„Dieta" călugărilor de pe muntele Athos, regimul care face minuni
Călugării duc o viaţă cumpătată şi din punct de vedere alimentar, nici vorbă de mâncăruri procesate, mesele sunt luate în linişte, acesta fiind motivul pentru care feţele bisericeşti de pe muntele Athos au o speranţă de viaţă mai lungă cu zece ani decât grecul obişnuit. Acest stil de viaţă face obiectul unei cărţi care te învaţă mai degrabă cum să trăieşti, nu doar cum să slăbeşti. Mult lăudata dietă mediteraneană a fost mereu oferită drept exemplu de reţetă minune pentru o viaţă mai lungă şi ferită de o mulţime de afecţiuni grave cu care se confruntă omul modern. Însă cea mai recentă „vedetă" intrată pe scena dietelor este prezentată în volumul „The Mount Athos Diet" (Dieta de la muntele Athos), scris de Richard Storey, Sue Todd şi Lottie Storey, trei nutriţionişti care au încercat să schimbe conceptul de dietă prin împărţirea celor şapte zile ale săptămânii în trei perioade alimentare distincte, inspiraţi de cele observate la mănăstirile de pe muntele Athos: trei zile de moderaţie, trei zile de post şi o zi de sărbătoare sau dezlegare. Astfel, în timpul zilelor de post trebuie eliminate toate produsele lactate, peştele, alcoolul, ouăle şi uleiul, în favoarea porţiilor mici de fructe, legume, nuci de toate felurile, seminţe şi diverse tipuri de fasole. Zilele de moderaţie trebuie „închinate" unei diete tipic mediteraneene, care să includă lactate proaspete, ulei de măsline, peşte, carne de pui şi ouă, dar să excludă pe mai departe zahărul, alimentele procesate şi carnea roşie. În această parte a săptămânii este permis chiar şi alcoolul, deşi este preferat numai vinul roşu, dar cu măsură, adică două unităţi pe zi (două pahare a câte 175 de ml fiecare). Ziua de dezlegare, după cum anunţă şi denumirea, este momentul de răsfăţ, când putem gusta, însă tot cu moderaţie, din carne roşie, ciocolată, prăjituri sau alte băuturi bahice în afară de vin roşu.
Exemplu de meniu: continuare
Etichete:
Entertaniment
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment