Balada vieţii trecătoare

Rabindranath Thakur (în transcrierea mai veche din bengaleză: Rabindranath Tagore) a fost poet, filozof, componist, muzicean si adept al mișcării Brahmo-Samai, care printre altele a forțat interzicerea arderii văduvelor în India. 1913 a primit Premiul Nobel în literatură, devenind primul laureat Nobel din Asia. Cum o fi ajuns această frumoasă poezie a lui la intrarea bisericii din Sădinca? Ivar (伊瓦) Un lung tren ne pare viata. Ne trezim in el mergand, Fara sa ne dam noi seama, Unde ne-am suit si cand. Fericirile sunt halte, Unde stam cate-un minut, Pana bine ne dam seama, Suna, pleaca, a trecut. Iar durerile sunt statii! Lungi, de nu se mai sfarsesc Si in ciuda noastra parca, Tot mai multe se ivesc. Arzatori de nerabdare, Inainte tot privim, Sa ajungem mai degraba La vreo tinta ce-o dorim. Ne trec zilele, trec anii, Clipe scumpe si dureri, Noi traim hraniti de visuri Si-nsetati dupa placeri! Multi copii voiosi se urca. Cati in drum n-am intilnit, Iar cate-un batran coboara, Trist si frant, sau istovit. Vine-odata insa vremea, Sa ne coboram si noi. Ce n-am da atunci o clipa, Sa ne-ntoarcem inapoi? Dar pe cand, privind in urma, Plangem timpul ce-a trecut, Suna goarna VESNICIEI: Am trait si n-am stiut.

________________________________________________