Importanþa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstratã. A fost un domnitor vrednic, comandant al oºtirii romaneºti pe câmpul de luptã, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al þãrii ºi un ctitor de mari aºezãminte culturale. Testamentul sãu din 14/26 februarie 1899, din care prezentãm aici câteva fragmente, aratã un patriotism profund, un monarh în cãutarea perfecþiunii, un om de o înaltã þinutã moralã, pe care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai României! Aºadar, sã luãm aminte! |
Testamentul meu, scris ºi iscãlit de propria mea mânã, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureºti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" dupã moartea mea, cu rugãmintea ca ultima mea voinþã ºi dorinþã sã fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mânã, fiind încã voinic ºi sãnãtos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca sã mã hotãrãsc a lua cele din urmã dispoziþii. Alcãtuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bãtut neîncetat ºi care a avut deplinã încredere în mine. Viaþa mea este aºa de strâns legatã de aceastã de Dumnezeu binecuvântatã þarã , cã doresc sã-i las ºi dupã moartea mea, dovezi vãdite de adâncã simpatie ºi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi ºi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns sã ocupe acum o poziþie vrednicã între statele europene, m-am silit ca simþãmântul religios sã fie ridicat ºi dezvoltat în toate straturile societãþii ºi ca fiecare sã îndeplineascã datoria sa, având ca þintã numai interesele statului. Cu toate greutãþile pe care le-am întâlnit, cu toate bãnuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mã la atacurile cele mai violente, am pãºit fãrã fricã ºi fãrã ºovãire înainte, pe calea dreaptã, având nemãrginitã încredere în Dumnezeu ºi în bunul simþ al credinciosului meu popor. Înconjurat ºi sprijinit de fruntaºii þãrii, pentru care am avut întotdeauna o adâncã recunoºtinþã ºi o vie afecþiune, am reuºit sã ridic, la gurile Dunãrii ºi pe Marea Neagrã, un stat înzestrat cu o bunã armatã ºi cu toate mijloacele, spre a putea menþine frumoasa sa poziþie ºi realiza odatã înaltele sale aspiraþiuni. Succesorul meu la tron primeºte, ia dar o moºtenire, de care el va fi mândru ºi pe care o va cârmui, am toatã speranþa, în spiritul meu, cãlãuzit fiind prin deviza: "Totul pentru þarã, nimic pentru mine".. Mulþumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine ºi care m-au servit cu credinþã. Iert acelora care au scris ºi au vorbit în contra mea, cãutând a mã calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenþiuni. Trimiþând tuturor o ultimã salutare, plinã de dragoste, rog ca ºi generaþiile viitoare sã-ºi aminteascã din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului sãu popor, în mijlocul cãruia el s-a gãsit aºa de fericit. Pronia cereascã a voit ca sã sfârºesc bogata mea viaþã. Am trãit ºi mor cu deviza care strãluceºte în armele României: "Nihil sine Deo!" Doresc sã fiu îmbrãcat în uniformã de general (micã þinutã, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraþiile de rãzboi ºi numai Steaua României ºi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rãmas credincios religiunii mele, însã am avut ºi o deosebitã dragoste pentru biserica rãsãriteanã, în care scumpa mea fiicã, Maria, era botezatã. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însã doresc ca clerul de amândouã bisericile sã facã rugãciuni la sicriul meu, care trebuie sã fie foarte simplu. (...) Coroana de oþel, fãuritã dintr-un tun luat pe câmpul de luptã ºi stropit cu sângele vitejilor mei ostaºi, trebuie sã fie depusã lângã mine, purtatã pânã la cel din urmã locaº al meu ºi readusã apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacã se poate) la Plevna ºi tras de ºase cai din grajdurile mele, fãrã vãluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bãtaie vor fi purtate înaintea ºi în urma sicriului meu, ca semn cã scumpa mea armatã a jurat credinþã steagului sãu ºi ºefului sau suprem, care prin voinþa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioºilor sãi ostaºi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureºti, Focºani ºi Galaþi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strãmoºeºti, în timpuri de grele încercãri, de care Cerul sã pãzeascã þara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste ºi cãreia m-am închinat cu toatã inima, cea din urmã salutare, rugând-o a-mi pãstra o amintire caldã. (...) Prin o bunã gospodãrie ºi o severã rânduialã în cheltuieli, fãrã a micºora numeroasele ajutoare cerute din toate pãrþile, averea mea a crescut din an în an, aºa cã pot dispune astãzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii ºi pentru binefaceri. Am hotãrât dar o sumã de 12 milioane de lei, pentru diferitele aºezãminte, noi fundaþiuni ºi ca ajutoare. Aceastã sumã va fi distribuitã precum urmeazã: 1. La Academia Românã, ºase sute mii de lei, capital pentru publicaþiuni.. 2. La Fundaþiunea mea Universitarã, pentru sporirea capitalului, ºase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângã Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiþeri în armata mea, cu un institut de educaþiune, cu un învãþãmânt practic, la Craiova , douã milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei ºcoli industriale la Bucureºti, trei milioane lei. (Urmeazã alte 12 legate). Înãlþând rugãciuni fierbinþi cãtre A-tot-Puternicul, ca sã ocroteascã de-a pururea România ºi sã rãspândeascã toate harurile asupra scumpului meu popor, mã închin cu smerenie înaintea voinþei lui Dumnezeu ºi iscãlesc cea din urmã hotãrâre a mea. În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh, Amin. Fãcut la Bucureºti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris ºi iscãlit cu propria mea mânã acest testament, pe douã coale, formând opt pagini, legate cu fir roºu ºi am pus sigiliul meu. // CAROL//
No comments:
Post a Comment