Râde ca un Moş Crăciun bine-dispus. Pe biroul din faţa lui, între o pipă părăsită şi o carte cu titlu în germană, îl aşteaptă o cutie de prăjituri. „Să nu mă laşi să vorbesc verzi şi uscate căci eu, spre deosebire de tine, voi avea tot mai mare nevoie de medici“. Un dialog despre medici cu un Andrei Pleşu la 65 de ani e ca un artificiu de sărbători: sclipitor, magic, dar dacă nu ştii cum să-l mânuieşti e periculos. Şi chiar te poate arde.
Tatăl dumneavoastră a fost chirurg?
Da. Generalist, cum era pe vremea aia. Când era nevoie, opera şi animale. Să fii copil de medic îţi oferea pe vremuri un anumit statut…
Eu nu sunt un caz tipic pentru că, practic, n-am mai locuit împreună cu părinţii mei de la 9 ani. De vreme ce plecasem din satul unde tata fusese repartizat şi venisem la Bucureşti, n-am mai avut această etichetă de copil de medic.
Citeste mai mult
Da. Generalist, cum era pe vremea aia. Când era nevoie, opera şi animale. Să fii copil de medic îţi oferea pe vremuri un anumit statut…
Eu nu sunt un caz tipic pentru că, practic, n-am mai locuit împreună cu părinţii mei de la 9 ani. De vreme ce plecasem din satul unde tata fusese repartizat şi venisem la Bucureşti, n-am mai avut această etichetă de copil de medic.
Citeste mai mult
No comments:
Post a Comment