Terapia prin postul tacerii
“Tot ce creeaza tace. Natura-si deschide florile in cea mai adanca tacere. Numai distrugerea vrea galagie”, arata Alexandru Vlahuta.
Cei din vechime au gasit ca un mijloc eficient si magic de a trata dezechilibrele sufletesti: Tacerea. Ea era socotita o divinitate si i se consacra un anumit cult:
- la egipteni, Horus, copilul care tace:
- la greci, Harpocrates, un copil cu degetul in gura:
- la romani, Tacita, zeita cu statui si temple.
In secolul al VI- lea i. Hr., una dintre conditiile pentru a intra in scoala cunoscutului filozof grec Pitagora o reprezenta a tacea timp de 4 ani. Cugetarea lui Pitagora: “Trebuie de tacut sau de spus ceva mai bun decat tacerea” apare ca un model de a vorbi, de a comunica.
Inainte vreme, calugarii si novicii faceau legamantul tacerii in manastiri. Pustnicii si sihastrii plecau in munti, se izolau in pusti sau paduri si taceau luni sau ani in sir. In sufletul lor se instalau pacea si armonia si puteau medita in cea mai profunda liniste asupra marilor probleme ale lumii. Intorsi printre oameni, ei vor propovadui nu numai moralitatea, dar vor aduce cu ei idei novatoare in filozofie, religie, stiinta.
Cugetarea: “Tacerea e de aur, iar vorba e de argint” isi dovedeste permanent valabilitatea. Publilius Syrus afirma: “Simonide spunea ca niciodata nu s-a cait ca a tacut, dar a regretat adesea ca a vorbit”. Alte aforisme completeaza sensul celor spuse mai sus: “Tacerea e ca mierea”, “Tacerea nu sparge capul” si “Tace si face”.
Psihologii moderni au descoperit ca “postul tacerii” reprezinta un mijloc terapeutic eficient. Studiile medicale au aratat ca multi bolnavi de afectiuni grave cardiace, de ulcer, gripa, cautand calm si echilibru, se izoleaza si fac de la sine “postul tacerii”. Experienta arata ca terapeutica prin tacere a dat rezultate excelente in: nevroze, hipertansiune arteriala, migrene, comotii cerebrale, schizofrenie si chiar in epilepsie.
Fara a vorbi, fara a consuma inutil energie, pacientul isi armonizeaza fizicul cu mentalul, ceea ce va realiza o imbunatatire esentiala a sanatatii organismului. Cura de tacere are virturi terapeutice de exceptie pentru omul modern, stresat permanent, obosit de viata, innebunit de problemele tranzitiei care nu se mai termina si agresat de o societate barbara.
Noi va recomandam urmatoarele terapii:
a) la sfarsit de saptamana – un post de tacere de una-doua zile, care va va induce o stare de calm, va va elimina anxietatile si va va revigora fizic si mental;
b) o saptamana de post al tacerii in vacanta, care va va odihni si va va revigora: veti constata ca afectiunile de care suferiti se vor ameliora si unele chiar se vor vindeca;
c) o cura de tacere de o luna, recomandata in cazul tratarii unor afectiuni foarte grave.
Starr Daily arata ca tacerea are forta de a vindeca spiritul, iar acesta vindecat reactioneaza ca un tonic asupra organismului, insanatosindu-l.
Tacerea elimina consumul energetic prin vorbaria cotidiana inutila, stresanta si obositoare, impiedica certurile si agresiunile verbale care produc emotii, tulbura psihicul si creeaza stari de nervozitate, impiedica sacaielile soacrei, cicalelile nevestei si elimina conflictele.
Ca o concluzie: postul tacerii il recomandam tuturor semenilor nostri.
Victor Duta, “Psihoterapie”
Postul si terapia prin tacere Postul include si o anumita atitudine launtrica, fiind in acest fel o sursa de sanatate si echilibru, pe cand celelalte forme de renuntare fortată la hrana sunt perturbatoare. O vorba de duh spune ca „binele face putin zgomot si zgomotul putin bine“. De aceea, in post este bine sa vorbim mai putin, sa ne abtinem de la certuri, intrigi, barfe, minciuni, sa controlam “palavrageala” mintii si chiar rugaciunile sa le spunem in gand si in tacere. Abtinerea de la mancare este postul trupului, iar tacerea este postul mintii, al sufletului. In deplina tacere se produce un fel de intarire a sufletului, o insanatosire spirituala.
Calugarii din mănăstiri spun ca dintre toate canoanele postului, cele mai spectaculoase si rapide efecte le are asupra sufletului tacerea. In tacere observam cum mintea tinde sa se linisteasca, cum receptivitatea la stress devine mai mica, gandirea este mai profunda si apare o stare de inspiratie in care putem gasi solutii la cele mai dificile probleme ale noastre. Concentrarea in fata unei icoane are un efect terapeutic extraordinar.
Terapia tacerii in perioada postului nu inseamna o tacere a Divinitatii ca neparticipare, ci o tacere vie, graitoare, activa. Cei care cred in Dumnezeu simt cum acesta lucreaza prin tacere. La adevarata tacere mistica – forma de comunicare si de terapie cu Dumnezeu, se ajunge numai dupa pregatire de durata, care inseamna si post. Tacerea mistica inlatura toate tulburarile, toti stimulii din afara si din launtrul nostru, care ne tulbura, care ne deranjeaza. Aceste tulburari sunt obstacole in fata comunicarii cu Divinitatea.
De ce suntem stresati si cu mintea plina de tot felul de ganduri? Pentru ca ne lasam prada stimulilor exteriori, zgomotelor care ne impiedica sa ne concentram in tacere. Orice vindecare spirituala se produce prin centrare. Suntem bolnavi cand ne descentram, cand ne pierdem centrul, cand ne imprastiem. Ca sa ne vindecam, noi crestinii, cautam concentrarea prin rugaciune sau in fata unei icoane ca un simbol, in genunchi, in biserica.
Concentrarea aceasta in “sfanta tacere” are un efect terapeutic extraordinar. Nu exista o forma mai buna de terapie, de vindecare a bolilor trupesti si sufletesti, decat in cea mai deplina tacere, prin uniune cu Dumnezeu. Una dintre cele mai puternice rugaciuni la care se face referire adesea este “Rugaciunea Inimii” cand este spusa mereu in gand si in tacere. Aceasta tacere-gand mistica patrunde in noi pana in centrele de taina ale fiintei si ne vindeca sufleteste.
Se mai spune ca cea mai primita rugaciune se face in gand si la miezul noptii, cand dispar toate zgomotele, toate tulburarile inceteaza si tacerea este maxima. Se mai spune ca atunci se deschid cerurile… Cei ce au ajuns la adevaratul sens al tacerii, ca adevarata atitudine in fata tainelor divine, folosesc cuvintele in sensul lor fundamental, legat de Logosul Divin. Pentru ei, cuvantul este ziditor, avand puterea de a lega si dezlega…
Îndemnuri de la Sfinti
“Tacerea este taina veacului viitor. Iar cuvintele sunt unealta acestei lumi.” (Sfantul Isaac Sirul)
„Fa stomacul mic, limba tacuta, pastreaza-ti mintea limpede, inima curata, blanda si smerita. Iata postul“ (Sfantul Vasile cel Mare);
„Postul nu inseamna numai sa mananci rar, ci sa mananci putin. Adevaratul post nu consta, de altfel, numai in a domoli propriul nostru corp, ci în a renunta la hrana in scopul de a da painea ta celui ce nu are“ (Sfantul Serafim de Sarov)
Tacerea mistica – o terapie pentru trup si suflet• dialog cu prof. univ. dr. Ion Manzat, presedinte al Asociatiei de Psihologie Transpersonala din Romania – Dle profesor, stiu ca va preocupa o tema destul de incitanta – tacerea. Despre ce este vorba?
– Lucrez la o carte despre psihologia tacerii. Se spune ca "la inceput a fost Cuvintul". Apoi, Dumnezeu a tacut! Dumnezeu tace! A vorbit, acum 2000 de ani, prin Iisus Hristos, care a transmis pe Pamint Cuvintul lui Dumnezeu Tatal, care salasluieste acolo, in inaltimi, in deplina tacere... – Nu credeti ca din cauza acestei taceri exista si oameni care au tras concluzii de negare a activitatii lui Dumnezeu? – Sint concluzii pripite, pentru ca nu este vorba de o tacere a Divinitatii ca neparticipare, ci de o tacere vie, graitoare, activa. Cei care cred in Dumnezeu simt cum acesta lucreaza prin tacere. O vorba de duh spune ca "binele face putin zgomot si zgomotul putin bine". – Din moment ce omul tace, fara a comunica, fara a se exprima in vreun fel, cum poate sa-i fie aceasta tacere benefica? – Cel mai bine ne lamureste prototipul splendid al speciei umane care este isihastul. Acesta se retrage in chilia lui intr-o deplina singuratate si tacere, cautind comunicarea cu Dumnezeu in afara de cuvint, dincolo de cuvint. Rugaciunea Inimii inca mai are acea propozitie – "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine, pacatosul!" – care se contrage si devine doar "Iisuse, milueste-ma!", apoi devine tacere, fiind suficient doar sa ne gindim la ea pentru a ne ajuta sau vindeca. – Deci se poate ajunge la aceasta tacere mistica numai dupa o perioada de rugaciune rostita si apoi spusa in gind... – Asa este si nu numai! La adevarata tacere mistica – forma de comunicare si de terapie cu Dumnezeu, se ajunge numai dupa o asceza dura, care inseamna si post. Abtinerea de la mincare este postul Trupului. Postul mintii, al Sufletului, este tacerea. In manastiri, exista un canon al tacerii. Cind calugarii clevetesc si vorbesc in afara celor sfinte, a textului sacru, li se impune canon sa nu vorbeasca o zi intreaga. De ce? Pentru ca tacerea inlatura toate tulburarile, toti stimulii din afara si din launtrul nostru, care ne tulbura, care ne deranjeaza. Aceste tulburari sint obstacole in fata comunicarii cu Divinitatea. – Care poate fi efectul terapeutic al tacerii mistice si al tacerii, in general, asupra noastra? – In cea mai deplina tacere se produce un fel de intarire a Sufletului, o insanatosire spirituala. De ce sintem stresati si cu astenii de tot felul? Pentru ca ne lasam prada stimulilor exteriori, zgomotelor care ne impiedica sa ne concentram in tacere. Orice vindecare spirituala se produce prin centrare. Sintem bolnavi cind ne descentram, cind ne pierdem centrul, cind ne imprastiem. Ca sa ne vindecam, noi crestinii, cautam concentrarea in fata unei icoane ca un simbol, in genunchi, in biserica. Desi acolo sint oameni in jur, noi vrem tacere si ne tulbura orice zgomot. Concentrarea aceasta in "sfinta tacere" are un efect terapeutic extraordinar. Nu exista o forma mai buna de terapie, de vindecare a bolilor sufletesti, a pacatelor, decit in cea mai deplina tacere, prin uniune cu Dumnezeu. De multe ori cuvintele sint goale, sterpe, zgomote perturbatoare. Nu putem sa ne adunam, sa ne rugam cu adevarat, sa ne intarim si insanatosim spiritul decit in cea mai creatoare tacere. – Cit de potrivita poate fi Saptamina Mare, a Patimilor, pentru abordarea tacerii mistice? – In general, Saptamina Patimilor este o saptamina a tacerii, a contemplatiei mistice. Este bine sa ne abtinem de la clevetiri, de la birfe, de la invidii, iar seara, la Denii, sa ne rugam in tacere. Dupa rugaciunea rostita din timpul postului, cea mai potrivita fiind Rugaciunea Inimii, in aceasta saptamina se poate ajunge la forma de putere a acestei rugaciuni, cind ea este spusa mereu in gind si in tacere. Aceasta tacere-gind mistica patrunde in noi pina in centrele de taina ale fiintei si ne vindeca sufleteste. Dupa o saptamina de liniste sufleteasca, de tacere mistica, urmeaza spovedania si apoi, in prima zi de Pasti, impartasania, care, in acest fel, este desavirsita. – In ce perioada din zi este bine sa ne rugam? – Se spune ca cea mai primita rugaciune se face in gind si la miezul noptii, cind dispar toate zgomotele, toate tulburarile inceteaza si tacerea este maxima. Se mai spune ca atunci se deschid cerurile... In manastiri se practica aceste rugaciuni. Noi, de obicei, nu facem asa! Ne grabim seara sa spunem o rugaciune in fuga si sa ne culcam, pentru ca a doua zi avem program, treburi. Calugarii se roaga la miezul noptii si sint mai sanatosi decit noi. Sint si ei obositi, ca muncesc destul! Diferenta este ca noi, cei stresati si mereu in neliniste, sintem in pericol de a fi la un prag de boala pentru ca ne lipseste tacerea ca terapie, ca metoda de ne tine in friu sanatatea. A consemnat Costel Iacob |
Terapia prin postul tacerii
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment