Semnul "@" folosit la comunicarea pe Internet

Semnul "@" folosit la comunicarea pe Internet
Originea simbolului arond este încărcată de mister. Unii îi consideră pe călugării medievali părinţii simbolului. Se spune că aceştia au convertit cuvântul latin "ad" (către) într-un simbol. Este la fel de posibil însă să fi fost creat de francezii care au vrut să prescurteze cuvântul "at" ("la"). Simbolul a apărut însă oficial în 1536, într-o scrisoare a unui negustor florentin, Francesco Lapi.
De fapt, negustorii foloseau simbolul cu sensul "la preţul de". De exemplu "două kilograme @ un dolar". Totuşi, arond nu a fost inclus în gama de litere a strămoşului tastaturilor de astăzi, maşinile de scris. Obscuritatea modernă a "cozii de maimuţă" a luat sfârşit în 1971, când informaticianul Ray Tomlinson dorea ca un mesaj creat pe un calculator să poată fi trimis spre alt calculator, fără ca acestea să fie legate direct.
Adresa calculatorului trebuia să conţină un nume individual şi numele calculatorului care ar putea servi mai mulţi utilizatori. Simbolul care făcea legătura între aceste două instanţe nu putea fi folosit deja la scara largă de alte programe, altfel se creau confuzii pentru calculatoare. "Căutam un simbol care să nu fie folosit. Şi nu existau opţiuni - semn de exclamaţie sau virgulă de exemplu. M-am gândit să folosesc semnul pentru egal, dar nu avea sens".
În cele din urmă, Tomlinson a ales semnul arond deoarece "nu voia să ajungă să folosească simbolul pentru "cent". Astfel, după ce fusese abandonată de negustorii moderni, "coada de maimuţă" a revenit, fiind folosită de toţi internauţii.
Dacă românii îi spun simbolului @ "coada de maimuţă", în Suedia i se spune "ureche de elefant", în Franţa "Petit escargot" (melcuşor), în Finlanda "coadă de pisică", în Germania "Klammeraffe" (maimuţă-păianjen [= maimuţă agăţătoare "Koata" sau "capucin", cu coada infăşurată]), iar în Ungaria "viermişor".

No comments:

HOME (*Revenire-Pagina la Zi)

MENU

EDITORIAL