Am gasit ceva extraordinar despre prietenie. Si cum sunteti la vârsta tineretii, poate ar fi frumos sa vedem ce zic Sfintii Parinti, batrânii, despre prietenie, ce înseamna o prietenie, cum se mentine o prietenie, si m-am gândit sa va pun la inima câteva cuvinte care m-au impresionat. Vedeti, lucruri spuse în secolul al IV-lea, si totusi cât sunt de actuale si vesnice în acelasi timp. Exista tot felul de prietenii, de legaturi între oameni: tovarasii, prietenii de diferite interese, de afinitati, de interese sportive sau de serviciu, iar oamenii se plac unii pe altii, ies împreuna, se distreaza împreuna, se bucura împreuna, se întristeaza, îsi spun pasurile unii altora, dar, din pacate, putine dintre aceste prietenii ramân prietenii de durata. Vedeti, în lume apar tot felul de ispite, de încercari, cine nu-i cu Dumnezeu, cine-i numai pe criteriul veacului acestuia, de obicei e înselat si tradeaza prietenia, ori descopera anumite taine ale prietenului lui si atunci prietenul se îndeparteaza de el cu tristete, ori se supara peste masura de la tot felul de cuvinte, din nimicuri. Parintii spun ca exista totusi o prietenie, un fel de dragoste între oameni, care dureaza si în veacul acesta trecator, dar mai ales în vesnicie. Parintele Teofil, tot îl pomeneste parintele Iustin si noua ne e drag ca e batrânul nostru, si ne-a încalzit sub aripile lui, la fel cum îsi încalzeste closca puii, vorbea despre aceasta prietenie în vesnicie. El spunea "nu-mi fac prieteni numai pentru veacul asta, mi-i fac pentru vesnicie". Un lucru extraordinar! Vedeti, credinta noastra învinge moartea.
Era Parintele Iosif, un batrân la care au mers cei doi parinti, Ioan Casian si Gherman, care erau prieteni buni, au mers din Dobrogea pâna în pustia Egiptului si au luat la rând cei mai înduhovniciti parinti care erau în zona si au convorbiri cu 24 de Parinti.
Printre ei este si batrânul Iosif. Si el spune care este adevarata prietenie. El spune ca "adevarata prietenie e cea care merge sau se naste din asemanarea virtutilor." Si pe aceasta prietenie nu o poate distruge nici timpul, nici spatiul, nimic, nici chiar moartea, pentru ca prietenia ramâne. Si spunea ca prietenia creste si sporeste, dar ca sporeste din amândoua partile. Daca cei doi urmaresc calea virtutii, atunci prietenia se mentine. Daca unul se rupe, automat prietenia raceste. Chiar daca cel puternic, cel care sporeste în virtute se straduieste sa-si mentina aceasta iubire si dragoste, el nu reuseste sa o salveze. De ce? Pentru ca cel slab e nemultumit. El nu vrea sa fie compatimit, el nu vrea sa fie ridicat, tot el e cel care baga bete-n roate si atunci cel puternic, chiar daca lupta sa mentina prietenia cu el, nu mai poate. Prin urmare, pentru a mentine prietenia, e obligatoriu sa fie o împreuna lucrare pe aceasta scara a virtutii. Si parintele spune ca la început, într-adevar, suntem începatori, se înfiripeaza o prietenie între doi oameni. Si apar tot felul de probleme, de discutii, pâna ce oamenii se cunosc, apar tot felul de pareri diferite, se pot isca chiar certuri, si de la certuri, vedeti ca de multe ori oamenii se distanteaza. Apar tot felul de motive: ca nu se respecta suficient, ca nu mi-a spus nu-stiu-ce, iar prietenia se raceste. Si spunea ce sa facem ca sa tinem prietenia respectiva la nesfârsit. Si spune parintele sase lucruri.
Primul lucru spune "dispretuirea celor lumesti, desconsiderarea lucrurilor care le avem" si spune ca "dragostea de fratele trebuie sa fie deasupra lor". Deci nimic din lumea aceasta sa nu te desparta de aproapele.
Al doilea lucru, care nu-i usor deloc, este ca "voia fratelui sa o pui deasupra voii tale". Adica sa-l faci pe el mai întelept decât tine. Si va spun un lucru. În lucrurile astea secundare, cel mai puternic cedeaza. Nu cel care-si mentine punctul de vedere, ci acela care cedeaza în fata lui Dumnezeu este mai mare. În acest fel reusim sa mentinem legatura dragostei unul fata de altul.
Cel de-al treilea lucru spune "chiar si cele considerate folositoare si trebuincioase trebuie sa fie mai mici decât binele dragostei si al pacii". "Întru aceasta veti cunoaste toti ca sunteti ucenicii mei – spune Mântuitorul în Ioan, capitolul 13 -, daca veti avea dragoste între voi". Cine iubeste, iarta. Dragostea acopera multime de pacate. Nici lui Dumnezeu nu-I place când cineva bârfeste, pentru ca si cel bârfit este copilul Lui si Îl doare. Dumnezeu, în perspectiva vesniciei, îl asteapta pe el sa se întoarca si, poate în scurt timp ajunge mai sporit duhovniceste decât cel care l-a bârfit. Doar Dumnezeu, în atotstiinta Lui, îsi da seama de acest lucru si din acest motiv nu avem dreptul sa judecam.
Al patrulea cuvânt spune ca "nu are voie cineva sa se supere niciodata, fie c-ar fi pricini drepte sau nedrepte". Deci nu ai voie sa te superi pe aproapele tau, si mai ales pe prietenul tau, chiar daca ar ridica sabia împotriva ta. E un lucru greu, chiar si daca numai ai întristat pe cineva.
Cel de-al cincilea cuvânt spune ca "omul trebuie sa lupte sa înlature supararea fratelui ca si cum ar fi a sa proprie, chiar daca a început fara motiv". Deci tu trebuie sa faci în asa fel sa îndepartezi din inima întristarea prietenului tau, chiar daca de la el a pornit discutia contradictorie.
Astfel, ca sa mentii o prietenie, e nevoie ca tu sa faci primul pas. Si va spun: acela care face primul pas e mai mare în fata lui Dumnezeu, acela care se întoarce si spune "frate, te rog sa ma ierti". Dar aceasta se poate realiza doar daca esti pe calea virtutii, doar daca esti în lucrare cu Dumnezeu.
Ultimul cuvânt spune ca "lucrul hotarâtor si general pentru toate patimile este ca omul sa se gândeasca zilnic ca are sa plece din lumea aceasta". Cine stie ca e trecator, ca va da raspuns pentru toate, nu mai pune la calcul toate cuvintele rele, toate privirile si poate sa treaca foarte usor peste toate. El iarta din inima, "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Spune ca gândul la moarte este de fapt un antidot al tristetii. Nu ar trebui sa duca la tristete gândul la moarte. Din contra, trebuie sa fie tamaduirea tristetii. Daca o sa cugeti, stai un pic, ca voi iesi din lumea asta, sa ma straduiesc sa traiesc frumos si din lucrul asta dobândesti un fel de nadejde. Doamne, nadajduiesc la mila Ta, începi sa cunosti iubirea lui Dumnezeu, bunatatea Lui, si în nadejdea asta se naste credinta si ai încredere în Dumnezeu. Ca Dumnezeu nu vrea sa te piarda. Nici pe vrajmasul tau nu vrea sa-l piarda si nici pe tine. Si atunci dobândesti un pic de nadejde. Si, vedeti, si pacatul si virtutea pleaca de la lucruri foarte mici. De câte ori îti spune parintele: asta sa n-o mai faci. Si tu vii iarasi si spui "parinte, iar am facut". Asta arata ca ai probleme cu vointa, nu mai ai vointa. Un pic de post, un pic de rugaciune, si treptat, treptat, se naste în tine o vointa care îti dai seama ca vine din darul lui Dumnezeu si tocmai din mica ta jertfa. Si v-amintiti când erau la început crestinii, spunea: "Inima si sufletul multimii celor care au crezut era una si niciunul nu zicea ca el este al sau, ceva din averea sa, si toate le aveau de obste". Cum suntem aici la mânastire.
Si spune: "Nimic mai presus de dragoste si nimic mai prejos de mânie". Mânia si supararea sunt foarte primejdioase. Duhul vrajmasiei desparte pe oamenii trupesti, fara Dumnezeu. Vedeti, vrajmasia, când se naste între oameni, oamenii se separa si o sa vedeti lucruri extraordinare. Uitati-va la copilasi. Se cearta, se împaca si cauta comuniunea, cauta sa fie împreuna. Cu cât îmbatrânesc, oamenii parca vor sa se izoleze. Au mai multe tabieturi si devin din ce în ce mai izolati. Tinerii, în schimb, tind sa se apropie unii de altii. E frumos lucrul asta, dar vedeti ca ne învata Parintii cum sa ne apropiem: pe calea virtutii. Ca altfel vom gusta din gustul amar al esecului. Daca nu ne mentinem pe calea virtutii, mergem pe interese. "Cearta aduce ura, iar dragostea va ocroti pe toti cei ce nu se cearta" (Pilde, cap. 10). Când doi prieteni ajung totusi la o discutie contradictorie si pastreaza, sa zic asa, totusi, limitele normale, nu ajung la un consens. Ei bine, sa analizeze o constiinta superioara si merg la un batrân. "Daca exista vreo mângâiere în Hristos, spune Sf. Apostol Pavel, daca exista vreo usurare în dragoste sau vreo îndurare si milostivire, împliniti bucuria mea ca sa gânditi la fel si cu aceeasi iubire, cu acelasi suflet, aceeasi cugetare s nu facet nimic din duh de cearta nici de maire desarta, ci cu smerenie, unul pe altul socotindu-va mai de cinste decât pe voi însiva". Vedeti, noi facem de obicei invers. Trebuie sa luptam sa-l punem pe aproapele deasupra. Alta cale nu exista. Si o sa vedeti ca de multe ori adevarul e la el. Pentru ca si Dumnezeu îti arata de multe ori ca e mai bine sa te smeresti. Asta-i calea. E bine sa fiti cu îngaduinta, când spune celalalt, totusi sa-l asculti cu rabdare. Sa te rogi la Dumnezeu cu smerenie ca daca aproapele are dreptate, sa te lumineze. Si mergem sa întrebam si un om mai în vârsta, un parinte, un om întelept, în orice domeniu, nu doar în cel duhovnicesc.
Si aici batrânul Iosif face un elogiu al iubirii, dar spune urmatorul lucru: "Iubirea ca afectiune poate fi de mai multe feluri". Si va amintiti de patriarhul Iacob, avea multi copii, dar avea o afectiune deosebita pentru Iosif. Si spune si de ce. Pentru ca era cel mai aproape ca si virtute de viata lui. Era cu viata cea mai curata, cel mai sincer, cel mai placut lui Dumnezeu. Si chiar daca fratii sai l-au vândut, a fost aruncat în groapa, în închisoare, nu a cârtit. S-a lasat în voia Domnului. Si a ajuns sa fie responsabil de vistieria faraonului din Egipt. Pentru ca s-a lasat în voia Domnului. Aici e întelepciunea. Dau o pilda, Mântuitorul iubea pe toti ucenicii si pâna la sfârsit i-a iubit pe toti, dar totusi îl iubea mai mult pe Sf. Apostol si Evanghelist Ioan. Pentru ca era cel mai sporit în curatie, în feciorie, în virtute, si vedeti, de-asta spune ca sa fie cât mai apropiate virtutile pentru ca prietenia sa fie cât mai puternica. Si parintele da niste cazuri care nu-s bune, da si niste situatii nerecomandabile. Îi mustra pe cei încapatânati si împietriti si asta nu e o atitudine buna. Tu ai datoria sa te duci spre el sa-i îndepartezi întristarea, ca daca nu, nu esti cu Dumnezeu. Cum te poti ruga? "Lasa darul tau la altar când îti amintesti ca aproapele tau are ceva împotriva ta si mergi si te împaca cu aproapele si apoi vino si adu darul tau Imparatului", adica lui Dumnezeu. Altfel,nu-ti primeste darul. Te duci cu darul acolo, dar nu-i primit. Dumnezeu vrea sa vada dorinta ta sincera si daca tu mergi si el totusi nu te iarta, este pilda cu un sfânt mucenic. Doi parinti s-au certat, unul era împietrit si nu voia sa-l ierte pe celalalt si au venit prigonitorii crestinilor, l-au prins si pe preotul care nu voia sa ierte si l-au chinuit pentru credinta în Hristos. L-au dus sa-i taie capul si atunci el i-a întrebat de ce vor sa-i taie capul. Iar ei i-au zis ca pentru ca i se închina lui Hristos si nu zeilor. Atunci el s-a lepadat, spunând ca se va închina zeilor. În acel moment, celalalt preot i-a spus sa-l ierte si sa nu se lepede, deoarece mai bine moare si ramâne cu Hristos. Preotul împietrit nu a vrut sa-l ierte, dar celalalt a spus prigonitorilor sa-l ia pe el ca el vrea sa moara pentru Hristos. Pentru faptul ca preotul nu a vrut sa-si ierte prietenul, harul lui Dumnezeu s-a ridicat de la el. Trebuie sa simti ca tu esti dator sa-ti ceri iertare cu umilinta, cu toata inima. Daca nu, îl dispretuiesti pe aproapele. E dureros ca un prieten sa te înjunghie pe la spate, dar vedeti ca, duhovniceste, altfel se pune problema, nu rational. Si nu e buna nici acea tacere care jigneste, care doare. Vedeti, Dumnezeu se uita si la cuvânt, dar se uita si la intentie. Cu ce intentie faci lucrul respectiv conteaza în fata lui Dumnezeu.
Mi-a placut un cuvânt care spune ce înseamna sa întorci si celalalt obraz, dar spune "celalalt obraz drept". "Când te loveste peste obrazul cel drept, sa întorci si celalalt obraz drept", adica se refera la partea launtrica. Adica cineva te-a lovit exterior, peste trup, tu n-ar trebui sa te tulburi nici launtric. Asta e masura Evangheliilor, fratilor. Adica tu, launtric, nu trebuie sa te superi pe el ci, din contra, sa faci în asa fel sa-l împaci pe el prin bunatatea ta launtrica si prin netulburarea ta interioara. Iar atitudinea asta o dobândesti numai daca mergi pe calea virtutii. Altfel nu poti sa ai atitudinea asta launtrica, sa nu-l urasti pe cel ce te loveste. E ceva maret, noi vorbim cu respect si cu cutremur despre acest lucru pentru ca, va spun, nu-i usor sa vorbesti, nu-i responsabilitate mica sa vorbesti despre lucrurile astea înalte, dar e bine sa vorbim, ca sa ne dam seama la ce nivel ne aflam. Si nu ca sa deznadajduim, ci ca sa apelam la harul lui Dumnezeu. De-asta spun Parintii ca rau cu rau nu se invinge, ci se inmulteste, si raul se invinge cu binele si binele se inmulteste cu bine. De-asta spun, ca alta cale nu este, decât sa ierti, decât sa pui deasupra ta, decât sa mergi pe calea asta a virtutii. Si decât vorbe blânde si umile în afara si în inima duhul, cumva, îngâmfat, mai bine mustra-l pe aproapele decât sa faci viclenia asta neplacuta Domnului. Vedeti, trebuie sa fii cu mare bagare de seama la starea launtrica. Mai bine taci decât sa scoti vorbe mieroase dintr-o inima îngâmfata si împietrita. Si sa stiti ca puternic este cel care pune voia fratelui deasupra lui, care iarta, care trece cu vederea, nu cel care îsi tine mortis parerea lui. Si câstigi mult mai mult duhovniceste prin îngaduinta si prin rabdare. "Voi cei puternici rabdati slabiciunile celor neputinciosi" (Romani, cap. 15, versetul 1) "si "purtati-va sarcinile unii altora si asa veti împlini legea lui Hristos" (Galateni, cap. 6). Cel slab, spun Parintii, nu poate ridica pe altul slab, un bolnav nu poate vindeca pe alt bolnav, ci trebuie sa fie unul sanatos care sa-l duca pe cel bolnav. Si, cum am spus si la început, tot cel slab e nemultumit. Iar cei puternici trebuie sa duca si neputintele celor slabi. "Dragostea statornica si întreaga nu va putea exista decât între oameni cu aceleasi virtuti si acelasi ideal de viata".
E concluzia, cumva, a Avvei Iosif: "Cine ramâne cu Dumnezeu, ramâne într-o prietenie vesnica". Nici moartea nu-i desparte.
(Conferinta din cadrul taberei de la Mânastirea Oasa, 25 iulie 2010)----------------------------------------------------------------------------------------
No comments:
Post a Comment