Conferinţa Naţionala 5-6 iunie 2009,
CONSILIEREA PSIHOLOGICA
ÎNTRE PROVOCARI ŞI PARADIGME
Secţiunea 5 .
Consilierea vocaţională
CONSILIEREA CONSILIERILOR
- METAPROBLEMA
CONSILIERII –
G.G.CONSTANDACHE
Conferenţiar Doctor
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN
BUCURESTI
DPPD-SSU
REZUMAT
Consilierea
educaţională reprezintă o tehnică de dezvoltare şi control a proceselor educative. Educaţia este
procesul de formare a personalităţii prin integrare socială şi transmitere culturală.
Consilier este profesorul cu calificare suplimentară pentru a oferi diagnostice
şi prognoze elevilor, părinţilor, dar şi personalului didactic interesat.
Metaproblemele educaţionale sunt o provocare benefica pentru teorie spre
a dezvolta concepte şi ipoteze noi
asupra acestor procese educative.
Este evident că oricine poate să consilieze pe alţii, trebuie să se
consilieze deseori şi pe sine ! De aici, paradoxul consilierului : cum poate fi
el sigur în încercarea de a gândi
ceea ce este bine ?
Vocaţia consilierului nu se evidenţiază doar cantitativ (varietatea problemelor), dar mai ales calitativ.
Râvna pentru metodologie se împacă bine cu gustul nuanţelor , teoria abstractă
cu concretul situaţiilor…
Cuvinte cheie : educaţie, metateorie, paradox,
vocaţie, consiliere
Nu exista disciplină
privilegiată , care să aibă dreptul
să le judece pe celelalte . Nici una
nu este nici la comandă , nici la remorca celeilalte , ci fiecare capătă un sens numai prin
celelalte (Gaston Berger)
1. Ce înseamnă consiliere (educatională)?
2. Ce înseamnă metaproblemă
(educatională)?
3. Paradoxul consilierului
4. Există o vocaţie de consilier?_
Amintesc de înaltul
dregator , de obicei boier de neam , ce era sfetnicul Domnitorului în
Principatele Romane. Dar sfătuitorul
n-a fost totdeauna de bună credinţă. Gandiţi-vă numai la Eva lui Adam din
gradina Raiului…
1. În Germania , profesiunea de
consilier a apărut în anii ’50 , dar abia după 1970 a fost legiferată în şcoli.
Astfel că în anii 1973-85 s-a impus prin lege să existe la 500 de elevi câte un
consilier.
Şi la noi în
a) explicarea
dorinţelor (motivarea voinţei)
b) prezentarea
căilor de realizare
(mijloace)
c) selectarea
criteriilor decizionale (scopuri şi valori)
d) prelevarea de
informaţii semnificative (eficiente)
e) asistare şi susţinere în procesul
deciziei necesare
Maturizarea corespunzătoare a copiilor şi tinerilor , în scopul
participarii la viaţa socială, presupune acţiuni concertate ale parinţilor,
profesorilor, educatorilor , pedagogilor , menite să îmbunătăţească deliberat, prin măsuri educaţionale ,
capacitaţile , cunoştinţele , atitudinile , orientările valorice , voinţa de a
munci cu efecte benefice.
Cine ? Se numeşte consilier acel profesor care posedă o calificare
suplimentară în vederea acordării
de consiliere diagnostică.
În consilierea
educaţională colaborează , de regulă , psihologi , pedagogi , asistenţi sociali
, medici şi specialişti din alte domenii , dupa caz. Pot fi consultaţi jurişti
şi
ecologi…
Când? În
momente critice , aceasta
consiliere educaţională ajută personalul didactic, respectiv părinţii şi copii,
pentru a diagnostica dificultăţile de învatare sau comportament , de a lua eventuale decizii privind un
transfer sau o sancţiune , dupa caz.
Cui? Consilierea
educaţionala vine, aşadar , în sprijinul copiilor sau adolescenţilor , dar şi al
părinţilor sau altor educatori. Se incearcă explicarea motivaţiei rezultatelor
slabe sau ale abaterilor comportamentale
, eventual a delincvenţei ; totodata se discută deficienţele relaţionale din familie. În ultimă
instanţa , se caută împreuna rezolvări comune , concretizate prin acţiuni (acte,
activitaţi) corespunzatoare.
Cum? Scopurile consilierii educaţionale se realizeaza prin informare , discuţii moderate
adecvat, alegerea şi prelucrarea în comun a deciziilor . Pentru o activitate
metodica de consiliere educaţionala trebuie deosebite doua direcţii majore de acţiune. Educaţia
intenţională constă în influenţarea planificată şi sistematică a copilului,
adolescentului , respectiv a
adultului în cauză . Este un fapt de experientă curentă că fiecare dintre
aceştia răspund (interacţionează) în mod diferenţiat …Educaţia funcţională este tot o influenţă , dar nesistematică şi parţial
neintenţională asupra copiilor si tinerilor elevi, prin
intermediul socializării (presiuni şi încurajari). Considerarea esteticii
aspectelor naturale şi a
răspunderii morale trebuie asociate
cu înţelegerea situaţiei că omul este nu numai autorul , dar şi victima dezastrelor ecologice, care incep cu
simple deficienţe (neglijente ce se
cumulează in timp).
Învăţământul
politehnic nu poate da rezultate depline decât atunci când este asociat cu o
pregatire socială astfel concepută : cooperare pentru formarea unei gândiri
strâns legată de practica productivă şi socială, adică de realitatea cu adevărat
umană. Problema formaţiei sociale trebuie să meargă de la cunoaşterea marilor
procese sociale ale lumii moderne / actuale până la capacitatea de a înţelege
mediul concret în care se acţionează şi se trăieşte . Departamentul nostru de
Pregătire a Personalului Didactic şi Ştiinţe Socio-Umane asigură câteva
dintre disciplinele care
concurează în acest sens : Filosofie Cognitivistă , Creativitate Tehnică ,
Sociologie Industrială, Psihologie Inginerească , Ecologie
umană…
Consilier de orientare
scolară şi profesională se numeşte persoana a cărei profesiune este să îndrume tinerii spre studii sau meserii, care
convin cel mai bine aptitudinilor acestora . În Franţa din 1967 cea mai mare
parte din centrele de orientare şcolară şi profesională era constituită din
funcţionari dependenţi de Ministerul Educaţiei Naţionale, recrutaţi prin concurs
după efectuarea unor studii superioare, atestate printr-o diplomă de Stat
.
2. Încercăm să pornim de la o definiţie a educaţiei pentru a
sesiza ce poate însemna metaproblema în acest domeniu de activitate.
Etimologia
Acest termen a fost folosit şi în
teologie cu sensul de
aspiraţie spre desăvârşirea divină . Filosofia luminilor şi emanciparea burgheziei a
modificat perspectiva , arătând că omul , ca fiinţă raţională , este capabil de
libertate şi maturizare , scop suprem al lui
însuşi . Sunt integrate şi
alte sensuri : formare, rafinare, civilizare , cultivare.
Educaţia depinde de contextul
cultural, de momentul istoric . Problemele recente sunt legate de
moralitate şi responsabilitate socială în relaţia cu materialismul ; de comerţ,
corupţie şi democraţie sub presiunea mass – media ; de asigurarea drepturilor
omului în raport cu tehnologiile agresive şi cu focarele de război; în contextul
exploatarii şi al sărăciei …Educaţia actuală trebuie să-şi înnoiască
permanent conţinuturile , să
funcţionalizeze omul ca persoană activă şi receptivă , descoperind neîncetat
ameninţările la adresa devenirii lui corespunzatoare , a drepturilor lui, a
moralităţii şi democraţiei.
Sociologia educativă sau educaţională se inspiră din optimismul pedagogic
al lui John Dewey . Ea oferă instrumente pentru
intervenţia operativă, pornind de
la convingerea că o ameliorare a
proceselor educative poate avea influenţă pozitivă asupra societăţii. Există o
diferenţă principială între sociologia educativă şi sociologia educaţiei . Prima
se constituie ca o tehnică în vederea dezvoltării problemelor şcolare şi ca
mijloc de control al proceselor educative de la toate nivelele. Cea de a doua se
caracterizează ca teorie sau ca sector specific de studiu , care dezvoltă
concepte şi ipoteze ce contribuie
la cunoaşterea sociologică generală. Cele două curente au , deci ,
finalităţi şi metodologii profund eterogene şi nu sunt deloc
interdependente.
În
domeniul formării gândirii, trebuie rezolvată problema formării altor tipuri de
gândire , în afară de gândirea tehnică şi socială : politică , morală, estetică
. Amintim disciplinele opţionale predate în Universitatea
Politehnică din Bucureşti: Filosofie , Logică Simbolică , Politologie şi Istorie
, Tehnici de Comunicare etc. În Departamentul nostru există şi un Masterat de
Comunicare Managerială , Industrială şi Social-Politică , cu durată de doi ani. Nu ajunge să ştii cum
trebuie să te porţi , mai trebuie să înţelegei şi de ce .
Pornind de la aceste perspective , pledăm pentru Consiliere educaţională
, adică o tehnică în vederea rezolvării (dezvoltării) problemelor şcolare şi un
mijloc de control al proceselor educative. Considerăm că “ metaprobleme
educaţionale” e un titlu bun pentru un sector specific de studii (generator de teorie) întrucât dezvoltă concepte şi ipoteze ce contribuie la
cunoaşterea proceselor educative şi
de consiliere. Cele două nivele evidenţiate aici au finalităţi şi metodologii
diferite, dar sunt interdependente , deci
interactive…
Studiile referitoare la
modul în care au loc schimbările în materie de educaţie pentru diverse
contexte au condus la conturarea a trei modele . Modelul de cercetare
–dezvoltare porneşte de la teorie la practică ; inovaţiile sunt concepute ,
aplicate , încorporate şi evaluate ca parte a unui proiect complex supervizat de
către un organism planificator . Modelul de interacţiune socială urmăreşte
difuzarea inovaţiei în rândurile membrilor unui grup sau al unei instituţii .
Modelul de rezolvare a problemelor interpretează schimbarea din perspectiva beneficiarului individual . Cele trei
procese sunt prezente în proporţi variate la orice inovaţie, dar diferitele
sisteme naţionale sau locale pun accentul pe unul sau pe altul dintre ele în
eforturile fiecăruia de a accelera trecerea de la stadiul de decizie la cel de
aplicare ( A.M.Huberman, Cum se produc schimbările în educaţie,
1978,Ed.Didactică şi Pedagogică) .
3. În psihologie ,
prefixul “meta” se identifică deseori cu “para” ( de exemplu, în dicţionarul lui P.Popescu - Neveanu), aceasta ne apare ca o exagerare : de la psihologia
ştiinţifică se trece astfel la parapsihologie. Iar para înseamnă şi mai mult decât meta : adică dincolo, inclusiv
transcendenţă…
Pentru titlul “Metafizică” prima folosire a prefixului – era vorba de
trecerea de la lucruri şi lume la concepte şi gândire . Astăzi, exemplul este
trecerea de la teorie la metateorie, prin generarea unui metalimbaj în raport cu
limbajul- obiect . Numai că aici nu avem o înălţare în ontic (lume – gandire) de la obiect la subiect
, ci un fel de coborâre în semiotic . Obiectul şi subiectul au lăsat loc semnului,
abstracţie nu totdeauna interpretată.
În acest sens se poate da exemplul (meta) eticii. Metaetica este o
subdisciplină a eticii, înţeleasă
ca disciplină filosofică având ca obiect morala : diversele coduri de
norme respectate de indivizii unei
comunităţi. Unii autori (ca J.Mackie) numesc acest tip de discurs, etică de
ordin secund , care tratează
despre un discurs având ca obiect tocmai etica , dar fără a ţine seama de
conţinutul lui specific. O analiză a limbajului moral, neutră , preocupată
îndeosebi de probleme analitice.
Amintim că limbajul metateoretic
este numit “metalimbaj” , iar limbajul în care este exprimată teoria
despre care se vorbeşte este numit “limbaj – obiect” . Pentru că o teorie este definibilă în general ca un limbaj care vorbeşte despre un
“univers obiectual” , metateoria conţine două dimensiuni fundamentale : sintaxa
şi semantica. Când se discută un limbaj care poate fi folosit şi nonreferenţial
( în scopuri non-descriptive), se poate distinge încă o dimensiune, pragmatică
(despre modalităţile de folosire nonreferenţială , procedurale).
În unele lucrări ce discută probleme de fundamente ale matematicii apare
la capitolul despre
paradoxe o versiune mai
populară , aşa numitul paradox al bărbierului . Într-un sat , nu prea mare ,
barbierul (unic) , care îi rade pe cei ce nu pot face acest lucru , îşi pune
problema dacă este nevoie să se bărbierească şi pe sine … Dacă se bărbiereşte, a
încălcat regula, înseamnă că se
poate bărbieri şi nu trebuie să se radă singur . Dar dacă nu se rade,
înseamnă că ar trebui s-o facă.
Asemănător , putem imagina
un paradox al consilierului ( pentru consilierea celorlalţi, de obicei ) dacă poate să se consilieze şi pe sine .
Vedeţi că problema este
asemănătoare cu autoreferenţialitatea
lingvistică: proprietatea unei expresii care se referă la ea insăşi .
Poate fi vorba de referirea unei expresii la semnificantul său . Ca în
propoziţiile : “ cuvântul cinci are
cinci litere “ sau “Hamlet este o piesa de Shakespeare “ . Tot
enunţuri autoreferenţiale, dar prin raportare la propria semnificaţie sunt
enunţurile de tipul “mint” (paradoxul mincinosului: dacă minte , spune adevărul
şi dacă spune adevărul, minte ). În continuare, din perspectiva pragmatica a raportului
dintre autor şi text , autobiografiile sunt tot autoreferenţiale. La fel
este un discurs în care se vorbeşte
în general despre alţii cu nedeterminarea principalului referent , al cărui
locutor face aluzie implicit la el insuşi ( monologul “a fi sau a nu fi” ).
A concepe schimbarea în materie de educaţie ca pe un gen de tehnologie
socială , reprezintă o atitudine
puţin realistă în condiţiile actuale. Orice inovaţie în domeniul
educaţiei constituie un subiect complex, deoarece trebuie efectuate studii la mai multe niveluri : la nivelul
indivizilor care suportă efectele unei schimbari sau care îi fac pe alţii să le
suporte , la nivelul instituţional, la nivelul comunităţii sau al mediului
ambient mai larg , unde o serie de inovaţii sunt acceptate , pe când altele vin
în contradicţie cu valorile existente. Profesorii novatori au mai multă
încredere în ei înşişi , împărtăşesc cu mai multă generozitate experienta şi informaţiile dobândite de
ei , consacrându-se cu multa dăruire profesiei lor.
Factorul principal ar
trebui să fie nu atât autoritatea persoanei care preconizează reforma , cât
raţionalitatea şi acceptabilitatea
inovaţiei.
4. Proverbul “Dacă n-ai bătrâni să-ţi
cumperi” arată metaforic
necesitatea sfatului , a consilierii , ca precipitat de experientă vitală . Între vestigiile mitologice avem formula “consiliul zeilor”… Iar la multe
popoare “sfatul bătrânilor” înseamnă “înţelepţii satului” (tribului).
Cu puţina bunavoinţă, observam că primii consilieri sunt în
familie. De obicei, mama este primul consilier şi învăţător al copilului de la
naştere . Urmează , alături de părinţi , bunicii, unchii şi mătuşile etc. Încet,
încet, apar prietenii consultanţi şi consilieri de ocazie. Şcoala aduce
profesorii şi colegii , la fel-
Facultatea… Consilieri nu lipsesc la firme sau la orice serviciu şi în viaţa :
există în forme variate
. De exemplu : consilieri profesionali, juridici şi maritali. Cu toţii căutăm
din când în când un sfat la bibliotecă şi
pe
INTERNET.
Etimologia
Pe scurt ,
toată “arta” consilierului educaţional este de a distinge veritabile vocaţii ,
bazate pe aptitudini efective , faţă de proiectele himerice ale unor
adolescenţi rău adaptaţi (uneori
inadaptabili) la real . În Franţa ,se considera că sarcina consilierului este ,
cel puţin , dublă : pe de o parte , el studiază prin metoda testelor
aptitudinile intelectuale şi motrice ale subiecţilor ce trebuie orientaţi şi pe
de altă parte , el informează familiile despre starea pieţii forţei de
munca în regiunea lor economică . Rolul sau este
de a efectua sinteza tuturor acestor informaţii ( resurse familiale ,
locale, naţionale ;
posibilităţi fizice şi mentale
ale copilului; exigenţe ale şcolii sau meseriei;
preferinţa adolescentului şi a familiei sale ) şi de a ghida atât de obiectiv, cât este
posibil, pe cei interesaţi în alegerea lor .
Dacă există o
vocaţie de consilier , aceasta va fi înţeleasă numai pornind de la
caracterizarea disciplinei de consiliere (1) şi de la încercarea de a defini,
cel puţin operaţional, vocaţia (4). Consilierea vocaţionala este
interdisciplinară, deoarece vocaţie înseamnă atracţie imperioasă pentru o
activitate profesională sau
artistică. Consilierul trebuie să deosebească persoana de vocaţie prin
recunoaşterea aptitudinilor specifice domeniului de activitate preferat.
Idealul
exprimat şi manifest al consilierului vocaţional trebuie să fie “autoeducaţia” , dialogul interior
permanent dintre Eu şi “Umanitate”,
confruntarea valorizatoare a omului cu formele culturii şi cu viaţa .
Nici copiere servilă a unui model , nici obedienţă pasiva la ofertele
exterioare, la presiunea mediului (natural, social şi politic îndeobşte).
Această vocaţie, când există , implică pasiunea pentru metodologie (criterii
analogice, comparative) şi gustul nuanţelor (criterii proprii , analitice).
Desigur, vocaţia de consilier nu trebuie să fie neaparat o vocaţie
hipertrofiată, atotcuprinzatoare , dar ea trebuie să fie cu necesitate reflexivă , analitică. Recunoaştem aici diferenţa dintre suma şi integrală ca
operaţii matematice şi dintre extensiv şi intensiv ca operatori logici, mai
precis dimensiuni ale macrosemnelor.
Conştiinţa
reflexivă e specifică omului, ea asigură relatarea / “povestirea” propriilor reacţii prin limbaj
(interior sau exterior ) în analiza lor raţională . Formarea conştiinţei
reflexive presupune constituirea ideii de Sine , de Eu, ca realitate aparte,
deosebită de mediul natural şi de persoanele cu care suntem în relaţie.
Conştiinţa de sine implica sentimentul unitatii propriei experienţe ,
cunoaşterea posibilităţilor şi a principalelor tendinţe personale. Este foarte
important să existe o concordanţă între nivelul aspiraţiilor copilului/
tânărului şi aptitudinile sale ; numai astfel va putea ajunge la un echilibru
sufletesc stabil şi va obţine bune rezultate, nu numai la şcoală , dar şi mai
târziu în profesiune.
Educaţia trebuie înţeleasă ca o ofertă exterioară ce prilejuieşte un
dialog interior despre fiinţa proprie situată într-o umanitate mereu în
devenire. Devenirea omului trebuie însă urmărită şi protejată. Educaţia este cerută
din afară , dar este realizată din interior . De aceea, influenţele
educative se evaluează numai în
contextul larg al împrejurarilor de
viaţă şi în cadrul subiectivităţii
celui educat, nu totdeauna cooperant şi nu rareori
refractar…
Cercetări recente au
evidenţiat trei forme /componente ale reflexivităţii. Reflexivitatea cognitivă
are loc în toate manifestările de observare reflexivă a acţiunii, intrinsecă
unei mari părţi a activităţilor umane. Exerciţiul reflexivităţii cognitive se
explică printr-o gândire mai profunda asupra a ceea ce facem . Astfel,
întrebuinţarea regularizată a cunoaşterii explică de ce o parte tot mai mare a
vieţii sociale şi a relaţiilor materiale cu lumea naturii este marcată de
continue revizuiri şi
restructurări, în lumina noilor informaţii, sau cunoştiinţe
(A.Giddens, 1990).
Reflexivitatea
structurală
se referă la aspectele reprezentării
lingvistice , în întrebuinţarea cotidiană, dar şi în uzul tehnic sau ştiinţific
, presupunând un anume grad de autoreferinţă sau autoimplicare din partea unui
enunţ sau a mai multora
( autoreferenţialitate) . Unele enunţuri
se referă la ele însele în mod evident şi obişnuit
( de exemplu, “ această propoziţie are
cinci cuvinte” ) şi totuşi a fost recunoscut faptul că enunţuri cu acest tip de referenţialitate pot genera paradoxuri (“aceasta propoziţie este
falsă “).
Pentru a revendica o
anumita validitate , o afirmaţie (cunoaştere) condiţionată social, trebuie
propusă ca element al cunoaşterii
ştiinţifice , dar în acest caz , enunţul nu poate să fie aplicat decât în mod
reflexiv lui însuşi, pierzând
astfel propriile pretenţii de validitate. (B.Barnes,
1974).
Reflexivitatea intrinsecă se refera la imposibilitatea de a separa
reprezentarea de conţinutul ei.
Este refuzul ideii că observarea unui fenomen ar putea fi tratată independent de propriul obiect. Adică
interdependenţa intimă dintre reprezentare şi obiectul reprezentat este foarte pronunţată : sensul
reprezentării este elaborat pornind
de la “cunoaşterea” obiectului, iar această cunoaştere este elaborată prin ceea ce se cunoaşte despre
reprezentare. Într-o astfel de cercetare, sociologică, dar şi educaţională ( de
orientare) , spunem că “cercetătorul
participă , în decursul cercetării , la activităţile care sunt şi
obiect al cercetării “ (S.Woolgar,
1988)
De altfel, educaţia
morală trebuie întemeiată pe educaţia sistematică a omului, încă din fragedă
copilărie , pe o educaţie care să dezvolte şi să creeze acel “ impuls al
inimii”, insesizabil – despre care a vorbit atâta psihanaliza – impuls
irezistibil ce reprezintă unul
dintre cele mai însemnate fundamente ale demnităţii umane şi care se
împotriveşte fascinaţiei unei conduite rele ( Bogdan Suchodolski, Pedagogia şi
marile curente filosofice, Ed.Didactică şi Pedagogică,1970). Impulsul inimii a
fost educat alta data de religie , pe alte
temeiuri…
Pentru Alan Montefiore, “individul considerat ca făuritor autonom de
norme este, dacă nu ceva cu totul
fictiv, în orice caz , în mare măsură o excepţie “(P. 157, “Introducere
modernă în filosofia moralei “, 1972, Ed.Ştiinţifică). Amintim concepţia lui
Nietzsche despre Supraom. Vorbind
despre Stăpâni, Domni, el spune : “Creaţia lor e legislaţie, voinţa lor de
adevăr este voinţa de putere”…Dar un alt fragment poate sugera limita
posibilităţilor omului unei vocaţii, îndeosebi de consilier (educaţional) :” În
timp ce oricine ar putea, în mod
normal , să aibă incertitudini cu privire la implicaţiile precise ale celor mai
fundamentale principii ale sale într-o anumită situaţie complexă , totuşi nu
este posibil ca el să se transpună în exterior şi să-şi judece toate normele dintr-o dată “ (p. 162,
loc.cit.). Aceasta e concluzia capitolului intitulat: dacă pot eu să fiu sincer
în greşeala mea cu privire la ceea ce este bine. Sublinem că Nietzsche asimilează binele
cu frumosul, dar în educaţie , binele este moral şi nu
artistic…
BIBLIOGRAFIE
Aristotel, “Metafizica “ Ed. Acad.
R.S.R
B.Barnes, 1974, “Cunoaşterea
ştiinţifică şi teoria sociologică”
G.G.Constandache , 2003, “Oglinda
conştiinţei”, Ed.Politehnica Press
J.Dewey,1971,”Democraţie şi
educaţie”, Ed.Didactică şi Pedagogică
A.Dumitriu, 1966, Soluţia
paradoxelor logico – matematice”,
Ed. Ştiinţifică
A.M.Huberman , 1978, “Cum se produc
schimbările în educaţie”, Ed.Didactică
şi Pedagogică
A.Giddens,1990, “Consecinţele
modernităţii”,
J.L.Mackie ,
1977,”Etica”
A.Montefiore, 1972, “Introducere
modernă în filosofia moralei”,
Edit.Ştiinţifică
A.Popescu Neveanu , 1978, “Dicţionar
de psihologie “, Ed.Albatros
Fr.Nietzche, 2000, “Aşa grăit-a
Zarathustra” ,
Ed.Humanitas
B.Suchodolski, “Pedagogia şi marile
curente filosofice” , Ed.Didactică
şi Pedagogică.
S.Woolgar, 1988, “Reflexivitatea
este etnograful textului “
Observaţie ( 2009 ), lucrările de mai sus , dacă nu
au editură , sunt citate după “Enciclopedia de Filosofie şi Ştiinţe Umane “ De
Agostini/ All Educational,
2004
No comments:
Post a Comment