Petre Tutea

Petre Tutea
Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiindcă fara religie am lătra precum cîinii. 
Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culminează în 
cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea 
metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - 
cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.
Cînd va dispărea ultimul tăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea si 
ultimul om din specia om. Si atunci or să apară maimute cu haine.
A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg
nimic, dar e o grozăvie!
Treisprezece ani de închisoare.... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară
si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au
anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după 
aceea la Jilava , la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud.  Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi 
doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive 
religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să
ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.
M-a întrebat un anchetator:
- De ce ai vorbit împotriva noastră, domle?
- N-am vorbit, domle. 
- Cum n-ai vorbit? 
- Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu?
Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca 
să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu ?
Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, 
grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această
grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să 
nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu stiu dacă vom fi apreciati 
pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am 
suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura
oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire 
a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau.
. ''Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Frantei? ''Mă, seamănă, mă, 
cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. 
Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.''
(Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe 
Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a si bătut. Si are mai ales meritul că a coborît 
morala absolută prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era
frică să n-o furi tu de la tine. ăsta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e
o pajiste cu miei!



No comments:

HOME (*Revenire-Pagina la Zi)

MENU

EDITORIAL