Marlanul roman

Marlanul roman

Campioni la exportul masiv de proastă creştere - Marlanul roman
(Mircea Mihăieş)
Nicăieri nu-l poţi radiografia mai bine pe ''ciocoiul'' român decât
în străinătate.
Acolo, pe fundalul unor civilizaţii aşezate, al regulilor unanim
acceptate, al politeţii şi grijii de a nu crea disconfort celuilalt,
însuşirile considerate acasă drept mărci ale identităţii se decupează
ca petele de smoală pe cămaşa alb-imaculată. Am tot sperat că intrând
în contact cu lumea occidentală ne vom depăşi carenţele educaţionale,
ne vom debarasa de bădărănia naturală şi vom reuşi să atingem idealul
comportamentului înalt: acela de a trece neobservat.
Ei bine, nu. O săptămână petrecută într-o insulă grecească mi-a readus
cu agresivitate aminte din ce fel de ţară vin, cine sunt şi cum arată
cei mai activi dintre contemporanii mei. Am văzut la lucru - şi lucra
neobosit! - noul tip de român: ţoapa cu pretenţii, hahalera cu morgă
şi fantele cu damf de "bată-l crucea". Adică românul de oarecare
succes. Oi fi avut ghinion, dar n-am întâlnit decât mârlani,
nesimţiţi, neciopliţi, femei vulgare, chilipirgii, lăudăroşi gata
să-şi exhibe bogăţia - fie că era vorba de "gipanul" de ultimul tip,
fie de amanta arătoasă, cu bust generos şi râset colorat-isteric.
Nimeni nu vorbea la volum normal.
Comunicarea se făcea fie prin strigăte, fie prin urlete, dar neapărat
cu ochii scoşi din orbite şi gesticulări precipitate. Eşantionul pe
care l-am avut sub priviri mi-a reamintit uluitoarea noastră uşurinţă
de a trece instantaneu de la iubire la ură, de la şoapta amoroasă la
reproşul icnit din toţi bojocii. Între langurosul "Hai, pisicuţo, s-o
facem acum", al amantului tomnatic, şi zbieretele tatălui sâcâit de
plodul care voia o îngheţată: "Ia-l de pe mine, că-l omor!", ai
întreaga agonie şi tot extazul neaşezării româneşti.
Aşa cum se vede la televiziuni şi în paginile de ziar, românul a
abolit spaţiul dintre privat şi public. La restaurant, auzeai limpede,
peste zece mese, ce program avuseseră cu o seară înainte, ce
"paraşute" au agăţat, ce tehnici infailibile de a se strecura la
piscinele hotelurilor scumpe au inventat şi, last but not least, cum
să bagi spaima în pietonii de pe marginea drumului, în drumul bezmetic
spre discotecă. Totul intersectat cu informaţii detaliate despre
"şmenurile" care îi aşteptau acasă, despre "ţepele" pe care le-au dat,
le dau şi le vor da până la adânci bătrâneţi.
Pe plajă, româncele par să fi rămas singurele moştenitoare ale
dezinvoltei generaţii "Flower - Power". Dacă englezoaicele,
nemţoaicele, olandezele, italiencele, grecoaicele (vorbesc din ce am
văzut în această vară) abandonează cu greu costumele de baie ce
amintesc de moda anilor 1900, pe românce le detectezi într-o clipită.
Buzele rujate strident, lascivitatea studiată a mişcărilor (femeia
română nu coboară la plajă fără pantofi cu toc de 15-20 de
centimetri!), zecile de tuburi cu unsori para-solare pălesc sub şocul
ţinutei "topless", ce-ţi oferă o gamă inepuizabilă de
sfârcuri şi silicoane reîmprospătate, evident, pentru această ocazie.
N-are importanţă că drumurile insulelor greceşti sunt strâmte, în
pante agresive : "gipanele" în leasing îşi fac datoria, scrâşnind
apocaliptic din roţi, acoperind pentru o clipă chiar tânguielile ca
de ferăstrău neuns ale maneleler răcnite din boxele superperformante
ale maşinii.
Ce contează că grecii au marcat cu vopsea galbenă spaţiile unde
parcarea e interzisă! "Mprţ!", vorba unui personaj dintr-o epistolă a
lui Caragiale:
"Ce, paznicul nu e şi el om, n-ar bea şi el o bere?" şi, cling!
Câteva monede cad aristocratic din mâna rumânaşului, cuibărindu-se în
buzunarul grecului fericit că în insula lui nu vin doar constipaţii de
englezi şi nemţi, "care, după ce că sunt zgârciţi, mai sunt şi
pretenţioşi!".
Adevărul e că românul plecat în concediu e generos. Cu o condiţie: ca
toată lumea să vadă că el e "în bani" şi că nu e o problemă să dea
bacşişuri care sfidează orice concurenţă. Cred, de asemenea, că dacă
i-ai cere să te ia în maşina-discotecă, ar face-o cu mare plăcere:
înseamnă că semnalele transmise cu disperare spre exterior au fost
recepţionate. Iată, el a ajuns "în capul trebii" şi, de-acolo, plutind
deasupra mulţimii de "fraieri", îţi arată ce va să zică traiul fin.
Or, toate aceste manifestări spun că suntem departe de maturitatea
socială. Trăim mai ales în zona emoţiilor primare, în care bucuria şi
suferinţa răbufnesc din senin. Nu avem răbdare nici să construim, nici
să trăim cum se cuvine. "Consumăm" şi "ne consumăm" în scurte
ejaculări existenţiale, înscrişi într-o competiţie ale cărei reguli au
fost de mult abandonate în lumea civilizată.
Cu mai mulţi ani în urmă, am luat decizia să nu mai calc pe litoralul
românesc (locul unde, în schimb, te calcă "gipanele" în timp ce stai
la plajă!) tocmai pentru că mitocănia devenise insuportabilă. Iată că
am ajuns campioni la exportul masiv de proastă creştere.
Aştept cu interes primele sejururi ale ciocoilor pe o planetă îndepărtată.
Iar noi, ăştilalţi, ne vom mulţumi să-i privim la televizor. Pe unii
cred, de altfel, că i-am şi zărit în cortegiul funerar al lui Caiac.


Wilhelm Bartha

-- Material trimis de Paul Finantu

 

No comments:

HOME (*Revenire-Pagina la Zi)

MENU

EDITORIAL