"De cand lumea nu s-a vazut ca un popor sa stea politiceste sus si economiceste jos; amandoua ordinele de lucruri stau intr-o legatura stransa; civilizatia economica e muma celei politice.
Daca in timpul cand ni se promitea domnia virtutii, cineva ar fi prezis ceea ce are sa se intample peste cativa ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.
Sa fi zis cineva ca cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; ca cei ce combat functionarismul vor spori numarul posturilor cu sutele; ca cei ce sunt pentru independenta alegatorilor vor face pe functionar sa atarne atat de mult de autoritatile supreme incat aceste mii de oameni sa voteze conform comandei din Bucuresti; ca se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavoda-Chiustenge (Constanta n.r.), care nu face nici cinci, si ca patru milioane din pretul de cumparatura se va imparti intre membrii Adunarilor; ca se va constata cumca o seama de judecatori si de administratori in Romania sunt tovarasi de castig ca banditii de codru.
Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi ras de dansul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au intamplat si se intampla zilnic, fara ca opiniunea publica sa se mai poata irita macar.
Nu exista alt izvor de avutie decat munca, fie actuala, fie capitalizata, sau sustragerea, furtul. Cand vedem milionari facand avere fara munca si fara capital nu mai e indoiala ca ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare sa patrunza orisiunde in tara aceasta, pentru mita capetele cele mai de sus ale administratiei vand sangele si averea unei generatii... Oameni care au comis crime grave se plimba pe strade, ocupa functiuni inalte, in loc de a-si petrece viata la puscarie...
Functiunile publice sunt, adesea, in mainile unor oameni stricati, loviti de sentinte judecatoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toata mana, care, in schimbul foloaselor lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decat oarba.
Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune.
Spre exemplu: un om e implicat intr-o mare afacere pe cat se poate de scandaloasa, care se denunta. Acest om este mentinut in functie, dirijaza insusi cercetarile facute contra sa; partidul tine mortis a-l reabilita, alegandu-l in Senat.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calca fagaduielile facute natiei in ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanti ai vointei legale si sincere a tarii... Cauza acestei organizari stricte e interesul banesc, nu comunitatea de idei, organizare egala cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscarie."
Mihai Eminescu pe la 1870-1889
No comments:
Post a Comment