Două minute şi jumătate de exerciţii intense îţi pot salva inima


Două minute şi jumătate de exerciţii intense îţi pot salva inima

http://www.descopera.ro/dnews/10061459-doua-minute-si-jumatate-de-exercitii-intense-iti-pot-salva-inima


Veste bună pentru cei care s-au săturat să petreacă ore întregi la
sala de sport: două minute şi jumătate de exerciţii intense ar putea
fi la fel de eficiente ca 90 de minute petrecute pe banda de alergare.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aberdeen au realizat un studiu
pe două grupuri de bărbaţi cu vârste între 18 şi 32 de ani. Bărbaţii
dintr-un grup au fost rugaţi să facă sprinturi de mare intensitate, în
timp ce restul participanţilor şi-au petrecut câte o jumătate de oră
mergând cu bicicleta sau plimbându-se în ritm alert.

La finalul studiului s-a constat că cei care au sprintat de 5 ori
câte 30 de secunde, la interval de 4 minute, au înregistrat o scădere
mai rapidă a nivelului de grăsime din sânge, comparativ cu restul
subiecţilor implicaţi în cercetare.

La două zile după ce au fost supuşi exerciţiilor, pacienţii au fost
rechemaţi în laborator unde au mâncat un mic dejun bogat în lipide şi
un prânz bazat pe pâine, maioneză şi brânză. Conţinutul de grăsime a
fost calculat în funcţie de cât de repede creştea nivelul său în
sânge.

Experţii spun că aglomerările de grăsime apărute în sânge după
consumul alimentelor bogate în lipide, poate bloca arterele, provocând
boli cardiovasculare.

Descoperirea sugerează că, spre deosebire de exrciţiile cu o
intensitate moderată, precum mersul pe jos 30 de minute sau pedalatul,
care reduc conţinutul grăsimii din sânge cu 11 procente, cele scurte
dar foarte intense pot duce la o scădere de 33% a nivelului de
grăsime.

Oamenii de ştiinţă cred că este posibil ca exerciţiile scurte şi
foarte intense să determine ficatul să extragă mai multă grăsime din
sânge. În plus, chiar dacă astfel de antrenamente nu ajută la
creşterea forţei, ele aduc îmbunătăţiri la nivelul rezistenţei.
Totodată oamenii de ştiinţă admit că un astfel de exerciţiu poate dura
20 de minute, în condiţiile în care în timpul lui se recomandă 4
pauze de câte 4 minute, dar consideră că importanţa descoperirii este
semnificativă mai ales pentru oamenii care nu au destul timp pentru a
ajunge la sala de sport.

Sursa: Medical Daily

No comments:

HOME (*Revenire-Pagina la Zi)

MENU

EDITORIAL