MINTEA UMANĂ
Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de
ani, nu în tinereţe. Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi
ritm. Dimpotrivă, puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată
studiile.
Chiar este creierul condamnat la degradare?, se întreabă Barbara
Strauch, jurnalist la "The New York Times" şi autoare a cărţii "Viaţa
secretă a creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare
ale minţii de la vârsta mijlocie".
A descoperit că este înconjurată de oameni de vârstă similară care,
deşi nu-şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau
al cărţii pe care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze
afaceri pe continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de
"The Daily Mail".
Cercetătorii - sociologi, psihologi şi neurologi - au descoperit însă
că, în cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se
comportă ca restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată,
la fel şi alte funcţii ale creierului legate de motricitate. Pe de
altă parte, creşte abilitatea de a lua decizii corecte despre lumea
din jur.
Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele
îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează
subit. Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor
trecute de 50 de ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă
tinerii
folosesc pe rând cele două emisfere ale creierului,
persoanele în vârstă reuşesc să le utilizeze simultan.
De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum
demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de
americani timp de 40 de ani.
Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză
de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60
de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani.
Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de
ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de
60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca
corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta.
Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai
lent decât celelalte zone.
Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii
trecuţi de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare.
Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia
îmbătrânirea aduce după ea dezamăgire şi depresii.
Se pare că, pe măsură ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri,
creierul reuşeşte să se programeze să accentueze aspectele pozitive şi
să le elimine pe cele negative.
Vreţi să aveţi o minte clară şi la bătrâneţe ?
Există metode de a vă menţine creierul tînăr. Din păcate, mintea mai
bună nu se poate obţine odată cu vîrsta, ci din contră, pierdem din
ea, cu fiecare an ce trece.
Cercetătorii au aflat însă că există diverse metode prin care putem
opri declinul minţii. Iată cîteva dintre acestea:
Dansaţi. "Puţine activităţi stimulează creierul aşa de bine ca
dansul!", spune doctorul Daniel Amen, autorul cărţii "O minte minunată
la
orice vîrstă". "Dansul necesită totul, de la coordonare şi
organizare, la planificare şi judecată", a mai scris acesta.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru artele marţiale. Ambele cer
poziţionarea diferitelor părţi ale corpului simultan şi în sincron.
Mergeţi la fitness. Sportul creează celule noi într-o zonă a
creierului vitală memoriei. Cercetătorii de la Universitatea Columbia
au măsurat volumul sîngelui din creierul adulţilor care merg la sală
de patru ori pe săptămînă, timp de patru luni şi au descoperit că
toată această activitate duce la producerea mai
multor neuroni.
Mâncaţi ouă. Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry
McLeary, autorul programului "Incredere în creier". Oul contine
vitamina B, care obligă celulele nervoase să ardă glucoza, cea mai
importantă sursă de energie a creierului. Oul mai conţine şi
antioxidanţi, care protejează
neuronii de stricăciuni şi acizi graşi omega-3, care menţin
impulsurile nervoase la ritmuri optime.
Mâncaţi, de asemenea, multe fructe şi legume şi evitaţi mâncărurile
grase, care diminuează abilitatea celulelor nervoase de a comunica
între ele.
Fiţi activi. Nu deveniţi leneşi, pentru ca dăunează grav sănătăţii şi.
Implicaţi-vă tot timpul în diverse activităţi, pentru a vă menţine
mintea în alertă.
Hidrataţi-vă mintea. Un studiu al Universităţii South Florida din 2006
a arătat că oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc
proaspăt pe săptămînă aveau cu 76% mai puţine şanse să se
îmbolnăvescă de Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli,
antioxidanti gasiti în fructe, protejează creierul de boală. Opt
pahare de apă pe zi sunt şi ele extrem de benefice pentru minte,
întrucît creierul este 80% apă şi dacă nu este hidratat, neuronii nu
pot să funcţioneze corect.
Râdeţi. Luaţi-vă o pauză de la problemele cotidiene şi rîdeţi. Citiţi
bancuri, uitaţi-vă la filmuleţe amuzante. Chiar şi anticiparea
rîsului scade stresul cu 39% pană la 70%! Rîsul este extrem de bun şi
pentru inimă.
Dormiţi suficient. Somnul este important pentru o stare mentală bună.
Memoria se organizează în creier, în timpul somnului. Un studiu al
Facultăţii de Medicină de la Harvard arată că mintea adună bucăţi
separate de informaţie şi le ţese împreună în timpul somnului.
Doctorii ne sfătuiesc să dormim fix 7 ore!
Nu vă mai uitaţi la TV. O ora de privit la televizor creşte riscul de
a căpăta Alzheimer cu 1,3%. Aşa că doctorii recomandă să vă relaxaţi
la TV maxim două ore pe zi. În schimb, ei propun să citiţi cat mai
multe cărţi.
Folosiţi mirodenii. Atunci cînd gătiţi, folosiţi cat mai multe
mirodenii la mîncare. Rozmarinul, de exemplu, conţine acid carnozic,
care reduce riscul de atac cerebral cu 40%! Folosiţi cu încredere
condimentele, mai ales scorţişoară, sofranul, busuiocul, oregano,
cimbrul şi salvia.
Studiaţi o limbă străină Nu ezitaţi să învăţaţi o limbă străină,
pentru a evita demenţa la bătrînţe . Un studiu al
Universităţii York din Toronto arată că oamenii în vîrstă care
vorbesc mai multe limbi străine au o minte mai clară decît ceilalţi.
Spalaţi-vă bine pe dinţi. O gingie inflamată, sângerândă, poate sugera
o problema a sănătăţii . În plus, toate bacteriile care se strîng în
gură ajung în sînge şi apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De
aici, şi o stare mentală extrem de proastă.
Beţi ceai verde şi veţi cîştiga cu 20% mai multă sănătate mentală,
potrivit unui studiu prezentat în The American Journal of Clinical
Nutrition.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment