Alexandru
Macedonski
(1854-1920)
Valţul
rozelor
Pe
verdea margine de şanţ
Creştea măceşul
singuratic,
Dar vântul serii
nebunatic
Pofti-ntr-o zi
pe flori la
danţ.
Întâi
pătrunse printre foi,
Şi le
vorbi cu voce lină,
De
dorul lui le spuse-apoi,
Şi
suspină – cum se suspină...
Şi
suspină – cum se suspină...
Albeaţa
lor de trandafiri,
Zâmbind
prin roua primăverei,
La
mângâierile-adierei
A
tresărit cu dulci simţiri.
Păreau
năluci de carnaval
Cum
se mişcau catifelate,
Gătite
toate-n rochi de bal,
De
vântul serii sărutate,
De
vântul serii sărutate.
Scăldate-n
razele de sus,
Muiate
în argintul lunei,
S-au
dat în braţele minciunei,
Şi
rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar
vântul dulce le şoptea,
Luându-le
pe fiecare,
Ş-un
valţ nebun se învârtea,
Un
valţ – din ce în ce mai tare,
Un
valţ – din ce în ce mai tare.
Rondelul rozelor de august
Mai
sunt încă roze – mai sunt,
Şi
tot parfumate şi ele
Aşa
cum au fost acele
Când
ceru-l credeam pe pământ.
Pe-atunci
eram falnic avânt...
Priveam,
dintre oameni, spre stele; -
Mai
sunt încă roze – mai sunt,
Şi
tot parfumate şi ele.
Zadarnic
al vieţei cuvânt
A
stins bucuriile mele,
Mereu
când zâmbesc uit, şi cânt,
În
ciuda cercărilor grele,
Mai sunt încă roze, - mai sunt.
--Material trimis de Roxana Sarbu
No comments:
Post a Comment