Poezia romaneasca - Aurel Rau

Aurel Rau, Lucruri si stele, Ed. Palimpsest, Bucuresti, 2003, cele mai
frmoase poezii;

Pastel

lui Liviu Timbus

Noapte,
Cerul mocneste ca un foc ud printre taciuni,
stelele ard.
Satul, în seculare rugaciuni adâncit
ca un schit în creier de munti,
adie cu aripi lungi sufletele celor fara de somn.

Pamântul, de pasi batucit
si schimonosit din stramosi,
mereu, în nopti, întinde spre cer
brate de plopi, chemator.

Lucrurile toate s-au umplut de tihna
si oameni crescuti în spre zari
stau în zapezi, cu degetul dus la buze mirat.
Totul pare a fi o poveste cu pamânt
si cer,
o poveste uitata, pe care apele o spun.

Unda

Peste ape-n ger
fac matanii plopii,

Înaltând la cer
bratele, ca popii.

Vami strabat pe grui
buciume la târla.

Calea Laptelui
trup sta, de sopârla.

Focuri ard clipind
ori se sting spre culmi.

Vântul tese-argint
printre foi de ulmi.

Mori de apa-n lung
clipocesc si scapar.

Doamne, cum te-ajung
doina si-un luceafar!

Flori de gheata

Regina noptii,
agave,
parca lotusi...
Încet se catara, pâna îmi fac fereastra
catapeteasma
ori lespede înflorata
de domn crestin.
Flori de gheata
la Vatra Dornei.
Si ora buna se lasa asteptata.
În somn
coboara sângele,
viata,
Voronetul,
turcii vântului.

Arpegii

Ma duc pe unde-i mai frumoasa iarna,
Asemanari cercând sa-i dau zapezii.
Aleg un câmp cu spini prin care lupii
Adevrati n-ar fi exclus sa umble.

Si-n urma, fum e-acum orasul, susur,
Ca o femeie care-n drum ezita.
Pe scena alba, vasta, seara-si face
Intrarea-n mantii mai de pret, ca vinul.

O clipa, nu stii: Viata sta sau Moartea
În dosul zarii, soarta sa ti-o latre.
Zeesc de-atotstapân troneaza-albastrul,
Prin care-ai scris un vers pân-la padure.

Deodata-n suflet luna striga: ''Hombre!''
Si-apasa pe tragaciul ei napraznic.
Asemanari zapezii nu-i mai caut,
Începe vântul ori o alta vârsta.

(Strada Mortilor)

-----------------------------------------------------------------

Închin aceste poezii ale lui Aurel Rau Sarbatorilor de Craciun, pe
care le traim cu totii, pe acest pamânt a carui zapada este un
acoperamânt al Maicii Domnului, unde fiecare stea ce cade pe pamânt
formeaza o alta Cale Lactee si asa cum spune cântecul ''Stele care cad
nu pier/ Stelele care cad, merg pe un alt cer. Împodobim bradul cu
stele pentru a face sa intre eternitatea în casa noastra. Biserica
este casa Domnului, cum spunea cineva, iar religia este vesnic noua
pentru ca însusi Isus Christos straluceste ca o stea de Rasarit, cum a
fost pictat de El Greco. Lasati sa coboare lumina Lui pe pamânt, pacea
Lui, bucuria Lui, sa respiram atât pamânt cât si Cer. (Roxana-Daniela
Sârbu)

                             -- Material trimis de Roxana Sarbu