Alin IONESCU
Lustratia media nu va întîrzia sã disparã

Personal, trec printr-o perioadã de purificare media. Asta dupã ce luni si ani de zile, fiind în situatia de a scrie zilnic o cronicã TV, am stat cu ochii atintiti în televizor, urmãrind giumbuslucurile unor personaje publice „din toate domeniile de activitate", vorba limbii de lemn. Acum însã, de vreo jumãtate de an, m-am cam lãsat.

Televizorul a cam devenit un soi de mobilã inutilã. E o situatie oarecum similarã cu lãsatul de fumat. Îti vine cheful sã-ti mai aprinzi cîte-un Dan Diaconescu, sã mai pufãi un Gigi Becali, dar tragi un fum si ai o senzatie de greatã. Mã simt mult mai bine în starea asta de dezinformare profundã legatã de viata si activitatea unui Dan Diaconescu, ca sã dau doar un simplu exemplu. Se mai întîmplã sã vinã vorba în cîte o conversatie usoarã, de birou, despre o domnitã din show biz, care si-a montat un sîn mai performant în sutien si se lãuda exagerat cu asta pe un post de televiziune sau despre cutare politician, care a declarat despre nu stiu care altul cã „e idiot", dar nu mã mai las impresionat. De fapt, nu mai am nici un chef sã mã indignez în fata mitocãniei, a prostului gust devenit politicã de marketing, a awareness-ului de mahala pe care mai toti cei care se cocoatã pe scenã publicã s-au prins cã e profitabil sã-l practice utilitarist. Mai mult, am început sã fiu extenuat de indignare. si cred cã, într-un anume fel, aici e de fapt problema: în acest cuplu traditional mitocãnie-indignare, care a ajuns sã functioneze defectuos în spatiul public si mai ales în forma lui agravatã, care e media. Într-o logicã fireascã, indignarea sanctioneazã mitocãnia în vederea izolãrii si eliminãrii ei; e un soi de anticorp al spatiului public cu functie sanitarã. Încet, dar tenace, indignarea ar trebui sã elimine din organismul spatiului public temele si personajele nocive, virusii si microbii periculosi. Ei bine, problema e cã, într-un mod pervers, indignarea a ajuns cumva sã întretinã si sã multiplice mitocãnia. Cel care se indigneazã, care sanctioneazã excesul temelor de mahala, iesirile argotice din ce în ce mai obraznice sau abundenþa de personaje mizerabiliste nu mai contribuie la curãtirea spatiului public, ci dimpotrivã, creste notorietatea virusilor si le întãreste vitalitatea si îndreptãtirea în a se exprima. În plus, le rafineazã stilistica.

Indignarea provocatã metodic, programat, cu ochii pe cifrele de audientã, a devenit tehnicã de marketing. si-atunci lucrurile se complicã instantaneu fiindcã ajungem sã ne uitãm descumpãniti la organismul media ca niste doctori la o boalã auto-imunitarã. Cu cît te indignezi mai abitir, cu atît cresti vitalitatea mitocãniei. Dacã taci, ea creste oricum purulent. Asadar, orice-ai face, n-ai scãpare si, prin urmare, dacã îti vezi de treabã si întorci spatele fenomenului mãcar îti protejezi nervii, retina si timpul. Viitorul, asa cum îl estimez eu, nu e nici pe departe sumbru, ci doar inevitabil: spatiul public se va parcela fin, va deveni targetat si fluctuant, iar feliile care nu se vor atinge se vor suprapune partial. Vechiul spaþiu public burghez de tip modern, baza discutiei pentru o societate civilã omogenã si relativ coerentã, e deja istorie. Azi, dar mai ales mîine, spatiul public este si va deveni o multitudine de spatii semi-private targetate comercial pe baza unor studii si sondaje actualizate permanent, referitoare la gusturi, life-style-uri, valori comerciale, obiceiuri de consum etc. Undeva la marginea acestui cîmp întins de parcele cultivate cu tot soiul de buruieni pop ori cu plante exotice exclusiviste va exista un scuar de cîtiva metri pãtrati cultivat cu probleme de interes general. Doar aici, în acest spaþiu public îngust si bine delimitat, indignarea va mai avea si rost si, sper, efect. În rest, a te enerva din pricina mitocãniei personajelor care defileazã pe la Capatos prin emisiune sau a limbajului elegant de cîrciumioarã al unui Sicã Orban este/va fi doar un consum inutil de vorbe si nervi. Acum, gîndind retrospectiv si oarecum nostalgic, poate cã meritã regretate vremurile în care Andreea Marin aduna puncte de rating în platoul de la Surprize, surprize, iar Mihaela Rãdulescu îl flata stîngaci pe Gabriel Liiceanu în platoul emisiunii sale de la B1 TV, încercînd sã-i dea o replicã concurentei sale directe si punctînd ostentativ pe ideea cã e o vedetã care a auzit de Heidegger. Fireste, nu mã dãdeam în vînt dupã genul acela de show-uri, dar poate cã erau totusi întrucîtva mai onorabile decît Plasa de stele a lui Dan Negru sau foiletoanele policier cu Elodia.

Alin Ionescu este jurnalist la Academia Catavencu

-- Materiale trimise de Dl. Gheorghe Silvestrovici