mărturii şocante ale unui fost şef al spionajului sovietic







Misiuni Speciale
 Memoriile unui martor nedorit: un sef sovietic de spioni, de Pavel si Anatoli Sudoplatov, a produs consternare la aparitia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Putine carti publicate în America au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca aceasta autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.
Printre dezvaluirile cartii se numara: modul în care savantii atomisti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs si Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informatii stiintifice esentiale catre URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Trotki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de sotii Alfred si Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor si conspiratia sionista din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de catre SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hrusciov si colegii lui arestarea si împuscarea lui Beria pentru a sterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.
Cine este Pavel Sudoplatov?
 
„SPECIAL TASKS. The Memoirs of an unwanted witness: a Soviet Spymaster” (MISIUNI SPECIALE. Memoriile unui martor nedorit: un sef sovietic de spioni), de Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, publicata de editura Little, Brown and Co. din New York, 509 pagini
Cititorul se va întreba cine este acest autor si cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele ramase neelucidate pâna acum? Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administratiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Directiei a IV-a din NKVD, însarcinata cu razboiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.
În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost seful Biroului de Informatii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursa de informatii pentru dezvoltarea tehnico-stiintifica a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinara: rapire si asasinare; sabotaj si razboi de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiintarea de retele ilegale de spioni sovietici în SUA si Europa Occidentala. Însa domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei si Canadei.
Pavel Sudoplatov a fost arestat dupa caderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii si a izolarii complete în închisoare, acesta a refuzat sa se „confeseze”, insistând ca acuzatiile aduse contra lui sunt deformari ale activitatilor sale pentru care el a fost decorat si promovat pâna la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare dupa 15 ani de temnita grea, dar abia în anul 1992 va resi sa-si obtina reabilitarea. A ramas un adept al comunismului, el atribuind caderea URSS-ului faptului ca oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie ca: „cei care pretind a scrie istoria noastra nu pot reabilita imperiul tarist si pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul si viziunea lui. Cârmuitorii victoriosi ai Rusiei au avut întotdeauna trasaturi combinate de criminali si de oameni de stat. În aceasta privinta se trece cu vederea ca Stalin si Beria, care au jucat roluri tragice si criminale în istoria noastra, au jucat în acelasi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietica într-o superputere nucleara. Or, tocmai aceasta realizare este cea care a determinat evolutia ulterioara a evenimentelor din lume” (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de catre Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pamântul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, tara sa era cea mai mare superputere militara a lumii, întrecuta doar de Statele Unite ale Americii”.
 Sudoplatov a refuzat sa-i ajute pe istoricii rusi sa se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul ca Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi si ca el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus tara. De acelasi refuz ferm s-a izbit si Jerrold Schecter, seful biroului din Moscova al revistei americane „Time”, când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienta cardiaca, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvaluit în aceasta carte daca Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, caruia i-a cerut ajutorul direct si personal în a-l convinge pe tatal sau sa spuna ce stie înainte de moartea sa iminenta.
Robert Oppenheimer a fost directorul proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat prima bomba atomica
Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice
Editorii americani ai acestei carti semnaleaza de la primele pagini ale introducerii ca aspectul inedit, adus la cunostinta publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savantii de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum ca, fara participarea voluntara la tradare a savantilor participanti la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia asa repede bomba atomica americana. Prima bomba atomica detonata de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidela a bombei americane. Le-au trebuit savantilor sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.
Prima bomba atomica a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent si insistent, care a costat 2 miliarde de dolari si la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni si alti specialisti americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vietii lor (sotii Alfred si Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârsit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor). Mai mult de 90% dintre agentii recrutati de sovietici în strainatate erau de origine evreiasca, a caror ura contra lui Hitler i-a facut sa-si riste viata si avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4).
Cum a fost posibil ca savantii atomisti sa transfere sovieticilor descoperirile lor stiintifice? Sudoplatov povesteste ca s-a actionat pe trei idei principale: 1) teama viscerala a savantilor ca Hitler ar putea fi primul care sa obtina bomba atomica; 2) egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA si URSS va contribui la pacea mondiala, altfel s-ar fi anihilat reciproc; 3) exploatarea arogantei depistate de sovietici la discutiile secrete cu savantii atomisti, care se considerau o specie noua de oameni de stat, al caror mandat depasea granitele tarilor din care proveneau ei (pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obtinerea colaborarii savantilor atomisti de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntara si gratuita, desi Stalin era pregatit sa plateasca eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar daca directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a actionat în justitie pe Sudoplatov la aparitia acestei carti, pentru a salva reputatia savantului. Si n-a fost singurul scandal provocat de aceasta carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu si l-a dat în judecata pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul national al Ucrainei, despre care nu se stia cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct si personal al lui Stalin, pentru ca era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler si Hermann Göring.
Misiune în Mexic: uciderea lui Trotki

Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin, l-a omorât pe Trotki în Mexic, unde acesta din urma se afla în exil
Un capitol întreg al cartii este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat si instruit echipa trimisa în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare dusman al lui Stalin si unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Trotki. Se cunoaste faptul ca si Lenin se temea de Trotki, care-l întrecea ca orator si ca organizator de geniu al Armatei Rosii. Întrebat de un jurnalist cum explica el succesul constant al cuvântarilor sale în fata unor sali pline cu oameni atât de diferiti ca pregatire, Trotki a dat urmatorul raspuns: „Eu când ma urc la tribuna îmi imaginez ca sunt în fata unei sali pline cu idioti si ca trebuie sa vorbesc în asa fel încât sa fiu înteles de ultimul idiot din ultimul rând al salii respective”. Cel care l-a ucis pe Trotki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reusit sa fuga din locuinta lui Trotki dupa ce l-a ranit mortal. A fost prins, judecat si condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost batut în fiecare zi în închisoare pâna au reusit sa scoata de la el informatia capitala: cine a fost ordonatorul crimei comise de el. A petrecut ultimii ani de viata la Moscova cu o pensie de general KGB si a decedat în 1978 la 65 de ani.
Eduard Benes si Imre Nagy, agenti ai Moscovei
Sudoplatov mai dezvaluie ca printre agentii lui platiti s-a numarat si presedintele Cehoslovaciei, Eduard Benes, recrutat de NKVD în anul 1938, si care a facilitat cedarea catre URSS a unei parti din teritoriul tarii sale (pag. 104). Când Cehoslovacia a fost cotropita de nazisti, Benes a fost scos din tara de oamenii NKVD-ului, pe cai cunoscute numai de ei. Nimeni n-a stiut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie ca, la plecare, lui Benes i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri si i s-a cerut o chitanta. Cu acei bani Benes a trait confortabil la Londra pe toata durata razboiului. În anul 1945 s-a dus la Moscova împreuna cu Jan Masaryk cu convingerea ca va fi repus în functia de presedinte, numai ca Stalin îl pregatea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru functia suprema a Cehoslovaciei.
Dupa încheierea razboiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Benes sa se retraga în liniste din viata politica a Cehoslovaciei. În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofiterul NKVD care-l recrutase pe Benes, si, mai ales, n-a uitat sa ia chitanta contra careia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul ca Benes ar putea opune rezistenta cererii lui Molotov, autorul cartii scrie ca a luat cu el 400 de militari îmbracati în civil, care ar fi intevenit daca ar fi fost nevoie. Totul s-a desfasurat în secret si fara incidente, Eduard Benes anuntând public ca se pensioneaza pe motive de sanatate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).
Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent platit al NKVD este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie urmatoarele: „Beria avea de asemenea planuri de schimbari în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy sa fie candidat la postul de prim-ministru. Înca din anii 1930, Nagy a fost un agent NKVD cu norma întreaga, cu numele de cod Volodea, ale carui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul sau într-o pozitie cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instructiunile Moscovei” (pag. 367).
Tito catre Stalin: „eu voi trimite la Moscova un singur om si nu va mai fi nevoie de altul”

Caricatura înfatisându-l Tito, vândut americanilor. Presedintele Iugoslaviei era cunoscut pentru parerile contrare lui Stalin
Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a maresalul Iosip Broz Tito, presedintele Iugoslaviei. Dupa trei încercari nereusite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide sa apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheama la Kremlin si-i arata o scrisoare olografa si nesemnata, care cuprindea o propunere de atentat la viata lui Tito. Dupa citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau ca autorul scrisorii este fara experienta în domeniu. Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de aparare construit în jurul liderului iugoslav, informatii pe care Sudoplatov le avea de la un agent al sau aflat în garda personala a lui Tito. Chestiunea ridicata de Sudoplatov era ca în conditii de pace se pune problema morala a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigura, întrucât el nu avea nicio sansa de a scapa neprins. În plus, se cunostea ca Tito nu va intra în panica având experienta personala de lupta în razboi (pag. 339). Doua zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnavirea lui Stalin si decesul sau la 5 martie 1953. În biroul lui Stalin de la vila Kuntevo s-a gasit, printre alte documente personale, urmatoarea scrisoare de la Tito: „Ati trimis aici trei oameni ca sa ma ucida si toti trei au fost capturati. Daca nu încetati, eu voi trimite la Moscova un singur om si nu va mai fi nevoie de altul”. Socheaza limbajul specific corespondentei dintre doi gangsteri.
Finlanda a facilitat Pactul Molotov-Ribbentrop
La 8 aprilie 1938 – povesteste Sudoplatov – Boris Rîbkin, seful rezidentei NKVD din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde Stalin si alti membri ai Biroului Politic îi încredinteaza oficial misiunea de a oferi verbal guvernului finlandez un pact secret, fara participarea ambasadorului sovietic la Helsinki. În schimbul semnarii de catre Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistenta Mutuala Militara si Economica în caz de atac din partea unei terte puteri, sovieticii ofereau finlandezilor siguranta eterna contra unui razboi din partea puterilor europene si privilegii economice reciproce pe o baza permanenta. În aceasta oferta s-a inclus împartirea sferelor de influenta militara si economica din zona tarilor baltice care se aflau între Finlanda si URSS. Guvernul Finlandei a respins oferta, preferând o colaborare cu Germania.
Maresalul Carl Gustav Mannerheim, presedintele Consiliului de Aparare al Finlandei, l-a informat pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fara sa evalueze consecintele indiscretiei sale. Hitler a tras concluzia ca Stalin este apt pentru o asemenea abordare cu Germania, din moment ce un pact similar fusese oferit Finlandei. Asa a ajuns Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov pactul care le poarta numele. Desi refuzata de Mannerheim, oferta sovietica a produs o sciziune profunda în conducerea Finlandei, fapt care va fi speculat de sovietici la încheierea unei paci separate cu Finlanda în anul 1944. Ca urmare a înfrângerii în razboi, Finlanda a pierdut 22.000 de mile patrate din teritoriu în favoarea URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele doua tari a fost mutata cu mult mai spre nord de orasul Leningrad (azi Sankt-Petersburg) decât prevedea pactul propus de Stalin în anul 1938.
Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939. Molotov, ministul de externe rus, se afla pe scaun, în spatele sau este Ribbentrop (în centrul imaginii, cu cravata), ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin se afla în stânga lui
Sudoplatov aduce si detalii inedite privind negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler în lunile premergatoare invaziei URSS de catre Germania. Astfel, la 10 ianuarie 1941, Molotov semneaza cu ambasadorul german la Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg, un protocol secret prin care Germania cedeaza URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care apartineau Germaniei, precum si dezvoltarea cooperarii economice pe toata durata anului 1941. Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este acela ca în consultarile secrete dintre Hitler, Ribbentrop si Molotov privind o alianta strategica între Germania, Japonia si URSS, au fost manifestari care l-au condus pe Stalin la iluzia ca va putea cadea la o învoiala cu Hitler. Din rapoartele spionilor sovietici la Londra (Philby si Cairncross), Stalin stia ca Hitler cauta insistent o formula pasnica de solutionare a litigiilor Germaniei cu Imperiul Britanic înaintea atacarii URSS-ului pentru evitarea unui razboi pe doua fronturi. Asta l-a facut pe Stalin sa calculeze gresit ca mai are cel putin un an pâna la agresiunea nazista contra URSS. În sprijinul acestei teorii, ca Stalin se baza pe contactele sale personale cu Hitler în a-l convinge sa nu atace URSS, Sudoplatov aduce si urmatorul detaliu semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se autonumeste prim-ministru al guvernului URSS, iar în declaratia agentiei TASS privind aceasta schimbare în conducerea guvernului sovietic se comunica publicului larg ca Stalin este gata de negocieri internationale si ca el va conduce personal tratativele cu Germania. Toate aceste detalii arunca o lumina noua asupra circumstantelor care l-au facut pe Stalin sa ignore toate avertismentele privind iminenta invazie a URSS-ului de catre Germania nazista.
Otravurile fara urma, o specialitate sovietica
Sudoplatov scrie ca absolut toti cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otravuri si administrarea lor secreta oamenilor deveniti indezirabili. În acest subiect autorul se pronunta cu competenta si autoritate ca specialist militar însarcinat pe linie de serviciu sa foloseasca otravuri puternice ca instrumente de asasinare rapida, secreta si eficienta a celor condamnati politic sa dispara.
La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înfiintat un laborator în subordinea primului-ministru, numit „Spetialnîi Kabinet”, care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea si fabricarea de otravuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin sa i se aduca otrava la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi orasul Gorki), unde zacea paralizat si informat de medici ca sifilisul de care suferea duce în final la dementa. Stalin a supus spre examinare aceasta cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directa a ministrului securitatii statului. Între anii 1960-1970, acest laborator special de otravuri purta numele strict-secret de „Laboratorul Toxicologic nr. 12”, aflat în structurile KGB.
Notorietatea acestui laborator continua sa fascineze presedintii URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase ca Brejnev afirmase public ca Hrusciov era mai usor de îndepartat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenara a C.C. al PCUS.
Otravurile acestea nu lasau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comotie cerebrala. Asa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea ca va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat sa-l recruteze ca agent de influenta. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe presedintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administrata prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns „din greseala” pe un pod din Londra. La autopsie n-au aparut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru gratie generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA si a povestit acolo ca el a furnizat otrava colegilor sai din Bulgaria.
Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otraviti de autor sunt agenti-dubli si opozanti politici de-ai lui Stalin, Molotov si Hrusciov. Cadavrele lor au fost incinerate si îngropate la o groapa comuna. „Autoritatile au admis sovaielnic ca figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold si altii au fost trimisi pe lumea cealalta în aceasta maniera. Întrucât pâna în anul 1965 «Donskoi» era singurul crematoriu din Moscova, este probabil ca cenusa lui Wallenberg, Iejov si Beria este îngropata în aceeasi groapa comuna” (pag. 271).
Reciclarea spionilor la începutul celui de-Al Doilea Razboi Mondial
La invazia URSS-ului de catre germani era o lipsa mare de specialisti în domeniul spionajului. Sudoplatov cere – si Beria aproba – scoaterea din închisori a 140 de fosti ofiteri NKVD arestati în anii 1930. „Dosarele aratau ca ei au fost arestati la initiativa si din ordinul direct al lui Stalin si Molotov. Din nefericire, Shpigelglas, Karin si Maly, preotul maghiar, fusesera deja împuscati” (pag. 127). Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat si dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean si Philby din reteaua Universitatii Cambridge. MacLean a lovit sever interesele economice ale României pe vremea când ea era pe lista tarilor beneficiare ale Planului Marshall. Ca sef al cancelariei ambasadei britanice la Washington, MacLean avea acces la corespondenta secreta a ambasadei cu sefii de la Londra. Astfel, dintr-o telegrama cifrata primita de la ministrul britanic Bevin, MacLean afla ca URSS nu va mai primi din Germania reparatiile de razboi convenite la Ialta ca sa fie platite de nemti timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS si a Europei de Est se va face prin Planul Marshall.
Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui Stalin o copie a telegramei de la Bevin. Sudoplatov descrie consecintele dramatice ale acestei telegrame: „Asta era total inacceptabil deoarece va împiedeca consolidarea controlului nostru în Europa rasariteana. Însemna ca partidele comuniste deja instalate în România, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia si Ungaria vor fi deposedate de pârghiile economice ale puterii. Sase luni dupa ce Planul Marshall a fost refuzat de Uniunea Sovietica, regimul pluripartidelor din Europa de Est lua sfârsit. La instructiunile lui Stalin, Vîsinski a trimis un mesaj cifrat lui Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în sumar raportul lui MacLean. Pe baza informatiei lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov sa obstructioneze implementarea Planului Marshall în Europa rasariteana. Vîsinski personal a condus tratativele cu Regele Mihai al României pentru abdicarea lui, garantându-i o parte din pensia sa” (pag. 232). Asa a pierdut România miliardele de dolari nerambursabili ale Planului Marshall.
„Sora” NKVD-ului era serviciul de spionaj al Armatei Rosii, cunoscut dupa initialele sale în rusa: GRU. Sudoplatov scrie ca si GRU se ocupa de asasinate, cu precadere ale dezertorilor si ale agentilor dubli, inclusiv în perioada postbelica, atunci când însarcinat cu aceste misini de suprimare era generalul-maior Markelov (pag. 425). Ilustrativ pentru orizontul global al lui Stalin este urmatorul dialog citat de Sudoplatov: „Mi s-a redat de catre Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin lui Molotov: «Hai sa ne dam acordul pentru înfiintarea Statului Israel. Asta va fi o durere în cur pentru statele arabe si le va face sa întoarca spatele catre britanici. Pe termen lung asta va submina total influenta britanica în Egipt, Siria, Turcia, Irak.»” (pag. 296). Au trecut 63 de ani de atunci si influenta britanica în tarile mentionate mai sus a ramas o amintire.
Gorbaciov, un lider urât de rusi
Sudoplatov ofera detalii negative pentru reputatia lui Gorbaciov ca sef de stat. De exemplu, Gorbaciov a refuzat sa le spuna polonezilor ceva despre actele privind genocidul comis de sovietici la Katyn, unde au fost ucisi 21.857 de ofiteri polonezi, la care trebuie adaugat numarul civililor polonezi împuscati acolo, preoti, magistrati, profesori, elita Poloniei, un total înfricosator de 35.000 de victime nevinovate (pag. 277). Abia Eltîn a facut asta, dupa caderea URSS, dând Poloniei copiile actelor din arhivele KGB. „Gorbaciov si Iakovlev s-au comportat ca sefi de partid obisnuiti, exploatând numele democratiei pentru a-si întari propria lor baza de putere. Au fost naivi ca oameni de stat si au trait sub iluzia ca pot sa-si depaseasca rivalii si sa se mentina la putere... El si Sevardnadze au fost incapabili de a negocia concesii economice din partea Occidentului, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din Europa de Est” (pag. 428). Când Gorbaciov a vazut, în toamna lui 1990, ca scapa din mâna controlul tarii a ordonat KGB-ului si fortelor armate sa pregateasca legea martiala. Ca sa-si asigure sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor care aveau un grad militar (pag. 425). A scos dosarul lui Beria de la Procuratura Suprema si l-a dus la cabinetul sau de la Kremlin, de unde a disparut. Gorbaciov nu are un bun renume printre concetatenii sai si sondajele de opinie din Rusia confirma constant acest lucru.
 


No comments:

HOME (*Revenire-Pagina la Zi)

MENU

EDITORIAL