Psihoterapia, aparuta la granita dintre secolele XIX si XX, a primit un statut oficial in Uniunea Sovietica numai in
anul 1985, cand in nomenclatorul specializarilor medicale a fost trecuta specializarea "medic psihoterapeut". Una dintre cele mai simple si inteligibile definitii ale psihoterapiei suna astfel:
"Psihoterapia este un sistem de actiuni medicale asupra psihicului si, prin psihic, asupra organismului bolnavului". De aici si indicatiile psihoterapiei. Se considera ca aceasta este cu atat mai
indicata cu cat ponderea factorilor psihologici in afectiunea tratata este mai mare. Sunt lesne de inteles motivele care au determinat Ministerul sanatatii sa adopte hotararea privitoare la
introducerea specialitatii de psihoterapeut - cel de mai sus si cresterea galopanta a numarului tulburarilor psihice de granita (nevroze, psihopatii, stari poststress), "alcoolizarea" populatiei,
problemele narcomaniei si toxicomaniei s.a.
Ca incercare de a exprima pe scurt esenta acestei orientari terapeutice, putem spune ca aceasta reprezinta tratamentul
prin cuvant, mangaierea si sustinerea spirituala a oamenilor care cer ajutorul medicului. Astfel de scopuri au si fost declarate.
Este remarcabil faptul ca tocmai in perioada sovietica s-a format aceasta orientare a medicinei. Ateismul nu dadea
sufletului nimic luminos - mai ales in privinta celor bolnavi, necajiti, loviti de soarta. Pe deasupra, pentru medici a devenit evident faptul ca starea sufleteasca a omului este in multe
privinte definitorie pentru sanatatea lui. Ca atare, a rezultat un paradox. Pe de o parte, existenta sufletului nu era recunoscuta si acest concept era considerat cat se poate de idealist, iar pe
de alta, in clinici au inceput sa apara medici care se straduiau sa ajute tocmai acest suflet tagaduit. La cursurile de perfectionare in psihoterapie medicii erau invatati mai ales metode de
hipnoza, autotraining si inca vreo cateva "smecherii", dupa care erau trimisi "in linia intai", adica in institutiile de terapie. Bineinteles, nici un fel de cerinte morale nu erau formulate fata
de psihoterapeut. Fiecare lucra asa cum avea chef.
"Instrumentul" fundamental al psihoterapeutului este cuvantul. Totusi, chemarea psihoterapiei este in mai mare masura
aceea de a actiona asupra omului duhovniceste, nu numai prin cuvant: caci, daca in spatele cuvintelor sta minciuna, pacientul nu va trage nici un folos. Fara puterea datatoare de viata a Duhului,
cuvantul nu poate fi decat sunet desert.
In vechime se spunea ca arta medicala se tine pe trei stalpi: cutitul, iarba vindecatoare si cuvantul. Cutitul este
preinchipuirea chirurgiei, iarba vindecatoare este imaginea colectiva a formelor medicamentoase, iar prin cuvant se intelege relatia vie, sufleteasca dintre medic si pacient.
Anii de ateism si de prigoana impotriva Ortodoxiei nu au trecut fara urmari. Au crescut aproape doua generatii de
oameni care nu au stiut de Dumnezeu si de Sfanta Lui Biserica. Astazi traim vremuri foarte grele. Din pacate, vacuumul duhovnicesc este umplut intr-o parte (deloc mica) a compatriotilor nostri de
invataturi mincinoase, de erezii, de toate sectele posibile, de atractia ocultismului. Cu ajutorul acestor surogate de duhovnicie unii cauta sa dobandeasca
mantuirea, altii vor vindecare de boli, altii cad victime inselaciunii, manipularii psihologice sau propriei ignorante religioase.
In Rusia schilodesc actualmente sufletele oamenilor mai mult de trei sute de mii de "vindecatori" ocultisti - si cu
durere trebuie sa constatam ca pe lista acestora pot fi trecuti numerosi medici psihoterapeuti. Pentru aceste personalitati "extraordinare" nu exista diferenta
intre ameliorarea neinsemnata si de scurt timp care apare in virtutea unor anumite legi psihofiziologice, insanatosire si inselarea duhovniceasca. Oamenii sunt atrasi intr-un "joc" fara sanse de
castig.
Psihoterapia este o specialitate medicala aparte, legata nu atat cu tratamentul in sensul obisnuit al cuvantului cat cu
actiunea asupra personalitatii bolnavului, asupra sufletului acestuia. Ea isi fixeaza scopuri bune. Totusi, in practica a luat nastere o situatie complexa, datorata faptului ca atingandu-se in
modul cel mai intim de sufletul omului si straduindu-se sa-l trateze, acest domeniu al medicinei se dovedeste inconsistent din punct de vedere duhovnicesc, lipsit de puncte de reper
morale.
Nu poti usura povara sufleteasca a unui alt om fara sa ai propriile valori duhovnicesti. Poate orb pe orb sa
calauzeasca ? Nu vor cadea amandoi in groapa? (Lc. 6, 39) Medicul poate sa aiba doctoratul, sa fie profesor sau academician - aceasta nu schimba totusi esenta
activitatii sale daca pentru el credinta crestineasca e doar sunet gol de inteles. Eforturile lui nu vor da sufletului orientarea de care acesta are nevoie - mai mult decat atat, pot sa il duca
in adancul unor pacate grele, iar necazurile bolnavului doar se vor inmulti. De cate ori nu au cerut ajutorul meu si al altor psihoterapeuti ortodocsi oameni care au avut de suferit de pe urma
psihoterapeutilor, psihoanalistilor, hipnotizatorilor s.a.m.d. , cu orientare duhovniceasca rea! Si, din pacate, aceste cazuri devin tot mai frecvente. Lipsa de limpezime duhovniceasca,
inconsisitenta duhovniceasca a psihologiei si psihoterapiei, fondata pe "pluralismul" moral, a permis penetrarea lor de catre o enorma cantitate de psihotehnologii oculte occidentale, orientale
si "bastinase", dintre care cele mai multe pot fi numite, fara nici o exagerare, vatamatoare pentru suflet si pierzatoare.
Unul dintre principiile psihoterapiei contemporane este "scopul scuza mijloacele". Deseori medicii dau "sfaturi" care
in loc de folos aduc sufletului o paguba vadita. Nu o data eu si colegii mei ortodocsi ne-am intalnit cu situatii cand atare psihoterapeuti le propusesera pacientilor sa infiripeze relatii
extraconjugale, pasamite cu scopul normalizarii conflictelor familiale - adica, la drept vorbind, le recomandau adulterul sau, in termeni bisericesti, preacurvia.
Am avut prilejul de a trata un pacient care facuse inainte psihoterapie la un psiholog lumesc. Dupa cum povestea, ii
disparuse complet simtamantul de pocainta (era tratat pentru narcomanie) pe care il avea in suflet. Asa i-au "lucrat" sufletul... Bineinteles ca in scurta vreme dupa respectiva "cura"
psihoterapeutica a inceput din nou sa se drogheze.
In alte cazuri omul este sfatuit sa minta ori sa manipuleze oamenii daca aceasta ii aduce vreun folos (numeroase
recomandari de acest fel se gasesc in scrierile lui Dale Carnegie). Sa spunem cateva cuvinte despre "invataturile" acestuia. In sfaturile si recomandarile lui Dale Carnegie nu este urma de
adevarata compasiune si dragoste de aproapele. Pentru Carnegie omul nu este chipul si asemanarea Ziditorului, ci fiinta al carei scop este atingerea unor diferite scopuri cum ar fi: cariera,
puterea, bogatia, succesul s.a.m.d. Sinceritatea este inlocuita, in cel mai bun caz, de respect; dragostea - de amabilitate. Psihologia succesului asa cum o prezinta Carnegie este, de fapt,
oportunism, capacitatea de a produce impresie si de a obtine efectul dorit - iar ceea ce sta de fapt in spatele ei nu-l intereseaza in principiu pe autorul acestei psihotehnologii. Autorul artei
de a "castiga prieteni si de a influenta oamenii" nu aminteste in paginile sale de firea cea dupa chipul lui Dumnezeu a sufletului omenesc. Cititorul lucrarilor lui Carnegie nu va gasi nicaieri
in acestea trimiteri la Sfanta Scriptura. Psihologia lui Dale Carnegie este psihologia substituirii valorilor crestine cu pseudovalorile umaniste. Tragedia
stiintei contemporane despre suflet consta in faptul ca ea incurajeaza pacatele si patimile omului, se straduieste in fel si chip sa ii ridice parerea despre propria persoana sau pune accentul pe
meditatie, pe autoreglarea psihica prin modificarea constiintei.
N. A. Laisa, psihoterapeut ortodox clin Bielorusia, aduce la lumina cateva aspecte importante ale acestei teme: "De ce
domneste un asemenea haos in sfera deservirii psihologice si psihoterapeutice a populatiei ? Problema este ca in psihologia si psihoterapia stiintifica contemporana nu se iau deloc in considerare
natura omului, sursa care insufla activitatea lui, cauza primara a aparitiei tulburarilor neuropsihice. Exista mai mult de douazeci (!) de conceptii fundamentale cu privire la personalitate, pe
care le recunoaste psihologia contemporana, si fiecare dintre ele are adeptii sai. Totusi, fiecare dintre aceste conceptii despre personalitate nu este in esenta decat o "psihoteologie" sau
"psihoreligie", in fruntea careia sta propriul propovaduitor influent. Aceasta este parerea lui D. Grinder si R. Bendler, fondatorii programarii neurolingvistice - una dintre cele mai puternice
psihotehnologii contemporane. Fiecare dintre autorii de teorii ale personalitatii - acestia sunt de regula atei - edifica propria sa "teologie", propria sa pseudoreligie, propria sa "credinta".
Fiind convins de corectitudinea viziunii sale asupra naturii omului, de corectitudinea conceptiei sale despre lume, de puritatea propriei sale experiente, el isi apara vederile, nazuieste sa isi
invinga oponentii si, dupa ce a devenit "invatator", fondator al unei noi doctrine, conceptii, teorii, ii cheama pe toti sa o urmeze anume pe aceasta".
Cu cativa ani in urma, am facut un studiu interesant si in multe privinte revelatoriu, in timpul unui seminar de
psihologie si psihoterapie. Participantilor li s-a propus sa-si aminteasca si sa astearna in scris 10-12 evenimente din ultimii cinci ani care au lasat in memoria lor cea mai puternica urma.
Acestea au fost apoi impartite in patru categorii: "sanatate", "activitate", "contacte", "valori spirituale".
In prima categorie au intrat evenimentele legate de sanatate, activitatea fizica, sport s.a.m.d. in a doua - cele
legate de activitatea profesionala, artistica, stiintifica, pedagogica, precum si de autocultivare, hobby-uri s.a.m.d. Contactele cuprindeau un spectru larg de felurite comunicari, de la cea de
afaceri pana la cea personala. La "valori spirituale" a intrat tot ce era legat de problemele religiozitatii, conceptiei despre lume, impresiei despre cartile cu continut duhovnicesc citite,
despre intalnirile ziditoare s.a.m.d.
Au fost primite cu totul 205 raspunsuri, dintre care numai patru puteau fi incluse in categoria "valori spirituale" si
doar in doua cazuri era vorba de spiritualitatea ortodoxa. Iata ce tablou intunecat! Pe specialistii a caror chemare e sa vindece sufletul, tocmai sufletul (al
lor si al altora) ii intereseaza cel mai putin. in tara noastra psihoterapia este asemanatoare unui copil aruncat in vartejul vietii, fara educatie si fara supraveghere, si asa cum se intampla in
atare cazuri, cel mai des copilul nu face alegerea optima. Putem face si o alta analogie. Psihoterapia seamana cu un om asezat pe un sac cu aur care intinde mana si cerseste. La duhovnicia
Sfintei Rusii nu a facut apel nimeni, lumina Ortodoxiei nu a atras atentia savantilor si a majoritatii practicienilor.
Sfanta Biserica Ortodoxa a stigmatizat in toate epocile practicile oculte, vrajitoresti de tot felul, in Pravila
bisericeasca, ce se intemeiaza pe hotararile Sinoadelor ecumenice si pe cuvintele Sfintilor Parinti, si care reprezinta o suma a canoanelor si dogmelor bisericesti ortodoxe, activitatea de acest
fel este definita limpede ca fiind satanica, pierzatoare. Si bineinteles ca nici un duhovnic nu va va sfatui vreodata sa apelati la vrajitoare sau ghicitoare - dar, iata, se prea poate sa va dea
binecuvantare sa apelati la ajutorul unui psihoterapeut profesionist. Iar aici pe bolnav il pandeste adeseori o mare primejdie. Trebuie stiut ca psihoterapia este de neconceput fara conceptia
despre lume ce sta la baza ei.
Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev
