Cred ca fericirea e implicita unei bune dispozitii, cat de cat durabila, si ne dam seama de ea cand analizam trecutul. Este un fel de caleidoscop facut in infinete moduri, proportii ale catorva componente psihologice care se intrunesc mai rar. Oricum, ea este o tema principala de psihoterapie si terapeutul se pregateste toata viata ca sa-l ajute pe client, chiar daca el nu este total convins. Cred ca unul dintre motivele nefericirii este ancorarea in prezent. Ori de la Hegel si Bergson incoace, prezentul capata sens daca este asociat cu trecutul si pregateste un concert al viitorului. De aceea egoul prezent are nevoie de sinele trecut, ca sa dea un spirit!
Psihiatria ofera mai ales exemplul nefericirii. Degeaba a devenit ea un drept daca uitam sa imbogatim sinele. Euforizantele reale nu sunt drogurile, analgezicele, anesteziile sau distractiile, repausul sau calatoriile ci construirea prin efort propriu a unei stari de spirit, a timpului asimilat. Ce parere aveti?
Prof.Dr.Aurel ROMILA
No comments:
Post a Comment