Mentenanţa limbii române (Andrei Plesu)

Mentenanţa limbii române: trecerea de la "să-ţi fac şi să-ţi dreg" la
"implementare"!
Andrei Plesu

Îmi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorţesc limba.
În timp, unele rezistă, altele dispar. A ieşit din uz cea mai mare
parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate, de sus în jos,
în Ţările Române.
Franţuzismele din limbajul administrativ al sec. XIX. au rezistat
fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic.
Rusismele din anii '50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici
nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale...
După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze
şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin?
Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau
româneşte, românul întors de la burse, fotbalistul de 2 bani şi
reclamele (advertaizingurile) vazute în engleză.
Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să
vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii.
Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant.
Cizmarii sunt designeri.
Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile
noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie. Nici
gând. S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat
pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti
cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care
stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de facultati diverse,
cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi
fi luat doctoratul la un sprit, înainte de a lua notă de trecere la
română în liceu, se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura
prostului fudul.
Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pt. că ne focusăm.
Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.
Nu mai avem frizeri si croitorese, avem hair stilisti si
creatoare de fashion.
Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem
determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am
anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi
asupra căreia ne focusăm in expectaţiunea unui feed-back
pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior:
"Hai să-mi bag..." sau
cu concluzia absolut academica: "Un căcat!"