Lecția 17
Crima ca și expresia a răului din om este o alternativă finalizată în filosofia de viață de context și/sau de viață a celui care o comite. Din această perspectivă avem criminalul fără boală psihică sau criminalul cu boală psihică. Criminalul mixt este o chintesență variabilă a celor două tipuri.
Filosofia crimei este un domeniu cangrenat în România și în spațiul psi românesc. Nu putem vorbi de o psihologie criminologică și una judiciară fără să avem la bază un set dediateze pasive și reflexive ale sufletului scos din opera lui Dostoievski. Dincolo de psihologia experimentală sau științifică exprimată statistic și experimental, avem o psihologie a abisului condensat în misterul psi. Există un subterfugiu al fineții pe care care nicio psihologie și nicio metafizică nu vor putea să-l explice cândva. Suntem prea definiți
în rădăcinile răului ca să îl putem smulge fără să adăugăm nimic în schimb. Rezultatul unui rezultat nu este rezultatul în sine, ci un alt rezultat. În cazul criminalului, contextul este favorabil sau nefavorabil (alături de alți factori proprii lui, ai personalității lui).
în rădăcinile răului ca să îl putem smulge fără să adăugăm nimic în schimb. Rezultatul unui rezultat nu este rezultatul în sine, ci un alt rezultat. În cazul criminalului, contextul este favorabil sau nefavorabil (alături de alți factori proprii lui, ai personalității lui).
Există un magnetism al toleranței și al dorinței. Acești doi poli devin piesa de rezistența a persoanei care, la primii pași de crimă petrecută în spațiul psi înțeles ca psyché-suflet, va sucomba în psyché-psihic.
O latură criminală în fiecare om nu este un deziderat; este o realitate. Omul poate ucide așa cum se poate ucide. Alternanța filosofiei de viață în parcursul reinventat al drumului său este ceea ce Philip Zimbardo denumește „efectul Lucifer". Puși în diverse „uniforme" situaționale, le „îmbrăcăm" atât sufletește cât și psihic. Adică devenim una cu reprezentarea mentală a criminalului sau a victimei. Dar pentru că suntem degenerați și sfinți pe metrul pătrat psi, avem datoria să conștientizăm sarcina în care ne implicăm sau ne-am putea implica. Astfel, am numi-o praxiologie sau prevenție. Cel care se gândește să ucidă, cu premeditare, nu-și va eviscera niciodată fantasmele. S-ar autodesființa de pe o poziție care-i permite socialul camuflant. De la mască la crimă nu este niciun pas. Amândouă sunt forme de excelență ale răului, forme de control asupra situației și culpe inconștiente ale emoției. Peste orice homosexualitate a fricilor, criminalul cu premeditare se va regăsi într-un registru-marsupiu de unde își va elibera fantasme la cerere. Peste orice concurență la rău, stă un concurent la rău. Nu trebuie uitat acest aspect niciodată. Dacă din perspectivă victimologică, de exemplu, victima prezintă plăgi la nivelul toracelui, al sânilor și al anusului, ne vom pregăti să-l studiem psihanalitic. Motivațiile inconștiente ale actelor sale l-au împins (psiho-criminologilor) să vorbească un limbaj pe care avem datoria să-l înțelegem. Împreună cu Freud, Adler, Lacan, Ferenczi, Kohut și alții vom coborî la suflet să facem schițe de identificare a conținutului fantasmelor.
Fantasma nu este reverie, cum adesea se face confuzie în rândul celor mai titrați oameni din domeniu[1]. Pe parcursul devenirii termenului, „fantasmă" a fost când sinonim cu „fantezie", când l-a completat pe parcurs pe cel din urmă. Nu mai amintim că primul termen este francez, al doilea german.
[1] A se lectura capitolul „Fantasmele conștiente și inconștiente la psihopații sexuali în construcția crimei din perspectivă psihanalitică" în Criminologie. delincvență, psihopatologie, criminalitate. Vol. I.
No comments:
Post a Comment