Colesterolul o problema?...

Colesterolul, o problemă ?

 

Mijloacele media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol.

     Oameni de o splendidă sănătate telefonează la cabinet şi cer, cu o voce tremurândă programare pentru "colesterol". Buletinul de analize le adânceşte angoasa, aducându-i pe marginea disperării. "Am două sute. E grav, dom' doctor ?"

     Răspundem: nu, nu este grav.

     Valoarea normală a colesterolului în România este 280 mg la 100 de ml de sânge.

     Dacă este aşa, cum s-a ajuns totuşi că marea majoritate a laboratoarelor tipăresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ?

     Ei bine, aici este o altă poveste. Una discret ruşinoasă pentru tagma noastră medicală, dar care totuşi trebuie spusă.

     Pacienţii sunt rugaţi să nu mai spună nimănui că au aflat de la mine cele ce urmează.

     Dacă totuşi vor spune, atunci să nu scrie, iar dacă vor scrie, să nu semneze.

     Dacă, totuşi, nesocotind acest sfat, vor semna, eu declar de pe acum că nu ştiu nimic şi că sunt cu totul străin de cele scrise mai jos.

     Secretul este că scăderea valorii normale a colesterolului în sânge a urmat o curbă paralelă şi cu puţin ulterioară descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scădea colesterolul.

     Astfel, în anii '80, singurul medicament cu această proprietate principală era acidul nicotinic.  

     Acesta era foarte ieftin şi, dealtfel, avea reacţii adverse importante, care îl făceau de utilitate atât de restrânsă, încât era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente. De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicină anterioară anului 1980, vor citi acolo valoarea normală a colesterolului, care este de 280 mg %, aşa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenţie şi regim, dar nu tratament medicamentos.

     Odată cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul în mod mai eficient, mai scumpe şi aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru această clasă a crescut enorm. Cum numărul pacienţilor cu hipercolesterolemie reală era mic, specialiştii în marketing au făcut diferite socoteli, din care a reieşit că, dacă valoarea normală ar coborî de la 280 la 260 şi medicilor li s-ar induce ideea că este neapărat nevoie de tratament medicamentos cronic peste această valoare, firmele producătoare ar avea numai de câştigat. Cum, cel puţin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici în baza unor studii, au început a se întruni "vârfurile cercetării medicale", mai întâi în congrese o dată la doi ani prin capitale europene, mai nou în congrese anuale prin locaţii mult mai exotice.

     La astfel de "întruniri ştiinţifice mondiale", de regulă însoţite de un bogat program cultural-artistic (de la degustări de licori la safari) există deja obiceiul ca medicii participanţi să prezinte lucrări "ştiinţifice", în care se pretinde, folosindu-se cu multă măiestrie posibilităţile largi ale statisticii, că valorile normale sunt mai mici decât se credea, că există riscuri serioase pentru sănătate la valori care ar fi fost O.K. înainte de congres, că aceste date noi ridică serioase probleme de sănătate publică etc.

     Să mai observăm că ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil şi pentru valoarea normală a tensiunii arteriale şi (în măsură ceva mai mică) pentru glicemie.

     Extrapolând, putem prevedea încă de pe acum că, dacă mâine va apărea un medicament care să modifice grupa sangvină, poimâine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla că suferă de o grupă sangvină de-a dreptul toxică.

Tratamentul hipercolesterolemiei

     Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, aşa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie în această situaţie.

     Dacă valoarea colesterolului este între 260 şi 279 mg %, este recomandabilă ţinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului şi a fracţiilor sale (raportul HDL versus LDL, dacă nu a fost făcut)

     Dacă valoarea colesterolului este între 280 şi 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânei, untului, laptelui gras, cărnii grase şi cu limitarea numărului de gălbenuşuri la 4 pe săptămână (albuşurile nu conţin colesterol).

Se recomandă un regim bogat în peşte (minimum 2 kg pe săptămână) şi folosirea cu generozitate a cimbrului şi usturoiului.

Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în această privinţă.

Din 6 în 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozându-se atât colesterolul total, cât şi fracţiile lui.

     Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos.

     De regulă cu Vasilip o tabletă de 10 mg pe zi imediat înainte de masa principală, sau o altă schemă în funcţie de datele culese la consultul medical.

     Reevaluare după 3 luni, pentru a vedea dacă dozele sunt eficiente.

Tipuri de întrebări frecvente:

Am colesterolul 245, buletinul de analiză îmi dă această valoare în chenar negru şi în dreptul ei scrie: "above normal range". Şefa laboratorului, când mi-a înmânat buletinul de analiză, m-a rugat să stau jos. Vecinii şi cei din familie sunt îngroziţi de cât de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris să iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunându-mi că în caz contrar am să fac infarct.

Ce este de făcut ?

Răspuns: dacă încă nu aţi citit articolul acesta, citiţi-l.

Laboratorul dă valorile normale în funcţie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu în funcţie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un eşantion considerat sănătos, aşa cum ar trebui, potrivit unei definiţii ştiinţifice a "normalului".

Vecinii şi cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea să primească invitaţie şi sponsorizare şi la congresul de anul viitor de la Ouagadougou.

Dacă nu credeţi toate acestea, intraţi în primul anticariat şi uitaţi-vă în orice carte de medicină anterioară anului 1980 şi vedeţi cât este colesterolul normal.

Am auzit că uleiul de porumb nu conţine colesterol, e adevărat ?

Răspuns: nici un ulei nu conţine colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile să sintetizeze colesterol ca atare. Deci, orice fruct sau legumă sau cereală este la fel de bună din punctul de vedere al regimului în cazul unei hipercolesterolemii, iar un număr mic de plante sunt în mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul.

Este esenţial să nu mâncaţi de loc: carne grasă şi smântână şi să mâncaţi cât mai puţine gălbenuşuri de ou, care sunt saci cu colesterol. Dimpotrivă, peştele este foarte indicat. Orice fel de peşte şi cu precădere, în mod paradoxal, peştele gras. Deşi laptele şi multe brânzeturi conţin colesterol, ele nu cresc în mod semnificativ colesterolul dacă sunt folosite în cantităţi prudente.

Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacţii adverse ?

Răspuns: Orice medicament, începând cu banala aspirină, are reacţii adverse.

Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile şi anii, are posibile riscuri. Aceasta nu înseamnă să nu luăm medicamente de loc, ci să o facem atunci când, în urma unui raţionament medical, medicul nostru consideră că beneficiul scontat este mai mare decât riscul potenţial.

Urmez un regim strict vegetarian, şi totuşi colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %.

De unde atâta colesterol, dacă eu în ultimele săptămâni am mâncat numai urzici şi mere ?

Răspuns: Această situaţie (relativ rară) în care vă aflaţi se explică printr-o tulburare reală de metabolism. Aşa cum spuneam, celulele animale sintetizează colesterol, iar cele umane nu fac excepţie. Uneori această sinteză este în exces. Va trebui să urmaţi un tratament medicamentos, în principiu toată viaţa, tratament în lipsa căruia există un mare risc să suferiţi de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemică, accidentul vascular cerebral, etc.

Am colesterolul mărit, dar nu suport să mănânc peşte, iar usturoiul îmi face rău.

Ce este de făcut ?

Răspuns: În loc de peşte, puteţi folosi numeroasele suplimente alimentare care conţin acizi omega-nesaturaţi, iar în loc de usturoi, încercaţi tablete de usturoi de la farmacie.

De asemenea, la farmacie sau la plafar mai puteţi găsi combinaţii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante.

Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie să fac ?

Răspuns: afectarea raportului dintre "colesterolul bun", adică HDL şi "colesterolul rău", adică LDL are importanţă mai ales în cazurile în care colesterolul normal este crescut sau are valori la limită.

Deci, în cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie.

O importanţă mai mare acordată peştelui în alimentaţie ar fi indicată, totuşi.

Mereu aud despre marea problemă a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol scăzut, sub limita normală. E vreo problemă ?

Răspuns: nu, deoarece nu există boli care să fie declaşate de prea puţin colesterol, aşa cum există în cazul invers. Totuşi, unele studii sugerează o legătură între colesterolul scăzut (sau la limita inferioară) şi depresie, fără a se putea preciza dacă e vorba de o legătură de tip cauză-efect sau de o corelare de altă natură.

 

Dr. Mihnea DRAGOMIR

 

Material trimis de Dr. Dumitru Scortescu



*In plus, adaug o informatie utila celor speriati de valorile colesterolului. Daca proba de sange nu este lucrata in max 60 min, depozitata la rece, rezultatele vor fi in mod eronat crescute.

 

******    ******      ******

 


*VITAMINA D va ajuta sa treceti cu bine peste orice fel de gripa, fara sa va vaccinati <http://saccsiv.wordpress.com/2009/10/13/vitamina-d-va-ajuta-sa-treceti-cu-bine-peste-orice-fel-de-gripa-fara-sa-va-vaccinati/>*


    Posted in vitamina D <http://ro.wordpress.com/tag/vitamina-d/> by saccsiv on octombrie 13, 2009

    Citez din articolul:

    http://www.naturalnews.com/027231_Vitamin_D_immune_system_vaccines.html

    Oamenii inca nu inteleg: Vitamina D este "nutrimentul miraculos" ce va activeaza sistemul imunitar pentru a va apara impotriva microorganismelor invadatoare – inclusiv gripa sezonala si gripa porcina.

    Acum doua luni a fost publicat de catre cercetatorii de la Oregon State University un studiu important.

    Acest studiu ne arata ceva uimitor:

    Vitamina D are un rol crucial pentru functionarea sistemului imunitar, astfel incat capacitatea vitaminei D de a stimula functia imuna si de a distruge microorganismele invadatoare s-a conservat in genom timp de 60 milioane de ani de evolutie.

    *Asa cum explica acest comunicat de presa al Oregon State University*

    http://www.eurekalert.org/pub_releases/2009-08/osu-kfo081809.php

    Faptul ca acest raspuns imun mediat a fost retinut de-a lungul a milioane de ani de selectie de evolutie si inca se gaseste in specii incepand cu maimutele veverita pana la babuini si oameni, arata ca trebuie sa fie critic pentru supravietuirea lor, spun cercetatorii.

    "Existenta si importanta acestei parti a raspunsului nostru imun arata in mod clar ca oamenii si alte primate au nevoie sa isi mentina niveluri suficiente de vitamina D", a afirmat Adrian Gombart, un profesor asociat de biochimie si un investigator principal la Linus Pauling Institute la Oregon State University .

 

    La primate, actiunea de "pornire" a unui raspuns optim la atacul microbilor functioneaza in mod corespunzator numai in prezenta unei cantitati adecvate de vitamina D, ce reprezinta de fapt un tip de hormon ce circula in sange si le semnalizeaza celulelor printr-un receptor.

    Vitamina D este produsa in cantitati mari in momentul expunerii solare si se gaseste in doze mult mai mici in anumite alimente.

    Vitamina D impiedica raspunsul imun de "adaptare" provenit din reactia exagerata si reduce inflamarea si pare ca suprima raspunsul imun.

    In orice caz, functia noului element genetic pe care l-a cercetat acest studiu ii permite vitaminei D sa impulsioneze raspunsul imun innascut prin activarea unei proteine antimicrobiene.

    Efectul general poate ajuta la prevenirea reactiei in exces a sistemului imunitar.

    *Fara vitamina D sunteti prazi usoare*

    Ceea ce arata acest studiu este ca fara un nivel suficient de vitamina D in sange, sunteti tinte perfecte pentru gripa (H1N1 sau alt tip).

    Daca aveti lipsa de vitamina D sistemul dumneavoastra imunitar nu se poate "activa" pentru a-si face treaba.

    De aceea oamenii care au deficit de vitamina D fac atat de des gripa in sezonul rece.

    Dar oamenii care au doze mari de vitamina D au puterea nutritiva de a-si activa sistemul imunitar astfel incat acesta poate raspunde la atacul agentilor patogeni. In mod crucial, vitamina D reuseste de asemeni sa echilibreze raspunsul sistemului imunitar si sa previna inflamatia – cauza principala a decesolor in urma pandemiei de gripa din 1918.

    Deci vitamina D nu va protejeaza doar de infectia initiala ci de asemeni impiedica organismul sa reactioneze in exces si sa va ucida prin inflamare (care in mod tipic este exprimata ca pneumonie bacteriana, o infectie a plamanilor).

    *Oamenii destepti de astazi fac doua lucruri:*

    1) spun NU vaccinurilor

    2) spun DA vitaminei D.

    Daca luati vitamina D nu aveti nevoie de nici un vaccin!

    *Surse de vitamina D*

    De unde puteti sa luati vitamina D?

    Vitamina D este prezenta in uleiul de peste si uleiul de peste marin cu omega 3, dar cele doua surse abundente de vitamina D sunt:

    1) lumina soarelui

    2) suplimentele cu vitamina D.

    Vitamina D este usor de obtinut.

    De fapt, corpul dumneavoastra o fabrica atunci cand va expuneti la soare.

    *De ce nu suntem sfatuiti sa luam vitamina D?*

    Studiile privind capacitatea vitaminei D de a opri gripa sunt nenumarate.

    Si totusi, industria vaccinurilor (si doctorii ce doresc vaccinarea) nu doresc sa aflati despre vitamina D.

    De ce?

    Deoarece daca oamenii ar cunoaste adevarul despre vitamina D, industria mondiala de vaccinuri se va prabusi.

    Cine ar mai avea nevoie de vaccin daca ati avea un sistem imun activat ce ar face treaba automat?

    In plus, sistemul dumneavoastra imunitar este natural, in timp ce vaccinurile sunt injectii complet artificiale ce contin substante chimice toxice ce sunt legate tot mai mult nu doar de autism, ci si de crize, leziuni ale creierului si moarte.

    *De ce sa riscati sa va vaccinati ,daca vitamina D ofera o protectie sigura?*

    Conform multor experti nutritionisti, aveti nevoie de cel putin 4000 IU pe zi pentru a preveni deficienta.

    Sunt oameni pe care ii cunosc ce iau 8000 IU pe zi.

    Personal nu iau vitamina D dar stau cel putin 30 de minute la soare in fiecare zi in zona de langa ecuator (ce este o zona geografica unica, am inteles, de care nu toata lumea se poate bucura).

    Oficialii din domeniul "sanatatii" (daca ii putem numi asa) fac o greseala cruciala cu gripa porcina. In loc sa comande mai multe vaccinuri, ei ar trebui sa recomande suplimente pe baza de vitamina D pentru populatie.

    Pentru o suma mult mai mica decat costul vaccinurilor, am putea furniza suplimentare cu vitamina D fiecarui barbat, femeie si copil din America .

    Nu numai ca am opri pandemia de gripa porcina, dar am sesiza scaderea ratei de cancer!

    Probabil de aceea autoritatilor din domeniul medical nu le pasa de vitamina D – impactul financiar asupra industriei cancerului ar fi prea mare.

    Producatorii de vaccinuri ar pierde miliarde si industria cancerului ar putea pierde zeci de miliarde.

    Rata diabetului va scadea, depresia va disparea pentru multi oameni, functionarea rinichilor se va imbunatati si o lista lunga de alte boli ar fi prevenita sau chiar reversata prin administrarea de vitamina D.

    Vitamina D este raspunsul problemelor noastre de sanatate nationala.

    Doar un nutrient, daca ar fi distribuit gratuit tuturor, ar putea probabil sa taie costurile sistemului nostru national de sanatate la o treime in cinci ani, cred eu.

    Si totusi, ei nu indraznesc sa mentioneze acest lucru.

    "Nu este aprobat de FDA (Food and Drug Administration)", afirma ei.

    Deci, CDC (Center of Disease Control) nu o va mentiona.

    WHO (World Health Organization) nu o va recomanda.

    FDA se face ca nu exista si doctorii nu au voie sa o prescrie.

    Uitati-o – vitamina D – marele LEAC impotriva gripei.

    Este aici chiar acum.

    Este ieftina, este sigura si este disponibila.

    Totusi este cu totul ignorata.

    Lasati-ma sa va arat ce este evident: la ordinea zilei se deruleaza un proiect pentru a tine poporul american departe de vitamina D si ignorant in legatura cu efectele ei asupra sanatatii.

    Este o schema planificata constient ce doreste sa ii dezinformeze pe oameni, facandu-i sa se vaccineze, sa faca chimioterapie si sa ia medicamente in loc de a-i invata leacurile simple naturale ce exista chiar acum.

    Ascultati ce va spun: in pandemia de gripa porcina sau oricare alta pandemie viitoare, populatia care va suferi de cea mai mare rata de decese va fi aceea cu cele mai ridicate deficiente de vitamina D.

    Si vaccinul?

    Nu ofera nici o protectie, comparat cu vitamina D.

    *Legile biochimiei nu pot fi oprite de birocratii FDA*

    Oricarui doctor sau autoritati din domeniul medical care rade de faptul ca vitamina D este pe departe mai utila decat vaccinarile, adresati-i urmatoarea intrebare: daca vitamina D nu are nici o influenta asupra sanatatii umane, atunci de ce genele sistemului imunitar sunt activate specific de catre vitamina D ce dainuieste in genom (genomul uman) de mai mult de saizeci de milioane de ani?

    *De ce este programat sistemul imun uman sa foloseasca vitamina D pentru a se activa?*

    De ce pielea umana genereaza vitamina D ca urmare a expunerii la razele soarelui?

    Mintea amortita a doctorilor va raspunde ca este doar o coincidenta!

    Ca nu este nici un motiv specific pentru care vitamina D exista in gene!

    Dar devine chiar mai bizar: conform FDA, vitamina D nu are nici un efect biologic benefic in corpul uman!

    Este adevarat: FDA spune ca orice substanta ce are un efect benefic (terapeutic) in corpul uman trebuie sa fie un MEDICAMENT, nu un nutrient.

    Si vitamina D nu a fost niciodata aprobata ca medicament.

    De aceea este inerta.

    Intelegeti ce spun?

    Vitamina D nu are nici un efect benefic asupra corpului uman pentru ca FDA spune aceasta.

    Ce inseamna aceasta pentru aroganta birocratica?

    Este ca si cum ai spune ca gravitatea nu se aplica in lumea noastra deoarece inca nu am "aprobat" legile fizicii.

    Dar bineinteles ca legile fizicii sunt valabile si la fel si cele ale biochimiei.

    *Aveti nevoie de vitamina D, nu de vaccin*

    Corpul dumneavoastra nu are nevoie de un vaccin pentru a combate gripa porcina (sau o gripa sezoniera).

    Ceea ce are nevoie este vitamina D, un somn odihnitor, hidratare adecvata cu apa curata si o nutritie sanatoasa.

    Aceste lucruri fac vaccinul sa devina invechit.

    Sunt sigure, la preturi accesibile, naturale si disponibile.

    Nu trebuie sa asteptati la coada pentru a obtine vitamina D si nu aveti nevoie de prescriptia doctorului.

    Nu este implicat nici un ac si nu este nici un risc sa suferiti de vreo criza si nici de permanente leziuni ale creierului.

    Cu niveluri suficiente de vitamina D in sange, sistemul dumneavoastra imunitar va va proteja de gripa porcina, gripa aviara, gripa umana sau chiar de nonsensurile infectiilor pandemice ce sunt imprastiate de CDC, FDA si WHO. Sistemul dumneavoastra imunitar detine intreaga tehnologie de care are nevoie pentru a va pastra sanatatea… atata timp cat are armele biochimice (ca vitamina D) pentru a-si "activa" raspunsul de adaptare.

    Va dati seama de faptul ca fara un sistem imunitar functional ati fi fost ucisi de microorganisme de mii de ori pana acum?

    Sistemul dumneavoastra imunitar va salveaza viata in fiecare zi, in liniste, in spatele scenei.

    Este motivul din cauza caruia inca mai respirati in timp ce cititi acest articol.

    Vaccinarea este ultima insulta adusa propriului corp deoarece prin aceasta admiteti ca nu aveti incredere in sistemul imunitar ce deja v-a salvat viata de nenumarate ori.

    Nu va incredeti in injectiile cu substante chimice!

    Aveti incredere in propriul sistem imunitar - si asigurati-i uneltele nutritionale de care are nevoie pentru a va salva viata.

    Informatii suplimentare pentru acest subiect gasiti aici:

    http://www.eurekalert.org/pub_releases/2009-08/osu-kfo081809.php

 

 

Material trimis de Dumitru Gavrila

 

*******      ******       ******

 


        Prevenirea gripei H1N1


        Autorul textului urmator este Dr. Vinay Goyal, urgentolog recunoscut pe plan mondial, directorul unui departament de medicina nucleara, afectiuni tiroidice si boli cardiace.

 

Iata mesajul sau, plin de sens, pe care ar fi bine sa-l faceti cunoscut unui numar de persoane cat se poate de mare.

 

Singurele cai de acces pentru virusul gripei, sunt narile, gura si gatul.

 

Cu prilejul unei epidemii mult raspandite, este practic imposibil de a nu veni in contact cu H1N1, in ciuda tuturor precautilor.

Cu toate acestea, problema reala nu este atat contactul cu virusul, cat proliferarea sa.

 

Cata vreme suntem sanatosi si nu manifestam simptome ale infectiei cu H1N1, exista masuri de precautie de luat pentru a evita proliferarea virusului, agravarea simptomelor si dezvoltarea efectelor secundare.


Din nefericire, aceste precautii, relativ simple, nu sunt facute publice  suficient in majoritatea comunicatelor oficiale.

 

Iata, a sadar, aceste cateva masuri de precautie:

1.   Asa cum se mentioneaza in cea mai mare parte a publicatiilor, spalati-va in mod frecvent mainile.


2.    Evitati, pe cat este posibil, atingerea fetei cu mainile.


3.    Faceti de doua ori pe zi gargara cu apa calda sarata (apa sarata poate s a fie inlocuita cu Listerine, daca preferati apa de gura). In mod normal se scurg 2 pana la 3 zile intre momentul in care gatul si narile sunt infectate si aparitia simptomelor.

 

Gargara regulata poate astfel preveni proliferarea virusului. Sa faci gargara cu apa sarata, are oarecum acelasi efect asupra unei persoane sanatoase ca vaccinul asupra unei persoane infecta te. Nu trebuie subestimata aceasta metoda preventiva simpla, putin costisitoare si eficace.

 

4.    Cel putin o data pe zi, spalati-va narile cu apa calda sarata. Suflati-va apoi nasul cu putere si cu ajutorul unui betisor cu vata inmuiat in apa calda sarata, badijonati-va cele doua nari. Este o alta metoda eficace de a diminua propagarea virusului.


5.    Intariti-va sistemul imunitar mancand alimente bogate in vitamina C. Daca luati vitamina C sub forma de tablete, asigurati-va ca ele contin si zinc, in scopul accelerarii absorbtiei.


6.    Beti cat se poate de multe bauturi calde (ceai, cafea). Bauturile calde au acelasi efect ca si gargara insa in mod invers. Bauturile calde curata gatul de virusii care ar putea sa se afle acolo, antrenandu-i in stomac, unde ei nu pot sa supravietuiasca, evitand astfel proliferarea lor sau orice alt neajuns.

 

Este benefic sa transmiteti acest mesaj unui numar cat mai mare de persoane; prin aceasta nu le faceti decat un serviciu.

 

****        ****      *****

 

Microbiologul roman VANIA ATUDOREI vorbeste din interior despre vaccinul antigripal

 


> Microbiologul roman VANIA
> ATUDOREI spune din interior adevarul despre MAFIA INDUSTRIEI
> FARMACEUTICE si despre MINCIUNA GRIPEI PORCINE
>
>
> Nu e un “conspirationist”, nu e un “profan”, nu e
> nici macar un specialist de rand sau cineva care ar avea
> vreun interes impotriva Big Pharma. Pentru ca este el insusi
> managerul general al unei astfel de companii din Canada,
> Sterigen. Asadar vorbeste din interior si stie cel mai bine
> despre ce este vorba in legatura cu interesele companiilor
> farmaceutice si cu isteria gripei porcine. Este microbiolog
> de top si
>  este roman, originar din Botosani. Spune multe lucruri pe
> fata, chiar daca este evident ca nu poate spune chiar tot
> sau nu poate merge pana la capat… Ascultati-l pe Vania
> Atudorei si incercati sa faceti cunoscuta si altora
> inregistrarea. Este o marturie absolut limpede si
> inatacabila, care zguduie toata constructia de nisip a
> terorii “pandemice” care incearca sa ne bulverseze acum
> vietile si sa ne faca sclavii vanzatorilor de medicamente si
> de vaccinuri.
>
>
> VANIA ATUDOREI, microbiolog roman, specialist de top,
> Directorul Companiei Sterigen din Canada – ADEVARUL
> NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN INSIDER.
> DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE!
>
> (emisiune Radio Cluj, 14 august 2009)
>
> Doar cateva extrase din interviu:
>
> - Se face o afirmatie referitoare la cancer, cum ca, de
> fapt, industria farmaceutica din intreaga lume este cea care
> nu permite rezolvarea cancerului, pentru ca ar exista deja
> medicamente,
>  dar industriei farmaceutice ii este mai profitabil sa
> produca citostatice.
>
> - Partial este adevarat. Industria farmaceutica este si o
> industrie necinstita, este si o industrie ipocrita, este si
> o industrie care vrea sa faca profituri si le face din plin.
> Pot sa va dau un exemplu. Tratam sinuzita cu antibiotice –
> se folosea la inceput tetraciclina si s-a descoperit un alt
> antibiotic de 10 ori mai puternic, iar industria
> farmaceutica nu voia sa-l fabrice, desi era mult mai
> eficient si trebuia luat numai o data pe zi, iar nu de 3-4
> ori pe zi ca tetraciclina, iar industria farmaceutica a zis:
> “Eu deja am instalatii care m-au costat milioane si
> miliarde de dolari, eu ce fac cu instalatiile astea si cu
> vechile antibiotice?”. Este si o industrie care vrea sa
> faca profituri si care este conservatoare. La un moment dat,
> sigur ca exista boli pentru care sunt tratamente care, daca
> sunt prea ieftine, nu le convine pentru ca nu fac
>  profituri.
>
> Medicamentele nu sunt totdeauna eficiente. Si sa va dau un
> exemplu. Vaccinul pentru gripa care s-a fabricat anul trecut
> a fost eficient numai in 40-45% din cazuri. Deci sa nu ne
> facem iluzii ca este o industrie sfanta, careia nu avem
> nimic sa-i reprosam, impecabila… Etica e departe de asta.
> In fond, industria asta, in general, este privata, este pe
> mana unor oameni de afaceri, si ce-i intereseaza pe ei sunt
> castigurile.
>
> - Se vorbeste tot de mana unor oameni de afaceri si cand
> este vorba de acest virus AH1N1, gripa porcina. Care este
> punctul dvs. de vedere, ca microbiolog? Cat este adevar si
> cat este neadevar?
>
> - Adevar este, sa zicem, 30%, neadevar este 70%. Sunt
> convins ca unii ziaristi au fost PLATITI ca sa faca mult
> zgomot pentru nimic.
>
> - De cine au fost platiti?
>
> - De companiile farmaceutice care fabrica vaccinurile
> gripei si care fabrica medicamente pentru gripa. Pentru ca
> exista numai doua companii
>  farmaceutice in lume care fabrica niste medicamente pentru
> gripa, medicamente care sunt mai mult sau mai putin
> eficiente… nu sunt eficiente nici macar pentru 50% din
> populatie. Este vorba de compania Hoffmann-La Roche din
> Basel, Elvetia, care fabrica Tamiflu si este vorba de cea
> mai mare companie din Anglia, GlaxoSmithKline. Iar aceste
> companii au tot interesul sa-si vanda medicamentele si sa
> faca profituri foarte mari. Foarte multe tari, in paranoia
> [psihoza, n.n.] asta, au cumparat cantitati extraordinare,
> de milioane si milioane de dolari, care vor expira si vor fi
> aruncate. Si medicamentele astea sunt cumparate din banii
> publici, din impozitele si taxele noastre.
>
> (…) Va dau ca exemplu gripa aviara. Acum doi ani a fost
> paranoia [psihoza, n.n.] cu gripa aviara? Da. Au fost
> prognosticuri ca aceasta gripa se va transforma intr-o
> pandemie? Da. N-a fost nici macar o epidemie la nivelul unei
> tari, dar o pandemie [iar anul acesta este stiut
>  ca  OMS a schimbat definitia pandemiei, reducand
> conditiile, ca sa o poata declara, n.n.]. Gripa la pasari si
> la porci exista de cand au aparut speciile acestea pe
> pamant. Nu este ceva nou. Gripa vine in fiecare an din
> Hong-Kong, pentru ca acolo sunt sate unde chinezii dorm in
> aceeasi camera cu ratele, cu gainile, cu porcii, iar
> virusurile acestea animale se transmit la om, uneori sufera
> mutatii. Si astazi cu traficul de avioane transportand peste
> un miliard de pasageri in fiecare an, ceea ce reprezinta
> mult raportat la populatia planetei… Deci in fiecare an
> avem gripa, nu este ceva nou. Stiti dvs. ca in fiecare an
> mor mult mai multi oameni de gripa decat de SIDA? Si cine
> mor?
>
>  Mor persoanele in varsta care au o imunitate scazuta,
> bineinteles, mor cei care au imunitate deficienta…
>
> Se face mult zgomot pentru nimic! Daca era, intr-adevar, sa
> fie o pandemie, cum a fost in anul 1918, cand se estimeaza
> ca au fost intre 10-20 milioane
>  de morti de gripa… o pandemie se propaga repede, nu se
> propaga asa, ca azi au murit 10, si maine mai mor 5,
> poimaine mai mor 2, s.a.m.d. …
>
> (…) Se iau si niste masuri. Problema este sa nu se cada
> in paranoia si intr-o extrema, sa nu se exagereze. Pentru ca
> in cazul gripei aviare s-au cheltuit miliarde de dolari. Au
> fost tari care au cumparat medicamente, care au cumparat
> vaccinuri, intre timp toate acestea au expirat si au fost
> aruncate. Or, banii astia erau din buzunarele noastre si nu
> erau justificati! Au fost niste exagerari. Uneori este o
> paranoia care este dorita. De ce? Pentru ca in acest timp…
> toate companiile care fabrica masti isi vand mastile… Si
> mastile astea au o eficacitate ZERO! Mastile astea sunt praf
> in ochii nostri, n-au nicio eficienta! Si totusi sunt tari
> care cumpara miliarde de masti ca sa protejeze populatia.
> Hai sa fim seriosi! (vezi, la noi, stirea de acum 2 zile:
> Vor fi distribuite 7.000 de ma(s,ti s,i 60.000 de
>  litri de dezinfectant,i în s,colile din Bucures,ti si
> comunicatul CSAT-ului in care “s-a luat decizia
> suplimentarii fondurilor pentru achizitia de
>
>  echipamente, medicamente, mijloace de protectie si
> vaccinuri”. ). (…)
>
> Politica farmaceutica o fac oamenii de afaceri, milionarii
> si miliardarii, in cardasie cu guvernele…
>
> Industria farmaceutica este pe primul loc (ca profit),
> pentru ca ei pot sa fabrice un medicament cu un dolar si
> sa-l vanda cu 20 de dolari…
>
> (…) Pe glob, la ora actuala, exista 40.000 de medicamente
> diferite. Organizatia Mondiala a Sanatatii a facut o lista
> de medicamente esentiale. Stiti cate a retinut? 300. Va dati
> seama, din 300, care sunt esentiale, si tu ai ajuns la
> 40000? Daca mergem in farmacii si aruncam la gunoi jumatate
> din medicamentele care sunt acolo, populatia va fi mai
> sanatoasa, asta pot sa v-o garantez.. “
>
> ASCULTATI INTEGRAL DECLARATIILE INCENDIARE ALE PROF.
>  ATUDOREI
>
> Alte subiecte importante tratate in interviu:
>
> - Romania nu trebuia sa vanda fabricile de medicamente,
> este o industrie strategica. Investitiile se fac pentru a
> inchide fabricile competitoare si a deveni apoi dependenti
> de produsele vandute de companiile mari.
>
> - De ce cumparam serul fiziologic, in loc sa-l producem in
> continuare, fiind foarte ieftin si indispensabil?
>
> - De ce nu se investeste in cercetarea si producerea
> medicamentelor pentru vindecarea infectiei cu stafilococul
> auriu, desi posibilitatea exista, iar un savant stabilit in
> Georgia, pe timpul lui Stalin, a gasit acest remediu si
> acolo se si aplica?
>
> - Despre bolile inventate si despre medicamentele cu efect
> pur placebo.
>
> - Despre experimentele si testele clinice pe oameni din
> tarile mai sarace.
>
>
>
> Cine este Vania Atudorei?
>
> Vania Atudorei s-a nascut pe 9 decembrie 1953, la Botosani.
> In anul 1978 a absolvit Universitatea din
>  Iasi, specialitatea Biologie Medicala. Face stagii la
> Universitatea din Chisinau si la Universitatea Friedrich
> Schiller din Jena.
>
> Dupa o scurta cariera didactica, devine cercetator-biolog
> la Institutul de cercetari stiintifice din Iasi (1979), apoi
> lucreaza ca biolog la Fabrica de medicamente Terapia din
> Cluj-Napoca. Din 1981 devine sef al Laboratorului de
> Microbiologie Farmaceutica din Cluj-Napoca, fiind, totodata,
> membru al Uniunii Societatilor de Stiinte Medicale si al
> Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania. Intre anii 1990
> si 1992 lucreaza la Oficiul Protectiei Apelor si Naturii din
> Cantonul Jura, Elvetia (unde elaboreaza o noua metoda de
> analiza a poluarii apelor) si la Laboratorul de
> Microbiologie al Spitalului din Delemont.
>
>
>
> In 1992 emigreaza in Canada. Dupa o scurta sedere la
> Quebec, se stabileste la Montreal. Intre 1993 si 1996 a fost
> directorul Departamentului de microbiologie al Companiei
> farmaceutice Biopharm. In
>  aceasta calitate, a condus proiecte de cercetare privind
> utilizarea radiatiilor in decontaminare, farmacodinamica
> antibioticelor in patologia umana si veterinara precum si
> testarea de noi medicamente contraceptive si anti-SIDA. A
> lucrat si pentru compania Neopharm.
>
> Efectueaza cercetari privind bacteriile implicate in
> ulcerul si cancerul gastro-duodenal. Pana nu demult, Vania
> Atudorei lucra pentru o companie montrealeza de analize
> biologice.
>
> Aici a fost remarcat de-a lungul anilor de catre conducerea
> unuia dintre clientii companiei, si anume firma de produse
> farmaceutice Sterigen. Care i-a propus, la prima strigare,
> nici mai mult nici mai putin decat postul de… director
> general.
>
> Acceptand oferta, Vania Atudorei devine nu numai primul
> roman ajuns in fruntea unei companii farmaceutice de mare
> prestigiu din Canada, dar si primul microbiolog care conduce
> o astfel de institutie. Pentru ca, pana acum, pentru astfel
> de posturi erau
>  preferate persoane cu pregatire manageriala, economisti
> sau posesori de MBA.
>
> Sterigen este practic un “pionier” al deciziei de
> instalare in functia de director general a unui specialist
> microbiolog. Atudorei considera ca printre atuurile de care
> a beneficiat in frumoasa sa ascensiune profesionala
> canadiana se afla scoala din Romania si perioada lucrata la
> Terapia Cluj.
>
> Pe langa slujba de director general la Sterigen, el preda
> la doua colegii, unul in Montreal si unul in Ontario, si
> este consultant al ACDI (Agence Canadienne de Developpement
> International) .
>
> La o universitate din Montreal, el preda cursuri in
> domeniul fabricatiei medicamentelor sterile (o premiera in
> domeniu), cursuri terminate de peste 400 de absolventi pana
> acum, dintre care vreo 60 de romani.
>
> (sursa biografiei)
>
>

>
>       Paginile asociate grupului Teranat
>
>
http://www.terapiinaturiste.ro
>
> Scoala de astrologie Fidelia
>
>
http://www.scoaladeastrologie.ro
>
> Planificarea calendaristica a unei interventii
> chirurgicale
>
>
http://www.astrotext.ro/planificarea.shtml
>

Material trimis de Paul Finantu

 

 

*****      ******         *****

 

Despre gripa aviara,

Interviul fostului ministru al sanatatii finlandez :

Former Finland health minister speaks out against Vaccinations! Former Finland health minister Dr Rauni Kilde discusses the Swine Flu Conspiracy i believe she is not crazy he is right sure he is saying the truth just stand up and let weak up others love and light my friend.

http://www.youtube.com/watch?v=kMYrAvQreUg&feature=player_embedded

Material trimis de Geo Dan RUSU

 

****     *****     *****   

 

 

 

 

 

 

No comments:

HOME (*Revenire-Pagina la Zi)

MENU

EDITORIAL