Parintele Arsenie Boca

Parintele Arsenie Boca

Pãrintele Arsenie Boca este un sfînt, încã nesanctificat, al Bisericii Ortodoxe Române, avînd o viatã exceptionalã, în care miracolul s-a împletit în permanentã cu realitatea. Petrecînd o mare parte din viatã printre ardeleni, acestia l-au numit "Isus al Ardealului". Viata sa este o uimitoare legendã, ca si aceea a lui Isus. Dar dacã existenta istoricã a lui Isus a generat o multime de discuþii contradictorii, Arsenie Boca a trãit lîngã noi si multi dintre cei care l-au cunoscut, care au trãit o mare parte din timp lîngã el, trãiesc si în prezent si sînt mãrturii vii asupra vietii sale.
Atestarea vietii unui om care a fost capabil de multe din performantele atribuite lui Isus este o certificare indirectã a existentei lui Isus, dar mai ales a faptului cã, dincolo de partea fizicã, de materia palpabilã, existã si altceva. Iatã de ce este necesarã evocarea pãrintelui Arsenie Boca, în acelasi context cu cel al pãrintelui Nectarie de la Egina. Acestia, ca de altfel si multi altii, sînt dovezi concrete ale capacitãtii de a sãvîrsi ceea ce negãm cã era posibil sã se întîmple în urmã cu douã mii de ani.
S-a nãscut la 29 septembrie 1910 în tinutul Muntilor Apuseni, în localitatea Vata de lîngã Brad, si a plecat sã îndeplineascã o nouã misiune, cum si-a denumit el însusi ultimul sãu drum, în 28 noiembrie 1989.
Mormîntul sãu din incinta Mînãstirii Prislop este în permanentã acoperit cu florile aduse de cei care vin sã se roage aici, alcãtuind un linloliu multicolor tesut în semn de pioasã recunostinþã, ca sã-i fie priveghi la somnul sãu de veci.
Am citit ceea ce -a scris despre pãrintele Arsenie Boca ti am ascultat avid pe cîtiva dintre cei care l-au cunoscut si i-au stat în preajmã.
Nu existã nici un martor care sã nu relateze ceva de ordinul miracolului. Ascultîndu-i, am avut sentimentul medicului Sotirios Crotos, care, dupã cum povesteste în cartea sa "Jurnalul doctorului Sotirios Crotos, ucenicul lui Isus Christos", asista uimit la "minunile" înfãptuite de Isus. În jurul unor astfel de oameni, care, prin faptele si viata lor au iesit din comun, s-au nãscut întotdeauna legende, exagerãri ale actiunilor lor, fie din dorinta de a impresiona, de a-si aureola si mai mult eroul, fie din nevoia de a umple cu imaginatia lor golurile memoriei. Constient de acest risc, am încercat sã obtin mãrturii din mai multe surse si sã le confrunt, în mãsura în care mi-a fost posibil. Dicolo de amãnunte, care pot fi uitate sau adãugate, rãmîne o realitate confirmatã prin surse demne de încredere, unele avînd caracter oficial. Fie si numai imensitatea multimilor care îl urmau ca o umbrã oriunde se afla si constituie, prin sine, un grãitor argument al darurilor sale. Pãrintele Arsenie Boca a studiat teologia la Sibiu, apoi bele-arte la Bucuresti. A audiat, de asemenea, cursurile de anatomie ale marelui om de culturã si de stiintã care a fost profesorul Francisc Rainer, de la Facultatea de Medicinã din Bucuresti.
Arsenie Boca era un bãrbat frumos, înalt, subtire, cu o privire scrutãtoare, plecatã din ochii sãi albastri, exprimînd o inteligentã superioarã, care îi conferea în toate circumstantele vietii sale, nu lipsitã de umilinte si pericole, o mare siguranþã de sine. Nu l-au înfrînt nici închisorile prin care a trecut, nici privatiunile si supravegherea de care a avut încontinuu parte. Un om care a avut sansa de a se afla o lungã vreme în apropierea pãrintelui Arsenie Boca este cetãþeanul Gheorghe Vîlcea din Comarnic. Intrat bine în cei 70 de ani ai sãi, poartã încã amprenta tineretii pline de vigoare, în pãrul abia grizonat, în corpul bine construit si în privirea agerã si atentã.
Îmi spune cã întîlnirea cu pãrintele Arsenie Boca a avut loc la Sinaia, pe cînd lucra la casa maicilor scoase forþat din mînãstiri. Încercînd sã depene firul amintirilor, Gheorghe Vîlcea îmi relateazã episoade din viaþa pãrintelui, fie cunoscute de el, fie auzite de la prieteni, iar altele auzite direct de la sursã. "A fost de multe ori aici, în casa noastrã, la Comarnic", îmi spune interlocutorul meu si sotia sa confirmã nenumãratele ocazii în care l-a avut ca oaspete. "Era frumos, ca Isus, îmi spun amîndoi. Înalt, zvelt, cu ochi albastri si vii. Era foarte inteligent si plin de talente. Desena, picta, fãcea proiecte de clãdiri, ornamente florale în care vedeai o mînã si o imaginatie sigurã, de artist. Dar mai bine sã încep cu copilãria, atît cît retin eu din ceea ce mi-a povestit", intervine G. Vîlcea.
În jurul vîrstei de 12 ani, în timp ce mergea la scoala primarã, era preocupat de viitorul spre care ar fi trebuit sã se îndrepte. Si în stilul obisnuit al inocentei specifice vîrstei de copil, i se adreseazã providentei: "Doamne, spune ce drum sã aleg...". Si la scurt timp, mergînd pe aceeasi ulicioarã spre scoalã, îi apare în fatã un bãtrîn care îi spune: "Te-ai rugat la Dumnezeu sã-ti arate calea de urmat. Eu sînt Dumnezeu. Vei merge la scoalã sã înveti carte pentru a mã ajuta. Lumea este rea si nu se mai poate tine în mînã". Era un intelectual desãvîrsit, cu o vastã culturã si mari disponibilitãti artistice. Pictura de la biserica Drãgãnescu, din judetul Ilfov, este o elocventã ilustrare. Avînd ca profesor la bele-arte pe Costin Petrescu, cel ce s-a ocupat de pictura de la Ateneul Român, pãrintele Arsenie Boca a fost solicitat sã picteze segmentul destinat lui Mihai Viteazul. Dispunea de toate darurile cu care s-ar putea scrie o carte despre paranormal. Avea clarvedere, clarauditie, citea gîndurile, avea de asemenea capacitatea extrem de rarã de teleportare. Cea mai solicitatã capacitate a sa era însã cea de vindecãtor. Nu numai cã putea vindeca, doar cu o meditatie, o rugãciune sau o atingere, dar, dupã conformatia corpului, a feþei, dupã alte semne, doar de el stiute, îi averiza pe oameni si ce boli vor face si ce remedii le sînt necesare pentru a le preveni sau vindeca. Sotiei lui Gh. Vîlcea i s-a recomandat internarea la oncologie pentru intervenþie chirurgicalã la un sîn. Supãrat, sotul se plînge pãrintelui Arsenie, care îl sfãtuieste sã accepte internarea si interventia, dar sã stea linistit cã nu îi vor mai gãsi tumoarea suspectã de cancer. "Doctorii au o linie pînã unde pot ajunge cu stiinta lor. Mai sus ei nu mai pot merge. Mai departe intervine doar Dumnezeu". Si dupã interventie, toate investigaþiile au confirmat cele spuse de pãrinte.
Altã datã a recomandat pãrintelui Arsenie pe un prieten cu cancer de stomac, aflat într-o stare de emaciere terminalã. L-a atins usor pe abdomen, l-a privit blînd si i-a spus sã fie în pace cã de acum va fi sãnãtos. Si fiindcã era meserias, l-a rugat sã ofere ajutor la casa maicilor. Si omul acesta este si acum în viatã. Cu asemenea daruri nu este de mirare cã la usa mînãstirii era zilnic pelerinaj, pentru pãrintele Arsenie. Prezenta acestor mase mari de oameni nu era agreatã de Securitate i, ca urmare, pãrintele Arsenie a fost trimis la canal. Acolo a continuat sã irite Securitatea prin rugãciunile la care îi antrena searã de searã pe deþinuþi. Pe de altã parte, pãrintele le era foarte util la treburi de birou. Pe cînd se afla la închisoare a murit mama sa. A stiut fãrã sã-i comunice nimeni. I-a rugat doar pe gardieni sã-l lase douã ore sã stea linistit în celulã între orele 12,00 si 14,00. În acest timp însã pãrintele Boca a dispãrut din celulã. S-a dat alarma, s-a fãcut mare vîlvã si s-a raportat evadarea sa pînã la Bucuresti. Este gãsit dupã aceste douã ore culcat în iarbã lîngã gardul de sîrmã al închisorii. Pãrea cã doarme. L-au trezit. Buimãcit, deschide ochii si le spune celor care l-au gãsit: "Batã-vã norocul! De ce nu m-aþi mai lãsat puþin. Am participat la înmormîntarea mamei mele. Dar acum au îngropat-o, gata. Chiar acum au depus-o în groapã". Este de înteles uimirea avutã de sefii închisorii la aceastã întîmplare. Au sunat la Brad ca sã verifice afirmatia pãrintelui si li s-a confirmat prezenta sa la înmormîntarea mamei, inclusiv ora îngropãrii comunicatã de pãrinte. Prezenta, în spirit sau chiar fizic - fenomen numit bilocatie sau teleportare, adicã a fi în mai multe locuri deodatã, este foarte puþin amintitã în literatura de specialitate.
A mai fost descrisã în viaþa cîtorva sfinti, inclusiv a lui Isus, dar dupã moartea sa. În mod sigur, fenomenul de bilocatie nu face parte din lecturile lui Gh. Vîlcea, ca sã vinã cu o astfel de poveste, dacã pãrintele nu i-ar fi relatat-o. Într-o zi Gh. Vîlcea era supãrat. De ceva vreme era tracasat de militie pentru "Legea 18" referitoare la venituri ilicite. Fiind un meserias foarte bun, realiza un venit apreciabil. Îl cheamã pãrintele. Îi ia mîna, o acoperã cu palmele sale si-i spune: "Stiu de ce eºti supãrat. Nu trebuie sã-mi spui. Dã-le pace rãilor cã nu te vor mai supãra de acum". Si l-au lãsat în pace.
În vara lui '89, Gh. Vîlcea era internat în spital, la Azuga. Suferea de mai multi ani de reumatism degenerativ cu gonartrozã. (Va urma)
DUMITRU CONSTANTIN DULCAN
UN MARE MISTER: PÃRINTELE ARSENIE BOCA (II)
Într-o zi a venit la el în spital pãrintele Arsenie cu o cutie de prãjituri si i-a spus: "Uite de ce am venit la mata. Eu trebuie sã plec dincolo pentru cã am o altã misiune. Iesi din spital, mergi la Ploiesti si aranjeazã-ti drepturile de pensionare. Dupã ce plec eu dincolo, timpurile se vor schimba si veti avea alte drepturi. Nu pot sã spun eu acum ce vremuri vin, pentru cã nu vreau sã fac panicã. Dupã ce plec eu, vii la mine la mormînt ca sã te ajut cu boala mata. Acum pot sã te ajut, dar nu atît de mult ca dincolo. Si sã ai grijã de Prislop (era mînãstirea lui de suflet, iar Gh. Vîlcea se ocupa de constructiile din incinta mînãstirii).
 Eu voi sta mereu în spatele dumitale cînd vei lucra acolo, dar n-ai sã mã vezi". Stiind cã i-a venit timpul sã plece în lumea invizibilã pentru noi, pãrintele si-a fixat locul de mormînt la Prislop cu patru tãrusi înfipti în pãmînt si i-a comandat crucea prietenului sãu Gh. Vîlcea: "Eu i-am fãcut crucea din lemn înghitindu-mi lacrimile, iar el si-a scris cu mîna sa datele de pe cruce, aici, la mine acasã".
Odatã, Gh. Vîlcea l-a întrebat pe pãrinte:
- Mai sînt oameni asa ca dvs. în viatã?
- Da, a rãspuns pãrintele. Sîntem mai multi, cã nu se poate menþine altfel echilibrul acestei lumi.
Dupã sãvîrsirea din viaþã a pãrintelui Arsenie Boca, în noiembrie 1989, a fost de douã ori la mormîntul lui si s-a rugat pentru sãnãtate. Si reumatismul sãu nu l-a mai supãrat de atunci.
Pãrintele a prevãzut cãderea comunismului în România, în decembrie 1989. Într-o zi, Gh. Vîlcea stãtea de vorbã cu ofiterul de Securitate care îl supraveghea. Acesta i-a spus cã are de gînd, pentru siguranta "sefului" de stat, care venea la Sinaia, sã-l aresteze pe pãrintele Arsenie Boca, iar pe maici sã le ducã cu domiciliu fortat "acolo unde nu este apã si mîncare". Pãrintele Arsenie a vãzut întîlnirea celor doi si l-a întrebat ulterior ce au discutat. Gh. Vîlcea a ezitat sã-i vorbeascã de intentia de a-l aresta.
- Ei, fleacuri de-ale lor, a zis el.
- Ei, ce vor ei sã facã nu mai au timp (era în vara lui 1989)
Cînd pãrintele Arsenie Boca era rugat sã-i ajute pe oameni, cu vindecarea unei boli grele sau altceva mai greu de rezolvat pe o cale obisnuitã, cerea un rãgaz de timp sã fie lãsat singur. Se pare cã se concentra, medita, se ruga sau vizualiza ceva care era menit sã intervinã în rezolvarea solicitatã. Spun cã si vizualiza, în afarã de implorare, de rugãciune, pentru cã erau si cazuri care nu puteau fi solutionate, si-i spunea celui ce-i ceruse ajutorul adevãrul. Sau avea un dialog cu "invizibilul" din care primea informatiile de care avea nevoie. Era ca si cum s-ar fi consultat cu cineva.
Medicul Irina Iascov, nepoatã a lui Gh. Vîlcea, l-a cunoscut de asemenea pe pãrintele Arsenie Boca. Are si amintiri despre întîmplãri legate de viaþa pãrintelui, dar are mai multe informaþii obtinute de la cei care au trãit, ca si unchiul sãu, în diferite perioade ale vietii, în apropierea pãrintelui. Mi-a relatat cã a discutat cu persoane care s-au vindecat de cancer, ajuns în faza terminalã, fie doar prin puterea sa de vindecare, fie uneori cerînd familiei sã facã un sacrificiu, un serviciu în favoarea Divinitãtii. Adeseori, celor care veneau la el, le spunea: "Te-am asteptat, stiam cã vii". Si le spunea pricina venirii lor. Înaintea examenului de admitere la facultate, Irina Iascov era foarte speriatã de concurenta acerbã care era la acea vreme pentru medicinã. La competiþia de 11 si chiar 14 candidati pe un loc, nu era chiar atît de usor sã ajungi student la medicinã.
În noaptea care a precedat ziua examenului, în timp ce dormea, a simþit în vis mîna pãrintelui mîngîind-o pe frunte si spunîndu-i: "Fii linistitã. Totul va fi bine". Si astãzi este medic.
O altã mãrturie, care atestã capacitatea de clarvedere a pãrintelui, o am de la maica staretã Ghibu Ierusalima, a Mînãstirii Rîmeti. Este o femeie cultã, din neamul ardelenesc al cãrturarilor Ghibu. Trimisese, pe cheltuiala mînãstirii, la facultate pe toate cãlugãriþele din mînãstirea sa. Mi-a povestit un episod întîmplat pe vremea cînd pãrintele Boca se afla într-o mînãstire din zona Bistrita-Nãsãud. Într-un an, de Sfînta Maria, aude pe mãtusile sale hotãrîndu-se sã plece a doua zi, dis-de-dimineatã, la pãrintele Arsenie, cale de vreo 20 de km. Ea avea pe atunci 12 ani, dar, în ciuda vîrstei, retinuse multe povesti si întîmplãri legate de pãrinte. Asa cã, fãrã sã spunã nimic pãrinþilor, s-a hotãrît sã foloseascã acest prilej ca sã-l cunoascã. Cum nu avea bani la vîrsta sa, a "sterpelit" o sumã modestã din chimirul tatãlui si, înainte de zorii zilei, a luat calea spre întîlnirea cu mãtusile. Cînd au ajuns la mînãstire, acolo era deja o mulþime impresionantã de oameni. S-au asezat la rînd ca toatã lumea. Dupã cîteva ore, probabil cã pãrintele a obosit si a iesit afarã din bisericã mergînd agale si gînditor pe lîngã sirul lung de oameni care îl asteptau. O vede pe eroina noastrã, fetita de 12 ani, stînd la rînd. O chemã la el, o ia de mînã si continuã sã se plimbe. Si în acest timp are loc urmãtorul dialog:
-Uite aici banii pe care i-ai luat tatãlui tãu din chimir. Sã-i dai înapoi. Nu este frumos sã furi. Dar te iert pentru cã intenþia de a veni aici n-a fost rea.
Ea rãmîne mutã de mirare si de jenã, întrebîndu-se de unde stia pãrintele acest lucru. Si dupã o tãcere, pãrintele continuã.
- Sã-i spui tatãlui tãu cã dacã nu te lasã pe tine si pe sora ta sã vã faceti cãlugãrite, Dumnezeu i le ia. Ai înteles? Asa sã-i spui.
- Da, rãspunse fetita.
- Ai sã-i mai spui cã îl asteaptã zile grele, de care numai eu îl pot scãpa dacã vine la mine. Si lucrurile s-au întînplat întocmai. Era perioada colectivizãrii agriculturii si, cum tãranii nu erau dispusi sã-si cedeze de bunãvoie avutul, a început prigoana contra lor. În acest malaxor are ghinionul sã intre si tatãl fetitei. Speriat de ceea ce îl astepta, se duce la pãrintele Arsenie.Îi ascultã necazul si-i spune:
- Ti-am trimis sã-ti lasi cele douã fete sã vinã la mînãstire. Stiu cã nu vrei, dar asa le-a rînduit Dumnezeu, altfel ti le ia. Cît priveste necazul tãu, ãstia or sã-ti dea vreo 3 ani. Eu pot sã te ajut sã nu faci nici o zi de puscãrie, dar mã, esti prea rãu si ai prea multe pãcate, asa cã te las sã faci si tu vreo 3 luni ca sã-ti mai plãtesti din ele. Si lucrurile s-au întîmplat întocmai. A fost condamnat 3 ani, din care a fãcut efectiv decît 3 luni! Aceasta era forta mintii pãrintelui Arsenie Boca. Stia totul despre interlocutorul aflat în fata sa si nu putea fi de nimeni minþit. (Va urma)
UN MARE MISTER: PÃRINTELE ARSENIE BOCA (III)
Pãrintele Arsenie Boca nu stãpînea însã numai tainele oamenilor si ale Cerului, ci si pe cele ale animalelor sãlbatice. Iatã un episod povestit de un cetãtean care îl transporta pe pãrinte cu carul undeva. Trecînd printr-o pãdure, i-a cerut sã opreascã. A coborît si s-a dus direct la un lup care dormea lîngã un copac pe lîngã drum. L-a trezit si i-a spus sã plece de acolo pentru cã sperie lumea. Si lupul a plecat! Apoi un cor de pãsãri a venit deasupra carului si a început sã-l psalmodieze cu ciripitul lor vesel. Pãrintele le-a multumit si le-a spus sã se întoarcã de unde au venit. Si pãsãrile au procedat întocmai. Altãdatã era cu un grup de oameni care s-a întîlnit pe cãrare cu un urs.
Oamenii s-au speriat, dar pãrintele Arsenie s-a dus linistit la urs, l-a prins de o ureche si i-a spus sã se întoarcã în pãdure. Si ursul s-a executat si el întocmai.
Astfel de performanþe, de a fi ascultat de animalele sãlbatice si de pãsãri, sînt înscrise si în istoria lui Francisc din Assisi, Serafim de Sarov si a marilor înþelepti ai Indiei. Extrag de aici o concluzie fermã: existã un punct în perfectiunea spiritului, care, odatã atins, indiferent de calea urmatã, omul se contopeste cu energia primarã a Universului, cãreia totul îi este posibil!
Cît de reale sînt toate aceste mãrturii din viata pãrintelui Arsenie Boca? Dar stiu altceva, si anume cã fiecare din faptele atribuite acestui om au mai fost sãvîrsite, nu numai de Isus, dar si de cãtre alte personaje atestate în istoria bisericii crestine, cum sînt Sf. Antonio de Padova, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Nectarie si multi altii. De ce m-as îndoi atunci de ceea ce mi s-a relatat despre pãrintele Arsenie Boca, de vreme ce eu însumi, prin peregrinãrile mele în lume sau prin proprie experientã, m-am convins în mod direct de realitatea lor?
Iatã o afirmaþie surprinzãtoare, pentru noi cei crescuti la scoala materialismului modern. Serafim de Sarov si-a dedicat de mic viata cinului cãlugãresc si a ajuns la aceeasi capacitate de clarvedere si de vindecare. În apropierea mortii sale, pe care ti-a prevãzut-o ca si pãrintele Arsenie Boca, le-a spus celor ce îl solicitau în rezolvarea necazurilor lor: "Veniti la mormîntul meu. Voi continua sã vã ajut, ca si acum cînd sînt viu". Existã surprinzãtor de multe date comune în viata pãrintelui Arsenie Boca si cea a lui Isus. Acest gînd este sustinut si de o afirmaþie pe care pãrintele a fãcut-o cu putin timp înainte de a pleca, în faþa maicii starete de la Prislop: "Vezi ce faci aici dupã plecarea mea. Cu voia lui Dumnezeu eu voi fi la dreapta sa la judecata de pe urmã si mult te va ajuta".
Unei alte femei, care îl roagã sã ajute o biatã fatã din satul sãu, nãscutã cu un mare handicap, îi rãspunde: "Du-te si spune-i cã pe lumea asta este cea mai nefericitã fiinþã. Si o mai asteaptã si alte nenorociri, dar pe lumea cealaltã îi promit cã se va întîlni cu mine si va avea parte de fericire".
Cine a fost acest om, nãscut asemenea nouã, aici lîngã noi, trãitor lîngã noi si care stia totul despre noi, înainte de a i se spune ceva, care vindeca ceea ce medicina nu poate încã sã facã, acest om care ne spune cã are o "misiune" în "Cerul" pe care îl negãm si mai mult, promite ajutorul sãu acolo, asemenea lui Dumnezeu?
Pentru mine, "sfînt" este un om care are un comportament înscris în canoanele bisericii, dar Arsenie Boca are cu mult mai mult. ceea ce stia sã facã depãsea conditia existenþei noastre materiale, pe care o sustineam cu atîta obstinatie. Pãrintele Arsenie a fost si continuã sã fie o mare provocare a stiintei actuale. El ne-a lãsat, probabil, si datoritã vremurilor care i-au impus tãcere, povara grea a misterului sãu nedezlegat. Generatii dupã generaþii vor avea la ce gîndi. El va rãmîne un etern memento mori. (Sfîrsit)
DUMITRU CONSTANTIN DULCAN