scrierile Sfantului Ioan cu referire la
problema Traditiei si a Scripturii ca surse de autoritate. Motivul este
convingerea Sfantului Ioan ca autoritatea Bisericii este cuprinsa in
Scriptura si Traditie laolalta. Pentru el, Traditia si Scriptura nu sunt
juxtapuse, pentru ca sfantul nu le vede ca fenomene separate in ceea ce
priveste autoritatea ecleziala. Sa ne oprim mai intai asupra omiliei a patra
la Epistola a doua catre Tesaloniceni. Comentand versetul 15 din capitolul 2
al acestei epistole ("Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti
predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola
noastra") el observa urmatoarele: De aici se vadeste ca ei [Apostolii] nu au
transmis toate lucrurile prin Epistola, ci multe lucruri au fost transmise
si in forma nescrisa, si ambele moduri sunt vrednice de crezare. Prin urmare
sa ne gandim la traditia Bisericii ca fiind si ea vrednica de crezare.
Asadar, pentru Sfantul Ioan Hrisostom, autoritatea comuna a Scripturii si a
Traditiei este un lucru evident. Traditia, intr-adevar, nu are nevoie de
nici o justificare: "Este Traditia; nu mai cereti nimic altceva".

O a doua sursa importanta din comentariul la Traditie al sfantului Ioan este
omilia a saptea la Epistola intai catre Corinteni. Aici gasim un argument
care scoate in evidenta cu subtilitate importanta revelatiilor nescrise, sau
pentru care s-a pierdut documentatia scrisa. Observand ca referirile
sfantului Prooroc samuel (+ aprox. 1012 i. Hr.) si ale Profetilor la
Hristos, la care sfantul Pavel face aluzie in Fapte, sunt "nu intru totul
existente", Sfantul Ioan Hrisostom arata ca Sfantul Pavel, "fiind invatat in
lege si vorbind dupa Duh, desigur ca stia totul fara gres [sublinierea
noastra]". El scrie si ca Profetii au auzit tainele lui Dumnezeu nu [cu]
urechea "omului" ci printr-o "adaugire"...care a fost de la Duh.

Lor "Duhul" le-a aratat "lucruri despre care nici un om nu poate vorbi"; ei
au ajuns sa aiba "inima duhovniceasca", receptiva la lucruri nescrise si de
neinteles pentru facultatile cognitive normale ale omului. Pentru Sfantul
Ioan, se pare, Scriptura si toate celelalte revelatii sunt supuse scopului
dobandirii unei "inimi duhovnicesti", adevaratul indreptar al autoritatii si
izvorul "cunostintei fara gres". Traditia si Scriptura, ca lucrari impreuna
ale Duhului si "legatura stransa dintre Biserica si Traditie", sunt teme din
scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur la care ne vom intoarce in mod repetat
in expunerea care urmeaza.

Sfantul Vicentiu din Lerin

Sfantul Vicentiu din Lerin (+ aprox. 450) ne este cunoscut in principal prin
cele doua comonitorii ale sale (de la latinescul commonitorium - literal,
"lucru care iti aduce aminte"). Primul tratat asupra caruia ne-am aplecat in
cercetarea noastra s-a pastrat in intregime; al doilea tratat, aparent furat
sau pierdut in timpul vietii sale, s-a pastrat doar sub forma recapitularii
intregului text facuta de autorul insusi.

Istoricii nu au ajuns la nici un acord privitor la biografia Sfantului
Vicentiu. se presupune in general ca a fost calugar pe insula Lerin (de
aici, numele "din Lerin"). Comonitoriile sale pot fi datate destul de corect
ca fiind de la 434, din moment ce Ssfantul Vicentiu, in a doilea
comonitoriu, se refera la sinodul din Efes (431) ca tinandu-se "ante
triennium [cu trei ani inainte]" de anul scrierii sale. Scopul principal al
comonitoriilor, asa cum il mentioneaza insusi Sfantul Vicentiu, este sa
ofere criteriile dupa care sa poata cineva "deosebi adevarul Credintei
sobornicesti de falsitatea depravarii eretice". El ofera doua criterii
esentiale care se ridica deasupra tuturor celorlalte: "Divinć legis
auctoritate [autoritatea Legii Dumnezeiesti]", prin care se refera la Sfanta
Scriptura si "ecclesić catholicć traditione [traditia Bisericii
sobornicesti]". El vede necesitatea invocarii Traditiei Bisericii nu pentru
ca Scriptura este ea insasi o marturie incompleta, ci pentru ca Scriptura,
datorita "profunzimii"ei, poate fi interpretata in moduri diferite de oameni
diferiti; ea este "capabila de atatea interpretari cati interpreti sunt".

Astfel, Comonitoriile Sfantului Vicentiu abordeaza clar si decisiv problema
autoritatii Scripturii si a Traditiei. El ridica o problema, divergenta in
interpretarea Scripturii, si invoca Traditia drept una din componentele
celor doua moduri de a ajunge la adevarul Bisericii Catolice. De aici, in
esenta, Sfantul Vicentiu pledeaza in favoarea autoritatii unite a Scripturii
si a Traditiei si, pe temeiuri hermeneutice, construieste un argument
practic pentru impreuna lucrarea lor. Sfantul Vicentiu nu minimalizeaza
problema unui apel simplu la Traditie. El recunoaste prompt ca Traditia
insasi trebuie definita, si o face in celebra fraza: "Teneamus quod ubique,
quod semper, quod ab omnibus creditum est [Credem ceea ce este crezut
pretutindeni, intotdeauna si de catre oricine]". Pe scurt, el face apel la
ceea ce parintele Florovski categorizeaza drept "antichitate" si "consens"
in definirea si verificarea Traditiei. Traditia, pentru a fi adevarata si
universala, trebuie nu numai sa reflecte doar vederile "anticilor", ci
trebuie sa refaca drumul pana la un consens intre antici, si trebuie sa
triumfe chiar si astazi ca adevarul sobornicesc ("pretutindeni, intotdeauna,
si de catre oricine [sublinierea noastra]"). Nici antiquitas si nici
consensio nu sunt prin ele insele un criteriu suficient pentru judecarea
adevaratei Traditii.

Parintele Florovski sustine ca sfantul Vicentiu apeleaza la "mintea "comuna"
a Bisericii" in calitate de centru al Traditiei. Aceasta "minte a Bisericii
sobornicesti" intruchipeaza, desigur, atat antichitatea cat si consensul. Ea
este expresia consensului transmis din vechime prin Parintii Bisericii, este
adevarata intelegere a adevarului crestin. Astfel, pentru Sfantul Vicentiu,
nu exista nici un conflict intre Scriptura si Traditie intrucat ambele
interactioneaza pentru a marturisi adevarul. Asa cum observa parintele
Florovski: [Traditia] ... nu a putut adauga nimic scripturii. Dar a fost
singurul mijloc de a observa si de a dezvalui adevaratul inteles al
Scripturii. Traditia a fost, de fapt, interpretarea autentica a Scripturii.
Si in acest sens a coexistat cu Scriptura. Traditia a fost de fapt
"scriptura corect inteleasa". Trebuie sa facem niste observatii finale
despre intrebuintarea conceptelor de sobornicitate si consens la Sfantul
Vicentiu. Comentariile parintelui Florovski ne fac sa ne opunem,
intr-adevar, ideii de consens ca simpla opinie a majoritatii. El face
aceasta referindu-se la "mintea "comuna" a Bisericii", ceva care e mai mult
decat o formula numerica. similar, parintele Florovski vede sobornicitatea
sau universalitatea Bisericii ca fiind mai mult decat o "simpla comuniune

"Sobornicitatea - sustine el - apartine nu planului fenomenal si empiric, ci
planului numenal si ontologic; termenul descrie esenta insasi, si nu
manifestarile exterioare". Daca ne aplecam cu oarecare grija asupra
caracterizarii pe care parintele Florovski o face sobornicitatii si
consensului, ajungem sa intelegem intr-o lumina noua modul in care Sfantul
Vicentiu a conceptualizat legatura dintre Scriptura si Traditie. Argumentul
sau, poate, nu este propunerea istorica si geografica naiva ca Scriptura
este corect interpretata printr-un apel la pareri sustinute "pretutindeni,
intotdeauna si de catre oricine". Mai degraba, "pretutindeni", "intotdeauna"
si "oricine" au si ele dimensiuni numenale si ontologice (din moment ce
constituie ceea ce Sfantul Vicentiu numeste "sobornicesc", concept despre
care parintele Florovski a sustinut ca nu este simplu empiric). Scriptura si
Traditia, prin urmare, exista intr-o unitate desavarsita, nu datorita unei
nevoi externe de conformitate in interpretarea Scripturii, ci datorita unei
unitati ne-empirice, duhovnicesti, intre Scriptura - ca si cuvantul drept -
si Traditie - ca receptarea corecta a acelui cuvant.

Sfantul Ioan Damaschin

Sfantul Ioan Damaschin a murit in jurul anului 749. A fost fiul unui crestin
si, chiar de pe cand era mirean, a scris tratate despre sfintele Icoane
(aprox. 730), in opozitie cu tendintele iconoclaste din vremea imparatului
Leon al III-lea Isaurul (aprox. 675-741). Mai tarziu a devenit monah la
Manastirea Mar Sabba (Sfantul Sava) de langa Ierusalim si si-a petrecut
acolo restul vietii studiind si scriind. A fost hirotonit preot de catre
Patriarhul Ierusalimului si este cu multa evlavie cinstit de Biserica
Rasaritului pentru frumusetea operei sale in versuri si in proza si pentru
elocinta predicilor sale. Invatatii apuseni, polemizand, tind sa il acuze pe
sfantul Ioan de putina originalitate, caracterizandu-l drept un simplu
"compilator" datorita faptului ca s-a folosit de marturia Parintilor de
dinaintea lui (cum sunt Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigore Teologul si
Sfantul Grigorie de Nyssa). Totusi ortodocsii, dupa cum vom vedea in curand,
privesc intr-o alta lumina aderarea sa la Traditia patristica.

In tratatul O expunere exacta a credintei ortodoxe, Sfantul Ioan Damaschin
explica modul in care intelege el autoritatea Scripturii si a Traditiei in
Biserica. Argumentele sale sunt deosebit de valoroase intrucat, asa cum pe
buna dreptate a remarcat Vladimir Lossky (1903-1958), Sfantul Ioan, in
teologia sa, "a recapitulat doctrinele perioadei hristologice, adica ale
primelor sapte secole ...". Prin urmare, pozitia sa reprezinta o afirmatie
inspirata din Parintii Bisericii Primare, o expresie a acelui consensus
Patrum. La modul cel mai simplu, aceasta pozitie este ca atat scriptura cat
si Traditia sunt izvoarele credintei crestine. Asa cum scrie sfantul Ioan in
Expunerea sa: ... [Credinta] este dubla. Caci credinta vine prin auz.100
Caci auzind dumnezeiestile Scripturi credem in invatatura Duhului sfant. Ea
este desavarsita prin toate lucrurile placute lui Hristos, credinta in
lucrarea duhovniceasca, cultivarea evlaviei si indeplinirea poruncilor
Aceluia Care ne-a mantuit. Caci cine nu crede dupa traditia Bisericii
sobornicesti... este un necredincios.

Mai mult, invatatura Duhului Sfant "asigura unitatea indoitei procesiuni a
credintei; caci, intradevar, aceasta credinta este deasupra impartirii pe
categorii facute de "judecati omenesti si firesti". Atat scriptura cat si
Traditia se nasc din harul Duhului Sfant, sustine Sfantul Ioan, pozitia sa
fiind un ecou la o tema care dateaza cel putin din secolul al treilea.
Profesorul Bebis, scriind despre conceptia Ssfantului Damaschin despre
Scriptura si Traditie, serefera la presupusa problematica omilie a doua la
Adormirea Pururea Fecioarei Maria. In acest text, Sfantul Ioan descrie
amanuntele mortii si ale ingroparii Maicii Domnului, marturisind ca
relatarea sa nu se afla in Scriptura, ci ca este o informatie transmisa din
"vechea si adevarata traditie".

Asa cum afirma Bebis, acesta marturisire pare sa sugereze ca Sfantul Ioan
are in vedere doua traditii, povestirea negasindu-se in "Sfanta si de
Dumnezeu inspirata Scriptura", ci in "vechea si adevarata Traditie", o a
doua Traditie in afara de Scriptura. Apeland la ideile Sfantului Ioan din
Expunere, Bebis face aceleasi observatii ca si noi si sustine ca, de fapt,
Sfantul Ioan nu a conceput Traditia separat de Scriptura: "...In mintea
Sfantului Ioan, Scriptura si Traditia nu sunt doua lucruri diferite. Ambele
sunt daruri ale Duhului Sfant". Prin urmare, pentru Sfantul Ioan Damaschin,
Scriptura si Traditia au atribute comune si au acelasi izvor in inspiratia
Duhului Sfant. Fie ca adevarul este transmis prin "de Dumnezeu inspirata
scriptura" sau prin "vechea si adevarata traditie", el ramane unul si

Scriptura, Traditia si Biserica Primara: marturia patristica

Dupa cum am observat deja, pentru a formula o pozitie teologica, teologia
ortodoxa recurge la consistenta, de Dumnezeu inspirata marturie a Sfintilor
Parinti. Perspectiva Parintilor biruie mereu, si Biserica se cutremura
intotdeauna in fata autoritatii lor. Consensus Patrum constituie mintea si
constiinta Bisericii si, asa cum a observat Episcopul Gherasim de Abydos,
doar in acea "constiinta generala a Bisericii " poate fi gasit izvorul
credintei ortodoxe. In sectiunile precedente am incercat sa prezentam
scrierile patristice care prezinta perspectiva din care Biserica Rasaritului
a inteles autoritatea Scripturii si a Traditiei. Tratarea acestui subiect nu
a fost completa. Intr-adevar, pe langa Parintii citati, am fi putut invoca
marturia Sfantului Ignatie din Antiohia (+108), a Sfantului Policarp din
Smirna, a Sfantului Justin Martirul (+ 166), a Sfantului Clement din
Alexandria (+ aprox. 215), et. al. Daca i-am fi citat si pe ei am fi
accentuat si mai mult pozitia noastra, anume ca Parintii Bisericii Primare
au fost de acord in ceea ce priveste invatatura lor despre Scriptura si
Traditie. Dr. Nikos A. Nissiotis a observat ca: Putem ...insista asupra
faptului ca in Biserica Primara, ca si mai tarziu in Biserica Apostolica
[ambele perioade fiind incluse in lucrarea de fata sub denumirea de Biserica
Primara] a existat o unitate absoluta intre Biblie si Traditie... Parintii
apostolici ... [au lucrat]... fara a opune Biblia Traditiei.

Arhiepscopul Hrisostom de Etna si
Episcopul Auxentie de Foticeea


Sfantul Siluan Athonitul

                    Despre razboiul duhovnicesc


  Toti cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un razboi
duhovnicesc. Acest razboi l-au invatat sfintii printr-o indelungata
experienta de la harul Duhului Sfant. Duhul Sfant ii povatuia, ii lumina si
le dadea puterea de a birui pe vrajmasi, dar fara Duhul Sfant sufletul mi
poate nici macar sa inceapa acest razboi, pentru ca nu stie si nu intelege
cine si unde sunt vrajmasii lui.

Fericiti suntem noi, crestinii ortodocsi, pentru ca traim sub mila lui
Dumnezeu. Ne este usor sa ducem acest razboi: Domnului i-a fost mila de noi
si ne-a dat pe Duhul Sfant, Care viaza in Biserica noastra. Un singur lucru
ma intristeaza, ca nu toti oamenii cunosc pe Dumnezeu si cat de mult ne
iubeste. Aceasta iubire se face simtita in sufletul celui ce se roaga, iar
Duhul Sfant da marturie sufletului de mantuirea lui.

Lupta noastra se duce in fiecare zi si in fiecare ceas. Daca faci reprosuri
fratelui sau il judeci sau il intristezi, ti-ai pierdut pacea.  Daca ai
cazut in slava desarta sau te inalti deasupra fratelui, ai pierdut harul.
Daca-ti vine un gand desfranat si nu-l departezi de indata, sufletul tau
pierde iubirea lui Dumnezeu si indrazneala in rugaciune.  Daca iubesti
puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.  Daca-ti
implinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si uratul intra in
sufletul tau.  Daca urasti pe fratele tau, inseamna ca ai cazut din Dumnezeu
si un duh rau a pus stapanire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci
vei afla odihna constiintei.

Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobandi pace in
sufletul tau.  Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi,
atunci dobandesti iertarea pacatelor tale si Domnul iti va da sa cunosti
iubirea Duhului Sfant.  Iar cand te smeresti intru totul, atunci afli odihna
desavarsita in Dumnezeu.

Cand sufletul e smerit si Duhul lui Dumnezeu este in el, atunci omul este
fericit cu duhul in iubirea lui Dumnezeu. Cand simte mila Domnului, sufletul
nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pamant, ci doreste sa fie
pururea smerit inaintea lui Dumnezeu si sa iubeasca pe fratele. Dar daca
sufletul cade in slava desarta, sarbatoarea lui ia sfarsit, pentru ca harul
paraseste sufletul, si de acum el nu se mai poate ruga curat, ci ganduri
rele vin si framanta sufletul.

Pentru ce sufera omul pe pamant, pentru ce duce necazuri si indura rele?

Suferim pentru ca nu avem smerenie. In sufletul smerit viaza Duhul Sfant si
El da sufletului libertatea, pacea, iubirea si fericirea.

Suferim pentru ca nu-l iubim pe frate. Domnul zice: "Iubiti-va unii pe altii
si veti fi ucenicii Mei" [In 13, 34-35]. Pentru iubirea de frate vine
iubirea lui Dumnezeu. Dulce e  iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al
Duhului Sfant si in deplinatatea ei e cunoscuta numai prin Duhul Sfant. Dar
este si o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci cand se straduieste sa
implineasca poruncile lui Hristos si se teme sa nu intristeze pe Dumnezeu;
si aceasta e un lucru bun. In fiecare zi insa trebuie sa ne silim spre bine
si sa invatam din toate puterile smerenia lui Hristos.

Domnul a zis ucenicilor Lui: "Pacea Mea dau voua" [ In.14,27].  Aceasta pace
a lui Hristos trebuie sa o cerem lui Dumnezeu, si Domnul o da celui ce o
cere; si cand o primim, trebuie sa o pazim cu sfintenie si sa o inmultim;
dar cine nu se preda in necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaste
milostivirea lui Dumnezeu. Daca te loveste o nenorocire, nu te lasa abatut,
ci adu-ti aminte ca Domnul se uita la tine cu mila si nu primi gandul: "Oare
se va mai uita Domnul la mine cand eu Il intristez?", pentru ca Domnul este
prin fire mila, ci intoarce-te cu credinta la Dumnezeu si spune ca si fiul
cel risipitor din Evanghelie: "Nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" [Lc
15, 21], si vei vedea atunci cat esti de drag Tatalui si in sufletul tau va
fi atunci o negraita bucurie.

Oamenii nu invata smerenia si pentru mandria lor nu pot primi harul Duhului
Sfant si de aceea lumea intreaga sufera. Dar daca oamenii ar cunoaste pe
Domnul si ar sti cat de milostiv, smerit si bland este, intr-un singur ceas
s-ar schimba fata intregii lumi si in toti si in toate ar fi o mare bucurie
si iubire.

Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocainta si prin pocainta toate se indreapta.
Prin pocainta castigam iertarea pacatelor; pentru pocainta vine harul
Duhului Sfant, si astfel cunoastem pe Domnul. Daca cineva a pierdut pacea si
sufera, sa se pocaiasca si Domnul ii va da pacea Sa. Daca un popor sau un
stat sufera, trebuie ca toti sa se pocaiasca si atunci toate se vor indrepta
de la Dumnezeu.

Toata lupta noastra este ca sa ne smerim pe noi insine. Vrajmasii nostri
[demonii] au cazut din mandrie si ne atrag si pe noi in caderea lor. Dar
noi, fratilor, sa ne smerim pe noi insine si atunci vom vedea slava Domnului
inca de aici de pe pamant [Mt 16, 28; Mc 9, 1], pentru ca celor smeriti
Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfant.

Sufletul care a gustat dulceata iubirii lui Dumnezeu este in intregime
nascut din nou si e facut cu totul altul; iubeste pe Domnul si e atras cu
toata puterea spre El ziua si noaptea si pana la o vreme ramane odihnindu-se
in Dumnezeu, dupa care incepe sa se intristeze pentru norod. Domnul Cel
Milostiv da sufletului uneori odihna in Dumnezeu, uneori o inima ce sufera
pentru intreaga lume, ca toti oamenii sa se pocaiasca si sa ajunga in rai.
Sufletul care a cunoscut dulceata Duhului Sfant doreste pentru toti aceasta,
caci dulceata Domnului nu ingaduie ca sufletul sa fie iubitor de sine
[egoist], ci ii da iubirea care tasneste din inima.

Sa iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintai si a patimit pentru
noi [1 In 4,10].

Nu va voi ascunde pentru ce da Domnul harul Sau. Nu vreau sa scriu multe, ci
va rog numai aceasta: Iubiti-va unii pe altii si veti vedea atunci mila
Domnului. Sa iubim pe fratele si ne va iubi pe noi Domnul. Nu gandi,
suflete, ca Domnul te iubeste, daca te uiti la cineva cu dusmanie. O, nu!
Mai degraba te iubesc demonii, pentru ca te-ai facut slujitorul lor. Dar nu
intarzia, pocaieste-te si cere de la Domnul puterea de a iubi pe fratele, si
vei vedea atunci pace in sufletul tau. Din toate puterile cereti de la
Domnul smerenie si iubire frateasca, fiindca pentru iubirea de frate da
Domnul harul Sau. Fa aceasta experienta cu tine insuti: intr-o zi cere de la
Dumnezeu iubirea de frate iar intr-alta traieste fara iubire, si atunci vei
vedea deosebirea. Roadele duhovnicesti ale iubirii sunt vadite: pace si
bucurie in suflet, si toti oamenii vor fi pentru tine neamuri si rude dragi
si vei varsa lacrimi din belsug pentru aproapele si pentru toata suflarea si

Adeseori, pentru un singur salut sufletul simte in el o schimbare
binefacatoare; si, dimpotriva, pentru o singura privire dusmanoasa se pierde
harul si iubirea lui Dumnezeu. Atunci insa caieste-te degraba ca pacea lui
Dumnezeu sa se intoarca in sufletul tau. Fericit sufletul care iubeste pe
Domnul si care a fost invatat de El smerenia. Domnul iubeste sufletul smerit
care nadajduieste cu tarie in Dumnezeu. In fiecare secunda el simte mila
Lui, astfel incat, chiar daca vorbeste cu oamenii, el este absorbit in
Domnul Cel iubit si din indelungata sa lupta cu vrajmasii sufletul
indrageste inainte de toate smerenia si nu lasi:t pe vrajmasi sa ia de la el
iubirea de frati.

Daca vom iubi din toate puterile pe fratele si ne vom smeri sufletul nostru,
biruinta va fi a noastra, pentru ca Domnul da harul Sau mai cu seama pentru
iubirea de frate.  Am avut experienta Duhului Sfant in desavarsirea ei, dar
nu pot sa-L am in mine.

Vai mie, ca in anii tineretii mele am trait rau si n-am imitat pe acel sfant
placut lui Dumnezeu Simeon StalpnicuI [din Muntele Minunat]. Minunata este
viata lui. Era de sapte ani cand i S-a aratat Domnul, si el a stiut de
indata ca este Domnul si L-a intrebat: "Doamne, cum Te-am maniat?" Domnul a
intins mainile si a zis: ,,Asa M-ai maniat, dar Eu Insumi te-am ridicat. Tu
insa staruie la Mine in fiecare zi". Asa trebuie sa ne silim spre bine toata
viata si, mai cu seama, sa iertam pe cei ce ne gresesc noua, si atunci Dom-
nul nu-si va aduce aminte nici El greselile noastre si ne va da harul
Duhului Sfant.

Cand eram in lume imi placea sa iert din suflet si iertam usor si ma rugam
cu pofta pentru cei ce ma ocarau, dar cand am venit in manastire, pe cand
eram inca frate sub ascultare, am dobandit mare har si el m-a invatat sa-i
iubesc pe vrajmasi. Sfantul Apostol Ioan Teologul spune ca poruncile lui
Dumnezeu nu sunt grele, ci usoare [1 In 5, 3]. Dar ele sunt usoare numai din
iubire si, daca nu este iubire, atunci totul e un chin. De aceea paziti
iubirea, nu o pierdeti, macar ca nu e cu neputinta sa o aducem inapoi, dar
aceasta numai cu multe lacrimi si rugaciuni, iar fara iubire viata pe pamant
e un chin. Dar cine ramane in rau, acela omoara sufletul - lucru de care sa
ne pazeasca pe noi Domnul!

Cand sufletul pierde dintr-o pricina oarecare harul pe care i l-a dat Domnul
cercetandu-l, se intristeaza puternic dupa el si doreste sa-I dobandeasca
din nou. O, cat Il roaga pe Stapanul ziua si noaptea sa se milostiveasca de
el si sa reverse iarasi peste el mila Lui. Si cine poate descrie suspinele
sau lacrimile sau plecarile genunchilor lui. Si multi, multi ani se chinuie
sufletul cautand harul pe care l-a gustat si de care s-a indulcit. Si vreme
lunga incearca Domnul sufletul, sa vada daca crede in El; iar sufletul,
nevazand in el dulceata Lui pe care a cunoscut-o, iarasi inseteaza dupa ea
si asteapta cu smerenie si este atras nesaturat spre Domnul de dogoarea
iubirii. Cu har e usor sa iubim pe Dumnezeu si sa ne rugam ziua si noaptea;
dar sufletul intelept rabda si uscaciunea si nadajduieste cu tarie in
Domnul, si stie ca El nu va rusina nadejdea si i-l va da la vremea lui.
Harul lui Dumnezeu nu vine niciodata degraba si niciodata nu se da pentru
multa  vreme; dar sufletul intelept se smereste si iubeste pe aproapele
si-si poarta cu blandete crucea sa si asa biruie pe vrajmasii care se
straduie sa-I departeze de la Dumnezeu.

Cand pacatele ascund de la suflet ca un nor lumina milostivirii lui
Dumnezeu, atunci sufletul, chiar daca inseteaza dupa Domnul, ramane
neputincios si lipsit de putere, ca o pasare inchisa intr-o colivie; chiar
daca aceasta ar fi intr-o dumbrava inverzita, tot nu poate zbura, ca sa
cante in libertate cantari de lauda lui Dumnezeu.

Mult timp m-am chinuit necunoscand calea Domnului, dar acum, dupa multi ani
si multe intristari am cunoscut prin Duhul Sfant voia lui Dumnezeu. Trebuie
implinite intocmai toate cate a poruncit Domnul [Mt 28, 20], pentru ca
aceasta este calea care duce in Imparatia cerurilor, unde vom vedea pe
Dumnezeu. Dar nu gandi ca vei vedea pe Dumnezeu, ci smereste-te gandindu-te
ca dupa moarte vei fi azvarlit in temnita intunecoasa, in care te vei chinui
si vei tanji dupa Domnul. Cand plangem si smerim sufletul nostru, harul lui
Dumnezeu ne pazeste, dar daca lepadam plansul si smerenia, putem fi amagiti
de ganduri sau de vedenii. Sufletul smerit nu are vedenii si nici nu le
doreste, ci se roaga cu mintea curata lui Dumnezeu; dar o minte cazuta in
slava desarta nu va fi curata de ganduri si de inchipuiri si poate ajunge
pana acolo incat sa vada demoni si sa vorbeasca cu ei. Scriu despre aceasta,
pentru ca eu insumi am fost in aceasta nenorocire.

De doua ori m-am aflat in inselare. Prima data, chiar la inceput, pe cand
eram inca un tanar frate sub ascultare, din lipsa de experienta, si atunci
Domnul m-a miluit degraba. Dar a doua oara a fost din mandrie si atunci am
fost indelung chinuit inainte ca Domnul sa ma vindece pentru rugaciunile
duhovnicului meu. Aceasta s-a intamplat dupa ce primisem o vedenie oarecare.
Am descoperit despre aceasta vedenie la patru barbati duhovnicesti, dar nici
unul  din ei nu mi-a zis ca ea era de la vrajmasul, desi inselarea ma tinea
in ghearele slavei desarte. Dar mai apoi am inteles eu insumi greseala mea,
pentru ca demonii au inceput sa mi se arate din nou nu numai noaptea, dar si
ziua. Sufletul meu ii vedea dar nu se temea, pentru ca simteam cu mine si
mila lui Dumnezeu. Si astfel am patimit multi ani din partea lor; si daca
Domnul nu mi-ar fi dat sa-L cunosc prin Duhul Sfant si daca n-as fi avut
ajutorul Preasfintei si bunei Stapane, as fi deznadajduit de mantuirea mea,
dar acum sufletul meu nadajduieste cu tarie in milostivirea lui Dumnezeu,
desi dupa faptele mele sunt vrednic de chinuri si pe pamant si in iad.

Multa vreme n-am putut intelege ce este cu mine. Imi spuneam: Nu judec pe
nimeni, nu primesc ganduri rele, imi fac constiincios ascultarea, ma
infranez de la hrana, ma rog neincetat, dar atunci de ce si-au luat demonii
obiceiul de a veni la mine? Vad ca sunt in greseala, dar nu-mi pot da seama
de ce. Cand ma rog, ei pier pentru o vreme, dupa care vin din nou. Si mult
timp sufletul meu a fost in aceasta lupta. Am vorbit despre aceasta cu unii
"batrani", iar ei au tacut; si eram nedumerit. Si iata ca intr-o noapte
sedeam in chilie si demonii au venit la mine si s-a umplut chilia de ei.
M-am rugat din inima si Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou. Atunci
m-am sculat ca sa fac inchinaciuni la icoane, dar demonii erau de
jur-imprejurul meu, iar unul dintre ei statea in asa fel ca nu ma puteam
inchina la icoane fara sa ma inchin inaintea lui. Atunci am sezut din nou
jos si am zis: "Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog Tie cu mintea curata, dar
demonii nu ma lasa. Spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se departeze de la

Si atunci am primit in sufletul meu acest raspuns de la Domnul:

"Cei mandri sunt intotdeauna chinuiti asa de catre demoni"

Iar eu am zis: "Doamne, Tu esti milostiv, sufletul meu Te cunoaste; spune-mi
ce trebuie sa fac ca sa se smereasca sufletul meu".

Si Domnul mi-a raspuns in suflet:

"Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!"

O, milostivirea lui Dumnezeu! Sunt un ticalos inaintea lui Dumnezeu si a
oamenilor, dar Domnul ma iubeste, ma lumineaza si ma vindeca si El Insusi
invata sufletul meu smerenia si iubirea, rabdarea si ascultarea si revarsa
peste mine toata mila Sa. De atunci tin mintea mea in iad si ard in focul
cel intunecos si tanjesc dupa Domnul si-L caut cu lacrimi si zic:  "Degraba
voi muri si ma voi saIaslui in temnita intunecata a iadului si eu singur voi
arde acolo si voi tanji dupa Domnul si voi plange: Unde esti Domnul meu, pe
Care Te cunoaste sufletul meu?" Si mare folos am dobandit de la acest gand:
mintea  mea s-a curatit si sufletul meu a aflat odihna.

Lucru uimitor: Domnul mi-a poruncit sa tin mintea mea in iad si sa nu
deznadajduiesc. El este atat de aproape de noi: "Iata, Eu sunt cu voi pana
la sfarsitul veacurilor" [Mt 28,20], si inca: "Cheama-Ma in ziua necazului
tau, si Eu te voi izbavi si tu Ma vei preamari" [Ps 49, 15]. Cand Domnul se
atinge de un suflet, acesta se face tot nou, dar lucrul acesta e inteles
numai de cel ce l-a cunoscut din experienta, pentru ca fara Duhul Sfant e cu
neputinta sa cunoastem cele ceresti, si acest Duh e dat pe pamant de catre

Cine va descrie bucuria de a cunoaste pe Domnul si de  a nazui neincetat
spre El ziua si noaptea?

Ah, cat de fericiti si norocosi suntem noi, crestinii! Nu e nimic mai
pretios decat a cunoaste pe Domnul si nu e nimic mai rau decat a nu-L
cunoaste pe EL Dar fericit este si acela care, chiar daca nu cunoaste,
totusi crede. Am inceput sa fac asa cum m-a invatat Domnul si sufletul meu a
aflat odihna in Dumnezeu, si acum ziua si noaptea cer de la Dumnezeu
smerenia lui Hristos. O, smerenia lui Hristos! O cunosc desi nu pot sa o am.
O cunosc din harul lui Dumnezeu, dar nu o pot descrie. O caut ca pe un
margaritar scump si scanteietor. E mai placuta si mai dulce sufletului decat
lumea intreaga. Am cunoscut-o din experienta. Si nu va mirati de aceasta.
Duhul Sfant viaza in noi pe pamant si El ne lumineaza. El ne da sa cunoastem
pe Dumnezeu. El ne da sa iubim pe Domnul. El ne da sa ne gandim la Dumnezeu.
El ne da darul cuvantului. El ne da sa preamarim pe Domnul. El ne da bucuria
si veselia.

Duhul Sfant ne da puterea de a duce lupta cu vrajmasii si de a-i birui. Ii
rog fierbinte pe toti oamenii: Sa priveghem cu pocainta si atunci vom vedea
mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii si se incred in ele ma rog sa
inteleaga ca din aceasta se arata in ei mandria si impreuna cu ea dulceata
tulbure a slavei desarte, in care nu este pocainta unui duh smerit, si aici
e toata nenorocirea, pentru ca fara smerenie nu putem birui pe vrajmasi. Eu
insumi am fost amagit de doua ori. Prima data, vrajmasul mi-a aratat o
lumina si un gand mi-a spus:

"Primeste-o! E harul". A doua oara, am primit o vedenie si am suferit mult
pentru ea. Era la sfarsitul privegherii, cand se canta: "Toata suflarea sa
laude pe Domnul", si am auzit cum imparatul David in cer canta laude lui
Dumnezeu. Stateam in strana si mi se parea ca nu mai era nici acoperis, nici
turla si ca vedeam cerul deschis. Am vorbit de aceasta cu patru barbati
duhovnicesti, dar nimeni nu mi-a spus ca vrajmasul isi batea joc de mine. Eu
insumi credeam ca demonii nu pot slavi pe Dumnezeu si ca, prin urmare,
aceasta vedenie nu era de la vrajmasul. Inselaciunea slavei desarte ma tinea
in gheare si iarasi am ajuns sa vad demoni. Atunci am cunoscut ca eram
inselat si am descoperit totul parintelui meu duhovnicesc si i-am cerut sa
se roage pentru mine; si pentru rugaciunile lui acum sunt mantuit si rog
totdeauna pe Domnul sa-mi dea duhul smereniei. Si daca as fi intrebat: "Ce
ti-ai dori de la Dumnezeu, ce dar?", as raspunde: "Duhul smereniei care
bucura pe Domnul mai mult decat toate". Pentru smerenia sa Fecioara Maria
s-a facut Maica lui Dumnezeu si este preamarita mai mult decat toti in cer
si pe pamant. Ea s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu: "Iata, roaba
Domnului" [Le 1, 38], a spus ea; si noi toti trebuie sa imitam pe Sfanta

Pentru smerenie, sufletul dobandeste odihna in Dumnezeu, dar ca sa tina
aceasta odihna, sufletul trebuie sa se invete multa vreme. Pierdem aceasta
odihna pentru ca nu suntem intariti in smerenie. Si pe mine vrajmasii m-au
inselat mult. Gandeam in mine insumi: Sufletul meu cunoaste pe Domnul, stie
cat e de bun si cat de mult ne iubeste; cum se face insa ca-mi vin ganduri
rele? Si multa vreme n-am putut sa ma regasesc, pana cand nu m-a povatuit
Domnul, si atunci am inteles ca din mandrie se arata gandurile rele.

Un monah lipsit de experienta suferea din partea demonilor, si cand il
napadeau, el fugea de ei, dar ei il urmareau.

Daca ti se intampla si tie ceva asemanator, nu te inspaimanta si nu fugi, ci
stai cu barbatie, smereste-te si zi: "Doamne, miluieste-ma, ca sunt un mare
pacatos" si demonii pier; dar daca vei fugi in chip las, ei te vor goni in
prapastie. Adu-ti aminte ca in ceasul cand te napadesc demonii, se uita la
tine si Domnul, sa vada cum iti pui nadejdea in El.  Chiar daca il vezi
limpede pe Satana si el te va arde cu focul lui si vrea sa inrobeasca mintea
ta, nu te teme, ci nadajduieste cu tarie in Domnul si spune: "Sunt mai rau
decat toti" si vrajmasul se va departa de tine. Nu te speria nici daca simti
ca un duh rau lucreaza inauntrul tau, ci marturiseste-te sincer si cere din
toata inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50, 18] si negresit Domnul ti-l
va da, si atunci, pe masura smereniei tale, vei simti intru tine harul; iar
cand sufletul tau se va smeri cu totul, atunci vei gasi odihna desavarsita.

Acesta este razboiul pe care il duce omul toata viata. Sufletul care a
cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant si cade in inselare sa nu se
infricoseze, ci, aducandu-si aminte de iubirea lui Dumnezeu si stiind ca
lupta cu vrajmasii e ingaduita din pricina mandriei si a slavei desarte, sa
se smereasca si sa ceara de la Domnul sa-I tamaduiasca si Domnul va tamadui
sufletul uneori degraba, alteori incet, putin cate putin. Cel ascultator
care crede duhovnicului sau si nu crede siesi se va tamadui degraba de orice
vatamare pe care i-au pricinuit-o vrajmasii, dar cel neascultator nu se va

Razboiul sufletului cu vrajmasii tine pana la mormant. Si daca la razboiul
obisnuit este omorat numai trupul, razboiul nostru e mult mai chinuitor si
mai primejdios, pentru ca si sufletul poate pieri. Pentru mandri a mea,
Domnul a ingaduit de doua ori vrajmasului sa faca o asemenea lupta cu
sufletul meu, ca sufletul meu a ajuns in iad, si pot spune ca daca sufletul
e viteaz, va rezista, iar daca nu, poate sa piara pe veci. Scriu tuturor
celor care, ca si mine, vor fi intr-o nenorocire asemanatoare: stati
barbateste si nadajduiti cu tarie in Dumnezeu, si vrajmasii nu vor rezista,
pentru ca Domnul i-a biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut ca
Domnul poarta de grija de noi cu milostivire si nici o rugaciune, nici un
gand bun nu se pierd inaintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca si cum Domnul nu
ne aude; dar aceasta e numai pentru ca suntem mandri si cerem ceea ce nu ne
este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaste mandria in noi insine, dar
Domnul lasa pe cel mandru sa se zbata chinuindu-se in neputinta sa pana ce
se smereste. Cand sufletul se smereste, atunci vrajmasii sunt biruiti si
sufletul afla mare odihna in Dumnezeu.

De doua ori am fost in Duhul Sfant si de doua ori am fost in mare nenorocire
si supus unei grele ispite. Iar o data a fost ingaduit sa fiu ispitit pentru
mandrie: harul Sfantului Duh a plecat de la mine si ma simteam ca un dobitoc
in trup omenesc. Cu mintea nu-L uitasem pe Dumnezeu, dar sufletul meu
ajunsese pustiu ca al unui dobitoc. Am inceput sa ma caiesc si harul s-a
intors. Aceasta a durat trei zile.

Am fost ispitit si la ceasul rugaciunii, incat nu mai stiam daca eram in
trup sau in afara de trup, dar sufletul meu vedea pe Dumnezeu. Si iata ca
acum stiu din experienta ce inseamna a fi in Duhul Sfant si ce inseamna a fi
lipsit de El. O, fratilor, daca ati putea intelege chinul sufletului care a
purtat pe Duhul Sfant, dar apoi L-a pierdut. Acest chin e cumplit. Atunci
sufletul se afla intr-o intristare si o mahnire de nedescris. E chinul lui
Adam dupa izgonirea lui din rai.

Cine poate intelege raiul? Il poate intelege in parte cine poarta in el pe
Duhul Sfant, pentru ca raiul este Imparatia Duhului Sfant, si Duhul Sfant in
cer si pe pamant Acelasi este. Gandeam in mine insumi: "Sunt un ticalos si
vrednic de toate pedepsele", dar in loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul
Sfant. Duhul Sfant e mai dulce decat tot ce-i pamantesc. E hrana cereasca, e
bucuria sufletului.

Daca vrei sa ai in chip simtit harul Duhului Sfant, smereste-te ca Sfintii
Parinti. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: "Credeti-ma, copiii mei, unde
e Satana acolo voi fi si eu". Un curelar din Alexandria gandea: "Toti se vor
mantui, eu singur voi pieri", si Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare ca
n-a ajuns inca la masura curelarului aceluia. Parintii au dus o lupta
incrancenata cu demonii si s-au obisnuit sa gandeasca smerit despre ei
insisi, si pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul. Domnul mi-a dat sa inteleg
puterea acestor cuvinte. Si cand tin mintea mea in iad, sufletul meu are
odihna, dar cand uit de aceasta, atunci imi vin ganduri care nu plac lui

Gandeam: "Sunt pamant, si pamant pacatos", Dar Domnul mi-a aratat mila Sa si
mi-a dat din belsug harul Sau si se bucura duhul meu pentru ca, desi sunt un
ticalos, Domnul ma iubeste si de aceea sufletul meu e atras spre El in chip
nesaturat, iar cand Il voi intalni, voi zice sufletului meu: Uita-te la El!
Nu-L pierde "ca sa nu ti se intample ceva mai rau" [In 5, 14], pentru ca
sufletul indura mari chinuri atunci cand pierde harul Duhului Sfant.

Credeti-ma, scriu inaintea fetei Domnului, pe Care sufletul meu Il cunoaste.
Pentru a pastra harul, trebuie sa ne smerim mereu. Iata, Domnul smereste cu
milostivire pe cei care slujesc

Lui. Antonie cel Mare credea ca in pustie era mai batran si mai desavarsit
decat toti, dar Domnul l-a indreptat spre Pavel Tebeul, si Antonie a vazut
pe cel care era mai batran si mai desavarsit decat el.

Cuviosul Zosima credea ca era monah din copilarie si  ca nimeni nu putea
discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca si a vazut ca era
departe de a fi ajuns la masura el.

Sfantul Tihon [Zadonski] a fost smerit de un nebun intru Hristos, care i-a
dat o palma si i-a zis: "Nu te inalta cu intelepciunea! "

Astfel, Domnul Cel Milostiv smereste pe sfinti, ca ei sa ramana smeriti pana
la sfarsit. Cu atat mai mult trebuie sa ne smerim noi. De aceea, ziua si
noaptea cer si eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu inseteaza
sa o dobandeasca, pentru ca este darul cel mai inalt al Duhului Sfant. In
smerenia lui Hristos e si iubire, si pace, si blandete, si infranare, si
ascultare, si indelunga-rabdare, si toate virtutile sunt cuprinse in ea.

Sufletul smerit care poarta in sine din belsug harul Sfantului Duh si-l
pazeste pe el, are la o vedenie dumnezeiasca multa putere ca sa o suporte,
dar pe cel ce are putin har, o vedenie il face sa cada cu fata la pamant,
pentru ca in el e putina puterea harului. Asa, pe Muntele Taborului, atunci
cand Domnul S-a schimbat la fata, Moise si Ilie stateau in picioare si
vorbeau cu El, dar apostolii au cazut la pamant [Mt 17, 6]; mai apoi, insa,
cand s-a inmultit in ei harul Duhului Sfant, au ramas si ei in picioare la
aratarile Domnului si au putut vorbi si ei cu El.

Asa si Cuviosul Serghie [din Radonej], la aratarea Maicii Domnului statea in
picioare inaintea Ei, pentru ca avea un mare har al Duhului Sfant, dar
ucenicul sau Miheia a cazut cu fata la pamant si nu putea privi la Maica
Domnului. Si Serafim din Sarov a avut mult har al Duhului Sfant si statea in
picioare cand i s-a aratat Maica Domnului, dar slujitorul sau a cazut cu
fata la pamant, pentru ca avea putin har. Astfel, daca sufletul are in el
har, nu se teme cand vede demoni, pentru ca simte in el puterea lui

Acum e ceasul al patrulea din noapte. Sed in chilia mea ca intr-un palat, in
pace si iubire, si scriu. Dar cand vine har mai mult, atunci nu mai pot

Sfantul Ignatie Briancianinov


                         Randuiala luarii aminte la sine pentru cel ce traieste in lume


 Sufletul tuturor indeletnicirilor in Domnul este luarea-aminte. Fara
luare-aminte toate aceste indeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieste
sa se mantuiasca trebuie sa-si randuiasca viata in asa fel ca sa poata
pastra luarea-aminte la sine nu numai in insingurare, ci chiar si in
imprastierea in care imprejurarile il trag uneori impotriva vointei sale.
Frica de Dumnezeu sa traga in cumpana inimii mai greu decat toate celelalte
simtiri: atunci va fi usor sa pastrezi luarea-aminte la sine atat in
linistea chiliei, cat si in mijlocul zarvei care te impresoara din toate

Infranarea cu dreapta-socotinta de la mancare, micsorand aprinderea
sangelui, ajuta foarte mult luarii-aminte la sine; iar infierbantarea
sangelui - care vine fie din prisosul de mancare, fie din miscarile
puternice ale trupului, fie din focul maniei, fie din betia slavei desarte,
precum si din multe alte pricini - naste o multime de ganduri si inchipuiri;
altfel spus, naste imprastiere. Prima porunca pe care Sfintii Parinti o dau
celui ce vrea sa ia aminte la sine e infranarea cu masura, egala,
statornica, de la mancare.

Dupa trezirea ta din somn - ce preinchipuie desteptarea din morti a tuturor
oamenilor - indreapta-ti gandul catre Dumnezeu, adu jertfa lui Dumnezeu
incepaturile gandurilor mintii, care n-a primit inca nici o intiparire
desarta. In liniste, cu mare luare-aminte, dupa ce ai implinit tot ce este
de trebuinta pentru trupul ce se scoala din somn, sa citesti obisnuita
pravila de rugaciune, ingrijindu-te nu atat ca rugaciunea sa fie multa, cat
ca ea sa fie savarsita cu luare-aminte - si, din pricina luarii-aminte, sa
sfinteasca si sa dea viata inimii prin strapungerea si mangaierea pe care le
aduce rugaciunea. Dupa pravila de rugaciune, ingrijeste-te iarasi, din toate
puterile, sa fii cu luare-aminte; citeste Noul Testament si mai ales
Evanghelia. Cand citesti acestea, ia aminte la toate poruncile si sfaturile
lui Hristos, ca dupa indreptarul lor sa iti poti randui toata lucrarea, atat
vazuta, cat si nevazuta. Cat de mult sa citesti, asta o hotarasc puterile
omului si imprejurarile. Nu trebuie ingreunata mintea cu citire de prisos a
rugaciunilor si a Scripturii, si nici nu trebuie ca omul sa isi paraseasca
indatoririle pentru a se indeletnici fara masura cu rugaciunile si citirea.
Asa cum prisosul de mancare aduce in neoranduiala pantecele si il
imbolnaveste, si intrebuintarea fara masura a hranei duhovnicesti slabeste
mintea, pricinuindu-i sila fata de indeletnicirile evlavioase, si aduce
asupra ei trandavia. Pentru incepator, Parintii randuiesc rugaciuni dese,
insa nu lungi. Atunci cand mintea va creste cu statura duhovniceasca, va fi
in stare sa se roage neincetat. De crestinii ce au ajuns la starea varstei
desavarsite in Domnul vorbeste Apostolul cand spune: "Voiesc, dar, ca sa se
roage barbatii in tot locul, ridicandu-si mainile curate, fara manie si
indoire" (1 Tim. II, 8), adica fara patima si fara nici o imprastiere sau
robire a mintii. Ceea ce se potriveste barbatului nu se potriveste inca
pentru prunc. Luminat fiind, prin rugaciune si citire, de catre Soarele
Dreptatii, de Domnul nostru Iisus Hristos, sa iasa omul la lucrul sau de
fiecare zi, luand aminte ca in toate faptele si cuvintele sale, in toata
fiinta lui sa imparateasca si sa lucreze atotsfanta voie a lui Dumnezeu,
care este descoperita si lamurita oamenilor in poruncile evanghelice.

De se vor intampla minute libere de-a lungul zilei, intrebuinteaza-le pentru
a citi cu luare aminte rugaciuni alese, ori cateva locuri alese din Sfanta
Scriptura, si prin acestea intareste-ti din nou puterile sufletesti,
istovite de lucrarea desfasurata in mijlocul desertaciunii lumii. De nu vei
avea asemenea minute de aur, sa-ti para rau dupa ele ca dupa o comoara. Ceea
ce ai pierdut astazi nu trebuie sa mai pierzi in ziua urmatoare, fiindca
inima noastra lesne se deda nepasarii si uitarii, din care se naste
intunecata necunostinta, atat de pierzatoare pentru lucrarea lui Dumnezeu,
pentru lucrarea mantuirii oamenilor.

De se va intampla sa zici ori sa faci vreun lucru potrivnic poruncilor lui
Dumnezeu, neintarziat sa vindeci greseala prin pocainta si prin pocainta
nefatarnica intoarce-te la calea lui Dumnezeu, de la care te-ai abatut prin
calcarea voii Lui. Nu te abate alaturi de calea lui Dumnezeu ! Gandurilor,
visarilor si simtirilor care vin, adu-le impotriva, cu credinta si smerenie,
poruncile evanghelice, graind impreuna cu patriarhul Iosif: "Cum voi face eu
acest lucru rau, si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu ?" (Fac. XXXIX, 9).
Cel ce ia aminte la sine dator este sa se fereasca de orice inchipuire
indeobste, oricat de atragatoare si cu bun chip ar parea ea; orice
inchipuire este o ratacire a mintii in afara adevarului, pe taramul
nalucilor lipsite de fiinta si de putinta de a lua fiinta, care lingusesc
mintea si o insala. Urmarile inchipuirii si visarii: pierderea luarii-aminte
la sine, imprastierea mintii si impietrirea inimii la rugaciune; de aici se
naste neoranduiala sufleteasca.

Seara, mergand spre somn (care fata de viata zilei care s-a scurs este
asemenea unei morti), cerceteaza lucrurile pe care le-ai facut de-a lungul
acelei zile. Pentru cel ce duce viata cu luare-aminte, aceasta cercetare nu
e anevoioasa - fiindca din pricina luarii-aminte la sine este nimicita
uitarea, atat de proprie omului imprastiat. Asadar: dupa ce ti-ai adus
aminte toate pacatele pe care le-ai savarsit cu lucrul, cu cuvantul, cu
gandul, cu simtirea, adu pentru ele pocainta lui Dumnezeu cu hotararea de a
te indrepta, care e chezasia inimii pentru pocainta ta. Apoi, dupa ce ti-ai
facut pravila de rugaciune, incheie cugetand la Dumnezeu, ziua pe care ai
inceput-o cugetand la Dumnezeu.

Unde merg toate gandurile si simtirile omului adormit ? Ce stare tainica
este somnul, in timpul caruia sufletul si trupul sunt vii si totodata nu
traiesc, sunt straine de constiinta vietii lor, ca si cum ar fi moarte ?
Somnul este la fel de neinteles ca moartea. In timpul lui sufletul se
odihneste, uitand cele mai crunte amaraciuni si necazuri lumesti, dupa
asemanarea odihnei sale vesnice; iar trupul!... de vreme ce el se scoala din
somn, negresit va si invia din morti. Grait-a marele Agaton: "Este cu
neputinta ca fara mare luare-aminte la sine sa sporeasca omul in vreo fapta

Sfantul Ioan Gura de Aur

                       Caile pocaintei

 Esti pacatos? Nu deznadajdui! Intra in biserica pentru pocainta. Ai
pacatuit? Spune-I lui Dumnezeu: "Am pacatuit!". E chiar atat de greu sa-ti
marturisesti pacatul? Dar daca nu te osandesti singur pe tine,, il vei avea
osanditor pe diavol. Grabeste-te si rapeste-i aceasta lucrare; caci,
adevarat, lucrarea lui este sa osandeasca. Grabeste-te si stinge pacatul;
caci ai un osanditor care nu poate sa taca.

Ai pacatuit? Nu-ti cer nimic altceva decat aceasta: intra in biserica si
spune-I cu pocainta lui Dumnezeu: "Am pacatuit". Fiindca este scris:
"Marturiseste-ti tu mai intai pacatele, ca sa poti fi indreptatit" (Isaia
43, 26). Marturiseste-ti pacatul, pentru a fi iertat. Nu e nevoie pentru
asta nici de eforturi, nici de multe vorbe, nici de cheltuieli sau ceva
asemanator. Un cuvant doar: "Am pacatuit".

Si de unde stiu, ma vei intreba, ca daca-mi marturisesc pacatul, acesta va
fi sters? Iti raspund: in Scriptura il vei gasi atat pe cel care l-a
marturisit si i-a fost sters, cat si pe cel care nu l-a marturisit si a fost

Cain l-a ucis pe fratele sau din invidie. " Unde este Abel, fratele tau?"
l-a intrebat dupa aceea Dumnezeu (Facere 4, 9). Si l-a intrebat nu pentru ca
Acela, Care le cunoaste pe toate, nu stia asta, ci pentru ca voia sa-l
conduca pe ucigas la pocainta. insa Cain a raspuns: "Nu stiu; nu cumva sunt
eu paznicul fratelui meu?" (Facerea 4, 9). "Fie, nu esti paznic; de ce insa
ai devenit ucigas? Nu l-ai pazit; de ce insa l-ai omorat? Cum indraznesti sa
vorbesti asa? "Glasul sangelui fratelui tau striga spre Mine din pamant", a
zis atunci Dumnezeu (Facerea 4, 10). Si l-a pedepsit imediat, nu atat pentru
crima, cat pentru necuviinta lui; caci Dumnezeu mi-l scarbeste atat de mult
pe cel care pacatuieste cat pe cel care este necuviincios.

Asadar, deoarece Cain, cu toate ca mai tarziu s-a cait, n-a marturisit el
primul pacatul pe care l-a savarsit, de aceea nu si-a aflat iertare.
Pedeapsa lui a fost grea:, "Ratacitor vei fi si fugar pe pamant!" (Facerea
4, 12). Dumnezeu nu i-a luat viata, pentru ca adevarul sa nu fie uitat; ci a
facut din el lege, ca sa-l citeasca toti oamenii care vor veni dupa el, si
in felul acesta nenorocirea lui sa devina pentru altii pricina de filozofie.
Si ratacea Cain ca o lege vie, ca un stalp umblator, tacut, dar mai
rasunator ca o trambita. "Nimeni sa nu faca ce am facut eu, ca sa nu
pateasca la fel", rosteste in Scriptura. A fost pedepsit pentru necuviinta
lui. A fost osandit, intrucat nu si-a marturisit pacatul. Daca-l marturisea,
ar fi fost iertat.

Asadar prima cale a pocaintei si a iertarii pacatelor este marturisirea. Si
pentru a te incredinta ca asa este, priveste cum un altul, marturisindu-si
pacatul, i s-a sters.

Proorocul si imparatul David a cazut intr-un pacat indoit, al adulterului si
crimei. A vazut, spune Scriptura, o femeie frumoasa care se imbaia, a
dorit-o puternic si in continuare a pacatuit cu ea. Astfel, un prooroc a
cazut in adulter, un margaritar a cazut in noroi. Dar nu pricepuse inca
pacatul sau; atat de mult il intunecase patima. Caci sufletul este pentru
trup ceea ce este carausul pentru car. S-a imbatat carausul? Si carul
inainteaza in dezordine. S-a intunecat sufletul de patima? Si trupul se
tavaleste prin mocirla.

Ce-a facut asadar David? A savarsit adulter. Nu-si dadea insa seama de raul
pe care l-a faptuit, desi se afla aproape la batranetile lui. Batranetile,
fireste, nu sunt de folos celui nesarguincios si nesocotitor, si nici
tineretea . nu-l poate vatama pe cel ce are ravna pentru virtute. Caci
moralitatea nu este plasmuita de varsta, ci este izbanda vointei. Dovada
pentru asta este neindoielnic proorocul Daniel, care la varsta de
doisprezece ani era deja judecator, iar acei judecatori batrani, la o varsta
atat de inaintata, voiau sa pacatuiasca cu evlavioasa Suzana. Nici pe acela
nu l-a vatamat tineretea lui, nici lor nu le-a folosit parul alb. Si David,
asadar, care a pacatuit la o varsta destul de batrana, nu-si dadea seama de
pacatul lui, pentru ca mintea ii era imbatata de patima desfraului.

Iar Dumnezeu ce-a facut? 1l-a trimis pe proorocul Natan. Proorocul a venit
la prooroc. Asa li se intampla si doctorilor. Cand un doctor se
imbolnaveste, are nevoie de un alt doctor. La fel si aici. Un prooroc a
pacatuit, alt prooroc a adus leacul. A venit asadar Natan, dar nu l-a
cercetat indata ce a intrat la el, nici nu i-a spus: "Nelegiuitule si
nerusinatule, care ai cazut in adulter si crima, cum de fiind atat de
cinstit de Dumnezeu ai calcat poruncile Lui?". Natan n-a spus asa ceva, ca
sa nu-l faca si mai necuvios; caci pacatosul; cand i se descopera pacatele,
este cuprins de necuviinta.' Ce-i spune, deci? "intr-o cetate erau doi
oameni: unul bogat si altul sarac. Cel bogat avea foarte multe turme si
cirezi, iar cel sarac n-avea nimic, in afara de o mielusei mica, pe care o
cumparase si pe care a tinut-o si U

hranit-o; si ea a crescut laolalta cu el si copiii lui: din painea lui manca
si din paharul lui bea si la sanul lui dormea" - prin aceasta arata cinstita
legatura a barbatului cu sotia lui. "La omul bogat a poposit un calator, dar
el nu s-a indurat sa ia din turmele lui si din cirezile lui ca sa gateasca
pentru calatorul care venise la el, ci a luat mieluseaua omului sarac si a
gatit-o pentru oaspetele sau" (II Regi 12, 1-4).

Iar imparatul ce a raspuns? Crezand ca e vorba de altcineva, s-a maniat
foarte si i-a spus lui Natan: "Vinovat de moarte este omul care a facut
aceasta; de sapte ori va plati mieluseaua" (II Regi 12, 5-6). Hotarare
foarte severa. Asa sunt insa oamenii. Pe ceilalti ii osandesc lesne, cu mare
severitate si asprime.

Ce face atunci Natan? Nu pune pentru multa vreme leacuri alinatoare pe rana,
ci dupa cateva clipe afunda bisturiul adanc, ca sa-l indurereze pe imparat.
"Tu esti omul care a facut aceasta" ii spune. Iar David raspunde imediat:
"Am pacatuit impotriva Domnului" (II Regi 12, 13). Nu spune: "Cine esti tu,
care ma cercetezi? Cine te-a trimis sa-mi vorbesti cu atata cutezanta? Cum
indraznesti sa faci asa ceva? Ci si-a dat seama de pacatul lui si a
recunoscut: "Am pacatuit impotriva Domnului". Atunci si Natan il
incredinteaza: "Si Domnul ti-a indepartat pacatul". Domnul l-a iertat,
pentru ca s-a osandit pe sine. I-a sters pacatul, fiindca l-a marturisit cu
barbatie. Asadar marturisirea este prima cale care conduce la pocainta.

Exista insa si o alta cale, tanguirea sau plangerea, Nici aceasta nu
necesita osteneala. Nu-ti cer sa calatoresti in largul marii, sa ajungi pe
tarmuri indepartate, sa mergi pe jos drum lung, sa cheltuiesti bani, sa te
lupti cu valurile salbatice. Dar ce? Sa plangi pentru pacat. Si de unde
stiu, ma vei intreba iarasi, ca, daca plang, pacatul imi va fi sters? Ai si
pentru asta dovezi in Scriptura.

Era un rege pe care-l chema Ahab, om drept, imparatia lui insa, nu era buna,
datorita femeii lui nelegitime, Izabela. Ahab a vrut sa ia in stapanire via
unui anume Nabot, din cetatea Izreel, oferindu-i ca rasplata o alta vie sau
bani. Dar Nabot nu i-a vandut-o, pentru ca era mostenire parinteasca.
Regele, de tristete, nu voia nici sa manance. Atunci imparateasa Izabela,
lipsita de rusine si ticaloasa, se apropie de el si-i spuse: "De ce-ti este
sufletul tulburat si nu vrei sa mananci?... Scoala-te si mananca si fii
stapan pe tine: eu iti voi da via lui Nabot Izreeliteanul" (III Regi 21,
5-7). Se apuca deci si scrise o epistola tuturor batranilor si fruntasilor
care locuiau in cetatea Izreel, poruncindu-le: " Tineti post si puneti-l pe
Nabot sa sada printre fruntasii poporului. Si-n preajma lui puneti sa sada
doi oameni netrebnici care sa marturiseasca impotriva-i, zicand: Ai defaimat
pe Dumnezeu si pe rege!" (III Regi 21, 9-l0). Ce post era acela? Post plin
de faradelege. Au vestit post, ca sa savarseasca crima!

Si ces-a intamplat dupa asta? Nabot a fost ucis cu pietre. Cand Izabela a
aflat acest lucru, i-a spus lui Ahab; "Scoala-te si pune stapanire pe via
lui Nabot Izreeliteanul, cel care n-a vrut sa ti-o vanda, caci Nabot nu mai
e viu, ci a murit" (III Regi 21, 15). Iar acela, desi la inceput i-a parut
rau, dupa aceea s-a dus sa puna stapanire pe vie. Atunci Dumnezeu i l-a
trimis pe proorocul Ilie, spunandu-i: "Seoala-te si te coboara sa-l
intalnesti pe Ahab, regele Israelului, cel din Samaria;... Si vei grai catre
el, zicand: "...De vreme ce tu ai ucis si ai luat in stapanire, de aceea asa
graieste Domnul: in locul unde porcii si cainii au lins sangele lui Nabot,
acolo vor linge cainii sangele tau" (III Regi 21, 18-l9). Urgie trimisa de
Dumnezeu, hotarare desavarsita, osanda dreapta. Si iata unde-l trimite, in
vie. Unde s-a faptuit crima, acolo va avea loc si pedeapsa. Si cand l-a
vazut Ahab pe proorocul Ilie, i-a zis: "M-ai aflat, vrajmasule, si aici?"
(III Regi 21, 20). Adica, sunt vinovat, pentru ca am pacatuit, si m-ai
prins; "M-ai aflat, vrajmasule?" De ce era Ilie vrajmas al lui Ahab?
Deoarece proorocul il cerceta mereu pe rege pentru faptele lui. "Te-am
aflat", i-a raspuns. Si i-a adus la cunostinta hotararea dumnezeiasca: "Asa
graieste Domnul:Ai ucis, si vrei sa intri in mostenire? Si sa-i mai spui:
Asa zice Domnul: in locul unde au lins cainii sangele lui Nabot, acolo vor
linge cainii si sangele tau!".

Regele a auzit si s-a tulburat si s-a cait pentru pacatul sau. Si-a dat
seama de nedreptatea pe care a facut-o, a plans, a postit, si-a sfasiat
vesmantul si s-a imbracat in sac, in semn de plangere. De aceea Dumnezeu
si-a schimbat hotararea, dupa ce l-a aparat pe Ilie, ca sa nu pateasca
proorocul ceea ce patise Iona.

Va aduceti aminte ce a patit Iona? Dumnezeu i-a spus: "Scoala-te si du-tela
Ninive, cetatea cea mare) si propovaduieste in ea... inca trei zile, si
Ninive va fi nimicita" (Iona 1, 2 si 3, 4). Iona, cunoscand iubirea de
oameni a lui Dumnezeu, n-a vrut sa se duca. Si ce-a facut? A incercat sa
scape, caci se gandea: "Eu merg sa propovaduiesc; Dumnezeu insa, fiind
indurator, isi va Schimba hotararea si nu-i va pedepsi; si atunci ma vor
ucide cape un prooroc mincinos". "A coborat la Iope", spune Scriptura,-""si
a aflat o corabie care mergea la Tarsis; si si-a platit pretul calatoriei si
a intrat in ea" (Iona.1,3).

Unde-ai plecat, Iona. Te duci in alt tinut? Dar "Al Domnului e pamantul si
plinirea lui" (Psalmi 23, 1). Pe mare? Dar "a Lui este marea, El a facut-o"
(Psalmi 94, 4). in cer? Dar nu l-ai auzit pe David spunand: "Cand privesc
cerurile, lucrul mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat"
(Psalmi 8, 3). Cu toate acestea, teama l-a facut sa fuga - asa credea; caci
sa scape cineva cu adevarat de Dumnezeu este cu neputinta.

insa cand marea l-a adus inapoi pe uscat, a mers la niniviteni si a
propovaduit: "inca trei zile, si Ninive va fi nimicita" (Iona 3, 4). Si cand
a vazut ca au trecut trei zile si nu s-a intamplat nimic din cate a
amenintat Dumnezeu, s-a rugat, exprimandu-si durerea: "O, Doamne!, oare nu
acestea erau cuvintele mele pe care eu le-am grait pe cand inca ma aflam in
tara mea?... Fiindca eu stiam ca Tu esti milostiv si indurat, indelung
rabdator si mult-milostiv, si ca-Ti pare rau de rautati" (Iona 4, 2).

Ca sa nu pateasca, asadar, Ilie ceea ce a patit Iona, Dumnezeu i-a aratat
pricina pentru care l-a iertat pe Ahab: "Ai vazut cum s-a patruns Ahab de
mahnire in fata Mea?: Nu in zilele lui voi aduce necazurile, ci in zilele
fiului sau le voi aduce" (III Regi 21, 29).

E de mirare! Stapanul se indreptateste in fata rqbului. Dumnezeu se apara in
fata unui om pentru ce-a facut cu alt om. Sa nu crezi, ii spune, ca l-am
iertat fara motiv. Nu. intrucat si-a schimbat felul de viata, mi-am schimbat
si eu hotararea fata de el si mi-am alungat mania. Asta nu inseamna ca tu
vei fi considerat prooroc mincinos. Pentru ca ai spus adevarul. Daca acela
nu-si schimba felul de viata, l-as fi pedepsit, asa cum hotarasem. Acum
insa, dupa ce a  plans si s-a cait, l-am iertat.

Vezi cum plangerea sterge pacatele?

Ai insa si o a treia cale de pocainta. Iti pomenesc multe cai, ca sa-ti fac,
prin multimea lor, mantuirea mai usoara. Asadar care este aceasta a treia
cale? Smerita cugetare. Smereste-te, si vei face sa dispara multele tale
pacate. De asta te incredinteaza Scriptura, prin parabola vamesului si a
fariseului (Luca 18, 10-l.4): Au mers, zice, un fariseu si un vames la
templu, pentru a se ruga. Si a inceput fariseul sa enumere una cate una
virtutile lui. "Nu sunt ca ceilalti oameni" spunea el, "rapitori, nedrepti,
adulteri, sau chiar ca- acest vames". Mizerabilule si netrebnicule! Ai
osandit pe toata lumea. De ce l-ai ranit cu cuvantul tau aspru si pe cel
care se afla langa tine? Nu-ti ajungea lumea intreaga, trebuia sa-l
osandesti si pe vames? Pe toti i-ai osandit; de niciunul nu ti-a parut mul
"Postesc de doua ori pe saptamana" a continuat, "si dau zeciuiala din toate
castigurile". Ce vorbe de mandrie!

Iar vamesul cum a raspuns? Dupa ce l-a auzit, n-a zis: "Cine esti tu, care
vorbesti in felul asta despre mine? De unde stii cum traiesc eu? N-ai
discutat cu mine, n-ai locuit cu mine, nu m-ai cunoscut. De ce esti atat de
ingamfat? De ce te lauzi? Cine incredinteaza despre faptele tale bune?".
Nimic asemenea n-a spus vamesul. Ci statea cu capul plecat, se batea in
piept si zicea: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului". Astfel, prin
smerita sa cugetare, a fost indreptatit. 'Fariseul a plecat din templu golit
de virtute, iar vamesul ilin de virtute; caci cuvintele lui au biruit
lucrurile, adica fariseul a fost osandit pentru mandria sa, pierzand tot
ceea ce castigase prin faptele lui, iar vamesul s-a curatit prin smerita sa
cugetare, stergand pacatele pe care le savarsise. in esenta, desigur, n-a
aratat smerita cugetare: caci smerita cugetare este atunci cand cineva se
smereste pe sine, desi este mare in virtute. Vamesul a rostit doar adevarul,
pentru ca era pacatos. Si, intr-adevar, cine poate fi mai rau decat vamesul?
Negustor al nenorocirilor celorlalti, uzurpator al ostenelilor straine,
partas al castigurilor altora, partinitor faimos, legiuitor pacatos. Asadar
daca un asemenea om a primit un dar atat de mare numai si numai pentru ca a
aratat smerita cugetare, cu atat mai mult un virtuos care se smereste.
incat, daca-ti marturisesti pacatul si devii smerit, vei fi iertat si te vei
impaca cu Dumnezeu.

Vrei acum sa afli cine este smerit? Uita-te la Pavel, dascalul lumii, vasul
ales, limanul linistii, turnul nestricacios, care cu trupul lui marunt a
cutreierat lumea ca sa-L propovaduiasca pe Hristos, a depus atatea osteneli;
i-a intins atatea curse diavolului, a fost intemnitat, ranit, biciuit, a
uimit lumea prin epistolele sale, a fost chemat la lucrarea lui prin glas
ceresc... Si cu toate acestea, se smerea si spunea: "Eu sunt cel mai mic
dintre apostoli; nici nu sunt vrednic sa ma numesc apostol" (I Corinteni 15,
9). Vezi pe ce treapta de smerenie se afla? Aceasta este adevarata smerita
cugetare, sa se smereasca cineva in toate si sa se considere pe el ultimul
dintre toti. Gandeste-te, cine era acela care spunea aceste cuvinte? Era
Pavel, locuitorul cerului, stalpul bisericilor, ingerul pamantesc, omul

Smerita cugetare deci este o alta cale de pocainta; smerita cugetare, care
l-a indreptatit atat de usor pe vames si i-a daruit imparatia cerurilor. Sa
vorbim acum despre o a patra cale. Este milostenia, imparateasa virtutilor.

"Mare lucru si de cinste e omul milostiv", spune Solomon (Proverbe 20, 6).
Mari sunt aripile milosteniei. Sfasie vazduhul, trece de luna, lasa in urma
soarele si ajunge in ceruri. Dar nici acolo nu sta. Trece si de ceruri,
inconjoara puterile ingeresti si se aseaza in fata tronului Domnului. Afla
asta din Sfanta Scriptura, unde ingerul acela, care i s-a aratat cuviosului
si milostivului sutas Corneliu, i-a zis: "Rugaciunile si milosteniile tale
s-au suit spre pomenire inaintea lui Dumnezeu" (Fapte 10, 4). Ce inseamna
acest lucru? Ca, chiar daca ai multe pacate, milostenia te apara in fata lui
Dumnezeu. Nu-ti ie teama, caci nici o putere nu i se poate impotrivi. Ea
tine in maini un catalog si cere achitarea datoriilor. Pentru ca insusi
Hristos a spus: "Cel ce face un bine muia dintre acesti foarte mici frati ai
Mei, Mie Mi l-a tacut" (parafraza la Matei 25, 40). Prin urmare, oricate
pacate ai avea, milostenia ta are mai mare greutate si le ine piept tuturor.

N-ai citit in Evanghelie parabola celor zece fecioare? Cele care au pazit
fecioria dar n-au avut milostenie au ramas afara din camara nuntii. Caci din
iece, cinci erau intelepte si cinci fara de minte. Cele iitelepte luasera
untdelemn pentru candelele lor. Cele iara de minte nu luasera, si de aceea
candelele au inceput sa li se stinga. Atunci au cerut untdelemn de la cele
intelepte. Acelea insa au raspuns: "Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici
noua si nici voua" (Matei 25, 9). Nu le-au refuzat din lipsa de mila sau din
rautate, ci pentru ca nu mai era vreme, caci venea deja mirele, si in teama,
ca nu cumva sa ramana toate pe afara. Si le sfatuiesc: "Mai bine mergeti la
cei ce vand untdelemn si cumparati-va". Aveau si cele neintelepte candele,
dar nu aveau untdelemn. Candela inseamna feciorie, untdelemnul milostenie;
si asa cum candela, daca nu este intretinuta cu untdelemn, se stinge, la fel
si fecioria, daca nu este insotita de milostenie, isi pierde valoarea, insa
cine sunt cei care vand asemenea untdelemn? Saracii. Si cat cer pe el? Cat
vrei. Pretul nu este stabilit, si in felul acesta nu te poti dezvinovati
spunand ca esti sarac. Ai un singur banut? Cumpara cerul; nu pentru ca cerul
este ieftin, ci pentru ca Dumnezeu este iubitor de oameni. N-ai nici un ban?
Daruieste un pahar cu apa rece; caci "cel ce in nume de ucenic va da de baut
numai un pahar cu apa rece unuia din acesti mici, adevar va graiesc: Nu-si
va pierde rasplata" (Matei 10,42).

Cerul este un negot si noi suntem nesarguinciosi. Da paine si ia rai. Da
lucruri mici si ia-le pe cele mari. Da lucruri stricacioase si ia-le pe cele
nestricacioase. Daca ar exista un bazar unde ai putea sa gasesti multe
lucruri ieftine, n-ai vinde tot ce ai, n-ai face tot ce-ti sta in putinta ca
sa cumperi marfurile acelea? Asadar cum pentru cele stricacioase arati atata
bunavointa, iar pentru o marfa nepieritoare esti nesarguincios si nepasator?
Da-le celor saraci si, daca tu taci in ceasul judecatii, nenumarate guri te
vor apara; caci milostenia va fi acolo si va depune marturie pentru
mantuirea ta. Nu te dezvinovati spunand ca esti sarac. Vaduva care l-a
gazduit pe proorocul Ilie era foarte saraca, dar saracia n-a impiedicat-o
sa-l ospateze si sa-l milostiveasca cu ceea ce avea. De aceea s-a si
invrednicit sa se bucure de roadele milosteniei ei.

Poate ca-mi vei spune: "Da-mi-l si mie pe proorocul Ilie si-l voi gazdui".
De ce-l ceri pe Ilie? Ti-l dau pe Stapanul lui Ilie> si tu nu-i daruiesti
milostenie; Cum l-ai milostivi pe Ilie daca l-ai intalni? Hristos, Stapanul
tuturor, a spus limpede: "intrucat ati facut unuia dintre acesti foarte mici
frati ai Mei, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40). Gandeste-te deci ca Hristos
in ziua aceea va spune despre tine in fata ingerilor si a lumii intregi:
"Acesta m-a o spetit pe pamant; acesta mi-a facut bine in nenumarate feluri;
acesta, pe cand eram neocrotit, mi-a oferit adapost". Ce indrazneala vei
avea atunci in fata ingerilor! Cat de mandru vei fi in fata puterilor

Mare lucru este milostenia, fratilor. Si pacatele le sterge si osandirea o
indeparteaza. Sa dam, asadar, mancare celui sarac. Nu avem mancare? Sa-i dam
un banut. Nu avem nici bani? Sa-i dam un pahar cu apa. Nu-l avem nici pe
acesta? Sa-l compatimim pentru nefericirea lui, si ne vom lua rasplata; caci
Dumnezeu nu ne rasplateste pentru fapta, ci pentru buna noastra intentie.

Insa spunand toate acestea le-am uitat pe cele zece fecioare, despre care
vorbeam. Sa ne intoarcem deci la ele. Cele cinci intelepte, cum am spus,
le-au trimis pe cele cinci lipsite de intelepciune sa cumpere untdelemn. Dar
intre timp,a venit mirele. Cele intelepte, care aveau candelele pregatite si
aprinse, au intrat impreuna cu el in camara nuntii, si usa s-a inchis. Peste
putin au venit si celelalte si au inceput sa bata. "Deschide-ne", strigau
catre mire. Acesta insa, le-a raspuns dinauntru: "Pe voi nu va stiu!". Dupa
atatea osteneli, au ramas pe afara. Dupa ce si-au infranat instinctele
trupesti, dupa ce s-au asemanat cu puterile ceresti, dupa ce au nesocotit
lucrurile lumesti, dupa ce au indurat arsita inabusitoare, dupa ce au trecut
de nisipurile mari, dupa ce au zburat de pe pamant la cer, dupa ce au
dobandit marea harisma, a fecioriei, dupa ce au starpit nevoile trupului,
dupa ce au uitat de firea omeneasca, dupa ce trupul lor savarsea fapte
netrupesti, atunci au auzit: "Pe voi nu va stiu"!

Mare lucru, mare izbanda, mare virtute este fecioria. Cand este impreuna cu
sora ei, milostenia, devine foarte puternica, si atunci nici un rau n-o
poate darama. Cele cinci fecioare neintelepte nu aveau si milostenia
impreuna cu fecioria, si de aceea au ramas afara din camara nuntii. Ce
rusine! Au biruit placerea, dar au fost biruite de bani. S-au lepadat de
viata lumeasca, dar nu de cele materiale. Dar si femeile maritate, care nu
dau milostenie celor saraci, nu se pot dezvinovati, chiar daca s-ar apara
spunand ca trebuia sa-si intretina copiii. "Da milostenie", le spui. "Avem
copii si nu putem", iti raspund. Dar Dumnezeu ti-a dat copii ca sa devii
iubitoare de oameni, nu lipsita de omenie. Vrei sa lasi mostenire buna
copiilor tai? Lasa milostenia, ca sa te admire toti si sa lasi pomenire buna
si mai ales ca sa te izbavesti de lantul nenumaratelor tale pacate si sa fii
milostivita de catre Domnul.

Ai la indemana si o a cincia cale de pocainta, usoara si ea, prin care poti
scapa de povara pacatelor. Este rugaciunea.

Sa te rogi in fiecare ceas. N-o intrerupe. Nu fi nesarguincios. Nu inceta sa
chemi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Iar Acela, daca staruiesti, nu te va
nesocoti, ci iti va ierta pacatele si iti va da tot ceea ce ii ceri. Daca te
asculta, multumeste-I si continua sa te rogi. Daca iarasi nu te asculta, nu
numai ca nu trebuie sa deznadajduiesti, ci trebuie sa te rogi si mai
staruitor. Nu spune: "Am facut multe rugaciuni si nu s-a intamplat nimic",
caci si asta spre binele tau se face. Adica, deoarece Dumnezeu stie ca esti
nesarguincios si jepasator si ca, daca vei dobandi prin rugaciune cele de
care ai nevoie, vei inceta sa te mai rogi, amana sa-ti dea iea ce-I ceri,
pentru a te face staruitor in rugaciune si centru a comunica mai des cu El.
intrucat daca nu te rogi atunci cand te afli intr-o situatie grea, ce vei
face cand toate-ti vor merge bine? Asadar Dumnezeu se preface ca nu te aude,
spre binele tau, ca sa te faca sa nu parasesti rugaciunea. De aceea,
continua sa te rogi, nu fi nesarguincios. Nu subaprecia puterea rugaciunii,
care poate izbandi multe. Si faptul ca ea contribuie la iertarea pacatelor,
afla-l din Sfanta Evanghelie. Ce se spune acolo? Imparatia cerurilor se
aseamana unui om care a inchis usa casei sale si s-a asezat impreuna cu
copiii sai sa doarma. La miezul noptii a venit cineva ca sa-i ceara paine. A
batut la usa si a strigat: "Deschide-mi, caci am nevoie de paine". Cel
dinauntru i-a raspuns: "Acum usa e incuiata si copiii mei sunt in asternut
cu mine; nu pot sa ma scol sa-ti dau...". Celalalt, insa, a continuat sa
bata cu staruinta. Gazda i-a spus din nou: "Nu pot sa-ti dau paine. Ne-am
culcat". Dar vizitatorul staruitor n-a plecat. A ramas acolo batand la usa.
Ce sa faca atunci gazda? "Sculati-va", le-a zis copiilor sai, "dati-i ce
cere ca sa plece si sa ne lase in pace " (parafraza la Luca 11, 5-8). Ce
inveti de aici? Sa te rogi mereu si sa nu-ti pierzi curajul. Si daca nu
primesti ceea ce ceri, sa staruiesti in rugaciune, pana ce vei primi. Exista
si o alta cale de pocainta, deloc grea. Care este aceasta? Lacrimile. Plangi
pentru pacatele tale, asa cum ne invata Sfanta Evanghelie:

Marele apostol Petru, prietenul lui Hristos, care n-a primit descoperirea
dumnezeiasca de la oameni ci de la insusi Dumnezeu Tatal, dupa cum
marturiseste Domnul- "Fericit esti, Simone, fiul lui Toma, ca nu trup si
sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri." (parafraza
la Matei 16, 17)-, acest Petru a cazut intr-o greseala foarte mare: s-a
lepadat de insusi Hristos! Si asta o spun nu pentru a-l osandi pe Sfant, ci
ca sa-ti dau tie pricina de pocainta. Da, s-a lepadat de Domnul si de
Stapanul si Mantuitorul lumii! Sa luam insa lucrurile de la inceput. Odata,
Mantuitorul nostru a vazut pe cativa ucenici de-ai Lui care L-au parasit.
Atunci le-a spus celor doisprezece: "Nu cumva si voi vreti sa va duceti?".
"Doamne, la cine ne vom duce?", a raspuns Petru. "Tu ai cuvintele vietii
vesnice" (Ioan 6, 67-68). Mai tarziu, iarasi, Domnul, inainte de a fi dat in
mainile iudeilor, a profetit ca Petru se va lepada de El de trei ori. insa
acela i-a zis fara sa se gandeasca mult: "Chiar de-ar trebui sa mor impreuna
cu Tine, de Tine nu ma voi lepada" (Mata 26, 35).

Ce spui, Petre? Dumnezeu profeteste ce se va intampla si tu nu-L crezi? Dar
in felul acesta s-a aratat pe de o parte intentia sa iar pe de alta parte
omeneasca lui slabiciune.

Cand s-a intamplat asta? In noaptea in care Hristos a fost dat in mainile
iudeilor. Cand se afla deja in mainile lor si era cercetat la palatul lui
Caiafa, Petru statea afara, in curte, impreuna cu slujitorii, si se incalzea
langa foc, asteptand sa vada ce se va intampla. Atunci s-a apropiat de el o
fata care i-a zis: "Si tu erai cu lisus Galileeanul!"'(Matei 26, 69). Acesta
insa a raspuns: "Nu-l cunosc pe omul acesta" (Matei 26, 72);

La fel s-a intamplat si a doua si a treia oara.;Astfel s-au implinit
cuvintele lui lisus, Care S-a intors si i-a aruncat lui Petru o privire
graitoare. Nu i-a vorbit ucenicului Sau cu gura, ca sa nu-l vadeasca in fata
iudeilor, i-a vorbit insa cu privirea. Ca si cand i-ar fi spus: "Petre, ce
am spus s-a intamplat". Atunci Petru si-a dat seama de greseala lui si a
inceput sa planga; sa planga nu asa simplu, ci cu lacrimi amare. S-a
botezat, am putea spune, in lacrimile sale, si s-a curatit prin ele de acest
pacat, pacat atat de infricosator cum este lepadarea de Hristos. Cu
lacrimile tale sterge si tu toate pacatele pe care le-ai savarsit. Plangi nu
simplu, nu pe dinafara, ci amarnic, ca Petru. Din strafundul sufletului tau
sa-ti izvorasca lacrimile, ca sa se milostiveasca de tine Stapanul iubitor
de oameni si sa te ierte. Caci El insusi a spus: "Oare voiesc Eu cu tot
dinadinsul moartea nelegiuitului, sau mai degraba sa se abata de la calea
lui cea rea si sa fie viu?" (Iezechiel 18, 23). De la tine cere ceva mic, pe
cand El ti le da pe cele mari. Cere o pricina pentru a-ti darui comoara
mantuirii. in schimbul catorva lacrimi de pocainta iti daruieste iertarea

in Scriptura vei gasi si multe alte cai de pocainta, in afara celor la care
m-am referit aici. Pocainta a fost propovaduita si inainte de nasterea lui
Hristos, de catre proorocul Ieremia: "Oare cel ce cade nu se ridica? Oare
cel ce se abate nu se intoarce?" (Ieremia 8, 4). "intoarce-te din nou la
Mine!" (Ieremia 3, 7). De aceea Dumnezeu ne-a dat multe si diferite cai de
pocainta, ca sa taie in noi orice inceput de nesarguinta. Ai pacatuit? Vino
in Biserica si sterge pacatul tau. Ori de cate ori cazi pe un drum, tot de
atatea ori te si ridici; astfel, ori de cate ori pacatuiesti, de atatea ori
sa te si pocaiesti. Nu deznadajdui, nu fi nesarguincios, ca sa nu-ti pierzi
nadejdea in bunatatile ceresti care s-au pregatit pentru noi. Si chiar daca
si la batranete ai pacatuit, pocaieste-te si vino in Biserica. Aici este
spital, nu tribunal. Aici se da iertare, nu ti se cere a raspunde pentru
pacate. Spune-I lui Dumnezeu, "Tie unuia am gresit si raul in fata Ta l-am
facut" (Psalmi 50, 4), si te va ierta.

Arata-I pocainta si te va milui. Caci unele depind de noi iar altele de
Dumnezeu. Daca noi facem ceea ce depinde de noi, va face si Dumnezeu ceea ce
depinde de El. Asadar, de vreme ce Domnul tuturor este atat de iubitor de
oameni, sa nu fim nepasatori fata de mantuirea noastra. Ne asteapta
imparatia cerurilor, pe care ochiul n-a vazut-o si urechea" n-a auzit-o si
la inima omului nu s-a suit. Nu trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta ca
sa n-o pierdem? Nu trebuie sa dam ceva, fie si cat de mic, pentru a le
dobandi pe cele mari si nepretuite? Sa ne pocaim, deci, sa obisnuim mainile
noastre sa dea milostenie, sa ne smerim, sa ne intristam, sa plangem. Toate
acestea sunt mici. Mari, mai presus de puterile noastre, sunt cele pe care
ni le va da Dumnezeu, raiul si imparatia cerurilor, in care fie sa intram cu
totii, cu harul Lui.


Ierodiaconul Gabriel Bunge

                                 Aducerea aminte de moarte

 Trecand odata avva Pimen prin Egipt, a vazut o femeie sezand la un mormant
si plangand cu amar. Si a zis: "De vor veni toate placerile lumii acesteia,
nu-i vor scoate sufletul din doliu. Asa si calugarul trebuie de-a pururi sa
aiba plansul in sine." (Invataturile Parintilor pustiei. Serie alfabetica,
Pimen 26).

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: "Ce voi face?" Si a zis lui
batranul: "Avraam, cand a intrat in pamantul fagaduintei, mormant si-a
cumparat siesi si prin mormant a mostenit pamantul". Zis-a fratele: "Ce este
mormantul?". Si a zis lui batranul: "Locul plangerii si al tanguirii" (Pimen


Aceste doua invataturi ale avvei Pimen, surprinzatoare si tulburatoare
pentru omul din lume, rezuma ceea ce trebuie sa privim ca fundamentul vietii
spirituale: aducerea aminte de moarte, numita de asemenea "doliu spiritual".

Aducerea aminte de moarte consta in a deveni constient de propriul sfarsit,
de apropiata venire a mortii. Aducerea aminte joaca aici rolul de a
actualiza un eveniment viitor si vom vedea de-a lungul acestui studiu ca ea
este asemanatoare anamnezei liturgice din Biserica.

Aceste invataturi se adreseaza, mai inainte de orice, calugarilor si pentru
importanta lor Sfantul Benedict le-a mentionat in Regula sa, recomandand "sa
avem mereu in fata ochilor moartea care ne pandeste" (cap. IV). Dar acest
indemn, in esenta lui, se gaseste intretesut in intreaga Evanghelie a lui
Hristos si nu se adreseaza numai celor care au parasit totul pentru a-L
urma, dedicandu-I-se in castitate si asceza.

Dar cum sa intelegem la adevarata ei valoare aceasta idee inspaimantatoare?
Cum sa vedem in ea altceva decat o atitudine morbida, opusa vietii, cu
bucuriile, bogatia si frumusetea ei?

N-au fost si nu vor fi niciodata oameni mai plini de viata si mai luminosi
decat ascetii, marcati de suferinta, dar transfigurati de iubirea lui
Dumnezeu. Niciodata omul nu va iubi asa oum se cuvine viata - cum o face
calugarul - necunoscandu-i adevaratul pret, bogatia si profunzimea ei. Si
tocmai pentru ca se atine pe pragurile vietii, calugarul ii atinge

Or, ii este dat oricarui crestin botezat, ca si oricarui om aflat in
cautarea lui Dumnezeu, sa atinga aceasta profunzime prin rememorarea zilnica
a clipei supreme, a mortii sale. Paginile care urmeaza ar vrea sa exprime in
cuvinte ceea ce ramane, in fond, un mister tulburator si, vai de necuprins
al vietii in Hristos, care este confruntarea cu moartea!

*1. Misterul mortii*

Inainte de aceasta, ar trebui sa decantam misterul mortii. Moartea, cu
adevarat, este un mister. Impusa oamenilor de Dumnezeu dupa cadere, ea nu
este decat in mod indirect legata de aceasta, diavolul insusi neavand nici o
putere asupra ei. Cand Dumnezeu a ingaduit sa fie ispitit Iov, lasandu-l pe
diavol sa-i faca rau, El spune totusi: "Il dau in puterea ta. Numai de viata
lui sa nu te atingi!" (Iov 2. 6).

Singur Dumnezeu fixeaza limitele vietii si stabileste ziua in care sufletul
si trupul se despart, in asteptarea invierii, trupul desfacandu-se in cele
din care a fost alcatuit, iar sufletul trecand in lumea nevazuta. Pentru
orice fiinta vie acest moment este necunoscut.

Experienta persoanelor care s-au reintors de pe pragurile mortii sau a celor
care au iesit dintr-o coma profunda, care relateaza, ceea ce ele au "trait",
nu poate constitui o marturie satisfacatoare, prin insusi faptul ca
experierea mortii a fost, evident, incompleta. Este sigur insa ca separarea
sufletului de trup, chiar temporara, caci ea va inceta la invierea de obste,
este pentru om o etapa infricosatoare, care distruge unitatea profunda a
fiintei sale. Caci trupul este parte integranta a omului, creat trup si
suflet, capabil de comunicare atat cu lumea vazuta cat si ou cea nevazuta.

*Pastele mortii*

Cu tot misterul ei, Traditia Bisericii prin experientele spirituale ale
sfintilor, intredeschide unele orizonturi asupra mortii. Dupa Traditie,
sufletul, desprinzandu-se de trup, suporta o noua nastere.

Ca si nasterea trupeasca, aceasta nastere spre o noua viata este insotita de
suferinta. Trezindu-se in lumea nevazuta, sufletul il intalneste acolo pe
ingerul pazitor, acest inger care ne insoteste de-a lungul vietii si pe care
trebuie sa-l cerem lui Dumnezeu, in rugaciune, in fiecare zi. In acelasi
timp, sufletul intalneste acolo si fortele diavolesti care incearca sa-l
rapeasca si sa-l duca cu ele. S-ar putea spune ca aici avem o prima faza a
Judecatii lui Dumnezeu, in aceasta aptitudine a noastra de a alege intre
inger si diavol.

In timpul acestei perioade, sufletul ramane pe pamant si "viziteaza"
locurile in care a savarsit fapte bune in timpul vietii pamantesti. Traditia
spune ca aceasta dureaza 40 de zile, de unde obiceiul de a se face parastas
la 40 de zile dupa moarte. Apoi sufletul este rapit la cer pentru a-L
intalni pe Hristos si acolo are loc judecata particulara. Sigur ca aceasta
schema nu este absoluta. Etapele difera in functie de viata fiecarei
persoane. Numerosi sfinti, mai ales martirii si Parintii pustiei, au
cunoscut, dupa spusele martorilor, o moarte plina de slava, in care insusi
Hristos a venit in intampinarea lor, insotit de toti sfintii. Altii pot
cunoaste diverse stadii de purificare.

In schimb, Traditia acorda o mare importanta rugaciunii pentru morti.
Intr-adevar, in afara timpului petrecut pe pamant, omul nu mai poate nici sa
scada, nici sa adauge ceva vietii sale, celor savarsite, sau sa-si sporeasca
castigurile spirituale.

Dupa moarte, sufletul se vadeste a fi la fel de dependent de altii ca si la
nasterea trupeasca. Dar puterea de mijlocire a Bisericii, mai ales in
Euharistie, dar si in rugaciunea liturgica pentru morti si in rugaciunea
particulara a fiecarui crestin, face ca omul sa poata fi eliberat de povara
relelor si sa primeasca plata lucratorilor din ceasul al unsprezecelea, care
este un adevarat dar al milei divine. Daca toate acestea nu pot fi privite
drept certitudini dogmatice, trebuie totusi traite ca speranta pentru cei

*Moarte si mortalitate*

Cu toate acestea, moartea nu se limiteaza la aceasta prima etapa, a
separarii sufletului de trup. Trebuie sa reluam distinctia facuta de
Panayotis Nellas intre moarte si mortalitate. Moartea, ca sfarsit al vietii,
este randuita de Dumnezeu si intregul univers, dupa caderea lui Adam, s-a
vazut supus domniei dezordinii, pervertirii, triumfului fortelor raului.
Moartea este mai intai de toate incetarea vietii trupului, dar ea este, de
asemenea, si semnul pervertirii ordinii vietii care, in sine, a fost creata

Prin mortalitate trebuie sa intelegem tocmai aceasta pervertire, care
marcheaza inceputul domniei pacatului in lume prin faptuirea omului. Caci
pacatul nu este numai o incalcare a legii morale: el este, de asemenea, o
impotrivire fata de viata, prin aparitia neantului. Dumnezeu a creat viata
buna si luminoasa, dar caderea omului a creat o falie prin care patrunde
continuu neantul, care este despartirea de El. Prin aceasta falie, moartea,
negare a vietii, nu inceteaza sa patrunda in lume, insinuandu-se in toate

*Moartea si raul*

In ultima instanta, problema mortalitatii omului, si a lumii se identifica
cu cea a raului. Prezenta acestuia in creatie este semnul domniei mortii.
Daca moartea este un mister, nu mai putin misterios este si raul: caci este
imposibil sa supunem ratiunii si sa exprimam intr-un chip clar si evident
ceea ce este cu totul irational.

Eroarea Occidentului crestin, dupa gnosticism si Fericitul Augustin, care in
fapt a introdus o pseudo-gnoza a raului, consta in faptul ca a vrut sa
codifice acest rau, sa-l incadreze intr-un sistem juridic, stabilind
baremuri de reparatie morala si condamnare. Or, aceasta este imposibil,
pentru ca raul este intim legat de moarte, de starea de cadere, atat de
prezenta in creatie incat se identifica cu insasi esenta vietii si nu poate
fi distinsa in chip obiectiv. Numai victoria asupra mortii poate fi semnul
real al sfarsitului raului, al distrugerii sale. Numai viata poate da un
raspuns in problema raului, numai iubirea poate combate aceasta impotrivire
fata de viata.

Problema mortii si a raului obsedeaza spiritul omului de cand a fost alungat
din Rai. Se poate spune ca unei asemenea probleme nu i se va da un raspuns
inainte de a doua venire a Domnului, dar scopul ei este de a munci sufletul
si a zdrobi constiinta pana la a face posibila intalnirea cu Hristos in
chiar aceasta cautare trudnica a Lui.

*Raspunsul dat de Dumnezeu lui Iov*

In fapt, Dumnezeu nu-i da nici un raspuns lui Iov, care cere sa i se faca
dreptate pentru raul suferit pentru moartea care loveste totul in jurul sau.
Dumnezeu nu face decat sa-Si descopere slava Sa si sa-Si faca auzit glasul.
Or, in Vechiul Testament, descoperirea slavei lui Dumnezeu si rostirea
Cuvantului Sau stau la baza Legii si Profetilor.

Revelarea lui Dumnezeu, culminand in Hristos, nu da nici un raspuns rational
in problema raului si nu stabileste nici un sistem. Ea nu face decat sa
opuna misterului mortii si raului stralucirea slavei lui Dumnezeu.

De altfel, Dumnezeu nu este strain de acest mister al mortii. Daca nu-l
obiectiveaza, daca nu-l simplifica printr-o explicatie rationala, in schimb
El se implica in profunzimea acestui mister. Domnul a coborat pana in
strafundurile mortii, pentru a face sa tasneasca acolo viata. El n-a
dispretuit moartea, ramanand inchis in transcendenta Sa.

Trecand dincolo de esenta Sa, "S-a desertat pe Sine, chip de rob luand,
facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om. S-a
smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe
cruce" (Filip 2, 7-8).

Aici se afla in fapt adevaratul raspuns dat de Dumnezeu lui Iov, in acest
insuportabil absurd, in aceasta nedreptate, in aceasta suferinta din timpul
Patimii Sale si chiar dincolo de absurd, in paradoxul Crucii care uneste
suferinta cu slava Invierii. La acest adevar si, inca mai mult, la aceasta
intalnire a lui Dumnezeu in sanul mortii si al suferintei trebuie sa ne duca
aducerea aminte de moarte.

*Iluzia vietii*

Omul din lume spune ca iubeste viata, dar ceea ce numeste el viata nu e
decat un amestec inform de adevarata viata si iluzie, unde se agita
Ispititorul, amestec inextricabil in care energia vitala cea mai autentica
este risipita in dezordine si conflict, unde frumusetea se vestejeste, unde
nimic nu ramane statornic in vartejul unei lumi care si-a pierdut

Adevarata viata nu exista decat in Dumnezeu si ea n-a putut fi redobandita
decat prin rascumpararea adusa de Hristos prin moartea si invierea Sa. Lumea
de aici este o lume decazuta, in care domneste moartea, o lume care a
pastrat ceva din frumusetea originala, dar in care s-a produs o sfasiere in
insasi fiinta sa.

Acest punct este esential si cea mai grava problema pusa de aparitia unei
noi religiozitati, sintetizata in miscarea New Age, este tocmai negarea
realitatii caderii omului si a nevoii de rascumparare a lumii.

Trebuie s-o repetam fara incetare: universul a cazut din starea sa
primordiala, din frumusetea si armonia originare. Orice ar fi pastrat el din
acea frumusete, in structura sa ca si in modul lui de a fi s-a produs o
fractura care absoarbe sau limiteaza ceea ce este mai bun in creatie, ca
acele gauri negre descoperite de astrofizica, care aspira totul, pana si
lumina, pe care reusesc s-o retina cu totul.

*Omul si moartea*

Purtand intregul univers in sine, pe cand trebuia sa incununeze creatia
devenind Marele ei Preot, omul a antrenat astfel si acest univers in caderea
ea. De atunci, el poarta aceasta falie in inima sa, ca o rana ascunsa, care
se transmite din neam in neam.

Astfel, aducerea aminte de moarte trebuie sa inceapa prin a ne aseza pe
marginea acestei prapastii si a incepe sa contemplam propriul neant.

A fi muritor inseamna a fi limitat, vulnerabil, destinat disparitiei. De
acest lucru ne fac constienti, in fiecare zi, suferinta, boala, frica. Orice
om care a vazut moartea de aproape cunoaste deja ce inseamna frica fizica pe
care ea o provoaca, vulnerabilitatea pe care ne-o descoperim in trup si
suflet. Dar a fi muritor inseamna, de asemenea, sa fii slab din punct de
vedere imoral, sa ai defecte, pete intunecate care se opun imaginii frumoase
pe care am vrea s-o avem despre noi insine.

In acelasi timp, moartea isi intinde domnia si asupra materiei pe care omul
vrea s-o modeleze. De la gradinarul dare nu inceteaza sa trudeasca contra
spinilor si palamidei, semne ale blestemului pronuntat de Dumnezeu asupra
pamantului, pana la artistul confruntat, adeseori pana la moarte sau
nebunie, cu ingnosarea firii in incercarea sa de a imprima in materie
idealul de frumusete pe care-l poarta in el ca pe un foc mistuitor, moartea
este prezenta ca opozitie la opera constructiva a omului, opunandu-nse
dorintei lui de infrumusetare si transformare a lumii.

*Limitele lumii*

Moartea fixeaza o limita lumii si omului. In ea totul se relativizeaza.
Ecclesiastul, contempland indelung acest imperiu al mortii, scrie: "Totul
merge in acelasi loc; totul a iesit din pulbere, si totul in pulbere se
intoarce" (Eccl. 3, 20). O admirabila icoana ni-l arata pe Sfantul Sisoe cel
Mare stand langa mormantul lui Alexandru - numit si el "cel Mare", dar la
masura lumii. Ea ne dezvaluie astfel ca domnia mortii pune capat oricarei
atotputernicii; oricarei mariri. Nu este bucurie care sa nu-si aiba
incarcatura ei de tristete, ori placere care sa nu duca la durere si la
sentimentul de desertaciune a lumii, nici iubire omeneasca care sa nu piara
cu trecerea timpului.

Textul din Facere referitor la cadere si la instaurarea mortii (cap. 3),
lasa clar sa se inteleaga ca moartea este o limitare hotarata de Dumnezeu
pentru fiinta umana si creatia decazute. Moartea face astfel imposibila
pentru om gasirea, in creatia decazuta, a unui derivativ al setei constiente
sau nu de Dumnezeu, aceeasi sete care l-a impins sa manance, inainte de
vreme, din fructul oprit. Nici o realizare umana, nici un nivel atins in
creatie, nici o experienta nu vor putea inlocui harul divin dat prin
rascumpararea adusa de Hristos, care astampara in sfarsit aceasta sete a
omului, care vindeca insesi ranile fiintei.

Singura experienta mortii si confruntarea cu ea ii permit cu adevarat omului
sa-si dea seama cat de mult are nevoie de aceasta rascumparare si cat
depinde el de Dumnezeu pentru a ajunge la propria implinire.

*Ambiguitatea confruntarii cu moartea*

Amintirea mortii ne descopera ambiguitatea totala a relatiei omului cu
aceasta. Aici se vadeste maretia omului, profunzimea sa, in intensitatea
puternica a vietii care capata o "alta" dimensiune, in acest tragic sens al
conditiei umane.

Pe de alta parte - si aceste doua aspecte se unesc intim - moartea exercita
asupra omului o fascinatie morbida, o atractie fatala catre carne si sange,
catre distrugere si neant. Pentru a ilustra aceasta atractie, amintesc pe
acei combatanti din primul razboi mondial, care reveneau pe campul de lupta
de la Verdun pentru ca nu se puteau detasa de amintirile si nostalgia lor,
in care se amestecau oroarea si maretia, ura si camaraderia, devotamentul si
depasirea de sine in elanuri de bravura si, de asemenea, noroiul, sangele si
duhoarea carnii sfartecate. O intreaga generatie, o intreaga epoca au fost
astfel marcate de aceasta viata la limita vietii, de aceasta lunga perioada
petrecuta la limita suportabilului, de aceasta patrundere salbatica si
cumplita a mortii in sanul unei lumi civilizate.

Or, aducerea aminte de moarte este o forma de asceza care angajeazja
constiinta crestinului in aceasta ambiguitate cu scopul de a elimina tot
ceea ce este morbid si fascinatie nesanatoasa si a retine numai maretia care
confera adevarata valoare vietii pe care Dumnezeu i-a daruit-o.

Aducerea aminte de moarte declanseaza deci o purificare, o detasare de sine,
o patrundere in profunzimea sufletului. in aceasta coborare in strafundurile
sinelui, la limita extrema a existentei si constiintei sale, omul este
chemat, in masura in care ii este dat sa-si cunoasca propriul mister, sa se
descopere pe sine, sa-si sondeze inima. Acolo, omul este de fapt chemat sa
coboare in propria sa moarte pentru a se uni cu Pastele mantuitor al lui

*2. Credinta in Mantuitorul - tenebrele inimii*

"Caci dinauntru, din inima oamenilor, ies cugetele cele rele, desfranarile,
hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea,
nerusinarea, pizma, hula, trufia, nebunia" (Mc. 7, 21-22).

Nici o alta parte a creatiei nu reflecta mai bine domnia mortii ca inima
omului. Aici, unde ar trebui sa domneasca iubirea si setea dupa viata in
Dumnezeu, despartirea de El, prin iubirea egoista de sine, a instaurat
domnia intunericului.

Inima omului este un abis si a-ti aduce aminte de moarte inseamna a
contempla acest abis, a vedea cum se nasc acolo toate relele intentii, care,
antrenand vointa, incearca sa se realizeze. Unul din putinele merite ale
psihanalizei a fost acela ca a facut spiritul modern constient de aceasta
parte intunecata prezenta in inima omului. Cu mult inainte, Parintii pustiei
si ascetii experiasera aceasta zilnic, in truda lor necontenita de
purificare si eliberare a sufletului.

*Trezvia si setea de viata*

Aducerea aminte de moarte nu este o introspectie morbida si lasa. Nu este
vorba aici de o analizare indelungata, nici de o contemplare sterila a
propriului eu, ci de o pastrare a spiritului veghetor fata de noi insine, de
ferirea fara incetare de patimile, de gandurile care se pat naste in inima,
pentru a "le sfarama de (piatra care este) Hristos".

A ne aminti de moarte inseamna a ne atine pe aceasta limita extrema a
fiintei noastre si a fi constienti de slabiciunea si vulnerabilitatea
noastra. Omul care staruie in cercetarea intunecimilor inimii sale,
renuntand la orice iluzie si alungand iubirea de sine, descopera, in final,
in aceasta instrainare de sine propriul adevar.

Luand astfel cunostinta de sine, omul, in chip firesc, se revolta, caci tot
ce este in el striga dupa viata. Setea de viata, ca si setea de Dumnezeu
sunt imprimate in el, de la facere, legate de chipul lui Dumnezeu dupa care
a fost creat si pe care-l poarta in sine.

Iata de ce constiinta mortalitatii noastre, ca si moartea insasi, sunt o
adevarata cruce pentru inima omului. Si totusi aceasta cruce omul, trebuie
nu numai s-o accepte, dar sa si o duca de. bunavoie, cu luciditate si curaj.

Fara aceasta acceptare lucida a mortalitatii sale, a marginirii si a tot
ceea ce este intuneric si amagire in el, nu exista viata spirituala. Se
poate spune ca aceasta intelegere constienta a mortii este o etapa
indispensabila in inaintarea spre Dumnezeu.

Din nefericire, in fata revoltei pe care ea o naste, omul ajunge adesea sa
se autoinsele, sa se refugieze in spatele amagirilor, care pot lua chipul
virtutii si al altruismului, dar care nu sunt decat moduri mai mult sau mai
putin reusite de evadare din sine.

Trezvia spirituala consta in a vadi fara incetare aceste inselaciuni,
concentrandu-ne in permanenta asupra propriului adevar, pastrand mereu in
minte adevarul de necontestat al apartenentei noastre la o viata decazuta si
supusa domniei mortii.

Dar aceasta trezvie trebuie sa fie mereu sustinuta de dragostea de viata si
de iubire. Daca omul isi contempla propria moarte, nu face aceasta pentru ca
o doreste si nici pentru a se complace in aceasta stare, oi pentru a se
elibera cu totul, sadind in sine dorirea lui Dumnezeu.

Astfel, punctul de plecare al unei vieti duhovnicesti demne de acest nume
consta in a ne elibera de toate limitarile mincinoase ale propriului
orgoliu, pentru a lasa sa rasune cu putere in inima noastra strigatul
apostolilor aflati in primejdie pe mare: "invatatorule pierim!".

*Viata in Hristos*

"Au nu stiti ca toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui
ne-am botezat? Deci ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca,
precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi
intru innoirea vietii" (Rom. 6, 3-4).

Cand ne intrebam cum se poate ca aducerea aminte de moarte sa nu devina
morbida, cum poate deveni roditoare aceasta scufundare in propriile tenebre,
singurul raspuns posibil este cel dat de Sfantul Pavel.

Morbidul consta tocmai in aceasta fascinatie autodestructiva in fata mortii,
moarte iubita pentru ea insasi, ca neant. Psihologia subconstientului scoate
la lumina adesea tendinte pe care le putem numi perverse, pentru ca ele ne
fac sa iubim moartea ca aneantizare si sa negam viata intr-o nesanatoasa ura
de sine.

A plonja in contemplarea propriei morti, acceptand sa fii crucificat intre
iubirea de viata si constiinta propriei disparitii, devine posibil numai
pentru ca Hristos a murit pe cruce, S-a pogorat la iad si a inviat a treia

Daca noi ne scufundam in aceste tenebre o facem pentru a-L intalni acolo pe
Hristos, care este peste tot, care a facut sa sara zavoarele iadului,
distrugand in chip virtual moartea. A-ti aduce aminte de moarte inseamna a
muri siesi si lumii acesteia decazute, pentru a invia in Hristos. Inseamna a
ne uni cu Hristos, lasandu-ne dusi de El spre viata, potrivit icoanei
invierii, in care il vedem pe Hristos, stralucind in slava smulgandu-l pe
Adam si Eva din mormant si stricaciune, inseamna a intelege, in desfasurarea
ei, aceasta trecere la viata prin moarte.

Acolo, setea noastra, strigatul nostru de durere se unesc cu setea lui
Hristos si cu ultimul lui strigat pe cruce. Dar, deja, acest strigat este un
strigat de victorie. Sfantul Macarie spune ca Dumnezeu este prezent chiar si
in mijlocul iadului. Iar porunca data de Hristos Sfantului Siluan, in
momentul chinului sau sufletesc cel mai profund, "Tine-ti sufletul in iad si
nu dispera!", nu este in fapt decat invitatia de a-L vedea pe El mereu,
dincolo de orice disperare a noastra.

*Harul Botezului*

Botezul ne-a oferit, in chip sigur, harul Duhului care ne uneste cu Hristos
chiar in acest trup muritor. in botez, si apoi la Mirungere, ni se daruieste
renasterea in Hristos si Duhul Sfant si salvarea din moarte si din lume.

A ne aduce aminte de moarte nu poate fi, deci, decat un act de credinta.
Caci singura credinta in Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, rastignit pe
cruce si inviat a treia zi, ne poate face sa luam parte la acest Paste
rascumparator al lui Hristos. Si numai astfel putem invia cu El in lumina
Duhului si sa primim asigurarea bucuriei imparatiei, in eliberarea de sine.
Or, aceasta ne-a fost data virtual in taina Botezului, ca "marturie a
infierii, arvuna a bunurilor viitoare", si viata in Hristos are drept scop
sa faca sa rodeasca aceasta samanta.

Botezul nu inseamna nimic daca nu se ajunge la botezul lacrimilor, spune
Sfantul Simeon Noul Teolog. Tainele toate nu inseamna nimic daca omul in
actele sale de credinta nu simte setea de Dumnezeu si nu devine constient de
nevoia de a fi mantuit din neantul propriei morti.

A-ti aduce aminte de moarte crezand in Cel inviat este singurul mijloc de a
face sa lucreze, in adancul inimii, harul oferit prin taina Botezului. Caci
nu noi ne vindecam, ci, unindu-ne cu Hristos, pe El il lasam sa lucreze in
noi in Duhul Sfant. Din adancul inimii sale omul striga spre Dumnezeu, si
Dumnezeu il elibereaza din moarte, inviindu-l spre viata de sus. Caci inima
nu este numai locul de unde tasnesc patimile, ci si salasul imparatiei lui
Dumnezeu, locul unde Dumnezeu insusi se face simtit in nesfarsita Sa iubire
de oameni.

*Invierea, supremul sens al mortii*

Fara credinta in Cel inviat, moartea este un abis inspaimantator, si
intunecimile ei aduc numai deznadejde. Fara speranta mesianica a unui
Rascumparator, cartea Eocle-siastului nu este decat o scriere de un pesimism
nesfarsit. in lumina invierii intelegem mai bine aceasta carte a Vechiului
Testament, mult prea putin cunoscuta. Autorul ei vrea sa aminteasca fratilor
evrei, ispititi de mirajul civilizatiei lui Alexandru cel Mare, despre
decaderea lumii si domnia mortii. Universului inchis al ordinii elenistice
el ii opune o lume decazuta, intr-adevar, dar o lume in devenire. Fara
speranta me--siani'ca, aceasta carte inspaimanta prin pesimismul ei. in
lumina invierii, insa, cartea isi regaseste profunzimea si limpezimea demne
de cele mai importante pasaje din Vechiul Testament. Moartea pe care ea o
descrie de o maniera voalata, ingradirile lumii, invitatia de a prefera
tristetea unei bucurii artificiale isi gasesc semnificatia profunda in
victoria finala a lui Hristos inviat, rasarind victorios din mormant.

Asa trebuie sa fie si in aducerea aminte de moarte: ea nu are sens decat in
credinta noastra in Cel inviat, ea nu poate deveni roditoare decat in
asteptarea plina de bucurie a invierii.

*3. Nadejdea Imparatiei*

"Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de
ele. In ochii celor fara de minte, dreptii sunt morti cu desavarsire si
iesirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Si plecarea lor dintre noi
nimicire, dar ei sunt in pace. Chiar daca in fata oamenilor ei au indurat
suferinte, nadejdea lor este plina de nemurire" (Int. Sol. 3, 1-4).

Aducerea aminte de moarte nu cuprinde numai constientizarea permanenta a
decaderii noastre si a necesitatii izbavirii noastre prin Hristos. Dincolo
de mortalitate si cadere, exista aceasta nesfarsita speranta in dobandirea
imparatiei cerurilor, care ni-l aduce in suflet pe Cel inviat, speranta care
a stat mult timp in centrul vietii crestinilor si care a marcat profund
liturghia. Numai aceasta speranta poate da un sens confruntarii noastre cu
moartea; ea singura ne permite sa ne atinem pe marginea abisului propriei
noastre inimi fara a ne cufunda in nebunia declansata de fascinatia raului.

Astazi, orizontul spiritual al celor mai multi crestini se margineste prea
adesea la prezentul imediat. incetul cu incetul ei sfarsesc prin a trai,
dupa cum spune Sfantul Pavel in Epistola catre Tesaloniceni, "ca cei care nu
au nadejde".

Cati crestini, sau cel putin cati din cei care se declara crestini, mai cred
in viata de dincolo de moarte? Pentru cati "crestini", dar, de asemenea,
pentru cati clerici si oameni asa-zisi ai Bisericii, invierea si inaltarea
lui Hristos la cer se limiteaza doar la o simpla mitologie, acceptata din
varful buzelor, nu fara condescendenta, sau pur si simplu ignorata?

Sfantul Pavel a spus-o insa cu tarie: fara nadejdea invierii, credinta este
zadarnica (cf. 1 Cor. 15, 12-18) - admirabil text la care ar trebui sa
meditam indelung! Altfel, credinta nu este decat o adeziune cerebrala si
superficiala, ea ducand cel mai adesea la o viata dezordonata, plina de
platitudine si nemultumire, unde altruismul capata masca milosteniei, iar
activismul si afectarea pietatii nu fac decat sa ascunda lipsa unei vieti
spirituale adevarate.

*Asteptarea invierii*

"Caci socotesc ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care
ni se va descoperi. Pentru ca faptura asteapta cu nerabdare descoperirea
fiilor lui Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna
are dureri pana acum Si nu numai ea, ci si noi, care avem parga Duhului si
noi insine suspinam in noi, asteptand rascumpararea trupului nostru. Caci
prin nadejde ne-am mantuit" (Rom. 8, 18-24).

Intreaga viata pamanteasca a unui crestin trebuie indreptata spre suprema
intalnire cu Hristos, la Judecata de apoi. In aceasta asteptare se gasesc
amestecate doua sentimente, care se sustin unul pe celalalt: teama si
nadejdea. Teama ca trebuie sa dam socoteala de orice fapta rea, si ca am
putea suporta "invierea osandirii", de care vorbeste Hristos in evanghelia
Sfantului Ioan (Ioan 5, 29). Dar, de asemenea, nesfarsita nadejde in mila
lui Dumnezeu, care ne poate face partasi la "invierea vietii", dupa care n-a
incetat sa inseiteze omul, de cind a fost alungat din Rai.

In fata acestei nadejdi, cum o spune Sfantul Pavel in citatul de mai sus,
moartea nu mai are acelasi inteles, orizontul nu mai este obturat de
invartosarea lucrurilor, lumea nu mai este inchisa in ea insasi, in
absurditatea si grozavia ei. Stiind ca universul vizibil nu este decat o
parte infima din realitatea creatiei si ca ceea ce traim noi, aici jos, nu
este decat o parte marginita a existentei la care am fost chemati, cele mai
mari orori, cele mai mari suferinte nu mai trebuie sa devina surse ale

Dincolo de misterul raului, care domneste in creatie, exista infinita slava
a lui Dumnezeu, nesfarsita Sa iubire si indurare. Iar moartea nu este decat
o usa deschisa spre taina lui Dumnezeu. Trebuie sa se termine odata cu
aceasta viziune maniheiea, care se intalneste inca la multi crestini cu
credinta sovaielnica, a egalitatii dintre rau si bine, dintre diavol si
Dumnezeu. Dumnezeu a invins raul o data pentru totdeauna, si aceasta
victorie este, in chip nevazut, prezenta in Biserica, indaratul
intunericului din lume.

In asteptarea revelatiei fulgeratoare a acestei victorii in clipa Judecatii
din urma, lumea cunoaste o crestere indelungata si insesizabila, la care
omul ia parte intr-o masura nebanuita, care nu se descopera tuturor, ci,
poate, numai celor care au "ochi sa vada si urechi ca sa auda".

Chiar si uciderea salbatica a unui copil poate capata un sens inexprimabil
si misterios in cadrul acestei inaintari spre Dumnezeu. Dincolo de oroarea
absoluta a gestului, cine ar putea sa vorbeasca despre harul pe care
Dumnezeu il raspandeste in lume prin acest sange nevinovat? Cine ar putea
spune ce chemare anume au acesti martiri, cine ar putea vorbi despre
infrangerea diavolului prin chiar acest sfarsit oribil, in chiar momentul
unei biruinte aparenlt depline?

*Pregatirea pentru moarte*

Traind cu nadejdea dobandirii imparatiei cerurilor, viata devine o lunga
pregatire pentru ultimul Paste, trecerea spre Dumnezeu. Nu este nimic morbid
in asteptarea acelei zile in care il vom intalni pe Dumnezeu fata catre
fata. in aceasta asteptare, batranetea nu inseamna numai uzura trupului si
slabirea lui, ea este si semnul ca ne-am apropiat de sfarsitul nostru si,
deci, si de aceasta intalnire pe care n-am putea-o exprima in cuvinte.

Teama crestinului in fata sfarsitului s-ar putea compara cu "tracul":
amestec de teama, bucurie si speranta. N-au cunoscut oare atati actori,
muzicieni sau sportivi aceasta teama fata de ceea ce li s-ar putea intampla,
teama care iti rascoleste viscerele inainte de a actiona, dar care iti pune
in functiune toate capacitatile, cind a sosit timpul actiunii?

Asa trebuie sa se intample si cu cel ce crede: spaima de moarte trebuie sa
f\e insotita de bucurie si de speranta trairii unui moment sublim si intens,
in care se va petrece un lucru neasemuit si plin de maretie. Atunci,
problemele care ii fac pe oameni sa se agite aici pe pamant devin
"desertaciune si vanare de vant" (Eccl. 4, 4). Atunci, importanta este numai
acea clipa care marcheaza sfarsitul timpului pe pamant, in care totul
dobandeste un sens suprem.

Caci moartea nu este numai o trista plecare din aceasta lume, parasirea
celor iubiti si despartirea dureroasa a sufletului de trup. Ea este, s-o
repetam mereu, si o noua nastere. Putinele marturii pe care Traditia le
pastreaza ca pe o comoara ascunsa, lasa totusi sa se inteleaga clar ca ea
este si o eliberare, un acces la un mod de existenta superior si mai
profund. Si n-ar menita ea traita numai pentru ca doar astfel noi vom vedea,
in sfarsit, chipul lui Hristos fata catre fata, oricat de cutremuratoare ar
putea fi aceasta intalnire?

*4. Iubirea de aproapele - ofranda vietii*

Deschiderea inimii in aducerea aminte de moarte. Avand in fata mereu propria
noastra moarte, scrutand neantul existent inca in inima noastra si dandu-ne
seama de marginirea noastra, reusim sa ne eliberam de inchiderea inimii in
egoism. Oricine a experiat in chip profund sentimentul mortii, intalnindu-l
acolo pe Hristos, a putut sa si contemple nimicnicia lumii si sa auda
suspinele fapturii in dureri, de care a vorbit atat de bine Sfantul Pavel in
Epistola sa catre Romani.

Cel care isi recunoaste slabiciunea si o accepta fara a se complace in ea nu
poate ramane inchistat in sine, in chip egoist. Viziunea sa asupra
lucrurilor se largeste si el patrunde in intimitatea suferintei altora si a
lumii insasi.

Daca aducandu-ne aminte de moarte purtam in suflete credinta si speranta, nu
se poate sa nu ajungem si la dragoste, aceasta dragoste plina de mila care
cuprinde toata faptura, care ne face, cum spune Sfantul Isaac Sirul, sa
simtim mila pentru cea mai mica fiinta aflata in suferinta. Cand Sfantul
Siluan a exclamat: "Neindurator este Dumnezeu!", i s-a aratat iubirea lui
Hristos, el ajungand la o pilduitoare mila fata de osanditii la muncile
iadului si chiar fata de diavoli.

*Comuniunea intra moarte*

"De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume, si prin pacat
moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au
pacatuit" (Rom. 5, 12).

Sfantul Pavel o spune clar: toti oamenii sant uniti intre ei prin legatura
pacatului si a mortii. Intr-un sat din Languedoc, strada care duce la
cimitir se numeste, semnificativ, "strada Egalitatii". Toti vom avea aceeasi
soarta, si in fata mortii nici unul nu valoreaza mai mult ca altul. A ne
aduce aminte de moarte mai inseamna, deci, a ne da seama de aceasta
apartenenta la o ordine decazuta, de aceasta legatura cu toti ceilalti
oameni printr-o soarta comuna.

In fata propriei noastre neputinte, in fata propriei noastre mortalitati, in
fata fatalitatii unui destin comun tuturor, cum l-am mai putea judeca pe
semenul nostru? Cum am putea sa nu fim indurerati pentru toti ceilalti, cum
n-am putea sa dorim, pentru toti, mantuirea? Cum, in sfarsit, am putea
ramane inchisi in noi insine, cand moartea ne ofera aceasta viziune profunda
si universala asupra intregii creatii?

*Asumarea pacatoseniei noastre*

Cand Sfantul Pavel se declara cel dintai dintre pacatosi, nu trebuie sa
vedem aici vreo emfaza sau grandilocventa, inerente stilului sau. O astfel
de declaratie ar fi pura complezenta daca s-ar face in public, demonstrativ.
Ea ar ilustra un comportament care dezvaluie, in fond, aceeasi rezerva pe
care o exprima Rostand apropo de reprosuri:
     "Cu verva, singur, adesea mi le fac
      Dar altul sa le spuna, nu mi-e deloc pe plac".

A te socoti cel din urma dintre toti nu este rodul unei intunecari a inimii,
nici al unei autoflagerari nesanatoase, ci, dimpotriva, rodul inspiratiei
directe a Sfantului Duh. Omul contempla in sine insusi decaderea intregii
fapturi si, simtindu-se vinovat, el intelege ca in propria sa vinovatie este
cuprinsa toata nefericirea lumii si ca el poarta in sine, in chip misterios,
greselile tuturor.

Nu este vorba de o contabilizare a greselilor, ci de o intelegere calitativa
a lor, de constientizarea brusca si fulgeratoare a prezentei raului si
mortii in propria inima. Orice persoana poarta in sine deplinatatea naturii

Aceasta implica o comuniune ou toti ceilalti oameni, in moarte si in
stareaiie suferinta si decadere. Mai mult, si aceasta s-a vazut deja, omul
repeta in el intreaga creatie. Cele doua istorisiri ale crearii omului, in
Facere, il arata, in acelasi timp, ca incoronare si punct de plecare al
actiunii creatoare a lui Dumnezeu. Caderea omului a antrenat, astfel,
caderea intregii naturi. "Blestemat sa fie pamantul, din pricina ta!" (Fac.
3, 17), ii spune Dumnezeu lui Adam cel cazut.

Aducerea aminte de moarte este deci si o recapitulare a intregii creatii,
dar nu in felul in care a facut-o Hristos, noul Adam, Creatorul si
Mantuitorul ei, ci in chipul primului Adam, care-si contempla vina, semn al
domniei mortii in lume si cauza a ei.

Oferirea propriei vieti Iui Dumnezeu. Asa cum am mai spus, aducerea aminte
de moarte nu poate fi rodnica decat daca se face fara revolta, daca se
accepta starea in care ne aflam, decaderea noastra. Este momentul sa spunem
mai mult despre acest adevar. Pentru crestin revolta contra mortii este
inacceptabila, caci ea .este, in ultima instanta, o revolta contra lui
Dumnezeu. Iov ii cere socoteala lui Dumnezeu pentru nefericirea sa, dar nu
se revolta contra Lui.

Aceasta nu inseamna, desigur, ca crestinul isi accepta in chip pasiv soarta,
cu resemnare si fatalism. Dimpotriva, tocmai in acest domeniu este el mai
activ, actiunile sale fiind insusi motorul lumii. Or, aceasta lucrare a lui
este in acelasi timp foarte simpla si extrem de dificila. Ea consta nu in
revolta, oi in contrariul ei, in oferirea vietii proprii lui Dumnezeu,
facand, de bunavoie, din propria moarte - care este inevitabila, si exprima
vointa lui Dumnezeu - un dar, o ofranda lui Dumnezeu. Nu mai e vorba de a
fugi din fata mortii, ci de a rezista in fata ei, ca o fiinta libera.

*Jertfa lui Hristos*

In aceasta rezistenta in fata mortii nu facem, altceva decit sa-L imitam pe
Hristos. Daca aducerea aminte de moarte are drept tel sa ne faca sa luam
parte la Pastele lui Hristos, sa ne cuminecam cu moartea si invierea Lui,
actualizand in inima noastra realitatea tainica a Botezului, aceasta
participare nu se poate realiza decat prin imitarea de bunavoie si
constienta a sacrificiului Lui, al carui Arhiereu savarsitor si jertfa a

Astfel vom deveni, urmandu-L si unindu-ne cu El, preoti slujitori ai jertfei
propriei noastre vieti si, prin aceasta, ai intregii creatii. Hristos in
jertfa Sa a adus ca jertfa intregul cosmos, pentru ca El recapitula in Sine
creatia, atat ca creator cat si ca Logos si Nou Adam. in ceea ce-l priveste
pe om, el ofera propria stare decazuta si, prin ea, si natura corupta.
Aceasta este descoperirea fiilor lui Dumnezeu asteptata de intreaga faptura,
de care vorbeste Sfantul Pavel.

*Preotia imparateasca*

Acum, cand este la moda sa se vorbeasca fara incetare (si adesea fara nici o
grija de felul in care se vorbeste) despre preotia imparateasca a
crestinilor, trebuie sa ne reamintim acest adevar fundamental: noi toti
suntem "preotie imparateasca, neam sfant" (I Pt. 2, 9), ca membri ai
Bisericii Una, Trupul lui Hristos - Marele Arhiereu, in care Se odihneste
deplin Sfantul Duh, transformand-o intr-un popor de preoti, profeti si regi
in duh.

Singurul mijloc de a savarsi aceasta preotie, in afara slujirii clericale,
este tocmai acest act de oferire jertfelnica a propriei noastre vieti.
Acesta este faimosul cult "logic" (tradus in franceza prin "spiritual") de
care vorbeste Sfantul Pavel cand scrie: "Va indemn, fratilor, pentru
indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie,
bine placuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra duhovniceasca (in greceste
logikin, adica conforma cu Logosul)" (Rom. 12, 1).

*Dimensiunea liturgica a aducerii aminte de moarte*

Totusi aceasta preotie noi o exercitam si in comun, in sanul unicei adunari
euharistice. Aceasta adunare implica locuri si roluri diferite, si jertfa se
indeplineste in chip sacramental, (adica) in anamneza liturgica a jertfei
unice a lui Hristos pe cruce, prin acte rezervate episcopilor si preotilor,
asistati de diaconi. Dar ii este dat si intregii adunari sa ia parte in chip
deplin la aceasta jertfa, unindu-se cu Hristos si oferindu-si propria viata
lui Dumnezu, in comuniune cu intreaga Biserica recapitulata prin preotii

Daca trebuie sa avem fara incetare moartea in fata ochilor, daca in fiecare
dimineata noi trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a daruit o
noua zi, nu este loc mai potrivit, nici moment mai favorabil pentru aceasta
decat Liturghia, in care este retraita si reactualizata intreaga istorie a
mantuirii prin Hristos si unde noi putem sa inaintam in chip tainic spre
intalnirea cu El, prin impartasirea cu Sfintele Taine, cu Trupul si Sangele

Noi stim ca, cu adevarat, Liturghia reprezinta o anticipare tainica ,a celei
de a doua veniri a lui Hristos. Ceea ce vom vedea in toata stralucirea dupa
moartea noastra si in ziua de apoi ne este oferit, prin credinta, in

*Aducerea aminte de viitor, anticipare a Judecatii*

"Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa
se mantuiasca, prin El, lumea. Cel care crede in El nu este judecat, iar cel
ce nu crede a si fost judecat, fiindca nu a crezut in numele Celui
Unuia-Nascut, Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 3, 17-18).

Este ceva paradoxal in aducerea aminte de moarte. Oricine poate spune, pe
drept, ca aducerea aminte nu se poate referi decat la trecut, in timp ce
moartea apartine viitorului. Or, chiar in Liturghie, inainte de inaltarea
Sfintelor Daruri, preotul recapituleaza toata iconomia lui Hris-tos, zicand:
"Aducandu-ne aminte, asadar, de aceasta porunca mantuitoare si de toate cele
ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia
zi, de suirea La ceruri, de sederea cea de-a dreapta", adaugand la sfarsit
"si de cea de a doua si slavita iarasi venire".

Aceasta aducere aminte de moarte nu este deci paradoxala decat pentru cei
din lume. in Biserica, de-a lungul Liturghiei, istoria este recapitulata in
anamneza. Aceasta face ca evenimentele comemorate sa devina, in chip tainic
si nevazut prezente, actionand in Biserica care le celebreaza si le
aminteste, fie prin comemorarea trecutului, fie prin anticiparea celor ce
vor sa fie.

Or, aducerea aminte de moarte este si ea liturgica, in masura in care ea
poate fi o pregustare a intalnirii cu Hristos. Viata crestinilor, am vazut
deja, trebuie traita ca o pregatire pentru moarte. In Biserica, orice
pregatire este si o anticipare, si aceste doua aspecte sunt de nedisociat,
cum, in chip minunat, scrie Parintele Schmemann:

"Prin liturghie aceasta dubla natura a Bisericii ne este revelata si
comunicata. Fiecare zi, fiecare saptamana, fiecare an sunt astfel
transformate in aceasta dubla realitate, in aceasta dubla corelatie intre
ceea ce s-a petrecut isi ceea ce nu s-a intamplat inca. Noi n-am li putut sa
ne pregatim pentru imparatia lui Dumnezeu care va sa vina, daca tmparalia
lui Dumnezeu nu ne-ar fi fost deja data. N-am li putut niciodata sa facem
din sfarsitul nostru un obiect al iubirii, nadejdii si dorintei, daca el nu
ne-ar fi fost descoperit ca iiind un inceput plin de slava si stralucire".

Astfel, atunci cand ne pregatim pentru a muri, cand ne temem de Ziua
Judecatii, o facem pentru ca, prin credinta, ne-a fost data deja pregustarea
bunurilor Imparatiei si de aceea nu este nimic morbid

In faptul ca crestinul se hraneste fara incetare si din tot sufletul cu
aceasta dureroasa bucurie a pregustarii, in Sfantul Duh, a nespuselor
fericiri din imparatia lui Dumnezeu, grabindu-ne sa-l intampinam pe Hristos
prin aducerea aminte de moarte. Prin ea noi mergem in intampinarea Lui, "ca
in fata Mirelui", dorind sa facem din intreaga noastra viata vesmant
neintinat, si din bucuria noastra, candela aprinsa din care se revarsa
untdelemnul Duhului Sfant.

*Pilda martirilor*

Toate acestea se bazeaza pe experienta martirilor, care au trait in chip
desavarsit aceasta aducere aminte, acceptare si jertfire a propriei morti si
suferinte a lui Dumnezeu. Asa facand, ei au revarsat asupra lumii un har de
nespus si tainic. Pentru crestinii primelor secole, ca si pentru Traditia
cea mai profunda si cea mai autentica a Bisericii, Pastele martirilor au
grabit venirea lui Hristos, au anticipat-o in propriul lor trup, ei
unindu-se cu Domnul in sangele varsat pentru El asa cum noua nu ne este dat
sa cunoastem.

*Asteptarea finala*

Totusi acesti martiri n-au inviat. Unirea lor cu Dumnezeu nu s-a facut
deplin, caci trupurile lor sunt inca printre noi-Sigur, moastele lor, care
izvorasc tamaduiri, sunt semne eshatologice care anunta in acelasi timp
apropierea imparatiei si faptul ca Ea chiar a venit. Dar osemintele lor nu
sunt inca acele trupuri pline de slava pe care le vom imbraca toti si care
ne vor face sa fim "oa ingerii din ceruri" (Mt. 22, 30). Ei, ca si noi, sunt
in asteptarea celei de A Doua Veniri, in ziua din urma.

Sangele lor s-a unit cu tot sangele nevinovat "raspandit pe pamant, de la
sangele dreptului Abel pana la sangele lui Zaharia, ucis intre templu si
altar" (Mt. 23, 35). Si tot acest sange s-a amestecat cu sangele varsat de
Hristos in jertfa Sa unica, sange de viata datator, tasnit din coasta Sa, o
data cu apa, ca semn eshatologic al deplinatatii vietii oferite Bisericii.

Tot acest sange continua sa strige spre Dumnezeu de la Abel incoace. Dar
acest strigat nu mai este un apel la razbunare, si Dumnezeu nu se descopera
ca un razbunator al lui Iov (Iov 19, 25). El este Mangaietorul lumii. Cu El
impreuna, cu Sfantul Duh, unit cu Mireasa lui Hristos, creatia sfintita prin
sangele martirilor nu inceteaza de a inalta spre Dumnezeu strigatul final
din Apocalipsa, care incheie Biblia: "Vino, Doamne Iisuse!"


HOME (*Revenire-Pagina la Zi)