Dan Puric

Dan Puric

Cunoscutul actor descoperã, dupã 20 de ani de la Revoluþie, o imensã prãpastie între clasa politicã, intelectualitate si popor, situatie cãreia i se adaugã distrugerea deliberatã, prin desacralizare si demitizare, a valorilor traditionale

Deopotrivã admirat si contestat, Dan Puric este o voce din ce în ce mai ascultatã în spaþiul public românesc. Discursul sãu cu accente crestine si naþionale are, indiscutabil, o puternicã notã de autenticitate. Dan Puric umple sãlile de teatru, dar si pe acelea unde conferenþiazã despre iubirea crestinã, de pildã. Pânã acum a publicat douã cãrti - „Cine suntem" si „Omul frumos" , ambele vânzându-se ca pâinea caldã.

Totusi, asta nu-i conferã automat „certificatul de calitate" al intelectualitãtii noastre, care îl suspecteazã deseori de falsã erudiþie atunci când îsi argumenteazã teoriile. Dincolo de toate, succesul de public al lui Dan Puric exprimã o stare de spirit prezentã în rândurile celor multi.

Românii par sã caute ceva anume atunci când îsi cumpãrã bilete pentru a-l asculta pe invitatul nostru din aceastã sãptãmânã. Iatã de ce am gãsit potrivit ca, înainte de Crãciun, sã-i dãm cuvântul lui Dan Puric pentru a ne spune unde crede cã ne gãsim, din punct de vedere spiritual si psihologic, la 20 de ani de la Revolutie.

CARTE DE VIZITÃ

• Dan Puric s-a nãscut la 12 februarie 1959.
• A absolvit Institutul de Artã Teatralã si Cinematograficã „I. L. Caragiale" din Bucureºti, clasa prof. Dem Rãdulescu.
• Este actor al Teatrului Naþional „I. L. Caragiale" din Bucuresti.
• Spectacolele sale de pantomimã au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt, RTL.
• Este apreciat pe plan international pentru spectacolele „Toujours l'amour", „Made in Romania", „Costumele" si „Don Quijote".

Adevãrul: Ati votat ?

Dan Puric: Nu.

De ce? Cum rãmâne cu aceia care au murit pentru asta, acum 20 de ani?

Ei n-au murit pentru vot. Ei au murit pentru schimbare. Sunt douã lucruri total diferite.

Schimbarea implicã si dreptul la vot...

Sunt douã chestiuni pe principiul usilor glisante. Dreptul de a vota nu este totuna cu sansa de a schimba. Tarcul comunist e bine fãcut. Numai cã românul - acum nu pot eu sã-l acuz, sã fac pe desteptul naþional -, sãracul, tot sperã cã mecanismul ar fi autentic. Nu! Mecanismul e în buclã. Ce sã alegi, cum sã alegi?! Eu am zis cã e lupta interspecificã. stiti ce înseamnã „lupta interspecificã"?

Atunci când moare opozantul, cum a fost Coposu, rãmâne aceeasi specie. si se sfâsie între ei. Adicã pe Lucretiu Pãtrãscanu nu l-a împuscat Maniu, a murit la Sighet. Pe Ceausescu nu l-a împuscat Gheorghe Brãtianu. Se distrug între ei. Asta e ceea ce vedeti voi! Intrati în mecanismul ãsta crezând cã este autentic. Politicienii, sãracii, suferã de impotentã. Nici ei nu-si mai dau seama cã mecanismul nu e legitim.

Atunci care-i solutia, în opinia dumneavoastrã?

România paralelã! O Românie apoliticã, o Românie în care, de acum încolo, nu mai este vinovatã clasa politicã. Ea si-a fãcut simfonia, gata! Noi suntem vinovati, noi sutem responsabili. si nu cãutati o solutie politicã!

Deci nu e vorba de o solutie politicã...

Nu. Comunismul nu dispare prin electorat, prin studii asupra totalitarismului, prin conferinte, ci prin atitudini. Alti oameni! Eu nu-mi aleg presedintele, îmi aleg poporul. Nu avem popor, însã asta e foarte clar. Eu merg prin tarã sã vãd insulele astea care au mai rãmas, de constiintã, de certitudine. Voi nu observati?

Se vede cã nu avem un popor din moment ce turismul electoral atinge asemenea proportii...

Da. E „pãstrãvãrie". Ei au votat anul ãsta, sãracii, sperând la nu-stiu-ce. Ei tot sperã. si nu fac altceva decât sã-si prelungeascã boala. În clipa în care creezi o societate cu o multitudine atitudinalã, atunci e un popor. La noi nu se poate vorbi despre o societate civilã.

Dar în anii '90 a existat societate civilã?

Au încercat sãracii. Apropo de societatea civilã de acum: pãi si pe mine m-au fugãrit vreo nouã luni pe bloguri. M-au fãcut legionar, extremist, mason.

De ce enervati atâta lume, domnule Puric?

Pãi, rãspunde-mi tu! Numai pe tine nu te enervez.

Se pare cã nici pe Robert Turcescu, dacã este sã vorbim de jurnalisti...

Da, pentru cã sunteti într-o zonã de autentic. Pãi restul trebuie sã întretinã sistemul. si atunci, vedeti cã în România temperatura trebuie sã fie asemenea celei anuntate la postul national de radio - „gheatã la mal". De ce sã iasã cineva care poate mâine are o idee?! Lasã-i, dom`le, sã iasã! Cu gafe, cu greseli... A fost cineva perfect de la început? Nu! Iatã de ce din zece tineri fug din tarã nouã. Au fãcut nemtii o statisticã din care reiese asta.

 

„Am iesit din cuscã si am nimerit în lat"

Unde suntem acum, dupã 20 de ani?

Am fost la Frankfurt si am stat de vorbã cu o jurnalistã. „Domnul Puric, sunt 20 de ani de când s-a prãbusit Zidul Berlinului", a spus ea. Nu, i-am zis, sunt 20 de ani de când sãrbãtorim cã s-a prãbusit peste noi. Noi suntem sub ruine, suntem consecinte.

E mai rãu decât înainte de 1989?

Da, pentru cã e sindromul ãsta, cum zice proverbul românesc: „Sã te fereascã Dumnezeu de pasãrea care a iesit din cuscã si a nimerit în lat!". Nu mai e gratia pe care o vedeam noi. Am fost pionier, UTC-ist si m-au fãcut si membru de partid. M-au rugat, nu m-au obligat. Dar era o subversiune. Era o tensiune. stiam. Acum nu mai e. Acum nu mai stii.

De ce nu mai existã acea trezvie?

Sunt douã lucruri care au operat. Înainte era imaginea de tip schizofrenic, comunistã. Tu, buricul pãmântului. Nu credea nimeni în imaginea aia. Ziceam: „Bã, dacã pleacã ãsta, cu ãstia..." Aveai fragmentul ãla de sãnãtate mintalã. Acum nu-l mai ai. Din cauza intelectualitãtii noastre gratioase de dupã '89 s-au bombardat toate reperele.

Dacã putem vorbi, pânã în '89, de o imagine care a creat un comportament schizoid dublu, cealaltã, de dupã '89, a creat un cancer de tip leucemic. Ce ne-au distrus? Modelele culturale, traditiile, familia, biserica, credinta. Prin ce? Prin desacralizare, prin demitizare. Ei trãiesc din CNP, din buletin. Deci n-au poveste. Oamenii acestia sunt numãrul „2456". Ia-i povestea omului si l-ai distrus, l-ai fãcut o cãrãmidã. Desacralizare, demitizare, bãscãlizare, minimalizare, spirit dilematic, ca sã nu spun mai mult - si nu al certitudinii. Eu nu am dileme asupra mamei sau asupra bunicului.

Credeti cã e bine sã n-avem dileme?

Dilemele sunt utile într-un spatiu în care pot sã creeze o fertilizare a mintii, dar nu într-un spatiu în care pot sã producã o distrugere, o degenerare. Eminescu spune cã Biserica Ortodoxã e maica poporului român. De ce te legi de mama? Sunt lucruri care se dezbat si lucruri care nu se dezbat. Ortodoxia este pentru poporul român ca si limba românã - nici facultativã, nici obligatorie. Pur si simplu este!

Cu genul acesta de certitudini v-ati ostilizat intelectualii publici români care spun cã aveti un discurs situat între Mos Ion Roatã si Corneliu Zelea Codreanu.

Ei parcã ar fi fabrica de etichete APACA. Fac asa tot timpul - lipesc etichete. Mos Ion Roatã este o esentã pentru România, ca sã nu mai spun si de partea cealaltã...

Dar de ce sã nu spuneti? Vã e fricã, dupã 20 de ani, sã vorbiti despre un episod din istoria nationalã?

E mai bine asa, pentru cã ãstia abia asteptã... si asa au zis cã sunt cãpitan legionar. Pânã acum m-au fãcut si mason. Mã bagã „la vânat" si spun: „Fugiti dupã el cã e nevãstuicã, ba nu!, e iepure!" Ei nu stiu sã mã identifice, dar îi deranjeazã fluxul de autenticitate care creste în România. Fiecare român gândeste ca Mos Ion Roatã. Ce e rãu sã fii Mos Ion Roatã?

Dar ce e rãu în a vorbi despre Corneliu Zelea Codreanu, ca personaj istoric?

Domnule, pentru unii e rãu. Noi nu ne judecãm pe noi, personal. Ni s-a dat sã ne autojudecãm conform unor imagini schizofrenice, mincinoase. Adevãrul nu se suprapune cu realitatea. Zicea Constantin Noica: „Exactitatea nu e totuna cu adevãrul". Realitatea e meschinã, realitatea este tangentialã, contingetã. Dar, când iubesti o femeie sau când îti iubesti copilul, sau când îti iubesti mama, sau când îti iubesti tara, intri în spatiul adevãrului, care, cum l-ai deschis, a si dispãrut. Nu noi trãim taina, ci taina ne trãieste pe noi.

„România e groaznic de «scurtã»"

Nici în interbelicul românesc intelectualii publici nu prea se menajau. Sã fie acesta un blestem al nostru?

Intelectualii de atunci erau niste oameni de constiintã, erau responsabili, cu un fond extraordinar. Cam toti proveneau din gena lui Eminescu. Un italian grozav zicea despre Mircea Eliade, Emil Cioran si Petre Tutea: „Luati separat sunteti grozavi, împreunã sunteti o nenorocire!". Ei erau împreunã pentru cã se certau. Era si o educatie a firii. Dacã Eliade stãtea la masã cu Sahia, care era de stânga, nu-i dãdea cu cafeaua în cap. Discutau. Era un lucru de civilizatie si de omenie, de frumusete.

Cum zice Gheorghe Racoveanu: „Omenia este frumusetea cea dintâi a acestui popor". Am avut dispute de idei, dar pe durate groaznic de scurte 1919 - 1947. Aia e România - groaznic de scurtã. si mai avem o Românie - de la 1877 pânã la 1918. În rest, stãm pe sub munti. Iar astãzi e o perioadã de asfixiere. Chiar ti-e jenã sã iubesti tara asta? Nu trebuie sã fii nationalist-comunist pentru asta.

Ati identificat vreun intelectual public care sã adere la ideile si la setul de valori pe care le promovati?

Nu, sunt oameni pe care îi cunosc, dar nu sunt de prim-plan, în sensul public. Stau în subteran, pentru cã le e fricã. si cred cã sunt si amortiti, sãracii. si-au pierdut reflexele. Nu mai e „trendy". N-ai vãzut cã dacã îti iubesti tara esti etichetat drept „nationalist"?! Si ce dacã esti nationalist? Ce, Putin nu-i nationalist? Am vãzut în Rusia cât de mult îl iubeste poporul pe Putin. Pentru cã ãla tine cu tara.

Dar am fost acum la Baia Mare, la o conferintã despre iubire. A fost genial un pusti de 25 de ani. „Domnu' Dan, vreau sã vã spun cum mã iubea bunicul pe mine. Când m-a vãzut pe la 19-20 de ani cã încep sã fac afaceri dubioase, s-a uitat odatã asa la mine, cu 2.000 de ani vechime, si mi-a zis: «Ce bã, te pregãtesti sã fii cel mai bogat din cimitir»?" Asta e România profundã, cea a lui Mos Ion Roatã.

Mai existã România aceasta profundã? O mai gãsiti pe undeva?

Da, peste tot unde mã duc. La Baia Mare, la conferintã, erau 300 de oameni înãuntru, în salã, si 300 afarã, la plasmã.

Si atunci de ce oamenii primesc un kilogram de zahãr si o sticlã de ulei în schimbul votului?

Aia e populatia!

Dar sunt multi...

Stii ce suntem noi în ecuatia asta? Trebuie vãzute realitatea si adevãrul. Realitatea este cã dupã 50 de ani de comunism si 20 de ani de ghetou din ãsta neocomunist, am iesit ologi. Toti suntem ologiti. Asta e o realitate, e un lucru cuantificabil. Dacã iei douã scrumbii într-o pungã portocalie, îti dai seama ce hal de instincte pavloviene ai?! E tragic. Adicã te uiti, râzi, dar este tragic. Însã adevãrul e cã România nu se reduce la realitatea ei mizerabilã. Adevãrul e cã România profundã luptã tacit.


„Suntem într-o situatie mai tragicã decât cea de dupã Dictatul de la Viena"

Cum va arãta România peste 5 ani?

Am spus-o de acum un an si jumãte - asistãm la sfârsitul clasei politice. Lumea va fi mult mai constientã, mult mai maturã, a început sã-si dea seama. E bine cã a plecat un lot în strãinãtate si a luat contact cu Occidentul. stiti câte insule de românitate sunt în tara asta? Insule care nu sunt declarate. Oamenii gândesc altfel, stiu.

Mai toatã suita asta de bancuri politice care a apãrut acum este un simptom al unei luciditãti. Deci au reapãrut bancurile politice. Nu bãscãlia. Ãsta e un simptom. E poate cea mai durã lectie pe care o are poporul român. Situatia în care ne aflãm acum e cea mai tragicã din istoria poporului român. Ea este cu mult mai tragicã decât Dictatul de la Viena.

Se discutã foarte mult despre faptul cã nu suntem închegati, cã românii nu au stat suficient de vorbã între ei...

Just! Lucrul ãsta e sesizat de Mircea Vulcãnescu în 1922, când spunea: „Ne-am unit politic, dar nu sufleteste". Dupã 1.000 de ani cât am stat dispãrtiti, au iesit doi oameni politici care se luptau: Maniu si Brãtianu. si au prins clasa politicã cu garda jos. Asta în afarã de faptul cã e ceva congenital - cum a zis Herodot, „pãcat ca nu-s uniti". Pe lângã dezbinarea asta, s-a bãgat si spaima ideologicã comunistã. Acum mai suntem setati si economic.

„Sã te fereascã Dumnezeu de Biserica sforãitoare"

Se mai poate vorbi astãzi despre teologie luptãtoare în Biserica Ortodoxã Românã?

Asa cum zicea Nae Ionescu, sã te fereascã Dumnezeu de Ortodoxia sforãitoare. Am zis cã daca vreau sã mã culc, mã uit la „Trinitas". Ei teologhisesc acolo într-un cerc închis. Aia e ultima instantã unde trebuie s-o faci. Existã crestini adevãrati si existã crestinism din ãsta neexplicit, mai degrabã implicit - în oameni, într-un gest, în atitudini, în inima noastrã. Încã mai gãsesti mari sfinti duhovnici.

Dupã ce ei vor dispãrea, ce va veni în loc?

N-ai de unde sã stii ce se întâmplã. Putem sã ne îngrijorãm, dar trebuie sã nu fim îngrijorati. Biserica zice cã poti sã ai griji, cã te ajutã Dumnezeu în grijã, dar sã nu fii îngrijorat, pentru cã pânã la urmã o sã le rezolvi pe toate. Tu crede! Crede asa, simplu, firesc. Într-un fel, aceastã presiune este bunã pentru cã îl mai pune pe om în ipostaza de a descoperi si altceva decât suprastructuri si macrostructuri.

Ce înseamnã sã fii european, în viziunea dumneavoastrã?

Dacã vrei sã faci din fiul tãu european, aruncã-l în neant! Jean Jacques Rousseau sesiza un paradox pe la 1700 si ceva. si atunci erau suprastructuri statale, imperii si catolicismul, care functionau pe macrostructurã. A sesizat o comunitate europeanã: nu mai e niciunul german, spaniol, francez - toti suntem europeni. si el ce-a constatat: nimeni nu mai urãste pe nimeni, dar nici nimeni nu-si mai iubeste tara. Însã peste 100 de ani a început o febrã nationalistã.

Practic, Rousseau a dat definitia europenismului de azi...

Comunitatea Europeanã este o structurã politicã si economicã de interes. Ea nu are un fundament spiritual. Acesta în mod clar trebuia sã fie crestinismul. Nu a fost. si atunci este un agregat de interese, care la prima loviturã se va rupe. Cum era piata comunã, care cel putin era onestã, declaratã fiind. I-am zis unui ambasador: „Domnule, ati pus schimbãtorul de viteze economic la Bruxelles. Schimbãtorul de constitutie n-o sã-l punesi!" „Dar de ce?", mã întreabã. „Pãi pentru cã dacã joacã Olanda cu Spania un meci de fotbal, n-o sã se strige «Hai comunitatea europeanã!»".

A fost aprobat Tratatul de la Lisabona. Juridic vorbind, de acum existã Uniunea Europeanã.

Le urãm succese! Dar, au zis niste tigani o chestie genialã: „Sã te fereascã Dumnezeu de esece!". UE trebuie sã-si facã administratie, dar administratia asta nu se suprapune cu vocatia omului. Omul nu poate sã fie o abstractie. E drept cã e un agregat si agregatul ãsta are si calitãti, are si mari defecte. Printre calitãtile incontestabile este aceea cã UE civilizeazã si n-o sã mai stãm cu berbecii ãstia autohtoni, cu feuda asta privatizatã. Mai pune de-o sosea, mai pune de ceva..

Dar în acelasi timp si uniformizeazã si nu tine cont de individualitatea fiecãrui popor. Ei tin cont doar formal, pentru cã zic acolo „unitate în diversitate". Dar ei nu stiu cã diversitatea este un fel de rezervatie naturalã. Cum au fãcut americanii cu indienii.

De ce sã-mi pui mie etichetã, sã-mi spui: „De mâine sunteti diversi!"? Pãi o stiam si eu! Diversitatea are o fiziologie. Nu poti spune: „Sunteti diversi aici, iar dincolo sunteti omogeni!" Mie tocmai mi-au arestat diversitatea, în fata blocului: bãbuta care vindea usturoi. Politia comunitarã a fãcut-o. Ei acolo erau corecti, pe restul îi lasã „la liber". Din detalii observ ce se întâmplã, din lucruri de genul ãsta.

„Clasa politicã e o tumorã ce trebuie extirpatã"

De ce credeti cã nu ne obosim sã accesãm fondurile de la Uniunea Europeanã?

Nu se pot fura. si din cauza asta, fiind monitorizati, nu se bagã nimeni.

Prin urmare, nu-i vorba de prostie din partea noastrã, a românilor?

Nu, este viclenia clasei politice si criminalitatea ei. Pe ei nu-i intereseazã tara, pe ei îi intereseazã vila de la Snagov si banii de acolo.

Dar politicienii nu sunt, în fond, oglinda noastrã? Nu sunt emanatia noastrã?

Aici este o profundã eroare. Clasa politicã nu este corp reprezentativ, este o tumorã. Politicienii se dau, se legitimeazã ca fiind presedinti, ministri. Ei nu au legãturã, ei sunt o tumorã ce trebuie extirpatã.

Nu noi i-am votat?

Noi am votat pentru cã suntem în ghetou. Tu stai la numãrul 455, alãturi de numãrul 456 si vine plutonierul si îti zice: „Bã, drepti! Stati lângã pat!" Acum, sigur cã e mai soft toatã chestia asta. Din puscãrie ne-am transformat în junglã. Si ne împuscã la liber. Dar lantul de care v-am zis la începutul discutiei, ãla e. si e sinistru. Libertatea nu înseamnã libertinaj. Dar ne-au inoculat faptul cã ei sunt legitimi. Noi i-am votat! Toatã lumea e în stare de inconstientã. Clasa politicã ne-a dat sentimentul cã suntem liberi, însã latul era deja pus. Deci „tarcul" este foarte bine fãcut.

În toatã aceastã clasã politicã nu gãsim si oameni de calitate?
Sunt strecurati pe acolo, sãracii, dar e ca la chelneri sau ca la bucãtãrie. Mie, dacã mã angajez mâine la un hotel, o sã mi se spunã: „Uite, ãla e seful de salã, ãla e seful de la bucãtãrie..." Deci sistemul este distrus, este corupt. Bine, asta nu înseamnã cã, dincolo, sistemul este rai. Dar fiind societatea civilã foarte puternicã, îi tine în sah si nu mai furã atât de direct din buzunar. Au alte forme de coruptie.

La noi, societatea civilã ce face?
Deci noi nu avem societatea civilã. Noi suntem supravietuitori.

Si dumneavoastrã sunteti parte a societãtii civile. Aveti o voce care se face auzitã în spatiul public.

De când sã fiu eu societate civilã? Eu sunt prestator de servicii la Teatrul National. Vocea e altceva, aia e haiducie. Eu sunt haiduc. Eu n-am o consistentã organizatoricã. Eu n-am oameni care sã mã urmeze, sã spun: „Stop! Vã scot mâine douã milioane pe stradã!" Pãi, îi calcã în picioare în douã sãptãmâni. Eu sunt sabotat tot timpul. si îi mai apãr si pe pustii ãia de la Teatrul National. Dar societatea civilã înseamnã o atitudine.

„Ni s-a tãiat accesul cãtre noi însine"

Suntem capabili sã avem o societate civilã?

Nu ni s-a dat timpul necesar. Mircea Eliade avea o expresie teribilã: „teroarea istoriei". Când sã te asezi? Unde ai vãzut tu în România sã se adune lumea astãzi si sã vorbeascã? Nu am avut timp. Noi am avut timp doar sã iubim. Tragic, în goanã, hãituiti si, culmea, ni s-a asezat o iubire foarte seninã în suflet. E patologic. De pildã, raportul dintre Ileana Consânzeana si Fãt-Frumos nu e de tip freudian. La noi, Freud este senin. Deci una este în realitate si alta este în idealitate. Suntem factori sociali. Nu vedeti cã, la un moment dat, ne destãinuim geometric? Nu stii ce asocieri se fac în sufletul si în capul fiecãruia.

Tinerii au nevoie de societatea civilã...

E nevoie de creierasul si de Dumnezeul fiecãruia pentru ca asocierile sã fie fãcute cât mai rapid. Ai nevoie de modele. Ãstia au ascuns toate modelele. Dar când tu o sã vezi cã esti sãrac lipit pãmântului si cã tovarãsii ãstia intelectuali îsi bat joc de Eminescu, de Noica si de Mircea Vulcãnescu, dacã ai un pic de sânge tare si crezi în Dumnezeu, o sã-ti aparã niste luminite în fatã. si atunci te întãresti. Tinerii nu trebuie sã se mai lase legãnati, pentru cã astãzi nu le dã nimeni nicio pernã, niciun model. Ei trebuie doar atât, sã se considere fii ai lui Dumnezeu.

Reiese cã tinerii trebuie doar sã umple niste structuri...

Da, sunt de umpluturã. si când îsi dau seama cã nu vor sã fie o umpluturã, încep ãstia sã le stea în cale, cum îmi stau mie. „Ce facem cu evadatu' ãsta dacã face scandal aici ?"

Viitorul României este cel prezis de Orwell, în „1984", sau e „o minunatã lume nouã" ?

Orwell era romantic. Orwell este Arici-Pogonici, pe lângã memorialistica ce include Fenomenul Pitesti sau Aiudul. El e un talent, dar nu stia multe. Aici, în România, era pus falusul pe post de cruce, erau „împãrtãsiti" detinutii cu fecale... Trebuie sã ai acces la memorie, ca sã stii cine esti. si atunci vei avea o demnitate si o fortã deosebitã. Pânã atunci n-ai, nu stii cine esti. Nouã ni s-a tãiat accesul cãtre noi însine.


„Nu trãiesc în leasing"

Aveti rate la bãnci, domnule Puric?
Nu, nu trãiesc în leasing.

Trãim în leasing în România?

Pãi da, în loc sã-ti iubesti nevasta, stai cu gândul la contul din bancã, la rate. Te transformã în sclav.

Altfel nu poti sã-ti iei o casã...

Eu am trãit toatã viata într-o garsonierã. Pe urmã am reusit, cãsãtorindu-mã, sã vând garsoniera si sã trecem la douã camere.

Ce credeti cã aratã faptul cã ati vândut cartea „Cine suntem" în 85.000 de exemplare, în conditiile în care un scriitor bine cotat vinde aproximativ 10.000 de exemplare?

Acum am ajuns la 130.000 de exemplare vândute. Eu nu sunt scriitor. Eu am scris când mama mea murea. si am scris într-un fel de dezastru interior de parcã murea si tara odatã cu ea. A fost un strigãt. Pe urmã am aflat de edituri. E ca si cum as intra eu acum la redactie. Eu n-am reflexe de jurnalist, eu sunt actor. A doua carte a venit de la sine. Acum, toatã lumea zice „Scrie-o pe a treia!", dar a treia nu se poate naste decât tot din asa ceva.

Dintr-o tensiune pentru cã, într-adevãr, e un vid care s-a umplut. Ce-am scris eu în cartea asta, dacã te uiti? Sunt o serie de interviuri, sunt o serie de mãrturii de-ale mele, puse cap la cap într-o dimensiune a unei mãrturisiri. Eu nu am pretentii beletristice si nici mãcar eseistice.

De asta v-am si întrebat, pentru cã ceea ce ati pus în cãrti pare sã exprime mai degrabã o nevoie socialã...

Da, dar voi, ca ochi din afarã, putei sã vedeti mult mai bine decât mine. Nu am putut sta ca un mort...

Ati tras niste concluzii dupã ce ati vãzut succesul de vânzãri?

Da. Cred cã este vorba despre nevoia neîmplinitã a poporului român de identitate. Este o nevoie fantasticã si autenticã. Prãpastia între clasa politicã, intelectualitate si popor este din ce în ce mai imensã. Ãstia s-au bãgat între cafele si la baruri si stau, cocolositi de comunitatea europeanã, în burse pentru Europa. Clasa politicã este genul de securisti care se tin acolo oligarhic.

Oligarhia înseamnã cei putini, nu înseamnã „aristo", adicã „cei buni". Este o adunãturã umanã, este statul de tip mafiot care, în partea asta, are altã cãpusã, aceastã intelectualitate. Cordonul ombilical cu poporul este rupt. Între popor si ãstia existã o populatie, care circulã asemenea oamenilor decerebrati. Sunt oameni cu fulare, cu pungi electorale. Pe ãia îi dau tot timpul la televizor.

Dar acum au iesit la vot aproape 60% dintre cetãteni. E un procent mare...

Da, au iesit, pentru cã situatia s-a agravat. Este crizã financiarã.

Acestia sunt „poporul" sau „populatia"?

E un amestec, e un dezastru. Este o situatie de naufragiu. Zicea Vasile Pârvan: „Poporul care constientizeazã procesul istoric prin care trece are toate drepturile sã se legitimeze în istoria universalã". Noi trebuie sã constientizãm. Dialogul ãsta al nostru este un act, cât pot eu, de constientizare. Nu e un act de polemicã, nu e un act de pamflet. Este un act de diagnozã, cum zice grecul, „a vedea prin...". Atât cât pot eu...

„Un jurnalist adevãrat face un act de constientizare"

Cum vi se pare presa româneascã?

Presa în România e ca în bancul ãla: „Dacã n-ai televizor, nu esti informat, dacã ai, esti dezinformat".

Presa înseamnã si internet si ziare...

Si la voi, ca si la noi, se mai strecoarã din când în când câte un om care le mai spune pe bune. În rest si voi ascultaþi comenzile si trendul, care spune: „Cãsãpiti-l pe ãla!". Si atunci autoritatea unui jurnalist, sau personalitatea lui, depinde de forta lui.

Era un jurnalist interbelic extraordinar, care spunea: „Mã simt aici ca vulturul Miticã". Adicã nu poti sã fii si Miticã, si vultur. Un jurnalist adevãrat face un act de constientizare, nu un act de manipulare, nu un act de confuzie. Cum zicea Mircea Vulcãnescu: „Sunt aici nu ca sã am dreptate, ci ca sã ne lãmurim".

Este extraordinar cum un articol de fond poate sã radieze în milioane de suflete. si altul poate sã tãbãceasã si sã murdãreascã. Ca si în teatru. Sunt functionari dramatici si sunt artisti. Sunt foarte putini artisti. Si aici este identitatea aia dumnezeiascã de unicitate, irepetabilã. Dumnezeu te face irepetabil si sunt altii care vor sã te facã repetabil. Stiti care e diferenta dintre procreatie si reproducere ?

Procreatia implicã dragoste...

Si mai e ceva. Eu nu sunt reproducerea pãrintilor mei. Procreatia presupune cã ai din mama ta, din tatãl tãu, din bunici si încã ceva pe deasupra, incontrolabil. Acea necunoscutã îti dã un ascendent. Aia e procreatia. Care scapã geneticienilor.

Proiectul „Dan Puric - presedinte" a fost o glumã sau chiar v-a bãtut gândul sã candidati?

Securistii trebuie s-o consume si pe asta. Au dat drumul la sampanie mai devreme, ca sã n-o destupe. si atunci Securitate se ocupã... „Ce e amãrâtul ãsta? - Un actor, acolo, a început sã facã piftie pe aici, sã se închege! - Hai s-o stricãm si p-asta!" Când am zis cã vreau sã candidez la Presedintie am fãcut-o în glumã, zicând cã nu i se poate da puricului si poporului tãcere.

Dar ãstia nu s-au uitat la nuantã. si au zis: „De ce sã se ducã lumea, hai sã-l compromitem!" stiti cã Vadim a avut o chestie genialã, atunci când i-au rãpit teroristii pe ziaristi. „Aoleu, se compromite si miscarea teroristã!", a spus. Au vrut s-o compromitã si pe asta. Eu eram în turnee prin Petrosani si mi s-a comunicat cã la televizor se spune cã vreau sã fiu presedinte. Ei fac coeficiente de popularitate si consumã cartusul. I-am spus pãrintelui Atanasie cã tot insistã ãstia sã mã bag la candidaturã. si zice: „Dan Puric, un om exceptional, trebuie sã aibã si un popor care sã-l urmeze".

„Mos Crãciun sã vã aducã mintea cea de pe urmã"

Ce faceti anul acesta de Crãciun?

De Crãciun mã duc în Bucovina, mã ascund, stau fatã în fatã cu porcul... si vreau sã mã adun.

Ce ati vrea sã le aducã Mos Crãciun românilor?

Sã le aducã mintea cea de pe urmã si inima crestinã în ei. Aia curajoasã! Hristos a zis „Îndrãzniti!", n-a zis sã stãm în expectativã. Bine, nici n-a zis „Sã aveti tupeu!"

Freud spunea cã numai nevroticii au înclinatia aceasta cãtre misticim si cã oamenii întregi la minte n-ar avea porniri de genul acesta...

Acum problema este cine întreabã si cine rãspunde. Din punctul lui de vedere este perfect valabil. Dar mai existã si un alt punct de vedere. Dacã întrebi un musulman despre asta... În temnita de la Aiud erau ortodocsi, catolici, greco-catolici, protestanti, evrei. Au murit cu totii acolo. Sã fi fost cu totii nevrotici? Apropo de credinta manifestatã în temnitele comuniste - Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, îi spunea unui evreu: „Tu stii cã eu vreau ca România sã fie condusã de evrei?" „Dar stii cum: sã fie evrei ca Sfântul Apostol Pavel, nu ca Ana Pauker, cã dacã nu, ne-a luat dracu` p-amândoi!".

-- Material trimis de Dna Simona Vaida

No comments:

HOME (*Revenire-Pagina la Zi)

MENU

EDITORIAL