Puncte de vedere...
Punctul pe "i"
Andrei Plesu
România e, în multe privinte, o alcatuire paradoxala. De aceea e greu sistematizabila, de aceea e greu de guvernat.
Reusim lucruri care, în mod normal, nu merg împreuna.
Reusim de pilda, constatase deja Titu Maiorescu, sa producem forme, pentru care ne lipseste cu totul fondul. Asa ceva nu e la îndemâna oricui. Si ceea ce e spectaculos e ca, una
peste alta, tara functioneaza, asa paradoxala, improbabila cum este! Sa dam câteva exemple:
Una dintre neobisnuitele noastre reusite este sa avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apa si pe pamânt), fara sa avem o mare industrie. Industria noastra este sublima, dar imperceptibila altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emana. Ne otravim, asadar, fara otrava sau, mai exact, obtinem otrava din te miri ce.
O alta reusita paradoxala: avem medici foarte buni si spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poti avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseste instrumentarul necesar pentru a-si face meseria onorabil. Si totusi si-o fac. Medicul te salveaza, "sistemul" te omoara.
Alt miracol: avem o mare concentrare de "atractii turistice" si n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât daca s-ar generaliza un mod de teleportare a turistilor, asa încât ei sa ajunga în fata frumusetilor patriei fara sa aiba nevoie de drumuri, de hoteluri si de servicii în general.
Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflam grosolan nota de plata, pe baza ideii ca "strainul" trebuie jumulit.
Mai departe: ne laudam cu elevi eminenti, foarte bine calificati la felurite olimpiade internationale, dar stim cu totii ca învatamântul autohton e în criza, ca profesorii s-au descalificat, ca scolile sunt delabrate si salariile sunt mici.
Avem traditii agrare incontestabile, pamânt fertil, mâna de lucru, dar nu prea mai avem agricultura: mâncam pâine turceasca, fructe si legume comunitare, iar carne si produse din carne importam din toata lumea.
Suntem saraci, dar am umplut Bucurestiul de automobile pretentioase, cârciumile sunt pline, calatorii români se înghesuie prin avioane trans-europene si trans-atlantice cu bagaje de apocalipsa.
Suntem patrioti, dar n-avem patriotism: adica nu ne preocupa gradinarirea limbii stramosesti, viitorul imediat si concret al tarii, istoria ei, monumentele ei, institutiile
ei. Avem la chefuri romantioase suspinuri nationale, dar primul gând când ne amintim de tarisoara e s-o delapidam.
Pe masura ce avem elite mai putine, dezvoltam fata de ele un dispret tot mai mare.
Avem somaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcam, suntem crestini, dar la câte un hram sau la câte o sarbatoare ortodoxa ne îmbulzim, ne
ocarâm si vociferam ca o hoarda fara istorie si fara credinta.
Orice analiza a României contemporane (sau eterne?) se blocheaza, la un moment dat, în paradoxuri asemanatoare. Inventarul lor pare infinit.
În rezumat, s-ar spune ca ori avem evolutii interminabile, care nu culmineaza niciodata într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifica prin nicio evolutie. Ori drum fara tinta, ori tinta fara drum. Cresterea organica, cu rezultat constient si previzibil, continuitatea, consecventa, organizarea, tenacitatea iata virtutile care ne lipsesc. Dar ne descurcam noi si fara....
.........................................
Serban Huidu
Va acuz! (de ce m-am saturat de România)
Luni, 8 Iunie 2009
Am folosit în titlu doua sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, si a creat panica pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare si raspicat ca s-au saturat de patria muma! Am sa dezvolt putin, chiar daca nu ma pot compara nici cu Zola si nici nu-mi iau câmpii sa ma retrag la Monaco, unde sa-mi traiesc linistit viata, îngurgitând o renta viagera de urmas de la vreun sot miliardar!
Ma enerveaza în tara asta mizeria, mucurile de tigari aruncate pe geam la stop, rahatii si latraturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici si înghesuite, cu masini mai scumpe decât apartamentul parcate în fata lor. Ma copleseste mirosul de ghena din verile fierbinti, casele care se învârt dupa soare, dar care au niste desfundaturi de strazi în fata si ostentatia cu care potentatii îsi plimba masinile de sute de mii de euro pe strazile fara noima, dar cu borduri, ale patriei.
Ma exaspereaza ca nu avem autostrazi, drumuri, cai ferate, infrastructura în general, dar suntem plini de lucrari si pasaje inutile, cu care baietii destepti gauresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez ca ne-au mintit ani si ani, cu realizari marete, prunete si malaiete, iar în realitate nimic din indolenta noastra milenara nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e asa, domnu’ Berceanu, ca faceti 832 de kilometri de autostrada pâna în 2012? Hai sictir, ca ne insulti inteligenta!
Ma scoate din minti ca si-au facut un renume din spaga încasata, ca suntem o tara cu coruptie fara corupti, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justitie fara scrupule, dar cu un simt tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt ca am un Nagasaki în cap când vad un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv ca e la volan, sau când baietii de baieti sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de tatii lor cu ajutorul sistemului ticalosit! La munca, ma luzarilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele facute pe mustata lu’ al batrân, ori din padurile exportate de guzganul rozaliu senior!
Îmi vine sa urlu când platesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 înca se face hepatita de la transfuzii sangvine si în care-ti platesti si simpla aspirina. Tot pentru impozite platite suntem rasplatiti cu un învatamant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, miscarea si teoria evolutiei pe motiv ca sunt inutile.
Ma uit cu greata la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinosi si scelerati, care pupa în cur patronii tv si interesele lor fara pic de demnitate si moralitate. Mi se face rau când vad presedinti plângând la comanda sau sefi de partide “suferind” lânga pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uita sa-i puna în declaratiile de avere! Ma sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase si fara nici cea mai elementara notiune de bun simt roteste miliardele si grohaie grobian în fiecare seara la televizor ce salvator al saivanului” si ce “buricul pamântului” e el! Mars ma la pârnaie de unde ai iesit, oligofren ce esti, si pe celalat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!
Ma revolt când vad pipite întretinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau pitipoance pe post de “noua clasa politica”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreti un exemplu? Veniti în Bucuresti sa vedeti cum a reusit chirurgu’ (care are mai nou gânduri sa devina presedinte) sa puna tot orasul pe butuci, cu concursul celorlalti primari, la fel de “priceputi” ca el!
Ma satur de România imediat ce deschid televizorul si vad defilând în curul gol ciumace si naomi, sau cum cauta lobotomizatul de ogica ramasitele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, ca si asa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericitilor care înca-l cred “amarâtul” de serviciu si patronul “televiziunii poporului”. Seful televiziunii popoului, ma nagât de Caracal, asta esti!
Îmi provoaca repulsie sa vad la stiri cum Esca îi prezinta pe guta si adrian piticul minunat încasând bani fara numar pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, si pe care nu platesc nici letcaie de impozit. Ca “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminata”, supusa stereotipurilor, si pe care am exportat-o cu succes în toata Europa, de ne spun aia Gipsyland, nu România!
Toate acestea ma distrug incet, si VA ACUZ PE VOI, cei care sunteti la fel de oripilati ca si mine de ceea ce se întâmpla, cei care gânditi ca maine copilul vostru trebuie sa se mute în alta tara pentru o viata normala, VA ACUZ ca intoarceti capul si suportati cu stoicism toate porcariile astea care va omoara câte un pic în fiecare zi. VA ACUZ ca va complaceti în mlastina asta, din care stim sigur ca nu avem scapare! Pentru ca vedeti voi, nimic nu e mai placut pentru scârbele descrise mai sus decât nepasarea si indiferenta celor cu bun simt!
Ce ziceti? Inventam partidul bunului simt? Din pacate, ma uit la mine, ma uit la voi si tare mi-e teama ca nimeni nu o sa plateasca vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevarat. În România asta, eu nu ma mai regasesc demult, traiesc doar cu speranta, utopica evident, ca vom reusi sa facem o tara paralela în care laturile si ororile care ne distrug sa dispara!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!
........................
Suparat sunt, Doamne, suparat!
România nu mai stim prea sigur ce mai e si a cui.
Realitatea demografica s-a schimbat brusc, ca o furtuna sosita din senin. Suntem sub ocupatie, dar nu se vede nici o armata.
Suntem colonizati de o populatie certareata si nesimtita, venita din nicio stepa, adusa de niciun avion. O populatie care a evoluat în interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si
care iese acum prin burta, urlând din toti bojocii: "Am avere, am valoare!". E ca si cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o masina de mâl uman care acopera
încet-încet natiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita. Incubatoarele de incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni ale lui Ceausescu, traditia celor 15 copii
în salasele de nomazi, cine mai stie?
Lumea de pe strada nu mai e cea pe care o stiam din copilarie. Tata Ioane si Tanti Mimi, familie veche, cu casa în Cezar Bolliac, facuta la 1870, au lasat în urma un copil, care a mai facut un copil, blond si bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 38 de ani. Pâna la urma, a plecat în strainatate, la studii, si nu s-a mai întors niciodata. La fel, jumatate din strada: urmasii burgheziei care a avut timp sa dospeasca elite. În locul celor disparuti, au aparut rufele colorate întinse la uscat si boxele scoase pe geam. În locul bunicii care ne spunea sa nu scuipam pe jos, s-a asezat bunica ce-si trimite nepotii dupa bautura. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o prezenta grea si absurda s-ar fi asezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam ca e bine si mai ales peste ce credeam ca e frumos. Cefele groase nu mai sunt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetateanul român, cu lantul d-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se cazneste sa-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi ca esti tu mai dastept? Ia sa vad ce masina ai!". Noul domn Goe nu mai e nici macar simpatic: e viitor combinator si dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreti voi, în afara de viitorul tarii lui, care se va multumi, de la un punct, doar cu trecutul.
Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populatia care ne înlocuieste nu mai e nici macar ridicola. E dincolo de asta, în sensul cel mai rau si primitiv cu putinta. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum câteva zile, am vazut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhamate la cosciugul lui Caiac, în semn de vesnic respect pentru o viata de crima si muschi în sânge. Oamenii aia care dadeau ordine politiei se pregatesc sa dea asaltul final, spre puterea oficiala, dupa ce au pus mâna pe cea simbolica: ascultam muzica lor, ne refacem reperele dupa valorile lor, suntem calcati de masinile lor.
Undeva, departe, Uniunea Europeana si moda corectitudinii politice ne învata sa multumim frumos pentru asta si sa ne stergem la gura. Am fost o natiune, devenim o suma de triburi.
Suntem o tara ocupata de hoarde sosite din pântece de mame eroine. O tara pusa la respect cu pumnul plin de tatuaje, o tara în care fiul naiv si sarac al
taranului (câti or mai fi asa) îsi face educatia din textele de pe "Taraf TV" si meseria de la sutii cu care se întâlneste la Gara de Nord, când se da jos din autobuz.
Marginea lumii s-a razbunat dând buzna în centru, pusa pe jaful identitatii nationale, întocmai ca barbarii care navaleau în Roma, surprinsi ca localnicii n-au puterea sa
lupte.
Tara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strâns în muzee si-n carti. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de româna se poate retrage în
privata din curte, unde îsi va îndeplini ultima menire, neprevazuta de niciun critic. În locul ei, discurile cu manele ramân sa sfideze eternitatea. Cu ele nu poti sa te
stergi la fund. Chiar daca ai vrea.
Mircea
(si nu stiu eu mai cum)
No comments:
Post a Comment